ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7081/2005

HOTĂRÂRE
22.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7081/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, dată în dosar nr. 1331/2004 s-a dispus suspendarea judecării contestației în anulare formulată de U.J.S.L. Mureș, filiala C.N.S.L.R.F., cu privire la decizia nr. 160 din 20 ianuarie 2003 a aceleiași instanțe.

Contestația în anulare este întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ., susținându-se că soluția adoptată cuprinde erori materiale evidente și pe de altă parte că instanța a omis să examineze unele motive de recurs.

Suspendarea judecății în această contestație s-a întemeiat pe faptul că dosarul de fond, în care s-a pronunțat decizia contestată nu se află în instanță, fiind înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție unde are termen fixat la 21 ianuarie 2005.

Împotriva acestei încheieri de suspendare a judecății în contestație în anulare la care s-a făcut referire, U.J.S.L. Mureș a declarat recursul de față, susținând că nu se justifică măsura luată față de dispozițiile procedurale aplicabile.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când amândouă părțile o cer.

Se constată că dispoziția de suspendare a judecății luată în temeiul textului redat nu se justifică. Și aceasta pentru că nu sunt întrunite cerințele menționate, neexistând acordul părților în acest sens. De altfel nici nu era posibil ca ambele părți să ceară suspendarea judecății, pentru că a lipsit la termenul din 22 octombrie 2004 când a fost luată măsura recurată, însăși contestatoarea.

Așa fiind, rezultă că s-a făcut o greșită aplicare a textului menționat, astfel că se impune casarea încheierii recurate și continuarea judecății.

De aceea, recursul de față urmează a fi admis conform art. 312 alin. (2) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul arătat.

Admite recursul declarat de U.J.S.L. MUREȘ, împotriva încheierii din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. 1331/2004-

Casează încheierea recurată.

Trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureș pentru continuarea judecății.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4953/2005
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.G.F.P. Mureș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu intimații H.M., M.I.L., M.V., J.A.,
ÎCCJ 2004-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2004
-Mureș. Tribunalul Mureș, prin decizia civilă nr. 208 din 26 martie 2003, admițând excepția invocată, a declinat competența soluționării apelului în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș. Instanța a reținut că, în speță, sunt aplicabile preve
ÎCCJ 2006-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 753/2006
în care citarea părților era obligatorie; - încheierea fiind tot o hotărâre judecătorească, ea trebuie motivată, ori, măsura suspendării nu este motivată nici prin încheierea completată din 10 noiembrie 2005 și nici prin încheierea din 28 n
ÎCCJ 2003-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 mai 2004 Curtea de Apel Brașov a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea V.D., în cadrul cont
ÎCCJ 2007-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, în dosarul nr. 3614/2004), a fost suspendată judecarea apelului
Sursă