ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 763/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 197/C din 14 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr. 6490/111/2006, Tribunalul Bihor a respins cererea formulata de petenta Direcția Generala de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul B.F.M., pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulație. Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Bihor a reținut următoarele: Conform art. 1 din Legea 45/1997, fiecare parte contractanta readmite pe teritoriul sau la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoana care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește condițiile de ședere, aplicabile pe teritoriul părții contractante solicitante, daca s-a stabilit sau este prezumat ca acesta are cetățenia părții contractante solicitate.

Din declarația pârâtului B.F. rezultă ca acesta s-a stabilit pe teritoriul Italiei unde a stat fără forme legale. Al patrulea Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, garantează dreptul la libera circulație, însă el prevede și că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratica. În situația în care, nu s-a dovedit ca pârâtul a avut un comportament necorespunzator pe teritoriul Italiei, restrângerea dreptului la libera circulație nu se impune ca o măsură necesara într-o societate democratica, justificata de interesul public.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 312/2007 A din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, cu motivarea că începând cu data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, limitarea libertății de circulație a cetățenilor romani în țările membre ale Uniunii Europene se poate face numai cu respectarea reglementarilor comunitare, respectiv a Directivei 38/2004. S-a mai reținut că, restrângerea dreptului la libera circulație si ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii se poate face doar pentru motive de ordine publică sau siguranță publică, iar în cauza nu s-a făcut nici o dovada în legătura cu împrejurările și cerințele arătate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și pe fond, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia, pe o perioadă de maxim 3 ani. Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005, prin aceea ca simpla returnare a unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație. S-a susținut ca prevederile invocate sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în art. 25 din Constituția României, art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 2 alin. (4) din Protocolul Adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Recursul nu este fondat. Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, legea internă trebuie interpretata prin raportare la dreptul comunitar în materie. Această prioritate este stabilita în art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, texte potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare au prioritate fată de dispozițiile contrare din legile interne.

De aceea legea romana trebuie interpretata în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptata Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare care cuprinde condițiile de aderare a României la Uniunea Europeana. Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

În alin. (2) al art. 27, textul prevede ca măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza. Întrucât, în cauza, nu s-a dovedit ca pârâtul ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE și pentru ca simplul fapt al returnării persoanei nu poate constitui temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 312/2007 A din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, s ecția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.