ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5038/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul F.D.

împotriva încheierii din 23 iunie 2005 pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1526/M/2005,

constată următoarele:

În cuprinsul încheierii menționate, instanța,

investită cu soluționarea mai multor apeluri declarate împotriva sentinței

penale nr. 40 pronunțate la 11 martie 2005 de către Tribunalul Călărași, în

dosarul nr. 783/P/2004, a consemnat concluziile puse cu ocazia dezbaterilor desfășurate

la 23 iunie 2005, pronunțarea fiind amânată la 30 iunie 2005 și apoi la 7 iulie

2005.

Este, de asemenea, de observat că, odată cu dezbaterea

asupra apelurilor a fost pusă în discuție și chestiunea legalității și

temeiniciei menținerii stării de arest a inculpaților, fără ca instanța să se

pronunțe prin încheiere în legătură cu aceste aspecte la 23 iunie sau 30 iunie

2005.

Cu toate acestea la 1 iulie 2005, inculpatul F.D. a

declarat recurs împotriva încheierii de la 23 iunie 2005, acest recurs fiind

apoi înregistrat pe rolul a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

cu numărul de dosar 5069/2005.

Ulterior declarării respectivului recurs, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

pronunțat decizia penală nr. 557/ A din 7 iulie 2005, prin care a admis

apelurile, a schimbat încadrarea juridică a uneia dintre faptele reținute în

sarcina inculpaților și în esență a redus pedepsele aplicate acestora.

În ceea ce îl privește pe F.D. s-a reținut că acesta

are de executat o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare din care s-a dedus

perioada cuprinsă între 25 august 2004 și 7 iulie 2005 în care acesta s-a aflat

în stare de arest, stare care a fost menținută.

Ca urmare a investirii acestei Curți în dosarul nr. 5069/2005

mai sus amintit, la termenul de la 8 septembrie 2005, cu ocazia dezbaterilor

asupra cauzei, s-a pus în discuție și admisibilitatea recursului declarat numai

împotriva unei încheieri care a precedat decizia de soluționare a apelurilor,

aspect asupra căruia Curtea a rămas în pronunțare.

Referitor la această chestiune, Curtea are în vedere prevederile

art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., conform cărora încheierile pot fi

atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția

cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Prin natura și conținutul ei încheierea de la 23 iunie

2005 nu corespunde cazurilor vizate de ultima ipoteză a textului de lege citat,

astfel încât nu putea fi atacată printr-un recurs separat.

Pe de altă parte declararea recursului analizat

înainte de pronunțarea deciziei conduce, fără echivoc, la concluzia că această

cale de atac nu putea fi îndreptată și împotriva respectivei decizii.

În consecință, Curtea urmează să facă aplicarea art. 385

15

pct.1 lit. a) C. proc. pen., în sensul respingerii recursului ca inadmisibil.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de

soluționarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul

desemnat ca apărător al său din oficiu se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

inculpatul F.D. împotriva încheierii din 23 iunie 2005 pronunțate de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în dosarul nr. 1972/M/2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 80 lei

(800 000 lei vechi), cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei

(200 000 lei vechi), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2005.