ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6499/2007

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la 28 decembrie 2006, reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ș.N., restrângerea dreptului la liberă

circulație a intimatului în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel

mult trei ani.

În motivarea cererii s-a arătat că la 9

noiembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.

173/1997.

Prin sentința civilă nr. 20 din 8 ianuarie 2007

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea și a dispus

restrângerea exercițiului dreptului pârâtului la liberă circulație în Italia pe

o perioadă de 1 an.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că pârâtul se găsește în situația reglementată de art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, fiind o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii

Europene în baza unui acord de readmisie încheiat între România și Italia.

Apelul declarat

de pârât împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr.

201 din 28 martie 2007 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă. Sentința a fost

schimbată

în tot în sensul că acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

În

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în mod greșit

instanța de fond a apreciat că măsura solicitată în cauză este justificată.

Această măsură este contrară

chiar prevederilor

comunitare, odată ce România este membră Uniunea Europeană, și în

mod corespunzător intimatul pârât a devenit

cetățean european, având dreptul de a se afla

liber pe teritoriul

oricărui stat european. Această interpretare rezultă din Directiva

2004/38/CE, a cărei implementare trebuie

asigurată în toate statele membre.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta Direcția Generală de p

așapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în drept,

vizând următoarele aspecte:

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a

lua act de această

măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 rezultă că singura condiție

necesară

pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român

dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25

din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului

instituirea anumitor cerințe

specifice în

care cetățenii români pot circula în străinătate. Curtea Constituțională a

reținut

prin decizia nr. 901/5

decembrie 2006, că măsura dispusă de art. 38 se circumscrie situațiilor

expres

și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.

Analizând

criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în

raport de care a fost

verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat

pentru

următoarele considerente:

Reclamanta

a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația

prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se

dispune,

la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul

căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei

persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul

București.

Așadar, luarea

acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în

lipsa unei prevederi care să dispună

altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și

analizare

a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor

legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. 1 teza a Ii-a din

Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor

români în

străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui

cetățean

român, trebuie să

se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a

măsurii returnării să angajeze în mod

direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară,

art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul

de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub

rezerva limitărilor și

condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului

nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004

privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și

membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor

membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor

64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din

30 aprilie 2004, stabilește că

limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă

circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și

care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art.

35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea

comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile

art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în

Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea

și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a

constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins

cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr.

201 din 28 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2007.