ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4258/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.286 din 30 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții G.G. ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, obligându-1 pe acesta din urmă la plata către reclamanții a primei de concediu cuvenită pentru anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că suspendarea exercițiului dreptului la prima de vacanță, prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu însăși eliminarea acestui drept.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, susținând, în esență, că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât plata primelor de concediu pentru anii 2001-2002 a fost deja efectuată, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 146/2007, act normativ ignorat de instanța de fond deși era în vigoare la data pronunțării sentinței recurate. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001-2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of.

nr. 365 din 29 mai 2007). Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, ceea ce ar contraveni atât prevederilor art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Susținerea recurentului, potrivit căreia instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, raportat la care acțiunea ar fi rămas fără obiect, nu este întemeiată, reprezentând, dimpotrivă, un argument în sprijinul soluției recurate.

Aceasta, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din actul normativ susmenționat, drepturile stabilite după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență prin hotărâri judecătorești executorii se plătesc într-o singură tranșă", ceea ce înseamnă că însăși legea prevede ipoteza stabilirii, după data intrării sale în vigoare, a unor astfel de drepturi prin hotărâri judecătorești executorii; mai mult, legea prevede pentru cazurile respective o situație mai favorabilă titularilor drepturilor astfel stabilite, dispunând că acestea se plătesc într-o singură tranșă. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării împotriva sentinței nr. 286 din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2008.