ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3251/2007

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 6 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în dosarul nr. 925/32/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul P.G. împotriva rezoluției nr. 428/ P din 23 martie 2007 dată în dosarul nr. 428/P/2006 și a ordonanței nr. 399/II/2 din 30 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: La 23 octombrie 2006, numitul P.G. a formulat plângere penală împotriva lui N.M., judecător la Judecătoria Piatra Neamț pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sub nr. 428/P/2006. În motivare, petentul a invocat în esență că magistratul judecător N.M. i-a înlăturat în mod abuziv și flagrant toate probele pe care le-a depus la dosarul nr. 5407/2006 al Judecatoriei Piatra Neamț, i-a respins probe care erau concludente pentru soluționarea cauzei și a refuzat să constate că actele întocmite de organele de anchetă sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, s-a invocat faptul că magistratul judecător i-a încălcat fiului său, dreptul procesual de a fi citat și audiat la toate termenele de judecată până la repunerea dosarului pe rol, că a tergiversat în mod abuziv soluționarea dosarului și că nu s-a abținut de la soluționarea cauzei deși petentul o cunoștea personal când era elevă la liceu, acesta fiind prieten cu tatăl magistratului.

Prin rezoluția din 23 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât faptele sesizate în plângere nu există. Pentru a hotărî astfel, parchetul a reținut următoarele: Î n ziua de 12 mai 2006 pe raza com. Săvinești la intersecția DN 15 cu str. Uzinei a avut loc un incident între P.G., P.A. G. pe de o parte, și P.M.A. și Șt.R. pe de altă parte. Urmare a incidentului produs, organele de poliție ale Postului de Poliție Săvinești, respectiv șeful de post P.I. însoțit de ofițerul de poliție G.R.G. s-au deplasat la fața locului. Aceștia au aplanat conflictul dintre părți, stabilindu-se totodată cu ocazia cercetării locului faptei că numiții P.G.

și P.A.G. au săvârșit infracțiunile de lovire, distrugere și ultraj contra bunelor moravuri, întocmindu-li-se dosarul penal nr. 60778 al Poliției Săvinești. Pentru contravențiile săvârșite s-a procedat la sancționarea contravențională a numiților P.G. și P.G.A., în baza art. 2 pct. l și 26 din Legea nr. 61/1991, întocmindu-se procesele verbale seria AU nr. 3574827 și AU nr. 3574828 din 15 mai 2006, fiind amendați contravențional cu câte 400 RON. Împotriva acestor procese verbale, contravenienții au formulat contestație la Judecătoria Piatra Neamț, investită cu judecarea cauzei fiind judecător N.M. Prin sentința civilă nr. 3459 din 9 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 5407/2006 s-a hotărât respingerea plângerilor formulate de petenții P.G.

și P.G.A. ca fiind neîntemeiate. Din probele administrate de instanța de judecată s-a reținut că susținerile formulate în apărare de petent nu sunt reale, martorii audiați confirmând săvârșirea contravențiilor reținute prin procesele verbale încheiate de organele de poliție, organe care la rândul lor au fost reclamate și față de care s-a dat soluție de neurmărire. Împotriva sentinței civile nr. 3459 din 9 octombrie 2006 s-a declarat recurs de contravenient, iar Tribunalul Neamț, prin decizia civilă nr. 49 din 26 ianuarie 2007, dosar civil 4884/RC/2006, a respins recursul ca fiind neîntemeiat. Având în vedere și aceste soluții, s-a apreciat că în cauză nu se poate reține săvârșirea unor fapte penale sau de altă natură din partea magistratului judecător , care a participat la soluționarea contestațiilor formulate de petiționari.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar prin ordonanța din 30 mai 2007, s-a respins plângerea, procurorul general însușindu-și, în totalitate, motivarea din rezoluția contestată. În plângerea adresată instanței petentul a reiterat susținerile și criticile din plângerea penală, respectiv din plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Verificând rezoluțiile atacate pe baza actelor și lucrărilor din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, instanța a constatat că plângere este nefondată. Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 17 din L.nr.

304/2004 republicată, art. 1 alin. (4) și art. 129 din Constituția României, revizuită, rezultă fără echivoc faptul că exercitarea dreptului de sesizare al persoanelor în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești care sunt supuse căilor legale de atac. Or, prin plângerea penală formulată împotriva judecătorului care a soluționat dosarul nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț, petentul a înțeles să facă referiri exclusiv cu privire la soluția instanței de judecată. Această sentință a fost atacată cu recurs de către petent. Prin decizia civilă nr. 49/ RCA din 26 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 504/103/2006 s-a respins recursul formulat de recurenții P.G.

și P.G.A. Eventualele încălcări ale normelor legale de drept procesual și/sau substanțial de către judecătorul care a pronunțat sentința recurată au fost sau ar putut fi analizate exclusiv de către instanța de control judiciar. A concluziona altfel înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan și paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât o instanță de judecată, ceea ce nici Constituția, nici legile de organizare judecătorească și Convenția europeană a drepturilor Omului nu permit. Conform jurisprudenței C.E.D.O. procurorul nu este considerat un magistrat în sensul articolului 5 alin. (3) din Convenție (a se vedea hotărârea Pantea contra României).

Totodată s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Rezultă deci că organului de urmărire penală și/sau unei alte instanțe judecătorești îi este interzis prin Constituție și lege să facă cercetări și/sau aprecieri cu privire la activitatea de judecată a unui magistrat, atâta timp cât soluția pronunțată de acesta este supusă căilor legale de atac. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul P.G., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, a solicitat casarea sentinței, reținerea cauzei spre judecare și pe cale de consecință, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de intimata N.M.

În motivele scrise de recurs, petiționarul reiterează aspectele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului. În esență, petiționarul apreciază că intimata N.M. și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarului civil nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț, petiționarul și fiul său, având calitatea de părți. Pe de altă parte, recurentul petiționar consideră că intimata N.M. era incompatibilă, tatăl acesteia aflându-se în relații de prietenie cu petiționarul și deci nu putea judeca pricina sa, fără a indica, în concret, temeiul de text care să-i susțină afirmația. Se reține, de asemenea, faptul că procurorul, nu s-a pronunțat și asupra infracțiunii prevăzute de art. 245 C. pen., deși în plângerea sa petiționarul a făcut referire și la această faptă ca fiind săvârșită de intimata N.M.

Împrejurarea că plângerea sa a fost soluționată după mai mult de 6 luni de la înregistrarea acesteia la parchet, a fost apreciată de recurentul petiționar, ca fiind o favorizare a magistratului cercetat. Se arată, de asemenea, faptul că petiționarul nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul dispozițiilor cuprinse în art. 6 din C.E.D.O., organul de urmărire penală neefectuând o anchetă temeinică, efectivă. Deși instanța investită cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia acesteia, nu a procedat în consecință, reținând doar, susține petiționarul, că faptele reclamate nu sunt reale. Atât rezoluția procurorului cât și hotărârea instanței de fond sunt nemotivate, organele judiciare nefăcând vreo referire la probele care s-au administrat și la motivele existente în plângerea adresată parchetului.

În acest sens, susține petiționarul, se impunea audierea sa și a fiului său în calitate de părți vătămate, pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost săvârșite pretinsele fapte de către magistratul judecător N.M. Pe de altă parte, magistratul judecător a încălcat dispozițiile legale în materia citării părților în proces, fiul său nefiind citat la toate termenele de judecată, și nu a dat posibilitatea petiționarului de a pune întrebări martorilor audiați în dosarul civil nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț. Repunerea cauzei pe rol a constituit, în opinia recurentului, o tergiversare a judecării cauzei, fiindu-i vătămate, astfel, interesele sale legale.

Drepturile recurentului petiționar au fost încălcate și prin aceea că organele de poliție care au efectuat cercetările și au trimis plângerile petiționarului împotriva procesului-verbal de contravenție la instanța de judecată, erau necompetente întrucât petiționarul formulase, anterior, plângere penală împotriva agentului șef P.I. În aceste condiții, actele întocmite sunt lovite de nulitate, având drept consecință, anularea proceselor-verbale de contravenție. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării existenței sau inexistenței vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu, urmărirea penală.

Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că organele de cercetare și de urmărire penală au obligația de a efectua investigațiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale acolo unde nu există niciun indiciu din care să rezulte existența vreunei fapte penale. Dreptul de a dispune atât în privința investigațiilor premergătoare cât și a limitelor acestora, precum și încadrarea juridică a faptelor, este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, acestea nefiind ținute nici de încadrarea dată de petiționar în plângerea penală și nici de probele indicate de acestea ca fiind necesar a fi administrate. În speța dedusă judecății, din actele existente la dosarul cauzei, instanța fiind obligată, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., să examineze legalitatea și temeinicia rezoluției în raport de lucrările și a materialului din dosarul cauzei, rezultă că pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț a fost înregistrat dosarul civil nr. 5407/2006, având ca obiect plângerea formulată de petiționarii P.G. și P.G.A. împotriva proceselor-verbale de contravenție seria Av nr. 3574827 și seria AV nr. 3574827, încheiate în data de 15 mai 2006 de către organul constatator, Poliția municipiului Piatra Neamț. Cauza a fost repartizată spre soluționare magistratului judecător N.M. Urmare cercetărilor dispuse în cauză, prin sentința civilă nr. 3459 din 9 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. 5407/2006 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiate, a plângerilor formulate de petiționarii P.G.

și P.G.A. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență, că la data de 12 mai 2006, în jurul orelor 18,30, petiționarii, aflându-se pe str. Chimiei, din comuna Săvinești (DN. 15) în apropierea pasarelei, au provocat scandal și au proferat acte de violență și amenințare față de numiții P.M.A. și P.Șt.R. Faptele săvârșite sunt prevăzute și pedepsite de art. 2 pct. 1 și art. 26 din Legea nr. 61/1991, fiind sancționați contravențional de Poliția municipiului Piatra Neamț, cu câte 400 RON amendă contravențională. Participarea celor doi petiționari la conflict a fost demonstrată prin probele testimoniale administrate în cursul cercetării efectuate de organele de poliție, declarațiile părților vătămate, precum și a înscrisurilor anexate, respectiv certificatele medico-legale din care rezultă leziunile suferite de părțile vătămate.

Reține instanța, că martorii propuși de petiționari nu au prezentat o altă stare de fapt, aceștia nefiind prezenți la locul incidentului, relatând aspecte percepute de la petiționari. S-a apreciat astfel că, organele de poliție au încadrat corect faptele reținute în sarcina celor doi petiționari, aplicând sancțiuni contravenționale în limita prevăzută de lege. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 49/ RCA din 26 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, fiind respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții P.G. și P.G.A. Instanța de recurs a reținut că procesele-verbale încheiate de organele de poliție se bucură de prezumția de veridicitate cu privire la situația de fapt reținută de agentul constatator, până la proba contrarie.

Recurenții nu au produs nici o probă prin care să-și demonstreze nevinovăția astfel încât hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și nu se impune a fi modificată. În raport de elementele invocate anterior, Înalta Curte apreciază că niciuna din criticile invocate de recurentul petiționar P.G. nu este fondată. În ceea ce privește incompatibilitatea magistratului judecător N.M. se impune a fi reținut că, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare. În alin. (2) al aceluiași articol, se precizează că nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeași pricină.

În speță, magistratul judecător N.M. nu se află în niciuna din situațiile expres prevăzute de lege, astfel încât, critica formulată sub acest aspect este nefondată. Pe de altă parte, petiționarii aveau dreptul, potrivit art. 27 C. proc. civ., să formuleze cerere de recuzare dacă apreciau că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorului este pusă la îndoială. În ceea ce privește citarea părților, din actele dosarului rezultă că petiționarul P.G. a fost prezent la termenul din 17 iulie 2006, rămânând astfel cu termen în cunoștință, iar la termenul din 4 septembrie 2006 a fost prezent și petiționarul P.G.A. După repunerea cauzei pe rol, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 11 septembrie 2006, părțile au fost citate, din nou, pentru termenul din 2 octombrie 2006. Procedura a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din procesele-verbale existente la dosar, instanța rămânând în pronunțare.

Cât privește probele administrate, Înalta Curte reține că judecătorul cauzei a administrat probele pe care le-a apreciat ca fiind utile cauzei, în raport de obiectul acestuia, nefiind necesară administrarea altor probe. Utilitatea și pertinența unei probe este apreciată de instanță, aceasta având obligația de a cenzura probele propuse de părți. Neîntemeiate sunt și criticile recurentului în ceea ce privește incompatibilitatea agentului constatator. Cauzele de incompatibilitate sunt prevăzute în mod expres și limitativ în dispozițiile art. 48 și 49 C. proc. pen., în speță, neputându-se reține niciunul dintre acestea. Pe cale de consecință, în mod corect procurorul și instanța de fond au apreciat că faptele expuse de petiționarul P.G., a pretins a fi săvârșite de magistratul N.M., nu există.

Legalitatea și temeinicia unor hotărâri judecătorești, indiferent de materia în care se pronunță, sunt examinate de instanța de control judiciar care, dacă sunt îndeplinite condițiile legii, poate dispune casarea în totalitate sau în parte a acestora. În cauză, sentința civilă nr. 3459 din 9 octombrie 2006 a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată de magistratul N.M. a fost supusă controlului judiciar, urmare recursului declarat de recurenții P.G. și P.G.A., fiind respins ca nefondat. Având în vedere considerentele expuse anterior în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 72 din 6 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 72 din 6 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2007.