ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 144/F/CA/2007 din 12 noiembrie
2007, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis
acțiunea formulată de reclamanții S.T.K. și A.C., în contradictoriu cu pârâta
A.N.O.F.
M., obligând-o pe aceasta din urmă să acorde prima
de vacanță
pentru perioada 15 februarie
2006 - 31 decembrie 2006, pentru primul reclamant, în
cuantum de 1.026 lei brut, și pentru perioada 23
iunie 2006 - 31 decembrie 2006, pentru cel de-al doilea reclamant, în cuantum
de 619 lei brut.
Pentru a pronunța această soluție, Instanța de
Fond a reținut, în esență, că suspendarea exercițiului dreptului la prima de
vacanță,
prevăzut de art. 35 alin. (2) din
Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu
însăși eliminarea acestui drept.
Împotriva acestei soluții,
considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și susținând, în
esență, că nu a putut proceda la încălcarea actelor normative prin care a fost
suspendată aplicarea
dispozițiilor
referitoare la acordarea primelor de concediu pe anii 2001 -
2006.
Examinând cauza și sentința
atacată, în raport cu actele și lucrările
dosarului, cu criticile invocate de recurentă,
precum și cu dispozițiile
legale incidente în cauză,
inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ.
, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se
va arăta
în continuare.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a
instituit dreptul funcționarilor publici
ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu
salariul de bază din luna
anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită
prin
prevederile legale susmenționate, a
fost suspendată în anii 2001 - 2006,
prin
dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și
Instanța de Fond, suspendarea nu echivalează cu
eliminarea dreptului,
atâta vreme
cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost
înlăturată
existenta acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial
prin art. 33
alin. (2) din Legea nr.
188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din
8 decembrie 1999), a fost
menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată
(M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea
nr. 188/1999, în
forma republicată pentru a
doua oară (M. Of. nr. 365 din 29
mai 2007).
Nu se poate considera, deci,
că suspendarea dreptului în perioada
respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade,
întrucât s-ar încălca principiul
constituțional ce garantează realizarea
drepturilor
acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept,
recunoscut și garantat, nu poate înlătura
existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția
României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când
se poate restrânge exercițiul
unui
drept, cât și reglementărilor art. din Protocolul nr. 1 adițional la
Convenția
pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi
considerat că nu a existat în perioada
pentru care
exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația,
inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie
lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă
a exercitării lui.
De aceea, respectarea
principiului încrederii în statul de drept, care
implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în
spiritul și litera lor,
concomitent cu eliminarea oricărei
tendințe de reglementare a unor
situații
juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să
nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de
acestea, pentru perioada
în care au fost prevăzute de lege.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca
nefondat,
menținându-se sentința criticată,
ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta A.N.
O.F.M.
împotriva sentinței nr. 144/F/CA/2007 din 12
noiembrie
2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 aprilie 2008.