ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2997/2007

HOTĂRÂRE
12.06.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2997/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 619 din 27 februarie 2007, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

reclamantei C.E., în contradictoriu cu C.P.M.B., a anulat Hotărârea nr. 16311

bis/541 din05 decembrie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită

o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al

prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și

completările ulterioare, pentru perioada 07 septembrie 1943 - 06 martie 1945.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, că, din analiza probelor

administrate, rezultă că părinții reclamantei au făcut în anul 1940 obiectul schimbului

de populație dintre România și Bulgaria în urma Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, fapt necontestat de pârâtă, iar reclamanta s-a născut la data

de 7 septembrie 1943 în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, România,

suferind aceleași persecuții și privațiuni ca și părinții săi.

Împotriva sentinței civile nr. 619 din

27 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

situațiile prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 și art. 304

1

Prin motivele de recurs, C.P.M.B. contestă

faptul că Instanța a acordat reclamantei beneficiul O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, și susține, în esență,

că reclamanta C.E. nu se încadrează

în ipoteza reglementată de

art. 1 lit. c)

din ordonanță, întrucât s-a născut în România, după trei ani de la

semnarea

Tratatului dintre România și Bulgaria, nu a făcut dovada persecuțiilor din motive

etnice, au calitatea de strămutat doar persoanele care la data semnării

Tratatului respectiv își aveau domiciliul pe teritoriul județelor prevăzute de

acest act, iar O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

nu prevede că beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu copiii născuți

după strămutarea părinților.

Analizând cauza prin prisma motivelor

de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.P.M.B., în raport cu prevederile

art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În esență, criticile recurentei - pârâte

vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în

localitatea în care părinții lor au fost strămutați în urma Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În cauză, este necontestat faptul că

familia intimatei - reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de

populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și că reclamanta C.E. s-a născut, în cadrul perioadei prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în România,

comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea unde se stabilise familia sa după

strămutare.

În mod constant, în practica Înaltei Curți s-a reținut că,

din interpretarea teleologică a dispozițiilor din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și a

dispozițiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât

obiectul cât și scopul reglementării îl

constituie acordarea unor

drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate din motive etnice, în mod direct și indirect, de regimurile

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, Instanța de Fond

a reținut întemeiat că persoane asupra cărora persecuțiile din motive etnice

s-au răsfrânt nemijlocit sunt și copiii născuți în perioada în care părinții

lor au fost strămutați și care au avut de suferit toate consecințele

nefavorabile ce decurg din această situație.

În consecință, în mod corect

a reținut Curtea de Apel că reclamanta a

făcut, prin

probele administrate, dovada că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria în

anul 1940 și că s-a născut în localitatea în care aceștia au fost strămutați, astfel

că a suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții săi, fiind, deci,

îndreptățită să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare.

A admite

teza recurentei - pârâte ar însemna acceptarea unui tratament

discriminatoriu între intimata - reclamantă, pe de o parte, și părinții

săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeași situație, în speță

cea de strămutat, suportând consecințe nefavorabile similare datorate

persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care Instanța de Fond a dat-o

dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia

nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași

situație

beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta

se încadrează ori nu în

vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice

reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a Instanței

judecătorești".

În consecință, pe baza probatoriului

administrat, Curtea de Apel, întemeiat și legal, a reținut că familia

reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind

născută la data de 7

septembrie 1943 în

localitatea de strămutare a familiei sale, C.E.

se încadrează în

prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, și beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu

prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită

prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă

atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.P.M.B.

Respinge recursul declarat de C.P.M.B. împotriva sentinței

civile nr. 619 din 27 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie

2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 21 din 9 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantu
ÎCCJ 2007-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2698/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 10352/2 din 17 noiembrie 2006, reclamanta C.M. a solicitat în c
ÎCCJ 2007-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1673/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2158 din 4 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclama
ÎCCJ 2007-03-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2492 din 23 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclam
ÎCCJ 2007-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2584/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 434 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulat
Sursă