Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2008
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2209/2008

HOTĂRÂRE
19.06.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2209/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Examinând actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului G.G.H., la pedepsele de: - 13 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 350 C. proc.

pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se arestul preventiv executat de la 28 iunie 2007 la zi. Conform art. 117 lit. a) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României, după executarea pedepsei principale. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 490 RON și a cantităților de 0,15 grame heroină, 0,09 grame heroină, 0,30 grame methadonă pulbere și 8 pastile methadonă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, examinând probatoriul strâns în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, cu respectarea principiilor care guvernează procesul penal, a reținut următoarea situație de fapt.

La data de 12 decembrie 2006, B.M., a formulat în temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000 un denunț, susținând că persoana cunoscută sub numele de R comercializează heroină în cantități mari, percepând prețul de 80 RON/5 grame. Urmare denunțului, conform art. 21 și 22 din Legea nr. 143/2000, și-a exprimat acordul de a colabora în vederea prinderii acestei persoane identificată ca fiind inculpatul, scop în care s-au folosit colaboratorii M.I., M.V. împreună cu investigatorul M.I. La data de 28 februarie 2007, în jurul orelor 16,30, investigatorul M.I. s-a întâlnit în cartierul Drumul Taberei – București, cu colaboratorul M.I. căruia i-a făcut o percheziție corporală și constatând că asupra acestuia nu se găsesc bani sau valori interzice la deținere, i-a înmânat suma de 90 RON cu scopul de a cumpăra de la inculpat 3 doze de heroină.

Asupra colaboratorului M.I. s-a montat o cameră video pentru înregistrarea tranzacției, operațiune autorizată prin încheierea de ședință a Tribunalului București din 15 februarie 2007, autorizație nr. 161A.I./07. După ce l-a contactat telefonic pe inculpat, colaboratorul și investigatorul s-au deplasat pe str. Brașov unde a intrat doar colaboratorul, în apartamentul nr. 60, investigatorul rămânând în apropierea imobilului. În apartament a avut loc tranzacția, respectiv inculpatul a pregătit, cântărit 3 doze heroină, pe care le-a dat colaboratorului M.I., în schimbul sumei de 90 RON, cantitate de droguri predată de acesta la ieșirea din bloc, investigatorului sub acoperire, care la rândul său a introdus-o în plicul sigilat care poartă nr. de identificare 13364 – tip MAI.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 331624 din 1 martie 2007 concluzionează că probele prezentate spre analiză conțin heroină. La data de 27 martie 2007 are loc o nouă întâlnire între colaborator și investigatorul sub acoperire, acesta din urmă predându-i suma de 300 lei pentru a achiziționa 10 doze de heroină de la inculpat. Ca și în precedenta dată, cei doi s-au deplasat la blocul unde locuiește inculpatul, în apartamentul căruia a intrat doar colaboratorul „M.I.”. După preluarea celor 10 doze cei doi s-au deplasat la complexul M.P. După circa 30 minute au revenit în același loc unde s-au și despărțit. Colaboratorul M.I. l-a contactat telefonic pe inculpat, stabilind să se întâlnească cu acesta.

În apartamentul în care locuiește inculpatul, s-a efectuat tranzacția, cele 10 doze heroină fiind predate colaboratorului M.I., care le-a predat imediat investigatorului M.I. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 331770/1 din 28 martie 2007 a concluzionat că proba, constând în 10 punguțe din material plastic colorat conține 0,55 grame heroină, cantitatea de 0,15 grame heroină rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator a fost depusă la Camera de corpuri Delicte a I.G.P.R., cu dovada seria D nr. 002183 din 15 mai 2007. În aceeași zi, 27 martie 2007, în jurul orei 21,30, investigatorul M.I. s-a întâlnit cu colaboratorul M.V. și s-a predat după percheziția corporală suma de 100 RON pentru a achiziționa de la inculpat două doze heroină.

După cumpărarea celor două doze, acestea au fost predate investigatorului și ulterior supuse analizelor de laborator care au concluzionat că proba, respectiv 0,12 grame este heroină, fiind consumată în procesul de analiză. La data de 28 iunie 2007, în jurul orelor 17,00, colaboratorului M.I. i s-a predat în condiții legale suma de 900 lei de investigatorul M.I., sumă ce urma să fie folosită pentru cumpărarea de heroină de la inculpat. Colaboratorul s-a deplasat în locuința inculpatului, a predat acestuia banii, după care a plecat, urmând să fie contactat de inculpat pentru predarea celor 5 grame de heroină. Din acest moment, organele de poliție au format un dispozitiv de supraveghere a blocului unde locuiește inculpatul.

După circa 15 minute de la plecarea colaboratorului, din domiciliul inculpatului, acesta a părăsit locuința, deplasându-se pe jos până la intersecția Bd. Timișoara cu str. Brașov, loc unde s-a întâlnit cu J.A.M. căruia i-a înmânat o sumă de bani. A urmat imobilizarea învinuitului J.A.M. asupra sa găsindu-se parte din bancnotele înseriate, consemnate de lucrătorii de poliție în procesul-verbal și predate colaboratorului M.I., respectiv 800 RON. Concomitent, a fost imobilizat și inculpatul, la locuința căruia s-a făcut o percheziție încuviințată de Tribunalul București prin autorizația nr. 236 din 22 iunie 2007. În camera de zi s-au găsit două seringi hipodermice folosite, o fiolă de sticlă spartă ce prezenta urme de substanță, apă distilată, 15 comprimate de methadonă în privința cărora inculpatul a susținut că îi aparțin pentru consum propriu.

În privința acestor probe, supuse analizelor, s-au concluzionat următoarele: - proba nr. 1, constând în 15 comprimate inscripționate S.N., conțin substanță activă, clorhidrat de methadonă; proba nr. 2, constând în 2 seringi, proba nr. 3, constând în fiolă, s-a pus în evidență heroină. Cu privire la fapte, inculpatul a susținut că este consumator de heroină de circa 1 an și 6 luni, negând infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În privința acestei infracțiuni, instanța a reținut că vinovăția inculpatului a fost probată cu declarațiile martorilor M.I., M,V., J.A.M., I.A.G. și I.P.A. și rapoartele de constatare tehnico științifică ce atestă că inculpatul a consumat și traficat heroină.

Împotriva sentinței, parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, constând în aceea că instanța a omis să aplice dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., privitoare la recidiva postexecutorie, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., la infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, faptă care prin natura sa, infracțiune continuă, exclude forma continuată. Aceeași hotărâre a fost supusă apelului exercitat de inculpat, care a solicitat achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pe care nu a săvârșit-o și reducerea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 70 din 7 martie 2008, a admis apelurile parchetului și inculpatului, a desființat în parte sentința și rejudecând a dispus: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului G.G.H. din cele prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 în cele prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G.H., la pedeapsa de 11 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a computat prevenția inculpatului de la 28 iunie 2007 la zi. S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 117 lit. a) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului de pe teritoriul României, după executarea pedepsei principale. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. În termen legal, inculpatul a declarat recurs, reiterând criticile de nelegalitate și netemeinicie susținute în apel, invocându-se drept cazuri de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc. pen. Recursul inculpatului este fondat pentru considerentele care vor fi arătate.

Instanța de fond cât și cea de prim control judiciar, au interpretat corect probatoriul administrat în cursul procesului, care face dovada în afara oricărui echivoc a vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de droguri în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, relevante în acest sens fiind declarațiile colaboratorilor care au cumpărat heroină de la inculpat în condițiile supravegherii organizate de poliție a acestor tranzacții, așa cum rezultă din procesele-verbale întocmite la datele la care s-au cumpărat dozele de heroină, cum și din redarea interceptărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat și colaborator. Nelegale sunt ambele hotărâri, numai cu privire la măsura de siguranță prevăzută de art. 117 C. pen., dispusă față de inculpat după executarea pedepsei principale rezultante.

Astfel, se apreciază că în mod greșit s-a considerat necesară aplicarea acestei măsuri de siguranță, facultativă, neobservându-se statutul de refugiat al inculpatului, în virtutea căruia beneficiază de protecție umanitară condiționată, așa cum rezultă din copia legitimației de ședere pe teritoriul României, aflată la dosar urmărire penală. Având în vedere acest statut al inculpatului, cum și riscul evident pentru persoana sa pe care-l presupune executarea măsurii de siguranță, expulzarea în țara de origine – Iran, se apreciază că în cauză își găsesc aplicabilitatea prevederile alin. (4) de sub art. 117 C. pen., așa încât urmare admiterii recursului inculpatului, potrivit art. 385 15 alin. (3) C. proc.

pen., va fi înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 117 C. pen. În raport de motivul arătat, în limita căruia vor fi casate hotărârile, restul mențiunilor sentinței și deciziei se vor menține. Conform art. 385 17 alin. (4) și art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce durata prevenției executate de la 29 iunie 2007 la zi.

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat G.G.H. împotriva deciziei penale nr. 70 din 7 martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 1535 din 16 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la aplicarea art. 117 C. pen., dispoziție pe care o înlătură. Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata prevenției de la 28 iunie 2007 la 19 iunie 2008. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă persană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 923/2006
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 510 din 5 aprilie 2005, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicar
ÎCCJ 2009-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4089/2009
C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 3,55 grame heroină și a unui nr. de 50 comprimate methadonă, droguri rămase în
ÎCCJ 2008-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2256/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1709 din 27 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 29134/3/2007, a dispus conda
ÎCCJ 2010-02-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 753/2010
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 817 din 1 octombrie 2009 Tribunalul București, secția I penală a condamnat pe inculpatul M.I.C. la: - 6 ani închisoare și 3 ani in
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2822/2013
. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen, cu aplicarea art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 75 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă