ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 763/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc.

civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 197/C din 14 februarie 2007, pronunțată în

dosarul nr.

6490/111/2006,

Tribunalul Bihor a respins cererea formulata de petenta Direcția Generala de

Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul B.F.M., pentru

restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație.

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Bihor a reținut următoarele:

Conform art. 1

din Legea 45/1997, fiecare parte contractanta

readmite

pe teritoriul sau la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități,

orice persoana care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai

îndeplinește condițiile de ședere, aplicabile pe teritoriul părții contractante

solicitante, daca s-a stabilit sau este prezumat ca acesta are cetățenia părții

contractante solicitate.

Din declarația

pârâtului B.F. rezultă ca acesta s-a stabilit pe teritoriul Italiei unde a stat

fără forme legale.

Al patrulea

Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului si libertăților fundamentale, garantează

dreptul la libera circulație, însă el

prevede

și că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de

lege, sunt justificate de interesul public într-o

societate democratica.

În situația în care, nu s-a dovedit ca pârâtul a avut un comportament

necorespunzator pe

teritoriul Italiei, restrângerea dreptului la libera circulație nu se

impune ca o măsură

necesara într-o societate democratica, justificata de interesul

public.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte a fost

respins

ca

nefondat prin decizia civilă nr. 312/2007 A din 19 iunie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, cu motivarea că începând cu data de

1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, limitarea

libertății de circulație a cetățenilor romani în țările membre ale Uniunii

Europene

se poate face numai cu

respectarea reglementarilor comunitare, respectiv a Directivei 38/2004.

S-a mai reținut că, restrângerea dreptului la libera circulație si

ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii se poate face doar pentru

motive de ordine

publică sau siguranță publică, iar în cauza nu s-a făcut nici o dovada

în legătura cu

împrejurările și

cerințele arătate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția

Generala de

Pașapoarte,

prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și pe fond, admiterea

cererii de restrângere a dreptului la liberă

circulație a pârâtului în Italia, pe o perioadă de maxim 3 ani.

Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea

atacată

încalcă prevederile art.

38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005, prin aceea ca

simpla returnare a unei persoane în baza

acordului de readmisie constituie temei

suficient și necenzurabil pentru

luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație.

S-a susținut ca prevederile invocate sunt în deplină concordanță cu cele

prevăzute

în art. 25 din Constituția României, art. 29 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului și

art. 2 alin. (4) din Protocolul Adițional la Convenția Pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Recursul nu este fondat.

Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea

luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani, în

cazul persoanelor readmise în

baza

unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea

Europeana, legea internă trebuie interpretata

prin raportare la dreptul comunitar în

materie.

Această

prioritate este stabilita în art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția

României, texte potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii

Europene, precum și celelalte reglementari comunitare au prioritate fată de

dispozițiile contrare din legile interne.

De aceea legea romana trebuie interpretata în raport cu norma

comunitară, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale

Uniunii Europene,

este garantat

de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptata Directiva

2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act

normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare care

cuprinde condițiile de aderare a României la

Uniunea Europeana.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la libera circulație

nu este un

drept absolut, însă,

conform art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE, restricționarea libertății de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de

familie se dispune numai pentru motive de ordine

publică, siguranță națională sau

sănătate publică.

În alin. (2) al art. 27, textul prevede ca măsura trebuie să respecte

principiul

proporționalității

și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza.

Întrucât, în cauza, nu s-a dovedit ca pârâtul ar fi încălcat prevederile

art. 27

din

Directiva 2004/3 8/CE și pentru ca simplul fapt al returnării persoanei nu

poate

constitui

temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la

libera circulație, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art.

312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

împotriva deciziei nr.

312/2007 A din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, s

ecția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie

2008.