ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2008

Asupra

recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1976/2007 pronunțată la data

de 17 august 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de Fundația Județeană de

Tineret Vâlcea în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.F.P. a județului Vâlcea și

a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 5 din 11 ianuarie 2007

a D.G.F.P. Vâlcea, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează

obiectul Dosarului nr. 5203/2/2007 al Curții de Apel București, secția a

VIII-a.

Pentru a pronunța această

sentință, prima Instanță a reținut că amploarea procedurilor de executare

silită raportată la natura juridică a debitorului reclamant, obiectivele și

activitatea desfășurată de acesta, astfel cum rezultă din actele depuse la

dosar, conduc la concluzia că în cazul executării creanței, activitatea

reclamantei ar fi grav perturbată, iar eventuala întoarcere a executării silite

în cazul admiterii acțiunii în anularea actului fiscal nu ar duce la

înlăturarea acestor consecințe.

A mai reținut Instanța de Fond

că reclamanta este o fundație de utilitate publică care are în derulare

programe în domeniul sprijinirii tinerilor în activități culturale, sportive,

educaționale, acțiuni care ar fi reduse și chiar sistate în cazul executării

actului administrativ, astfel că pentru evitarea acestor consecințe a apreciat

că se justifică măsura suspendării executării actului fiscal până la

soluționarea irevocabilă a contestației în justiție.

A considerat deci Instanța

de Fond că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14

din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz justificat și pentru

prevenirea unei pagube iminente, toate acestea rezultând din neîndeplinirea

scopurilor umanitare ale Fundației.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termen legal, intimatele D.G.F.P. a județului Vâlcea și A.N.A.F.

București, invocând motivul de modificare sau casare prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Instanța de Recurs urmând a

analiza cauza sub toate aspectele.

Recurenta D.G.F.P. a

județului Vâlcea, critică sentința Instanței de Fond pentru nelegalitate și

netemeinicie și susține în esență că hotărârea atacată este dată cu aplicarea

greșită a legii, dat fiind că în speță nu erau îndeplinite cele două condiții

prevăzute de textul de lege - cazul bine justificat și producerea unei pagube

iminente, pentru a dispune suspendarea actului administrativ, în plus pentru Instanțe

aceasta nefiind o obligație, ci constituind o facultate, textul de lege

folosind sintagma „poate”.

Instanța de Fond, susține

recurenta, a analizat în mod superficial probele administrate, reținând doar

caracterul de utilitate publică al acțiunilor desfășurate de reclamantă și a

apreciat că derularea executării silite conduce în mod obligatoriu la

imposibilitatea derulării activității acesteia.

Cea de-a doua recurentă A.N.A.F.,

critică sentința Instanței de Fond ca nelegală și netemeinică și susține în

motivele de recurs formulate că în mod greșit s-a dispus suspendarea actului

administrativ pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor

două condiții prevăzute expres de art. 15 coroborate cu cele ale art. 14 din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ - cazul bine justificat

și existența unei pagube iminente.

Prin motivele invocate în

susținerea cererii, arată recurenta, reclamanta - intimată nu a demonstrat

existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra

legalității actului administrativ a cărei suspendarea parțială a cerut-o.

Organele fiscale au fost nevoite să stabilească obligațiile de plată ale

fundației prin metoda estimării, deoarece fundația nu a întocmit evidența

contabilă pe perioada verificată, așteptând împlinirea termenului de

prescripție al debitelor în cauză.

Pe de altă parte, susține

recurenta, măsura suspendării actelor administrative este o măsură excepțională

care se dispune în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții,

actele administrative unilaterale reprezentând ele însele titluri executorii.

Intimata Fundația Județeană

de Tineret Vâlcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței Curții de Apel, ca fiind

legală și temeinică.

La termenul de judecată din

8 februarie 2008, magistratul asistent a precizat că recursul formulat de A.N.A.F.

a fost declarat peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, discuția privind această

excepție fiind prorogată pentru termenul de 21 martie 2006, când s-au pus

concluzii și pe excepție.

Analizând cu prioritate

excepția invocată, se constată că este neîntemeiată, motiv pentru care va fi

respinsă.

Dovada de primire și

procesul - verbal de comunicare a hotărârii civile către A.N.A.F., poartă data

de 14 septembrie 2007, însă nu menționează numele persoanei de la serviciul

registratură care a primit această hotărâre, astfel încât face verosimilă

apărarea recurentei în sensul că, comunicarea hotărârii a fost înregistrată la

o dată ulterioară celei din 14 septembrie 2007, astfel încât față de data

înregistrării recursului la Curtea de Apel București la 21 septembrie 2007

acesta apare formulat în termenul legal, acela de 5 zile de data comunicării

sentinței.

Pe fondul cauzei, cele două

recursuri vor fi analizate împreună, motivele de recurs fiind identice, Înalta

Curte urmând a le respinge ca nefondate pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Ambele recurente critică

sentința pentru faptul că deși nu au fost îndeplinite în mod cumulativ cele

două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind

contenciosul administrativ, totuși Instanța de Fond a dispus suspendarea

executării actului administrativ.

Prima condiție, aceea a

existenței unui „caz bine justificat”, a fost corect apreciată ca fiind

îndeplinită de către Instanța fondului, raportat la obiectul de activitate al

intimatei - reclamante, fundație de utilitate publică, având programe în

domeniul sprijinirii tinerilor în diferite activități - sportive, educaționale,

etc., acestea fiind în plină desfășurare.

Fiind vorba de anumite

servicii publice desfășurate de intimata - reclamantă, în mod just s-a apreciat

de prima Instanță că punerea în executare a actului administrativ ar avea

consecințe, negative asupra activității acesteia.

Cât privește, susținerea

recurentei A.N.A.F., cum că nu s-a dovedit existența unor motive temeinice care

să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ a cărei

suspendare s-a cerut, trebuie avută în vedere apărarea intimatei - reclamantei

în sensul că abia prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în art. 2 lit. e) s-a dat o

definiție cazului bine justificat, acesta constituind „împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ”.

Dar, chiar și așa fiind,

condiția este îndeplinită, atâta timp cât (așa cum și recurentele recunosc)

sumele stabilite în sarcina intimatei - reclamante în urma inspecției fiscale

au fost calculate prin metoda estimării, iar în Dosarul cu nr. 5203/2/2007

aflată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, având ca obiect anularea actului administrativ, Instanța a dispus

efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea întinderii obligațiilor

către buget ale intimatei - reclamante.

Cea de-a doua condiție,

respectiv prevenirea unei pagube iminente, a fost și ea corect apreciată de Instanța

fondului ca fiind îndeplinită, față de dispozițiile Legii nr. 146/2002 - legea

cadru de organizare și funcționare a fundațiilor județene pentru tineret și a

municipiului București, conform cărora patrimoniul fundației care este în

prezent supus executării silite imobiliare de către organele fiscale, nu este

administrat în interes propriu al fundației ci în interesul tinerilor și al

structurilor de tineret interesate din județul Vâlcea, astfel încât prin

continuarea executării silite s-ar prejudicia și buna funcționare a serviciilor

publice prestate de fundație, pentru formarea și educarea tinerilor.

Posibilitatea suspendării

actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele

internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004,

Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în

materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea

conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării

unui act administrativ, suspendare pe care Instanța o va acorda atunci când, în

raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea

actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative,dificil de

reparat și când exista și argumente juridice valabile față de regularitatea

actului emis.

Având în vedere

considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de

cele două pârâte vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului declarat de A.N.A.F.

Respinge recursurile

declarate de pârâtele A.N.A.F. și de D.G.F.P. a județului Vâlcea împotriva

sentinței civile nr. 1976 din 17 august 2007 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2008.