ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 344/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10 mai

2005, ulterior precizată, S.R.E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura Județului Satu

Mare, Consiliul local al municipiului Satu Mare, Primarul municipiului Satu

Mare, SC F. SA Satu Mare, M.Ș. și C.A., să constate că imobilele descrise în

petitul acțiunii au trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român,

să dispună rectificarea înscrisurilor de carte funciară ulterioare acestei

preluări, să dispună restituirea în natură către reclamantă a acestor imobile

iar în subsidiar să se constate că este îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 61/D din 3 februarie 2006 a

admis excepția tardivității notificărilor formulate de reclamantă în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și în consecință a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că nu s-a făcut dovada realizării în termenul

legal, a procedurii notificării reglementată prin dispozițiile art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Oradea, secția civilă mixtă, care, prin decizia nr. 159/A din 7

noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă reținând că

notificările nu au fost expediate de aceasta conform dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin executor judecătoresc iar, pe de altă parte, chiar dacă ar fi

acceptată modalitatea notificării făcută personal de parte, prin poștă, nu s-a

putut dovedi comunicarea acestora în termenul prevăzut de lege.

În cauză a declarat recurs în termen

legal reclamanta S.R.E. care, fără a indica temeiul juridic pe care-și

fundamentează calea extraordinară de atac, susține în esență că în mod greșit

s-a reținut excepția tardivității formulării notificării în condițiile în care

copia de pe confirmarea de primire, depusă la dosarul cauzei atestă expedierea

acesteia în termenul prevăzut de lege.

Tot astfel, se mai arată, nu poate

fi reținută excepția tardivității formulării notificării nici prin prisma

temeiului de drept invocat în acțiune, care a fost fundamentată atât pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât și pe cele ale art. 480 C. civ.

Or, acțiunea în revendicare, arată

recurenta, este imprescriptibilă și deci admisibilă chiar după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Instanțele au reținut corect că

examinarea copiei confirmării de primire, depusă de reclamantă (filele 90, 93,

dosar 1695/2005 al Tribunalului Satu Mare) nu este concludentă sub aspectul

datei de expediere respectiv de primire a notificării de către Primăria Municipiului

Satu Mare.

Ca atare, reținându-se lipsa dovezii

trimiterii notificării de către persoana îndreptățită, chiar și pe alte căi

decât prin executorul judecătoresc, în termenul prevăzut de lege, a fost

sancționată conduita procesuală a acesteia prin admiterea excepției

tardivității notificării, excepție invocată de către pârâtul Primarul

municipiului Satu Mare.

Cât privește notificarea trimisă

către ceilalți pârâți în cauză, aceasta a fost formulată la 12 septembrie 2005,

cu mult peste termenul prevăzut de lege, instanțele apreciind corect asupra

eficienței juridice a aceleiași sancțiuni a tardivității în condițiile în care

Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției care a operat mai multe modificări și completări Legii nr. 10/2001,

nu a instituit o repunere în termenul inițial stabilit, pentru formularea

notificărilor.

Nefondate sunt și criticile vizând

nereținerea de către instanțe a dispozițiilor art. 480 C. civ., temei juridic

care, în opinia recurentei, odată invocat în cererea introductivă, dă acțiunii

caracterul unei cereri fondată pe dreptul comun, care este imprescriptibilă,

context în care nu se mai putea reține tardivitatea formulării notificărilor.

Astfel, reclamanta și-a fundamentat

acțiunea formulată la 10 mai 2005, deci, cu mult după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, atât pe dispozițiile legii speciale cât și pe cele ale

dreptului comun, învederând instanței că a parcurs procedura prealabilă a

notificării unităților deținătoare.

Ca atare, cadrul procesual nu putea

fi circumscris decât dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, demersul

judiciar al reclamantei neputând fi soluționat decât în limitele acestei

reglementări.

Astfel, după apariția Legii nr.

10/2001, singura cale pentru obținerea restituirii imobilelor preluate în

perioada de referință a legii, imobile deținute de către o persoană juridică de

drept public sau privat creată de stat, sau după caz, de o autoritate a

administrației publice centrale ori locale sau de o organizație cooperatistă,

este cea prevăzută prin dispozițiile art. 21 și urm. din acest act normativ,

rațiunea legiuitorului fiind soluționarea cu sporită celeritate a cererilor

vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau

acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparațiilor cuvenite.

Doar câteva ipoteze, ce nu se

regăsesc în speță, permit a se da curs cererilor de restituire fundamentate fie

pe dreptul comun, fie pe alte acte normative, anterioare intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, respectiv când acțiunea a fost introdusă înainte de apariția

acestui act normativ, iar persoana îndreptățită nu a înțeles să se prevaleze de

dispozițiile legii speciale (art. 46), când imobilul ce se solicită a fi

retrocedat nu este deținut de una din unitățile specificate în art. 21 din lege

sau, în situația particulară a preluărilor în forma exproprierii, în cazul

vizat prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, când preluarea a operat

ulterior anului 1994.

Așa fiind, în considerarea argumentelor

ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.(M.)R.E. împotriva deciziei nr. 159 din 7 noiembrie

2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie

2008.