ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 160 din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă

acțiunea reclamantului N.E. în contradictoriu cu Guvernul României, C.P.T. -

Prim Ministru, S.P., P.M., Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, Curtea de

Apel Timișoara și Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiune ce a avut ca

obiect anularea O.U.G. nr. 154/2007 și suspendarea aplicării acesteia până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. De asemenea, recurentul

reclamant a solicitat instanței de fond și sesizarea Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 154/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că

dispozițiile contenciosului administrativ, care permit introducerea unei acțiuni

împotriva ordonanțelor Guvernului, prevăd expres faptul că persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe, introduce acțiune la instanța de contencios administrativ

însoțită de excepția de neconstituționalitate.

Instanța de fond a reținut că recurentul-reclamant nu a făcut dovada

unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act

administrativ emis în baza ordonanței indicate, constatând și faptul că

reclamantul nu a depus la dosar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstitutionalitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând

sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul a arătat faptul că

ședința de judecată nu a fost înregistrată așa cum prevăd dispozițiile art. 13

alin (1) din Legea nr. 304/2004.

De asemenea, a invocat necompetența Curții de Apel Timișoara în

soluționarea unei cauze în care a fost parte în proces, arătând că soluția

pronunțată de instanța de fond nu este democratică în sistemul judiciar al

statului de drept.

A criticat și faptul că hotărârea atacată nu cuprinde decât parțial

elementele prevăzute de dispozițiile art. 261 alin (1) pct. 1 și 2, respectiv nu

sunt indicate numele, sediile și domiciliul părților în dispozitivul hotărârii

pronunțate de instanța fondului.

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, în

condițiile art. 299 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ., analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente pricinii, va respinge recursul formulat ca

nefondat pentru considerentele ce urmează.

Critica recurentului ce vizează necompetența instanței de fond urmează

a fi respinsă, văzând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, care stabilesc o competență teritorială

alternativă, dispoziții în conformitate cu care reclamantul se poate adresa

instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă

reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate

invoca excepția necompetenței teritoriale.

Întrucât reclamantul a sesizat Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea

acțiunii sale, excepția invocată nu poate fi primită și va fi respinsă de Înalta

Curte, întrucât odată făcută alegerea acestei instanțe, reclamantul nu mai

poate reveni asupra alegerii făcute, dacă instanța este competentă potrivit

normelor imperative de competență și nici instanța nu poate, din oficiu, să-și

decline competența.

De asemenea, critica ce vizează faptul că nu s-a înregistrat ședința de

judecată la instanța de fond nu poate fi primită, văzând dispozițiile O.U.G. nr.

154/2007 în conformitate cu care termenul privind înregistrarea ședințelor de

judecată a fost prorogat până la data de 1 ianuarie 2009.

Analizând și critica cu privire la faptul că în dispozitivul hotărârii

nu sunt indicate adresele părților în litigiu, Înalta Curte reține că instanța

de fond nu a încălcat norme care să producă părții o vătămare ce nu poate fi

înlăturată, adresele părților fiind indicate după dispozitiv, pe aceeași parte,

cu mențiunea se comunică.

De altfel, aceste aspecte pot fi invocate pe calea unei cereri de

îndreptare a hotărârii, în condițiile art. 281 C. proc. civ., la instanța care

a pronunțat hotărârea invocată, întrucât se încadrează în categoria erorilor

materiale.

În concluzie și această critică a sentinței de fond urmează a fi

respinsă de Înalta Curte și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că

nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, se va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.E. împotriva sentinței civile nr. 160

din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.