ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4258/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr.286 din 30 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții G.G.

ș.a.,

în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Apărării, obligându-1 pe acesta din

urmă la plata către reclamanții a primei de concediu cuvenită pentru

anii

2001-2006, actualizată cu

indicele de inflație de la data nașterii dreptului la

data plății

efective.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că suspendarea

exercițiului dreptului la prima de vacanță, prevăzut de art. 35 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu însăși eliminarea acestui drept.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs pârâtul, susținând, în esență, că acțiunea a rămas fără obiect,

întrucât plata primelor de

concediu pentru anii 2001-2002 a fost deja efectuată, în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 146/2007, act normativ ignorat de

instanța de fond deși era în vigoare la

data pronunțării sentinței

recurate.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999

s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca,

pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu

salariul

de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că

acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate,

a fost suspendată în anii 2001-2006, prin dispoziții normative succesive, însă,

așa cum corect a reținut și

instanța de

fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta

vreme

cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată

existenta acestuia.

Astfel, dreptul

la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22

martie 2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma

republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).

Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada

respectivă echivalează cu inexistența sa în

cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce

garantează realizarea drepturilor acordate.

Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada

pentru care exercițiul său a fost suspendat,

întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept

prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a

exercitării lui, ceea ce ar contraveni atât prevederilor art. 53 din

Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind

cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor

adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei

tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Susținerea

recurentului, potrivit căreia instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor O.U.G.

nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate

în perioada 2001-2006, raportat la care acțiunea ar fi rămas fără obiect, nu

este întemeiată, reprezentând, dimpotrivă, un

argument în sprijinul soluției

recurate.

Aceasta,

întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din actul normativ

susmenționat, drepturile stabilite după data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență prin hotărâri judecătorești executorii se plătesc într-o

singură tranșă", ceea ce înseamnă că însăși legea prevede ipoteza

stabilirii, după data intrării sale în vigoare, a unor astfel de drepturi prin

hotărâri judecătorești executorii; mai mult, legea prevede pentru cazurile

respective o situație mai favorabilă titularilor drepturilor astfel stabilite,

dispunând că acestea se plătesc într-o singură tranșă.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării împotriva

sentinței nr. 286 din 30 ianuarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 noiembrie 2008.