ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 158 din 4

octombrie 2005 dată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a

respins, ca nefondată, excepția tardivității cererii formulate de pârâta A.V.A.S.

București precum și cererea formulată de reclamanta SC H. SRL Câmpulung, în contradictoriu

cu pârâta A.V.A.S. București.

Cererea reclamantei prin

care a solicitat anularea actului nr. 13169/93 din 7 decembrie 2004 emis de

pârâtă a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, care a considerat că, în raport de

prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 149/2001

competența teritorială de soluționare a cauzei revine instanței de la

domiciliul pârâtului, respectiv Curtea de Apel București.

Această sentință de

declinare a cauzei dată sub nr. 19 din 7 martie 2005 de Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ, nu a fost atacată, rămânând

irevocabilă.

În considerentele sentinței

prin care s-a soluționat cererea reclamantei de către instanța căreia i-a

revenit competența s-a reținut că excepția de tardivitate este neîntemeiată

întrucât pârâta nu a probat conform art. 49 din O.G nr. 51/1998 raportată la art.

1169 C. civ., data la care reclamanta a luat cunoștință de somația colectivă,

nefiind suficientă dovada transmiterii acesteia către C.N.A.S. Argeș și oricum,

la data respectivă nu expirase termenul de 6 luni prevăzut de art. 49.

S-a mai considerat că

instanța anterioară a calificat cererea ca având natură comercială, generându-se

pentru părți obligația respectării prevederilor O.G. nr. 51/1998 fiind lipsit

de relevanță temeiul legal indicat de reclamantă ca fiind Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, act normativ care conține o procedură

specială și alte termene de urmat.

Pe fondul cererii, instanța

fondului a constatat că reclamanta nu a dovedit-o în raport de prevederile art.

1169 C. civ., raportat la O.U.G. nr. 51/1998.

Împotriva sentinței,

reclamanta SC H. SRL a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 3 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecința

modificării sentinței, în tot, în sensul admiterii cererii și anularea actului

administrativ emis de A.V.A.S. cu încălcarea legii.

În argumentarea motivelor de

recurs, recurenta susține următoarele:

încălcarea competenței altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).

Recurenta susține că prin

cererea sa a contestat un act administrativ emis de A.V.A.S., cauza nefiind de

natură comercială fiind de neînțeles cum prima instanță a reținut că „nu este

lipsit de relevanță că reclamanta a înțeles să formuleze cererea pe prevederile

Legii nr. 554/2004” pentru ca apoi să facă trimitere la prevederile O.U.G. nr. 51/1998.

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Consideră că cererea sa este

motivată și dovedită, în condițiile în care a arătat că intimata A.V.A.S. a

emis un act administrativ nelegal, cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 86/2003.

Petenta mai precizează că, în

cazul său, două autorități ale administrației de stat, se declară competente să

procedeze la executarea sa și că, pe această cale nu contestă creanța în sine

(contestația făcând obiectul dosarului nr. 2126/CAF/2004 ), ci actul

administrativ emis de o autoritate administrativă necompetentă.

Intimata A.V.A.S. București

a depus întâmpinarea la 28 martie 2006 prin care a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat, argumentând în esență că împotriva debitoarei a fost

pornită executarea silită conform O.U.G. nr. 51/1998 ce reglementează regimul

juridic al creanțelor neperformante preluate la datoria publică, fiind emisă

somația (nr. 29 din 15 ianuarie 2003) și înștiințarea de plată nr. 566 din 20

ianuarie 2004.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În mod nejustificat,

recurenta consideră că instanța competentă în soluționarea pricinii este

instanța de contencios administrativ și nu instanța comercială.

Pe de o parte, hotărârea

prin care s-a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ (sentința nr. 9 din 7

martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești) și prin care s-a analizat

acest incident procedural în raport de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 51/1998

aprobată prin Legea nr. 149/2001 și modificată prin Legea nr. 23/2004 nu a fost

atacată, devenind irevocabilă prin nedeclararea căii de a atac a recursului.

Pe de altă parte, nefiind

ținută de temeiul de drept invocat de parte, instanța de fond a dat eficiență

rolului său activ și a procedat la calificarea juridică exactă a acțiunii cu

care a fost sesizată, considerând-o ca fiind o contestație la executare

formulată în condițiile O.U.G. nr. 51/1998 prin care se atacă un act de

executare silită emis în cadrul acestei proceduri speciale de către A.V.A.S.

București, act constând în somația prin care i s-a pus în vedere debitoarei

creanța pe care aceasta o are împotriva sa, în baza Protocolului de transfer de

creanță nr. 25 din 25 februarie 2004 prin preluare de la C.A.S. Argeș.

În atare situație nu are

relevanță faptul că petenta a indicat ca temei juridic Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ care conține alte proceduri și termene ce

nu-și găsesc aplicabilitate în cauză.

recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Grupând criticile aduse în

argumentarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu indică

în concret ce prevederi legale au fost încălcate sau greșit aplicate

deducându-se doar că aceasta susține inaplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 51/1998

în cauză.

Nu poate fi primită această

critică pentru motivele expuse anterior, la pct. 1 dar mai ales pentru că este

indubitabil faptul că actul contestat este unul de executare silită și

nicidecum un act administrativ așa cum el este definit prin Legea nr. 552/2004.

Având în vedere aceste

considerente, se constată că decizia atacată este legală făcându-se aplicarea

corectă a dispozițiilor legale ce operează în cauză, motiv pentru care se va

respinge recursul, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC H. SRL Câmpulung împotriva sentinței nr. 158

din 4 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2008.