ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5038/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul F.D. împotriva încheierii din 23 iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1526/M/2005, constată următoarele: În cuprinsul încheierii menționate, instanța, investită cu soluționarea mai multor apeluri declarate împotriva sentinței penale nr. 40 pronunțate la 11 martie 2005 de către Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 783/P/2004, a consemnat concluziile puse cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 23 iunie 2005, pronunțarea fiind amânată la 30 iunie 2005 și apoi la 7 iulie 2005. Este, de asemenea, de observat că, odată cu dezbaterea asupra apelurilor a fost pusă în discuție și chestiunea legalității și temeiniciei menținerii stării de arest a inculpaților, fără ca instanța să se pronunțe prin încheiere în legătură cu aceste aspecte la 23 iunie sau 30 iunie 2005. Cu toate acestea la 1 iulie 2005, inculpatul F.D.

a declarat recurs împotriva încheierii de la 23 iunie 2005, acest recurs fiind apoi înregistrat pe rolul a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5069/2005. Ulterior declarării respectivului recurs, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia penală nr. 557/ A din 7 iulie 2005, prin care a admis apelurile, a schimbat încadrarea juridică a uneia dintre faptele reținute în sarcina inculpaților și în esență a redus pedepsele aplicate acestora. În ceea ce îl privește pe F.D. s-a reținut că acesta are de executat o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare din care s-a dedus perioada cuprinsă între 25 august 2004 și 7 iulie 2005 în care acesta s-a aflat în stare de arest, stare care a fost menținută.

Ca urmare a investirii acestei Curți în dosarul nr. 5069/2005 mai sus amintit, la termenul de la 8 septembrie 2005, cu ocazia dezbaterilor asupra cauzei, s-a pus în discuție și admisibilitatea recursului declarat numai împotriva unei încheieri care a precedat decizia de soluționare a apelurilor, aspect asupra căruia Curtea a rămas în pronunțare. Referitor la această chestiune, Curtea are în vedere prevederile art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Prin natura și conținutul ei încheierea de la 23 iunie 2005 nu corespunde cazurilor vizate de ultima ipoteză a textului de lege citat, astfel încât nu putea fi atacată printr-un recurs separat.

Pe de altă parte declararea recursului analizat înainte de pronunțarea deciziei conduce, fără echivoc, la concluzia că această cale de atac nu putea fi îndreptată și împotriva respectivei decizii. În consecință, Curtea urmează să facă aplicarea art. 385 15 pct.1 lit. a) C. proc. pen., în sensul respingerii recursului ca inadmisibil. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat ca apărător al său din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.D. împotriva încheierii din 23 iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1972/M/2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei (800 000 lei vechi), cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200 000 lei vechi), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2005.