ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3251/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3251/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului penal de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 72
din 6 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în
dosarul nr. 925/32/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii
formulate de
petiționarul
P.G.
împotriva
rezoluției nr. 428/ P din 23 martie 2007 dată în dosarul nr. 428/P/2006 și a
ordonanței nr. 399/II/2 din 30 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bacău.
A obligat petiționarul la
plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La 23 octombrie 2006,
numitul P.G. a formulat plângere penală împotriva lui N.M., judecător la
Judecătoria Piatra Neamț pentru
săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
Plângerea a fost
înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sub nr. 428/P/2006.
În
motivare, petentul a invocat în esență că magistratul
judecător N.M.
i-a înlăturat în mod abuziv și flagrant
toate probele pe care le-a depus la dosarul nr. 5407/2006
al Judecatoriei
Piatra Neamț, i-a respins
probe care erau concludente pentru soluționarea cauzei
și a refuzat să constate că actele întocmite de
organele de anchetă
sunt lovite de nulitate absolută.
Totodată, s-a invocat faptul
că magistratul judecător i-a încălcat fiului său,
dreptul procesual de a fi citat și audiat la toate termenele de
judecată până la
repunerea dosarului pe rol, că a tergiversat în mod
abuziv soluționarea dosarului
și că nu s-a
abținut de la soluționarea cauzei deși petentul o cunoștea personal
când era elevă la liceu, acesta fiind prieten cu
tatăl magistratului.
Prin
rezoluția din 23 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de N.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246
C. pen., întrucât faptele sesizate în plângere nu există.
Pentru
a hotărî astfel, parchetul a reținut următoarele:
Î
n ziua de 12 mai 2006 pe
raza com. Săvinești la intersecția DN 15 cu str. Uzinei a avut loc un incident
între P.G., P.A.
G. pe de o parte, și P.M.A.
și Șt.R. pe de
altă parte.
Urmare a incidentului
produs, organele de poliție ale Postului de Poliție Săvinești, respectiv șeful
de post P.I. însoțit de ofițerul de poliție G.R.G. s-au deplasat la fața
locului.
Aceștia au aplanat
conflictul dintre părți, stabilindu-se totodată cu ocazia cercetării locului
faptei că numiții P.G. și P.A.G. au săvârșit infracțiunile de lovire,
distrugere și ultraj contra bunelor moravuri, întocmindu-li-se dosarul penal nr.
60778 al Poliției Săvinești.
Pentru contravențiile săvârșite
s-a procedat la sancționarea contravențională a numiților P.G. și P.G.A., în
baza art. 2 pct. l și 26 din Legea nr. 61/1991, întocmindu-se procesele verbale
seria AU nr. 3574827 și AU nr. 3574828 din 15 mai 2006, fiind amendați
contravențional cu câte 400 RON.
Împotriva acestor procese
verbale, contravenienții au formulat contestație la Judecătoria Piatra Neamț,
investită cu judecarea cauzei fiind judecător N.M.
Prin sentința civilă nr. 3459
din 9 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 5407/2006 s-a hotărât
respingerea plângerilor formulate de petenții P.G. și P.G.A. ca fiind
neîntemeiate.
Din probele administrate de
instanța de judecată s-a reținut că susținerile formulate în apărare de petent
nu sunt reale, martorii audiați confirmând săvârșirea contravențiilor reținute
prin procesele verbale încheiate de organele de poliție, organe care la rândul
lor au fost reclamate și față de care s-a dat soluție de neurmărire.
Împotriva sentinței civile nr.
3459 din 9 octombrie 2006 s-a
declarat
recurs de contravenient, iar Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr. 49 din 26
ianuarie 2007, dosar civil 4884/RC/2006, a respins recursul ca fiind
neîntemeiat.
Având în vedere și aceste
soluții, s-a apreciat că în cauză nu se poate reține
săvârșirea unor fapte penale sau de altă natură din partea magistratului
judecător
, care a participat la soluționarea contestațiilor formulate de
petiționari.
Împotriva
acestei rezoluții,
petentul
a formulat plângere la
Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar
prin
ordonanța din 30 mai 2007, s-a respins plângerea, procurorul general
însușindu-și, în totalitate, motivarea din
rezoluția contestată.
În
plângerea adresată instanței petentul a reiterat susținerile și criticile din
plângerea penală, respectiv
din plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Verificând rezoluțiile
atacate pe baza actelor și lucrărilor din dosarul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bacău, instanța a constatat că plângere este nefondată.
Astfel, din interpretarea
sistematică a dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,
republicată, art. 17 din L.nr. 304/2004 republicată, art. 1 alin. (4) și art. 129
din Constituția României, revizuită, rezultă fără echivoc faptul că exercitarea
dreptului de sesizare al persoanelor în legătură cu activitatea sau
conduita necorespunzătoare a judecătorilor nu
poate pune în discuție soluțiile
pronunțate prin hotărâri judecătorești
care sunt supuse căilor legale de atac.
Or, prin plângerea penală formulată
împotriva judecătorului care a soluționat dosarul nr. 5407/2006 al Judecătoriei
Piatra Neamț, petentul a înțeles să facă referiri exclusiv cu privire la
soluția instanței de judecată. Această sentință a fost atacată cu recurs de
către petent.
Prin decizia civilă nr. 49/ RCA
din 26 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 504/103/2006
s-a respins recursul formulat de recurenții P.G. și P.G.A.
Eventualele încălcări ale
normelor legale de drept procesual și/sau
substanțial
de către judecătorul care a pronunțat sentința recurată au fost sau ar
putut
fi analizate exclusiv de către instanța de control judiciar.
A concluziona altfel
înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan și
paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât
o instanță de judecată, ceea ce nici Constituția, nici legile de organizare
judecătorească și
Convenția europeană a
drepturilor Omului nu permit. Conform jurisprudenței
C.E.D.O. procurorul nu este considerat un
magistrat în sensul articolului 5 alin. (3) din Convenție (a se vedea hotărârea
Pantea contra României). Totodată s-ar aduce atingere autorității de lucru
judecat.
Rezultă deci că organului de
urmărire penală și/sau unei alte instanțe judecătorești îi este interzis prin
Constituție și lege să facă cercetări și/sau aprecieri cu privire la
activitatea de judecată a unui magistrat, atâta timp cât soluția pronunțată de
acesta este supusă căilor legale de atac.
Împotriva sentinței a
declarat recurs petiționarul P.G., solicitând casarea acesteia și trimiterea
cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar, a solicitat
casarea sentinței, reținerea cauzei spre judecare și pe cale de consecință,
admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi
penale față de intimata N.M.
În motivele scrise de
recurs, petiționarul reiterează aspectele invocate în plângerea formulată
împotriva rezoluției procurorului.
În esență, petiționarul
apreciază că intimata N.M. și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu cu
ocazia instrumentării dosarului civil nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra
Neamț, petiționarul și fiul său, având calitatea de părți.
Pe de altă parte, recurentul
petiționar consideră că intimata N.M. era incompatibilă, tatăl acesteia
aflându-se în relații de prietenie cu petiționarul și deci nu putea judeca
pricina sa, fără a indica, în concret, temeiul de text care să-i susțină
afirmația.
Se reține, de asemenea,
faptul că procurorul, nu s-a pronunțat și asupra infracțiunii prevăzute de art.
245 C. pen., deși în plângerea sa petiționarul a făcut referire și la această
faptă ca fiind săvârșită de intimata N.M.
Împrejurarea că plângerea sa
a fost soluționată după mai mult de 6 luni de la înregistrarea acesteia la
parchet, a fost apreciată de recurentul petiționar, ca fiind o favorizare a
magistratului cercetat.
Se arată, de asemenea,
faptul că petiționarul nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul
dispozițiilor cuprinse în art. 6 din C.E.D.O., organul de urmărire penală
neefectuând o anchetă temeinică, efectivă.
Deși instanța investită cu
soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului are obligația de a
verifica legalitatea și temeinicia acesteia, nu a procedat în consecință,
reținând doar, susține petiționarul, că faptele reclamate nu sunt reale. Atât
rezoluția procurorului cât și hotărârea instanței de fond sunt nemotivate,
organele judiciare nefăcând vreo referire la probele care s-au administrat și
la motivele existente în plângerea adresată parchetului.
În acest sens, susține
petiționarul, se impunea audierea sa și a fiului său în calitate de părți
vătămate, pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost săvârșite pretinsele
fapte de către magistratul judecător N.M.
Pe de altă parte,
magistratul judecător a încălcat dispozițiile legale în materia citării
părților în proces, fiul său nefiind citat la toate termenele de judecată, și
nu a dat posibilitatea petiționarului de a pune întrebări martorilor audiați în
dosarul civil nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț.
Repunerea cauzei pe rol a
constituit, în opinia recurentului, o tergiversare a judecării cauzei, fiindu-i
vătămate, astfel, interesele sale legale.
Drepturile recurentului
petiționar au fost încălcate și prin aceea că organele de poliție care au
efectuat cercetările și au trimis plângerile petiționarului împotriva
procesului-verbal de contravenție la instanța de judecată, erau necompetente
întrucât petiționarul formulase, anterior, plângere penală împotriva agentului
șef P.I. În aceste condiții, actele întocmite sunt lovite de nulitate, având
drept consecință, anularea proceselor-verbale de contravenție.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 385
14
C.
proc. pen. și art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor
și a materialului din dosarul cauzei, precum și din oficiu potrivit
dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., constată că
recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 200
C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu
privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la
stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să
se dispună trimiterea în judecată”.
De asemenea, potrivit
dispozițiilor art. 224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de
urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării
existenței sau inexistenței vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C.
proc. pen., care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte
premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu, urmărirea
penală.
Rezultă, din analiza
textelor de lege invocate, că organele de cercetare și de urmărire penală au
obligația de a efectua investigațiile prealabile pentru a nu se dispune
începerea urmăririi penale acolo unde nu există niciun indiciu din care să
rezulte existența vreunei fapte penale.
Dreptul de a dispune atât în
privința investigațiilor premergătoare cât și a limitelor acestora, precum și
încadrarea juridică a faptelor, este atributul exclusiv al organelor de
urmărire penală, acestea nefiind ținute nici de încadrarea dată de petiționar
în plângerea penală și nici de probele indicate de acestea ca fiind necesar a
fi administrate.
În speța dedusă judecății,
din actele existente la dosarul cauzei, instanța fiind obligată, potrivit art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., să examineze legalitatea și temeinicia rezoluției în
raport de lucrările și a materialului din dosarul cauzei, rezultă că pe rolul
Judecătoriei Piatra Neamț a fost înregistrat dosarul civil nr. 5407/2006, având
ca obiect plângerea formulată de petiționarii P.G. și P.G.A. împotriva
proceselor-verbale de contravenție seria Av nr. 3574827 și seria AV nr. 3574827,
încheiate în data de 15 mai 2006 de către organul constatator, Poliția
municipiului Piatra Neamț.
Cauza a fost repartizată
spre soluționare magistratului judecător N.M.
Urmare cercetărilor dispuse
în cauză, prin sentința civilă nr. 3459 din 9 octombrie 2006, pronunțată de
Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. 5407/2006 s-a dispus respingerea, ca
neîntemeiate, a plângerilor formulate de petiționarii P.G. și P.G.A.
Pentru a dispune astfel,
instanța a reținut în esență, că la data de 12 mai 2006, în jurul orelor 18,30,
petiționarii, aflându-se pe str. Chimiei, din comuna Săvinești (DN. 15) în
apropierea pasarelei, au provocat scandal și au proferat acte de violență și
amenințare față de numiții P.M.A. și P.Șt.R.
Faptele săvârșite sunt
prevăzute și pedepsite de art. 2 pct. 1 și art. 26 din Legea nr. 61/1991, fiind
sancționați contravențional de Poliția municipiului Piatra Neamț, cu câte 400
RON amendă contravențională.
Participarea celor doi
petiționari la conflict a fost demonstrată prin probele testimoniale
administrate în cursul cercetării efectuate de organele de poliție,
declarațiile părților vătămate, precum și a înscrisurilor anexate, respectiv
certificatele medico-legale din care rezultă leziunile suferite de părțile
vătămate.
Reține instanța, că martorii
propuși de petiționari nu au prezentat o altă stare de fapt, aceștia nefiind
prezenți la locul incidentului, relatând aspecte percepute de la petiționari.
S-a apreciat astfel că,
organele de poliție au încadrat corect faptele reținute în sarcina celor doi
petiționari, aplicând sancțiuni contravenționale în limita prevăzută de lege.
Hotărârea a rămas definitivă
prin decizia civilă nr. 49/ RCA din 26 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul
Neamț, fiind respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții P.G. și
P.G.A.
Instanța de recurs a reținut
că procesele-verbale încheiate de organele de poliție se bucură de prezumția de
veridicitate cu privire la situația de fapt reținută de agentul constatator,
până la proba contrarie.
Recurenții nu au produs nici
o probă prin care să-și demonstreze nevinovăția astfel încât hotărârea pronunțată
de instanța de fond este legală și nu se impune a fi modificată.
În raport de elementele
invocate anterior, Înalta Curte apreciază că niciuna din criticile invocate de
recurentul petiționar P.G. nu este fondată.
În ceea ce privește
incompatibilitatea magistratului judecător N.M. se impune a fi reținut că,
potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a
pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași
pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
În alin. (2) al aceluiași
articol, se precizează că nu poate lua parte la judecată cel care a fost
martor, expert sau arbitru în aceeași pricină.
În speță, magistratul
judecător N.M. nu se află în niciuna din situațiile expres prevăzute de lege,
astfel încât, critica formulată sub acest aspect este nefondată.
Pe de altă parte,
petiționarii aveau dreptul, potrivit art. 27 C. proc. civ., să formuleze cerere
de recuzare dacă apreciau că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorului
este pusă la îndoială.
În ceea ce privește citarea
părților, din actele dosarului rezultă că petiționarul P.G. a fost prezent la
termenul din 17 iulie 2006, rămânând astfel cu termen în cunoștință, iar la
termenul din 4 septembrie 2006 a fost prezent și petiționarul P.G.A.
După repunerea cauzei pe
rol, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 11 septembrie 2006, părțile au
fost citate, din nou, pentru termenul din 2 octombrie 2006. Procedura a fost
legal îndeplinită, astfel cum rezultă din procesele-verbale existente la dosar,
instanța rămânând în pronunțare.
Cât privește probele
administrate, Înalta Curte reține că judecătorul cauzei a administrat probele
pe care le-a apreciat ca fiind utile cauzei, în raport de obiectul acestuia,
nefiind necesară administrarea altor probe.
Utilitatea și pertinența
unei probe este apreciată de instanță, aceasta având obligația de a cenzura
probele propuse de părți.
Neîntemeiate sunt și
criticile recurentului în ceea ce privește incompatibilitatea agentului
constatator.
Cauzele de incompatibilitate
sunt prevăzute în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 48 și 49 C.
proc. pen., în speță, neputându-se reține niciunul dintre acestea.
Pe cale de consecință, în
mod corect procurorul și instanța de fond au apreciat că faptele expuse de
petiționarul P.G., a pretins a fi săvârșite de magistratul N.M., nu există.
Legalitatea și temeinicia
unor hotărâri judecătorești, indiferent de materia în care se pronunță, sunt
examinate de instanța de control judiciar care, dacă sunt îndeplinite
condițiile legii, poate dispune casarea în totalitate sau în parte a acestora.
În cauză, sentința civilă nr.
3459 din 9 octombrie 2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată de
magistratul N.M. a fost supusă controlului judiciar, urmare recursului declarat
de recurenții P.G. și P.G.A., fiind respins ca nefondat.
Având în vedere
considerentele expuse anterior în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin.
(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat
de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 72 din 6 septembrie 2007,
pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
În temeiul art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 72 din 6
septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală.
Obligă recurentul petiționar
la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 5 noiembrie 2007.