ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 842/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, la data de 7 noiembrie 2005 reclamanta S.C.D.V.V.I. a solicitat, în

contradictoriu cu A.V.A.S.:

- obligarea pârâtei să se

radieze din evidențele contabile preluate suma de 329.122 RON, reprezentând

contribuții la F.A.S.;

- restituirea sumei de 94

milioane lei depusă drept garanție, în baza scrisorii de garanție bancară din

24 septembrie 2003, încasată de pârâtă;

- ridicarea sechestrului

instituit asupra bunurilor sale mobile, prin procesul-verbal din 23 septembrie

2003.

Curtea de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 79/ CA din 26

iunie 2006 a respins acțiunea formulată de reclamantă, precum și cererea de

chemare în garanție a C.N.A.S. formulată de pârâta A.V.A.S. cu motivarea că,

pentru a beneficia de scutirile la plata obligațiilor bugetare, prevăzute de

Legea nr. 290/2002, cu modificările ulterioare, reclamanta avea obligația să

parcurgă toate etapele menționate în acest act normativ, astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 29/2005 și numai ulterior acestui parcurs, finalizat

prin acordarea facilităților de plată din partea organelor teritoriale ale M.F.P.,

pârâta putea fi obligată să radieze creanța preluată de la C.N.A.S.

În acest sens instanța a mai

reținut că dispozițiile art. 22

2

din Legea nr. 147/2004 referitoare

la posibilitatea acordată unităților de cercetare dezvoltate reorganizate de a

beneficia de scutiri de la plata obligațiilor bugetare, nu sunt aplicabile în

speță întrucât ele au fost abrogate expres prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 29/2005.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C.D.V.V.I.

În motivare, recurenta a

arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile expuse ale Legii nr.

147/2004, potrivit cărora a beneficiat de scutire de la plata obligațiilor

bugetare neachitate, precum și a majorărilor de întârziere, a penalităților și

a dobânzilor aferente, la data intrării în vigoare a legii. Sumele scutite la

plată au fost evidențiate în certificatul de obligații bugetare din 30

noiembrie 2004 și au devenit operaționale la 31 decembrie 2004, în condițiile

în care se emisese și H.G. nr. 2203 din 9 decembrie 2004 privind înființarea S.C.D.V.V.I.

prin reorganizarea S.C.V.I.

Invocarea prevederilor O.U.G.

nr. 29/2005 de către instanța de fond este nelegală, întrucât încalcă

principiul constituțional al neretroactivității legilor, în condițiile în care

scutirea la plată opera de la 31 decembrie 2004 și recurenta făcuse deja

demersurile necesare pentru a-i fi aplicată.

Recurenta mai arată că O.U.G.

nr. 29/2005 nu-i poate fi aplicată și dintr-un alt motiv: chiar Consiliul

Concurenței a comunicat că unitățile de cercetare – dezvoltare din agricultură

nu au obligația notificării facilității prevăzute la art. 22

2

din

Legea nr. 147/2004, dar instanța de fond a ignorat înscrisul aflat la dosar.

În recurs au formulat

întâmpinare ambele intimate.

Intimata-pârâtă A.V.A.S. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că deține față de

recurentă o creanță certă, lichidă și exigibilă constatată prin titluri

executorii conform prevederilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003

aprobată prin Legea nr. 557/2003 și recunoscută de aceasta din urmă prin

semnarea Convenției nr. ET 5375/2003. Susține că recurenta nu poate beneficia

de înlesnirile la plată invocate, întrucât aceasta nu a obținut autorizarea

ajutorului de stat de către Consiliul Concurenței, conform art. III alin. (3)

din O.U.G. nr. 29/2005.

La rândul său, intimata –

chemată în garanție C.N.A.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că începând cu data

transferului prin protocol a creanței bugetare datorate F.N.U.A.S.S., C.N.A.S.

nu mai avea competența legală pentru urmărirea derulării înlesnirilor acordate

și aprobate conform O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare.

De asemenea, arată această

intimată, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 95/2003, în cazul în care printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă instanța desființează titlul de creanță

și/sau titlul executoriu, transferul creanței bugetare este nul, părțile fiind

repuse de drept în situația anterioară.

În recurs, în cadrul probei

cu înscrisuri s-a depus adresa din 5 decembrie 2006 emisă de D.G.F.P. Iași.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor cuprinse în cele două

întâmpinări, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată:

Prin Convenția nr. ET/5375

din 30 iulie 2003, încheiată între recurenta-reclamantă S.C.D.V.V.I. și

intimata-chemată în garanție C.N.A.S. a fost acordată o eșalonare la plata

obligațiilor la F.N.U.A.S.S., conform O.U.G. nr. 40/2002 și Ordinului

președintelui C.N.A.S. nr. 132 din 7 mai 2002 pentru o perioadă de 60 de luni,

cu 6 luni perioadă de grație cuprinsă în perioada de eșalonare.

Ulterior, după intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către A.V.A.B. a unor creanțe

bugetare în vederea încasării și virării lor la F.N.A.S.S., creanțele bugetare existente în evidențele contabile ale C.N.A.S. la data de 30 iunie 2003 au fost

cesionate A.V.A.B. (devenită prin reorganizare, A.V.A.S.) în vederea

recuperării acestora conform prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 privind

valorificarea unor active bancare.

Necontestat, graficul de

plată a fost respectat până la data de 20 aprilie 2004, când plata a fost

sistată întrucât a intervenit Legea nr. 147 din 11 mai 2004 privind aprobarea O.U.G.

nr. 78/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002 privind

organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile

agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a A.Ș.A.S.G.I.S.

Potrivit art. 22

2

din acest act normativ recurenta-reclamantă a beneficiat de „scutire de la

plata obligațiilor bugetare neachitate, precum și a majorărilor de întârziere,

a penalităților și dobânzilor aferente la data intrării în vigoare a legii de

aprobare” (14 mai 2004). Același text preciza că sumele respective se stabilesc

în certificatele de obligații eliberate de organele fiscale competente pe baza

controlului de fond care trebuie să vizeze inclusiv obligațiile bugetare

reeșalonate la plată.

Urmând această procedură, la

solicitarea recurentei-reclamante, D.G.F.P. Iași a efectuat un control de fond

în urma căruia a emis Certificatul de obligații bugetare din 30 noiembrie 2004

(dosar de fond) prin care se constata că aceasta figurează cu un total general

de 3.231.610.061 lei, obligații bugetare restante, datorate A.V.A.B.

După reorganizarea

recurentei-reclamante, prin H.G. nr. 2203 din 9 decembrie 2004, la data de 31

decembrie 2004 obligațiile de plată către A.V.A.S., de 3.231.610.061 lei au

fost scutite de la plată și, conform art. 22

2

din Legea nr. 290/2002,

în forma în vigoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 147/2004 și

precizărilor cuprinse în pct. 11.7 din Decizia nr. 5 din 22 iulie 2004 a Comisiei fiscale centrale, au fost scăzute din evidența contabilă.

Prin mai multe adrese emise

în perioada ianuarie – iunie 2005 (de ex. adresa din 28 ianuarie 2005

înregistrată la A.V.A.S. din 1 februarie 2005) recurenta-reclamantă a solicitat

intimatei-pârâte A.V.A.S. să radieze din evidențele sale creanțele preluate. În

pofida numeroaselor reveniri intimata răspunde abia la data de 15 septembrie

2005, când, prin adresă comunică refuzul său, motivat de apariția O.U.G. nr. 29

din 14 aprilie 2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea

și funcționarea unităților de cercetare dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii,

industriei alimentare și a A.Ș.A.S.G.I.S. care a introdus condiții mai

restrictive pentru acordarea scutirii de plată în discuție.

Hotărârea primei instanțe,

fundamentată pe acte normative care nu erau în vigoare la data producerii

faptului generator, 31 decembrie 2004, este nelegală.

Într-adevăr, atât O.U.G. nr.

26 din 21 martie 2005 privind abrogarea dispozițiilor legale referitoare la

acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante cât și O.U.G. nr.

29 din 14 aprilie 2005 sunt ulterioare momentului 31 decembrie 2004, când, după

parcurgerea procedurii prescrise de Legea nr. 290/2002, în forma în vigoare

după adoptarea Legii nr. 147 din 11 mai 2004, privind aprobarea O.U.G. nr. 78/2003,

pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002, obligațiile față de

intimata A.V.A.S. au fost scăzute din evidența contabilă a

recurentei-reclamante, iar A.V.A.S. a fost încunoștințată de acest fapt prin

adresa din 28 ianuarie 2005, anterior menționată, solicitându-i-se ca, la

rândul său, să radieze din propria evidență creanțele preluate.

Nu se poate imputa

recurentei-reclamante că nu îndeplinește condiții care nu existau la data

formulării cererii de radiere, întrucât astfel s-ar încălca principiul

constituțional înscris în art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii

civile.

De altfel, chiar O.U.G. nr. 26/2005,

aplicată de instanța de fond, arată explicit în art. II alin. (1) că

„înlesnirile la plată acordate până la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență se vor derula potrivit dispozițiilor legale în vigoare la

data acordării”.

Că recurenta-reclamantă a

procedat legal, rezultă și din înscrisul nou depus în recurs, adresa din 5

decembrie 2006 emisă de D.G.F.P. Iași, prin care se confirmă faptul că prin

nota de reglare nr. 5801 din 16 noiembrie 2004 au fost scăzute din evidența

fiscală a A.F.P.M. Iași sumele scutite la plată conform prevederilor Legii nr. 147/2004,

art. 22, în valoare totală de 5.943.208 RON.

În fine, soluția rămâne

aceeași și dacă se primește teza privind incidența O.U.G. nr. 29/2005,

susținută de intimata-pârâtă A.V.A.S. prin invocarea propriei turpitudini (întrucât

nu a soluționat în termen cererile de radiere a creanței formulate de recurentă).

Îndeplinirea condiției

autorizării ajutorului de stat de către Consiliul Concurenței nu este cerută în

speță, împrejurare atestată chiar de Consiliul Concurenței în adresa nr. 179/2005.

Interpretând Regulamentul CE nr. 1/2001, pentru aplicarea art. 87, 88 și

respectiv 32 ale Tratatului CE, Consiliul Concurenței a conchis în sensul că

tot ceea ce reprezintă primul stadiu de procesare, direct legat de produsele

agricole nu intră sub incidența regulamentelor privind ajutorul de stat

regional sau pentru I.M.M., emise de consiliu.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., se va admite

recursul și se va modifica sentința, în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată.

Va fi obligată pârâta

A.V.A.S. să radieze din evidențele contabile creanța în cuantum de 329.122 RON

reprezentând contribuții la fondul de asigurări de sănătate.

Ca o consecință a admiterii

capătului de cerere principal, vor fi admise și cererile accesorii.

Astfel, Înalta Curte

constată că procesul-verbal de sechestru al bunurilor mobile încheiat la data

de 23 septembrie 2003 și înregistrat la C.A.S. Iași sub nr. 9775, potrivit art.

29 din O.G. nr. 61/2002, având ca scop constituirea unei garanții în valoare de

555.378.939 lei pentru acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare

datoratei F.N.A.S.S., nu mai are nici o justificare legală, în condițiile în

care datoria nu mai există, motiv pentru care va fi ridicat.

La fel, fără bază legală,

s-a executat de către intimata-pârâtă A.V.A.S. scrisoarea de garanție bancară

din 24 septembrie 2003 emisă de SC M. SA, sucursala Iași, în contul unei

datorii inexistente.

Prin urmare va fi întoarsă

executarea, obligând această pârâtă să restituie suma de 9.400 RON.

Cât privește cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S. împotriva C.N.A.S., Înalta

Curte reține că temeiul de drept substanțial al acesteia, indicat de pârâtă,

l-au constituit prevederile art. 3, 4 și 7 din O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin

Legea nr. 567/2003 precum și Protocolul din 17 noiembrie 2003.

În esență, pârâta a susținut

că în situația admiterii acțiunii reclamantei să se stabilească răspunderea

C.N.A.S., întrucât aceasta i-a garantat realitatea și întinderea creanței pe

care o are asupra debitoarei S.C.D.V.V.I.

Această cerere este

nefondată.

Potrivit art. 60 alin. (1) C.

proc. civ. „partea poată să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia

ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în

garanție sau în despăgubire”.

Deși căzută în pretenții,

pârâta A.V.A.S. nu poate însă să se îndrepte împotriva cedentului chemat în

garanție C.N.A.S., întrucât faptele care au condus la admiterea cererii de

chemare în judecată sunt ulterioare Protocolului din 17 noiembrie 2003, de

preluare a creanței, decurg din lege și nu pun în discuție realitatea și

întinderea creanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

S.C.D.V.V.I., împotriva sentinței civile nr. 79/ CA din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul admiterii acțiunii.

Obligă pârâta A.V.A.S. să

radieze din evidențele contabile creanța în cuantum de 329.122 RON reprezentând

contribuții la fondul de asigurări de sănătate, să restituie suma de 9.400 RON

depusă cu titlu de garanție și să ridice sechestrul instituit prin

procesul-verbal de sechestru din 23 septembrie 2003.

Respinge cererea de chemare

în garanție formulată de pârâta A.V.A.S. împotriva C.N.A.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2007.