ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6922/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6922/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

În motivarea cererii s-a arătat că la 21 noiembrie 2006 pârâta a fost

returnată din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară, ratificat prin

Legea

nr. 173/1997.

Prin sentința

civilă nr. 146 din 8 martie 2007 Tribunalul Gorj, secția civilă, a

admis cererea și a restrâns pârâtei exercițiul

dreptului la liberă circulație pe o perioadă de 30 de zile în Italia și restul

statelor Uniunii Europene, cu excepția celor pentru care face

dovada că

are un drept de intrare.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada că pârâta a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și Italia,

fapt recunoscut chiar prin

declarația pârâtei care a precizat că a fost depistată de poliția

italiană lucrând fără să aibă acte care să-i

permită șederea legală pe teritoriul acelui stat.

Prin

încheierea din 4 aprilie 2007 tribunalul a îndreptat eroarea materială

strecurată în dispozitivul sentinței în sensul că a înlăturat mențiunea „restul

statelor

Uniunii Europene cu excepția celor

pentru care se face dovada că are drept de intrare".

Apelul

declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte București a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 602 din 9 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că aspectul

de nelegalitate privitor la neconcordanța dintre minută și dispozitiv a fost

înlăturat prin încheierea de

îndreptare

din 4 aprilie 2007.

Această încheiere a fost comunicată reclamantei care nu a formulat apel

împotriva

ei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta critica,

nemotivată în drept,

vizând

următoarele aspecte:

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a

lua act de această măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că

singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la

libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu

care România are

încheiat acord

de readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la

liberă circulație se

stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în

raport

de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu

este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate.

Conform art.

39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de

Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul

căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de

către Tribunalul București.

Așadar, luarea

acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora,

în lipsa unei prevederi care să dispună altfel,

nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și

analizare a dovezilor

administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este

absolută, ea trebuind să

se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (

1) teza a II-a din

Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor

români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat

a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului

acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să

angajeze în mod

direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația

primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și

de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor

membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor

membre ale Uniunii Europene și Spațiului

Economic

European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data

aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu

prioritate în

raport cu normele

de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreuneia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au

pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

a fost respins cu

consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

București împotriva deciziei civile nr. 602 din 9 mai 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2007.