ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Giurgiu, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Giurgiu. În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia de impunere menționată societatea reclamantă a fost obligată la plata sumei de 7.775.402 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile persoanelor nerezidente și accesoriile acestora. împotriva acestei decizii, societatea a formulat contestație, care a fost soluționată de A.N.A.F.
- direcția de soluționare a contestațiilor, prin Decizia nr. 242 din 22 noiembrie 2006, în sensul că s-au admis 4 din cele 5 puncte ale contestației, Decizia nr. 883 din 19 decembrie 2005 fiind desființată parțial. Prin sentința civilă nr. 2021 de la 2 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Giurgiu, formulată de reclamanta SC R. SRL, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat deoarece suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat este deja dispusă până la soluționarea cererii de anulare a acestei decizii, precum și a celei pronunțate în soluționarea contestației de către A.N.A.F.
Față de această situație, s-a constatat că, practic, reclamanta solicită suspendarea executării deciziei de impunere de la momentul pronunțării instanței de fond și până la soluționarea unui eventual recurs împotriva hotărârii prin care se va soluționa acțiunea în anulare. În aceste condiții, Curtea de Apel București a apreciat că nu se poate constata existența unei îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ fiscal, atâta vreme cât soluția ce urmează a se da cererii privind anularea actelor este incertă putând fi de admitere sau de respingere a acțiunii. Totodată, a mai reținut prima instanță că a doua condiție necesară pentru a se pronunța suspendarea executării, respectiv existența pagubei iminente, este îndeplinită în cauză, deoarece executarea oricăror sume importante aduce prejudicii serioase societății comerciale, care se vede lipsită de posibilitatea utilizării unor fonduri bănești.
A concluzionat instanța, în sensul că cele două condiții prevăzute de art. 14 din legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât, în lipsa uneia, respectiv cazul bine justificat în speță, suspendarea executării nu poate fi acordată. Împotriva sentinței civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen leal reclamantul SC R. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de Direcția generală a finanțelor publice a județului Giurgiu.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că considerentul pentru care instanța de fond investita cu soluționarea cererii de suspendare a respins cererea este acela ca, in opinia sa, „nu este îndeplinita in cauza condiția existentei unui caz bine justificat”, astfel că, deși a găsit întemeiată și îndeplinită condiția existentei unui pagube iminente in dauna societății subscrise, a respins cererea de suspendare a executării pentru neîndeplinirea cumulativa a celor doua condiții. În motivarea opiniei sale, instanța de fond a apreciat că „doar faptul că decizia de impunere a fost desființată parțial (în faza prealabilă a contestației pe calea administrativă la organul emitent) nu demonstrează faptul că există o îndoială serioasă asupra întregului act administrativ contestat”.
Însă, dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 definesc noțiunea de caz bine justificat ca fiind: „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Este vorba deci, s-a subliniat, despre o apreciere a legalității actului administrativ atacat, apreciere pe care instanța de judecată investită cu judecarea cererii de suspendare a unui act administrativ atacat în instanța de contencios administrativ, trebuie să o facă fără a intra în judecarea fondului cauzei, judecarea fondului fiind atribut al instanței învestită cu soluționarea contestației împotriva actului administrativ. Din această perspectivă, a considerat recurenta-reclamantă că; - desființarea parțială a actului administrativ atacat, respectiv a Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 a D.G.F.P.
Giurgiu, prin Decizia nr. 22 din 22 noiembrie 2006 a A.N.A.F.
- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin admiterea a 4 din 5 puncte ale contestației; - existența pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ si fiscal, a Dosarului nr. 110/2/2007 ce are ca obiect judecarea fondului contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 883/2005; - obținerea, prin deciziile a doua instanțe de contencios administrativ, Curtea de Apel București - Sentința nr. 1386/2006 si Înalta Curte de Casație si Justiție - Decizia nr. 1554/2007, a suspendării executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ambele instanțe considerând îndeplinite cumulativ atât condiția cazului bine justificat cat si a pagubei iminente, sunt motive întemeiate pentru ca instanța sa aprecieze că in speța, exista o îndoială serioasă asupra actului administrativ atacat, respectiv Decizia de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005. Instanța de fond, s-a arătat, în mod corect a reținut că reclamanta solicită, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea irevocabila a contestației ce face obiectul Dosarului nr. 110/2/2007.
Cu toate acestea, in motivarea faptului ca nu considera îndeplinită condiția existentei cazului bine justificat, instanța de fond, la fila 4 din dispozitivul sentinței civile nr. 2021 din 02 iulie 2008, afirma că „existența cazului bine justificat la acest moment este incertă” pe considerentul că, la momentul soluționării contestației la instanța de fond există doua ipoteze: admiterea contestației și respingerea contestației, în acest ultim caz „în mod cert nu mai pot fi reținute împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasa asupra legalității actului administrativ atacat”. Astfel, instanța de fond afirma ca nu poate aprecia asupra legalității actului administrativ atacat, la momentul când a fost investita cu soluționarea cererii de suspendare conform art. 15 din legea 554/2004, adică până la soluționarea fondului contestației, deoarece nu știe dacă contestația va fi admisă sau respinsă.
Or, un asemenea argument este inadmisibil. Ceea ce susține instanța investită cu cererea de suspendare a executării actului este că nu poate suspenda executarea actului administrativ atacat deoarece nu știe dacă contestația împotriva actului va fi admisă sau respinsă de instanța de fond. În aceste condiții, condiționând temeinicia cererii de suspendare a executării actului de soluția dată la judecarea fondului contestației împotriva actului, nu se mai aduce la îndeplinire scopul pentru care legiuitorul a instituit prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv posibilitatea recunoscuta contribuabilului vătămat printr-un act administrativ să poată beneficia, pentru motive temeinice, de suspendarea actului administrativ atacat în contencios administrativ, pe parcursul judecării contestației la instanța de fond, pentru preîntâmpinarea producerii unor prejudicii iminente in dauna contribuabilului.
A apreciat recurenta, pentru motivele de mai sus, că exista îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ atacat si a considerat aceasta, pe cale de consecința, că este îndeplinită condiția existentei cazului bine justificat și că nu mai este necesară reiterarea motivelor de nelegalitate ale Deciziei de impunere nr. 883/2005 a D.G.F.P. Giurgiu invocate în contestația formulata împotriva actului administrativ, ce face obiectul Dosarului nr. 110/2/2007 aflat pe rolul Curții de Apel București. Instanța de fond ce soluționează cererea de suspendare a actului administrativ, s-a relevat în final, poate aprecia existenta unei îndoieli in privința legalității actului pentru a decide dacă există sau nu un caz bine justificat pentru acordarea suspendării, dar nu poate aprecia asupra legalității sau nelegalității actului atacat, atribut al instanței ce judeca fondul contestației.
În raport de cele arătate de recurentă, s-a solicitat instanței de recurs modificarea sentinței civile nr. 2021 din 02 iulie 2008 pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr. 2845/2/2008, in sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de Direcția generală a finanțelor publice a județului Giurgiu. Recursul este nefondat. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
De asemenea, în condițiile art. 15 alin. (1) din același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. Sunt considerate cazuri bine justificate, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Este considerată pagubă iminentă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie, incontestabil, să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul individual supus analizei.
Cât privește condiția cazului bine justificat, se reține că, de principiu, cu prilejul soluționării cererii de suspendare a executării unui act administrativ, instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, motivat de faptul că în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului; cu alte cuvinte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.
Nu rezultă, sub acest aspect, din împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, relevate de reclamantă prin acțiune și prin cererea de recurs și de către pârâți prin întâmpinare, existența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a părții din actul administrativ atacat de reclamantă pe calea contenciosului administrativ rămase în ființă după soluționarea contestației pe cale administrativă. într-adevăr, măsura luată de A.N.A.F. - direcția generală de soluționare a contestațiilor prin Decizia nr. 242 din 22 noiembrie 2006, de desființare parțială a Deciziei de impunere nr. 883 din 19 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P.
a județului Giurgiu și de respingere ca neîntemeiată a contestației formulate de reclamanta recurentă împotriva sumei totale de 6.717.616 lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 4.312.276 lei, dobânzi în sumă de 1.242.347 lei aferente impozitului pe profit, penalități de întârziere în sumă de 369.135 lei aferente impozitului pe profit nu poate constitui, prin ea însăși, un caz bine justificat, care să justifice soluția suspendării executării actului administrativ atacat. În raport de cele mai sus arătate, reținând că în mod corect prima instanță a apreciat că nu este întrunită în cauză condiția cazului bine justificat, prevăzută în mod imperativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC R. SRL Adunații Copăceni împotriva sentinței civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SRL Adunații Copăceni, împotriva sentinței civile nr. 2021 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 ianuarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.