Decizia nr. 4411/2007 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 66/2007 a Curții de Apel Brașov

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 66/F din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, obligându-1 pe aceasta din urmă la plata către reclamant a primei de concediu corespunzătoare zilelor de concediu legal de odihnă de care a beneficiat în anul 2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că normele legale de suspendare a acordării primei de vacanță contravin prevederilor art. 53 din Constituția României revizuită și că suspendarea exercițiului acestui drept, prin dispozițiile legilor bugetare din anii 2004-2006, nu echivalează cu însăși eliminarea dreptului.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Brașov , reiterând apărările invocate în fața instanței de fond și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art.304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of.

nr. 365 din 29 mai 2007). Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Brașov, împotriva sentinței nr. 66/F din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2007.