ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1673/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2158 din 4 octombrie 2006,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea reclamantei M.T., în contradictoriu cu C.P.M.B., a anulat Hotărârea

nr. 15804/170 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să

emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de

beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

cu

modificările și completările ulterioare, pentru perioada 19 septembrie 1941 -

06 martie 1945 și să îi acorde drepturile

aferente începând cu data de 20 martie

obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 200 lei (RON) cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, că, din analiza probelor

administrate, rezultă că părinții reclamantei au făcut în anul 1940 obiectul

schimbului de populație dintre România și Bulgaria, în urma Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, iar reclamanta s-a născut la data de 19 septembrie 1941 în

Comuna Sinoe, Raionul Istria, România, suferind aceleași persecuții și

privațiuni ca și părinții săi.

Împotriva sentinței civile nr. 2158 din

4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

situațiile prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, C.P.M.B. contestă

faptul că instanța a acordat reclamantei beneficiul O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, și susține că aceasta

nu se încadrează în ipoteza

reglementată de art. l lit. c) din ordonanță, întrucât s-a născut în România,

iar legea nu prevede că pot beneficia de

drepturile

respective și moștenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia,

pe

considerentul că au suferit aceleași privațiuni materiale și morale ca și

părinții lor.

Cu referire la obligarea sa la plata

cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susține că dispoziția instanței de

fond este neîntemeiată, învederând faptul că acțiunea este scutită de taxele

judiciare, iar asistența avocațială nu este obligatorie.

Analizând cauza prin prisma motivelor

de recurs invocate de recurenta-pârâtă C.P.M.B., în raport cu prevederile art. 304

pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei-pârâte

vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în

localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În cauză, este necontestat faptul că

familia intimatei-reclamante (părinții C.A. și C.E. și bunica C.T.) a făcut, în

anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și

Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta M.T. s-a

născut, în cadrul perioadei prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, în România, localitatea Sinoe, Raionul Istria unde se

stabilise familia sa după strămutare.

În mod constant, în practica Înaltei

Curți s-a reținut că, din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor

Normelor aprobate

prin H.G. nr. 127/2002,

rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de

persoanele

persecutate din motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, instanța de

fond a reținut întemeiat că persoane asupra cărora persecuțiile din motive

etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care

părinții lor au fost strămutați și care au avut de suferit toate consecințele

nefavorabile ce decurg din această situație.

În consecință, în mod corect a reținut

Curtea de apel că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că

părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în anul 1940 și că s-a născut în

localitatea în care aceștia au fost strămutați, astfel că a suferit aceleași

consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățită să

beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare.

A admite

teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament

discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții

săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță

cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate

persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o

dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr.

558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași

situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană

sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute

în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de

competența exclusivă a instanței judecătorești".

În consecință, pe baza probatoriului

administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia

reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind

născută la data de 19 septembrie 1941 în localitatea de strămutare a familiei

sale, M.T. se încadrează în prevederile art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile

ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită

prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

În ceea ce privește cheltuielile de

judecată acordate reclamantei la fond, înalta Curte constată că instanța de

fond a făcut, în mod corect, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Față de cele arătate, Curtea constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312

alin. (l) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.P.M.B.

Urmare respingerii recursului declarat

de recurenta-pârâtă C.P.M.B., față de cererea de cheltuieli de judecată

formulată de intimată, având în vedere chitanța din 12 februarie 2007 (dosarul

de recurs), Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante M.T., cu titlu de cheltuieli de

judecată, suma de 200 lei (RON).

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.P.M.B.,

împotriva sentinței civile nr. 2158 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-pârâtă C.P.M.B. la

plata sumei de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă M.T.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.