ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2008

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1976/2007 pronunțată la data de 17 august 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de Fundația Județeană de Tineret Vâlcea în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.F.P. a județului Vâlcea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 5 din 11 ianuarie 2007 a D.G.F.P. Vâlcea, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5203/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VIII-a.

Pentru a pronunța această sentință, prima Instanță a reținut că amploarea procedurilor de executare silită raportată la natura juridică a debitorului reclamant, obiectivele și activitatea desfășurată de acesta, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, conduc la concluzia că în cazul executării creanței, activitatea reclamantei ar fi grav perturbată, iar eventuala întoarcere a executării silite în cazul admiterii acțiunii în anularea actului fiscal nu ar duce la înlăturarea acestor consecințe. A mai reținut Instanța de Fond că reclamanta este o fundație de utilitate publică care are în derulare programe în domeniul sprijinirii tinerilor în activități culturale, sportive, educaționale, acțiuni care ar fi reduse și chiar sistate în cazul executării actului administrativ, astfel că pentru evitarea acestor consecințe a apreciat că se justifică măsura suspendării executării actului fiscal până la soluționarea irevocabilă a contestației în justiție.

A considerat deci Instanța de Fond că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente, toate acestea rezultând din neîndeplinirea scopurilor umanitare ale Fundației. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, intimatele D.G.F.P. a județului Vâlcea și A.N.A.F. București, invocând motivul de modificare sau casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Instanța de Recurs urmând a analiza cauza sub toate aspectele.

Recurenta D.G.F.P. a județului Vâlcea, critică sentința Instanței de Fond pentru nelegalitate și netemeinicie și susține în esență că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, dat fiind că în speță nu erau îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege - cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente, pentru a dispune suspendarea actului administrativ, în plus pentru Instanțe aceasta nefiind o obligație, ci constituind o facultate, textul de lege folosind sintagma „poate”. Instanța de Fond, susține recurenta, a analizat în mod superficial probele administrate, reținând doar caracterul de utilitate publică al acțiunilor desfășurate de reclamantă și a apreciat că derularea executării silite conduce în mod obligatoriu la imposibilitatea derulării activității acesteia.

Cea de-a doua recurentă A.N.A.F., critică sentința Instanței de Fond ca nelegală și netemeinică și susține în motivele de recurs formulate că în mod greșit s-a dispus suspendarea actului administrativ pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute expres de art. 15 coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ - cazul bine justificat și existența unei pagube iminente. Prin motivele invocate în susținerea cererii, arată recurenta, reclamanta - intimată nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ a cărei suspendarea parțială a cerut-o.

Organele fiscale au fost nevoite să stabilească obligațiile de plată ale fundației prin metoda estimării, deoarece fundația nu a întocmit evidența contabilă pe perioada verificată, așteptând împlinirea termenului de prescripție al debitelor în cauză. Pe de altă parte, susține recurenta, măsura suspendării actelor administrative este o măsură excepțională care se dispune în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții, actele administrative unilaterale reprezentând ele însele titluri executorii. Intimata Fundația Județeană de Tineret Vâlcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței Curții de Apel, ca fiind legală și temeinică.

La termenul de judecată din 8 februarie 2008, magistratul asistent a precizat că recursul formulat de A.N.A.F. a fost declarat peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, discuția privind această excepție fiind prorogată pentru termenul de 21 martie 2006, când s-au pus concluzii și pe excepție. Analizând cu prioritate excepția invocată, se constată că este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.

Dovada de primire și procesul - verbal de comunicare a hotărârii civile către A.N.A.F., poartă data de 14 septembrie 2007, însă nu menționează numele persoanei de la serviciul registratură care a primit această hotărâre, astfel încât face verosimilă apărarea recurentei în sensul că, comunicarea hotărârii a fost înregistrată la o dată ulterioară celei din 14 septembrie 2007, astfel încât față de data înregistrării recursului la Curtea de Apel București la 21 septembrie 2007 acesta apare formulat în termenul legal, acela de 5 zile de data comunicării sentinței. Pe fondul cauzei, cele două recursuri vor fi analizate împreună, motivele de recurs fiind identice, Înalta Curte urmând a le respinge ca nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Ambele recurente critică sentința pentru faptul că deși nu au fost îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, totuși Instanța de Fond a dispus suspendarea executării actului administrativ. Prima condiție, aceea a existenței unui „caz bine justificat”, a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită de către Instanța fondului, raportat la obiectul de activitate al intimatei - reclamante, fundație de utilitate publică, având programe în domeniul sprijinirii tinerilor în diferite activități - sportive, educaționale, etc., acestea fiind în plină desfășurare. Fiind vorba de anumite servicii publice desfășurate de intimata - reclamantă, în mod just s-a apreciat de prima Instanță că punerea în executare a actului administrativ ar avea consecințe, negative asupra activității acesteia.

Cât privește, susținerea recurentei A.N.A.F., cum că nu s-a dovedit existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ a cărei suspendare s-a cerut, trebuie avută în vedere apărarea intimatei - reclamantei în sensul că abia prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în art. 2 lit. e) s-a dat o definiție cazului bine justificat, acesta constituind „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Dar, chiar și așa fiind, condiția este îndeplinită, atâta timp cât (așa cum și recurentele recunosc) sumele stabilite în sarcina intimatei - reclamante în urma inspecției fiscale au fost calculate prin metoda estimării, iar în Dosarul cu nr. 5203/2/2007 aflată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea actului administrativ, Instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea întinderii obligațiilor către buget ale intimatei - reclamante.

Cea de-a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, a fost și ea corect apreciată de Instanța fondului ca fiind îndeplinită, față de dispozițiile Legii nr. 146/2002 - legea cadru de organizare și funcționare a fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București, conform cărora patrimoniul fundației care este în prezent supus executării silite imobiliare de către organele fiscale, nu este administrat în interes propriu al fundației ci în interesul tinerilor și al structurilor de tineret interesate din județul Vâlcea, astfel încât prin continuarea executării silite s-ar prejudicia și buna funcționare a serviciilor publice prestate de fundație, pentru formarea și educarea tinerilor.

Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care Instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative,dificil de reparat și când exista și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de cele două pârâte vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului declarat de A.N.A.F. Respinge recursurile declarate de pârâtele A.N.A.F. și de D.G.F.P. a județului Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1976 din 17 august 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.