ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 158 din 4 octombrie 2005 dată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca nefondată, excepția tardivității cererii formulate de pârâta A.V.A.S. București precum și cererea formulată de reclamanta SC H. SRL Câmpulung, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București. Cererea reclamantei prin care a solicitat anularea actului nr. 13169/93 din 7 decembrie 2004 emis de pârâtă a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, care a considerat că, în raport de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 149/2001 competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul pârâtului, respectiv Curtea de Apel București.

Această sentință de declinare a cauzei dată sub nr. 19 din 7 martie 2005 de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, nu a fost atacată, rămânând irevocabilă. În considerentele sentinței prin care s-a soluționat cererea reclamantei de către instanța căreia i-a revenit competența s-a reținut că excepția de tardivitate este neîntemeiată întrucât pârâta nu a probat conform art. 49 din O.G nr. 51/1998 raportată la art. 1169 C. civ., data la care reclamanta a luat cunoștință de somația colectivă, nefiind suficientă dovada transmiterii acesteia către C.N.A.S. Argeș și oricum, la data respectivă nu expirase termenul de 6 luni prevăzut de art. 49. S-a mai considerat că instanța anterioară a calificat cererea ca având natură comercială, generându-se pentru părți obligația respectării prevederilor O.G.

nr. 51/1998 fiind lipsit de relevanță temeiul legal indicat de reclamantă ca fiind Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, act normativ care conține o procedură specială și alte termene de urmat. Pe fondul cererii, instanța fondului a constatat că reclamanta nu a dovedit-o în raport de prevederile art. 1169 C. civ., raportat la O.U.G. nr. 51/1998. Împotriva sentinței, reclamanta SC H. SRL a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecința modificării sentinței, în tot, în sensul admiterii cererii și anularea actului administrativ emis de A.V.A.S. cu încălcarea legii. În argumentarea motivelor de recurs, recurenta susține următoarele: 1. Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.). Recurenta susține că prin cererea sa a contestat un act administrativ emis de A.V.A.S., cauza nefiind de natură comercială fiind de neînțeles cum prima instanță a reținut că „nu este lipsit de relevanță că reclamanta a înțeles să formuleze cererea pe prevederile Legii nr. 554/2004” pentru ca apoi să facă trimitere la prevederile O.U.G. nr. 51/1998. 2. Hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Consideră că cererea sa este motivată și dovedită, în condițiile în care a arătat că intimata A.V.A.S. a emis un act administrativ nelegal, cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 86/2003. Petenta mai precizează că, în cazul său, două autorități ale administrației de stat, se declară competente să procedeze la executarea sa și că, pe această cale nu contestă creanța în sine (contestația făcând obiectul dosarului nr. 2126/CAF/2004 ), ci actul administrativ emis de o autoritate administrativă necompetentă.

Intimata A.V.A.S. București a depus întâmpinarea la 28 martie 2006 prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând în esență că împotriva debitoarei a fost pornită executarea silită conform O.U.G. nr. 51/1998 ce reglementează regimul juridic al creanțelor neperformante preluate la datoria publică, fiind emisă somația (nr. 29 din 15 ianuarie 2003) și înștiințarea de plată nr. 566 din 20 ianuarie 2004. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În mod nejustificat, recurenta consideră că instanța competentă în soluționarea pricinii este instanța de contencios administrativ și nu instanța comercială.

Pe de o parte, hotărârea prin care s-a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ (sentința nr. 9 din 7 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești) și prin care s-a analizat acest incident procedural în raport de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 149/2001 și modificată prin Legea nr. 23/2004 nu a fost atacată, devenind irevocabilă prin nedeclararea căii de a atac a recursului. Pe de altă parte, nefiind ținută de temeiul de drept invocat de parte, instanța de fond a dat eficiență rolului său activ și a procedat la calificarea juridică exactă a acțiunii cu care a fost sesizată, considerând-o ca fiind o contestație la executare formulată în condițiile O.U.G.

nr. 51/1998 prin care se atacă un act de executare silită emis în cadrul acestei proceduri speciale de către A.V.A.S. București, act constând în somația prin care i s-a pus în vedere debitoarei creanța pe care aceasta o are împotriva sa, în baza Protocolului de transfer de creanță nr. 25 din 25 februarie 2004 prin preluare de la C.A.S. Argeș. În atare situație nu are relevanță faptul că petenta a indicat ca temei juridic Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ care conține alte proceduri și termene ce nu-și găsesc aplicabilitate în cauză. 2. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Grupând criticile aduse în argumentarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu indică în concret ce prevederi legale au fost încălcate sau greșit aplicate deducându-se doar că aceasta susține inaplicabilitatea prevederilor O.U.G.

nr. 51/1998 în cauză. Nu poate fi primită această critică pentru motivele expuse anterior, la pct. 1 dar mai ales pentru că este indubitabil faptul că actul contestat este unul de executare silită și nicidecum un act administrativ așa cum el este definit prin Legea nr. 552/2004. Având în vedere aceste considerente, se constată că decizia atacată este legală făcându-se aplicarea corectă a dispozițiilor legale ce operează în cauză, motiv pentru care se va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC H. SRL Câmpulung împotriva sentinței nr. 158 din 4 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2008.