ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 ianuarie 2007, C.R.M. a contestat răspunsul din 27 noiembrie 2006 dat de C.J.P.A. cererii sale de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Reclamanta a arătat că pârâta a refuzat să-i analizeze actele prezentate, considerând că există Decizia nr. 795/ RC din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești prin care a fost respinsă o cerere a sa anterioară având același obiect. Prin sentința civilă nr. 213/ AS din 5 aprilie 2007, Tribunalul Argeș, secția civilă, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 49/ FC din 21 mai 2007, a respins acțiunea.

Soluționând cauza, Instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției autorității lucrului judecat, invocată de pârâtă, pe care a respins-o cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile art. 1201 C. civ. Analizând distinct motivele pentru care reclamanta consideră că dosarul înregistrat la C.P.P., la data de 15 noiembrie 2006 este diferit de cel depus la data de 30 martie 2001, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate, nefiind de natură să repună în discuție aspectele soluționate cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 795/R-C/2002 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.R.M., invocând, în esență, următoarele motive: - neîndeplinirea procedurii de citare la termenul când s-a judecat cauza; - neluarea în considerare a actelor noi care susțin dreptul său incontestabil de a beneficia de prevederile Legii nr. 188/2000 și care nu existau la dosarul format în anul 2001; - ignorarea, de către Instanța de Fond, a practicii judiciare a Curții Supreme de Justiție în cazuri identice cu al său; - interpretarea greșită a obiectului cererii recurentei - reclamante, care nu a solicitat repunerea în discuție a hotărârilor judecătorești prin care i-au fost respinse cererile anterioare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 6 septembrie 2007, intimata - pârâtă a arătat că recurenta - reclamantă invocă în cauza de față aceleași motive pe care le-a invocat în pricina soluționată, au autoritate de lucru judecat, prin Decizia nr. 795/ RC din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești. Toate aceste motive au fost analizate de Instanța de Fond, care a considerat, în mod corect, că nu pot fi repuse în discuție aspectele soluționate în mod irevocabil prin decizia menționată.

Cu privire la argumentele de fond care au stat la baza respingerii cererii de stabilire a calității recurentei - reclamante de beneficiar al Legii nr. 189/2001, intimata - pârâtă a arătat că strămutarea familiei acesteia s-a făcut, în urma Dictatului de la Viena, la data de 1 octombrie 1940, în timp ce recurenta - reclamantă s-a născut în localitatea în care a avut loc strămutarea la 27 iulie 1942, la aproape 2 ani de la momentul strămutării, astfel încât nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Invocând și prevederile art. 7 din Decretul nr. 31/1954, intimata - pârâtă a arătat că persoanele care au suferit persecuții din motive etnice prin strămutarea din localitatea de domiciliu sunt numai acelea născute în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepute înainte de strămutare și născute după strămutarea părinților.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei - pârâte, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul când s-a judecat cauza nu poate fi reținut, pentru că dovada de citare aflată la fila 107 a dosarului de fond îndeplinește cerințele art. 100 alin. (4) C. proc. civ., citarea fiind efectuată prin afișare pe ușa principală a locuinței. Recurenta - reclamantă a dedus judecății refuzul de rezolvare a cererii înregistrate cu nr. 35380 din 15 noiembrie 2006, prin care a solicitat să i se recunoască dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, în calitate de persoană care a suferit persecuții din motive etnice.

În sprijinul cererii sale, recurenta - reclamantă a anexat declarația autentificată a martorului M.N., Decizia de revizuire nr. 6 din 10 mai 2002, prin care C.P.M.B. i-a recunoscut fratelui său, C.F.O., calitatea de persoană persecutată din motive etnice, decizia de pensionarea acestuia, incluzând indemnizația acordată în baza Legii nr. 189/2000 și o serie de hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2002 - 2003 în cauze similare cu a sa. Este adevărat că o primă cerere cu același obiect a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 795/ RC din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, care a menținut, ca fiind legală, Decizia nr. 1 din 10 mai 2001 a D.M.S.S.

Articolul 10 din Legea nr. 189/2000, de aprobare a O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare reglementează însă în mod expres dreptul caselor teritoriale de pensii de a reanaliza legalitatea hotărârilor emise, din oficiu sau atunci când sunt sesizate și de a emite decizii de revizuire, atunci când constată că a existat încălcări ale prevederilor legale. Împotriva deciziei de revizuire emise în aceste condiții persoana interesată poate introduce contestație potrivit Legii contenciosului administrativ. Calea procedurală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 189/2000 este independentă de regimul instituit prin art. 7 alin. (4) din același act normativ, care privește contestarea hotărârii inițiale, și constituie o garanție în plus pentru respectarea principiului legalității în activitatea instituției publice pârâte.

Deși recurenta - reclamantă nu a invocat în mod expres prevederile art. 10 din Legea nr. 189/2000 nici în cererea înregistrată la C.J.P.A., nici în cererea de chemare în judecată, din motivarea acțiunii, în care a recurs la o serie de realități juridice ulterioare anului 2001 când i s-a soluționat prima cerere (inclusiv modificări legislative și ale jurisprudenței), rezultă că scopul real urmărit nu a fost acela de a repune în discuție o hotărâre judecătorească irevocabilă, așa cum au reținut în mod greșit intimata - pârâtă și Instanța de Fond, ci de a beneficia de dreptul de a i se reanaliza cazul.

Din această perspectivă, refuzul rezolvării cererii sale are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării Instanței și îi produce recurentei - reclamante o vătămare constând în privarea sa de drepturile ce i s-ar cuveni în calitate de persoană care a suferit persecuții din motive etnice, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de aprobare a O.G. nr. 105/1999. Cu privire la fondul cererii, Înalta Curte constată că strămutarea părinților recurentei - reclamante în urma Dictatului de la Viena este necontestat și rezultă din Adresa M.A.E., conform căreia în Arhiva M.A.E., figurează C.F. (tatăl reclamantei), profesor, cu o familie formată din 3 persoane.

Fiind născută în localitatea în care s-au strămutat părinții săi, recurenta - reclamantă a suferit aceleași privațiuni, efectele strămutării răsfrângându-se și asupra sa. Legea nr. 189/2000 are ca scop să ofere o reparație tuturor persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, fără a face distincție în funcție de data nașterii lor, astfel încât copiii născuți în localitatea de refugiu sau de strămutare au același regim juridic ca și părinții lor. Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.R.M. împotriva sentinței nr. 49/ FC din 21 mai 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei C.R.M. Obligă pe pârâta C.J.P.A. să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 27 iulie 1942 - 6 martie 1945 cu începere de la 1 decembrie 2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.