ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5247/2007

Asupra recursului de față: La data de 7 noiembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte București a chemat în judecată pe pârâtul M.I. solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de trei ani. Apelanta, a mai susținut că, ne aflăm în situația unui raport juridic conținând elemente de extraneitate, astfel încât autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulație cât și sub aspectul aplicării efective a măsurii. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Limitarea exercitării drepturilor cetățenilor români la liberă circulație și poate face numai temporar, în cazurile și în condițiile prevăzute de Legea nr. 248/2005.

Conform art. 2 paragraful 2 din Protocolul 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană este liberă să părăsească orice țară inclusiv pe a sa" iar paragrafele 3 și 4 prevăd că acest drept poate cunoaște limitării care sunt prevăzute de lege și care sunt necesare într-o societate democratică și analizate prin prisma raportului de proporționalitate. În speță, intimatul pârât nu a depășit termenul legal de ședere în Italia și nici nu a intrat ilegal în țară, situație în care instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și soluționarea cererii sale, cu consecința restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Dezvoltând recursul, reclamanta a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, care sunt în concordanță cu art. 25 din Constituția României, cu art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană privind Drepturile Omului. Recursul este nefondat. Așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate și a dezvoltării recursului criticile recurentei exced considerentelor care au determinat soluția adoptată de curtea de apel.

În esență, curtea a făcut o analiză a dispozițiilor legale din dreptul intern comparativ cu prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa și a statuat că simpla returnare nu este suficientă prin ea însăși pentru a se lua măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europeane. Or, recurenta după arătarea conținutului unor texte legale s-a limitat a susține că faptul returnării constituie temei suficient pentru luarea măsurii. Esențial pentru corecta aplicare a legii este a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie și dacă acestea le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar precum și existența unui raport de proporționalitate între faptele săvârșite și măsura propusă.

Aceasta pentru că însuși textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, exclude simplu fapt al re turn arii ca unic și suficient temei pentru luarea măsurii folosind sintagma „poate fi dispusă… " Posibilitatea legal prevăzută impune judecătorului să cerceteze cele mai sus arătate, fără ca prin aceasta să cenzureze în vreun fel măsura dispusă. Ca urmare neexistând corelație între considerentele deciziei atacate și motivele de recurs, cel din urmă va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 68/C din 26 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel de Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2007.