ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1673/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2158 din 4 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei M.T., în contradictoriu cu C.P.M.B., a anulat Hotărârea nr. 15804/170 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 19 septembrie 1941 - 06 martie 1945 și să îi acorde drepturile aferente începând cu data de 20 martie 2006. Totodată, Curtea de apel a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, că, din analiza probelor administrate, rezultă că părinții reclamantei au făcut în anul 1940 obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, în urma Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, iar reclamanta s-a născut la data de 19 septembrie 1941 în Comuna Sinoe, Raionul Istria, România, suferind aceleași persecuții și privațiuni ca și părinții săi. Împotriva sentinței civile nr. 2158 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând situațiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs, C.P.M.B. contestă faptul că instanța a acordat reclamantei beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și susține că aceasta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. l lit. c) din ordonanță, întrucât s-a născut în România, iar legea nu prevede că pot beneficia de drepturile respective și moștenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia, pe considerentul că au suferit aceleași privațiuni materiale și morale ca și părinții lor. Cu referire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susține că dispoziția instanței de fond este neîntemeiată, învederând faptul că acțiunea este scutită de taxele judiciare, iar asistența avocațială nu este obligatorie.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă C.P.M.B., în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În esență, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei-reclamante (părinții C.A.

și C.E. și bunica C.T.) a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta M.T. s-a născut, în cadrul perioadei prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în România, localitatea Sinoe, Raionul Istria unde se stabilise familia sa după strămutare. În mod constant, în practica Înaltei Curți s-a reținut că, din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, instanța de fond a reținut întemeiat că persoane asupra cărora persecuțiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care părinții lor au fost strămutați și care au avut de suferit toate consecințele nefavorabile ce decurg din această situație. În consecință, în mod corect a reținut Curtea de apel că reclamanta a făcut, prin probele administrate, dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în anul 1940 și că s-a născut în localitatea în care aceștia au fost strămutați, astfel că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci, îndreptățită să beneficieze de prevederile O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născută la data de 19 septembrie 1941 în localitatea de strămutare a familiei sale, M.T. se încadrează în prevederile art. l lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate reclamantei la fond, înalta Curte constată că instanța de fond a făcut, în mod corect, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.P.M.B. Urmare respingerii recursului declarat de recurenta-pârâtă C.P.M.B., față de cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, având în vedere chitanța din 12 februarie 2007 (dosarul de recurs), Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante M.T., cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 200 lei (RON).

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinței civile nr. 2158 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pe recurenta-pârâtă C.P.M.B. la plata sumei de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă M.T. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.