ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Giurgiu, suspendarea executării Deciziei de impunere

nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Giurgiu.

În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia de impunere menționată

societatea reclamantă a fost obligată la plata sumei de 7.775.402 lei,

reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile persoanelor

nerezidente și accesoriile acestora. împotriva acestei decizii, societatea a

formulat contestație, care a fost soluționată de A.N.A.F. - direcția de

soluționare a contestațiilor, prin Decizia nr. 242 din 22 noiembrie 2006, în

sensul că s-au admis 4 din cele 5 puncte ale contestației, Decizia nr. 883 din

19 decembrie 2005 fiind desființată parțial.

Prin sentința civilă nr. 2021 de la 2 iulie 2008, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea

de suspendare a executării Deciziei nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de

D.G.F.P. Giurgiu, formulată de reclamanta SC R. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu este

îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat deoarece suspendarea

executării actului administrativ fiscal contestat este deja dispusă până la

soluționarea cererii de anulare a acestei decizii, precum și a celei pronunțate

în soluționarea contestației de către A.N.A.F. Față de această situație, s-a

constatat că, practic, reclamanta solicită suspendarea executării deciziei de

impunere de la momentul pronunțării instanței de fond și până la soluționarea

unui eventual recurs împotriva hotărârii prin care se va soluționa acțiunea în anulare.

În aceste condiții, Curtea de Apel București a apreciat că nu se poate constata

existența unei îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ

fiscal, atâta vreme cât soluția ce urmează a se da cererii privind anularea

actelor este incertă putând fi de admitere sau de respingere a acțiunii.

Totodată, a mai reținut prima instanță că a doua condiție necesară

pentru a se pronunța suspendarea executării, respectiv existența pagubei

iminente, este îndeplinită în cauză, deoarece executarea oricăror sume

importante aduce prejudicii serioase societății comerciale, care se vede

lipsită de posibilitatea utilizării unor fonduri bănești.

A

concluzionat instanța, în sensul că cele două condiții prevăzute de art. 14 din

legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât, în lipsa uneia,

respectiv cazul bine justificat în speță, suspendarea executării nu poate fi

acordată.

Împotriva

sentinței civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen leal

reclamantul SC R. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și

modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a

executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de Direcția

generală a finanțelor publice a județului Giurgiu.

A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că considerentul pentru

care instanța de fond investita cu soluționarea cererii de suspendare a respins

cererea este acela ca, in opinia sa, „nu este îndeplinita in cauza condiția

existentei unui caz bine justificat”, astfel că, deși a găsit întemeiată și

îndeplinită condiția existentei unui pagube iminente in dauna societății

subscrise, a respins cererea de suspendare a executării pentru neîndeplinirea

cumulativa a celor doua condiții.

În motivarea opiniei sale, instanța de fond a apreciat că „doar faptul

că decizia de impunere a fost desființată parțial (în faza prealabilă a

contestației pe calea administrativă la organul emitent) nu demonstrează faptul

că există o îndoială serioasă asupra întregului act administrativ contestat”.

Însă, dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 definesc noțiunea de

caz bine justificat ca fiind: „împrejurările legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”. Este vorba deci, s-a subliniat, despre o

apreciere a legalității actului administrativ atacat, apreciere pe care

instanța de judecată investită cu judecarea cererii de suspendare a unui act

administrativ atacat în instanța de contencios administrativ, trebuie să o facă

fără a intra în judecarea fondului cauzei, judecarea fondului fiind atribut al

instanței învestită cu soluționarea contestației împotriva actului administrativ.

Din

această perspectivă, a considerat recurenta-reclamantă că; - desființarea

parțială a actului administrativ atacat, respectiv a Deciziei de impunere nr. 883

din 19 decembrie 2005 a D.G.F.P. Giurgiu, prin Decizia nr. 22 din 22 noiembrie 2006 a A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin admiterea a 4 din 5 puncte

ale contestației; - existența pe rolul Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ si fiscal, a Dosarului nr. 110/2/2007 ce are ca obiect

judecarea fondului contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de

impunere nr. 883/2005; - obținerea, prin deciziile a doua instanțe de

contencios administrativ, Curtea de Apel București - Sentința nr. 1386/2006 si

Înalta Curte de Casație si Justiție - Decizia nr. 1554/2007, a suspendării

executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004, ambele instanțe considerând îndeplinite cumulativ atât

condiția cazului bine justificat cat si a pagubei iminente, sunt motive

întemeiate pentru ca instanța sa aprecieze că in speța, exista o îndoială

serioasă asupra actului administrativ atacat, respectiv Decizia de impunere nr.

883 din 19 decembrie 2005.

Instanța de fond, s-a arătat, în mod corect a reținut că reclamanta

solicită, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării

actului administrativ atacat până la soluționarea irevocabila a contestației ce

face obiectul Dosarului nr. 110/2/2007. Cu toate acestea, in motivarea faptului

ca nu considera îndeplinită condiția existentei cazului bine justificat,

instanța de fond, la fila 4 din dispozitivul sentinței civile nr. 2021 din 02

iulie 2008, afirma că „existența cazului bine justificat la acest moment este

incertă” pe considerentul că, la momentul soluționării contestației la instanța

de fond există doua ipoteze: admiterea contestației și respingerea

contestației, în acest ultim caz „în mod cert nu mai pot fi reținute

împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasa asupra legalității

actului administrativ atacat”. Astfel, instanța de fond afirma ca nu poate

aprecia asupra legalității actului administrativ atacat, la momentul când a

fost investita cu soluționarea cererii de suspendare conform art. 15 din legea

554/2004, adică până la soluționarea fondului contestației, deoarece nu știe

dacă contestația va fi admisă sau respinsă.

Or,

un asemenea argument este inadmisibil. Ceea ce susține instanța investită cu

cererea de suspendare a executării actului este că nu poate suspenda executarea

actului administrativ atacat deoarece nu știe dacă contestația împotriva

actului va fi admisă sau respinsă de instanța de fond. În aceste condiții,

condiționând temeinicia cererii de suspendare a executării actului de soluția

dată la judecarea fondului contestației împotriva actului, nu se mai aduce la

îndeplinire scopul pentru care legiuitorul a instituit prevederile

art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv

posibilitatea recunoscuta contribuabilului vătămat

printr-un act

administrativ să poată beneficia, pentru motive temeinice, de suspendarea

actului administrativ atacat în contencios administrativ, pe parcursul

judecării contestației la instanța de fond, pentru preîntâmpinarea producerii

unor prejudicii iminente in dauna contribuabilului.

A apreciat recurenta, pentru motivele de mai sus, că exista îndoieli

serioase asupra legalității actului administrativ atacat si a considerat

aceasta, pe cale de consecința, că este îndeplinită condiția existentei cazului

bine justificat și că nu mai este necesară reiterarea motivelor de nelegalitate

ale Deciziei de impunere nr. 883/2005 a D.G.F.P. Giurgiu invocate în

contestația formulata împotriva actului administrativ, ce face obiectul

Dosarului nr. 110/2/2007 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Instanța de fond ce soluționează cererea de suspendare a actului

administrativ, s-a relevat în final, poate aprecia existenta unei îndoieli in

privința legalității actului pentru a decide dacă există sau nu un caz bine

justificat pentru acordarea suspendării, dar nu poate aprecia asupra

legalității sau nelegalității actului atacat, atribut al instanței ce judeca

fondul contestației.

În raport de cele arătate de recurentă, s-a solicitat instanței de

recurs modificarea sentinței civile nr. 2021 din 02 iulie 2008 pronunțata de

Curtea de Apel București in dosarul nr. 2845/2/2008, in sensul admiterii

cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19

decembrie 2005 emisă de Direcția generală a finanțelor publice a județului

Giurgiu.

Recursul

este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității  ierarhic  superioare,  persoana vătămată

poate  să ceară  instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

De asemenea, în condițiile art. 15 alin. (1) din același act normativ,

suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de

reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată

instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În

acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare

se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată,

până la soluționarea acțiunii în fond.

Sunt

considerate cazuri bine justificate, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ. Este considerată pagubă iminentă, potrivit art. 2 alin. (1) lit.

ș) din același act normativ, prejudiciul

material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine

justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept

prezentate de partea interesată; acestea trebuie, incontestabil, să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul individual supus analizei.

Cât privește

condiția cazului bine justificat, se reține că, de principiu, cu prilejul

soluționării cererii de suspendare a executării unui act administrativ,

instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței

dreptului, motivat de faptul că în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate

fi prejudecat fondul litigiului; cu alte cuvinte, cazul bine justificat nu

poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează

numai în cadrul acțiunii în anulare.

Nu rezultă,

sub acest aspect, din împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, relevate de

reclamantă prin acțiune și prin cererea de recurs și de către pârâți prin

întâmpinare, existența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de

legalitate a părții din actul administrativ atacat de reclamantă pe calea

contenciosului administrativ rămase în ființă după soluționarea contestației pe

cale administrativă. într-adevăr, măsura luată de A.N.A.F. - direcția generală

de soluționare a contestațiilor prin Decizia nr. 242 din 22 noiembrie 2006, de

desființare parțială a Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă

de D.G.F.P. a județului Giurgiu și de respingere ca neîntemeiată a contestației

formulate de reclamanta recurentă împotriva sumei totale de 6.717.616 lei

reprezentând impozit pe profit în sumă de 4.312.276 lei, dobânzi în sumă de

1.242.347 lei aferente impozitului pe profit, penalități de întârziere în sumă

de 369.135 lei aferente impozitului pe profit nu poate constitui, prin ea

însăși, un caz bine justificat, care să justifice soluția suspendării

executării actului administrativ atacat.

În raport de

cele mai sus arătate, reținând că în mod corect prima instanță a apreciat că nu

este întrunită în cauză condiția cazului bine justificat, prevăzută în mod

imperativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta

SC R. SRL Adunații Copăceni împotriva sentinței civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC R.

SRL Adunații Copăceni, împotriva sentinței civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2009.