ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 160 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă acțiunea reclamantului N.E. în contradictoriu cu Guvernul României, C.P.T. - Prim Ministru, S.P., P.M., Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiune ce a avut ca obiect anularea O.U.G. nr. 154/2007 și suspendarea aplicării acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. De asemenea, recurentul reclamant a solicitat instanței de fond și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 154/2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că dispozițiile contenciosului administrativ, care permit introducerea unei acțiuni împotriva ordonanțelor Guvernului, prevăd expres faptul că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate. Instanța de fond a reținut că recurentul-reclamant nu a făcut dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței indicate, constatând și faptul că reclamantul nu a depus la dosar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Prin motivele de recurs formulate, recurentul a arătat faptul că ședința de judecată nu a fost înregistrată așa cum prevăd dispozițiile art. 13 alin (1) din Legea nr. 304/2004. De asemenea, a invocat necompetența Curții de Apel Timișoara în soluționarea unei cauze în care a fost parte în proces, arătând că soluția pronunțată de instanța de fond nu este democratică în sistemul judiciar al statului de drept. A criticat și faptul că hotărârea atacată nu cuprinde decât parțial elementele prevăzute de dispozițiile art. 261 alin (1) pct. 1 și 2, respectiv nu sunt indicate numele, sediile și domiciliul părților în dispozitivul hotărârii pronunțate de instanța fondului.
Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, în condițiile art. 299 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente pricinii, va respinge recursul formulat ca nefondat pentru considerentele ce urmează. Critica recurentului ce vizează necompetența instanței de fond urmează a fi respinsă, văzând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care stabilesc o competență teritorială alternativă, dispoziții în conformitate cu care reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Întrucât reclamantul a sesizat Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea acțiunii sale, excepția invocată nu poate fi primită și va fi respinsă de Înalta Curte, întrucât odată făcută alegerea acestei instanțe, reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, dacă instanța este competentă potrivit normelor imperative de competență și nici instanța nu poate, din oficiu, să-și decline competența. De asemenea, critica ce vizează faptul că nu s-a înregistrat ședința de judecată la instanța de fond nu poate fi primită, văzând dispozițiile O.U.G.
nr. 154/2007 în conformitate cu care termenul privind înregistrarea ședințelor de judecată a fost prorogat până la data de 1 ianuarie 2009. Analizând și critica cu privire la faptul că în dispozitivul hotărârii nu sunt indicate adresele părților în litigiu, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a încălcat norme care să producă părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată, adresele părților fiind indicate după dispozitiv, pe aceeași parte, cu mențiunea se comunică. De altfel, aceste aspecte pot fi invocate pe calea unei cereri de îndreptare a hotărârii, în condițiile art. 281 C. proc. civ., la instanța care a pronunțat hotărârea invocată, întrucât se încadrează în categoria erorilor materiale.
În concluzie și această critică a sentinței de fond urmează a fi respinsă de Înalta Curte și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, se va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de N.E. împotriva sentinței civile nr. 160 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.