ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5839/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5839/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 2207/c/2006 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta V.I. a solicitat anularea dispoziției nr. 1725 din 19 mai 2006 emisă de Primăria municipiului Slatina prin care i-au fost propuse despăgubiri pentru imobilul situat în Slatina, județul Olt, compus din teren în suprafață de 967,5 mp și construcție (demolată) și restituirea în natură a terenului liber de construcții.
Tribunalul, prin sentința civilă nr. 1053 din 19 octombrie 2006 a respins ca neîntemeiată contestația, reținând că din raportul de expertiză efectuat în cauză reiese că întreaga suprafață de teren expropriată este ocupată de utilități publice; pe suprafața de 170,50 mp se află un bloc de locuințe, punct termic, modernizarea unei străzi în zona de protecție a blocului, iar suprafața de 797 mp reprezintă Piața „Steaua”, investiție de utilitate publică amenajată încă înainte de anul 1989 și care, în prezent, se află în curs de modernizare. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 98 din 19 februarie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința și a admis contestația, în sensul anulării în parte a dispoziției atacate, cu consecința restituirii în natură a suprafeței de 797 mp teren, ale cărui loturi și vecinătăți sunt indicate în dispozitivul hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a apreciat în urma evaluării probatoriului administrat că pe terenul în litigiu nu existau construcții autorizate la data apariției Legii nr. 10/2001, proiectul de extindere și modernizare al pieței, extindere ce afectează și terenul în suprafață de 797 mp care a aparținut reclamantei, „fiind intrat” în anul 2004. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs intimata Primăria municipiului Slatina, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - Având în vedere concluziile raportului de expertiză și prevederile art. 10.1 din H.G. nr. 498/2003, rezultă că la data depunerii notificării de către reclamantă pe terenul în litigiu exista deja o piață agroalimentară, investiție de interes public care justifică imposibilitatea restituirii în natură a imobilului.
- Decizia recurată conține susțineri contradictorii eronate, reținând contrar raportului de expertiză că „prin proiectul de extindere și modernizare a pieței s-a dispus extinderea pentru o suprafață de 1367,20 mp compusă din suprafața actuală plus o parte din terenul liber de la est de aceasta și care a aparținut reclamantei”. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor expropriate (cu construcții demolate ulterior exproprierii) măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru suprafețele de teren ocupate de construcții, autorizate, afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, precum și pentru cele ocupate funcțional de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.
Instanțele anterioare analizând același raport de expertiză (singurul efectuat în cauză) au ajuns la concluzii diferite, prima instanță apreciind că parte din terenul expropriat ce a constituit proprietatea reclamantei, respectiv suprafața de 797 mp, este ocupată de o piață amenajată încă înainte de anul 1989, aflată în curs de modernizare, în timp ce instanța de apel a reținut că terenul menționat se află în vecinătatea pieței, în zona cu privire la care s-a întocmit un proiect de extindere ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Concluziile divergente la care au ajuns instanțele anterioare sunt generate de impreciziunea raportului de expertiză întocmit expert M.E., conform căruia: „o suprafață de 797 mp, ce este cerută de reclamantă să i se retrocedeze în natură, este ocupată de amenajarea de sistematizare, Piața Steaua, amenajare în curs de modernizare”.
Constatarea expertului, dat fiind modul de exprimare utilizat, nu exclude dar nici nu atestă realitatea împrejurării reținute de instanța de apel, în sensul că terenul solicitat de reclamantă ar fi fost liber la data intrării în vigoare a legii speciale de reparații și afectat extinderii pieței dispusă de unitatea deținătoare doar în anul 2004. Nici înscrisurile depuse în etapa procesuală a apelului, conform cărora la nivelul anului 1999 piața avea afectată o suprafață de 850 mp ca domeniu public și că prin proiectul de modernizare din anul 2004 s-a hotărât extinderea pentru suprafața totală de 1367,20 mp, nu justifică aprecierea instanței de apel în sensul că suprafața de teren cu care ar fi extinsă piața ar fi cea de 797 mp, care a aparținut reclamantei anterior exproprierii.
Pe de o parte, dintr-o simplă operațiune de calcul aritmetic rezultă că suprafața de teren cu care Consiliul local a hotărât să extindă piața deja existentă este de 517 mp (1367 – 850 = 517), și nu de 797 mp iar, pe de altă parte, din raportul de expertiză nu se poate deduce dacă terenul ce a aparținut reclamantei se află în zona ocupată de piața preexistentă intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 sau în perimetrul extinderii preconizată în anul 2004. Față de impreciziunea raportului de expertiză întocmit în primă instanță, conform dispozițiilor art. 298 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 171 1 C. proc. civ., instanța de apel trebuia să ordone, din oficiu, fie completarea lucrării de specialitate, fie efectuarea unei noi expertize.
Cum potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție poate să se pronunțe asupra aplicării corecte a legii numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost deplin stabilite, constatând necesitatea suplimentării probatoriului pentru lămurirea situației de fapt, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ, Curtea urmează să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 98 din 19 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.