ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3886/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 43/ F-C din 14 mai 2007, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții C.A. și S.N., având ca obiect anularea adresei din 8 februarie 2007 și a „punctului de vedere” din 22 noiembrie 2006 emise de pârâta A.N.F.P. Pentru a pronunța această sentință, Instanța a reținut că adresa din 22 noiembrie 2006 reprezintă un punct de vedere propriu exprimat de către pârâtă, fără a produce prin ea însăși consecințe juridice, astfel încât nu îndeplinește condițiile de act administrativ. S-a mai reținut că nici adresa din 8 februarie 2007 nu reprezintă act administrativ, ci o corespondență informativă, care nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ.

În consecință, Instanța a considerat că cele două adrese pot deveni, eventual, acte premergătoare emiterii actului administrativ și că, în plus, nu a fost îndeplinită nici procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere că reclamanții au solicitat și suspendarea executării celui din urmă act, Instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții C.A. și S.N., invocând dispozițiile generale al art. 304 1 C. proc. civ., precum și motivele de modificare cuprinse în art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenții susțin că Instanța de Fond a stabilit greșit natura juridică a înscrisurilor deduse judecății.

Referitor la adresa din 22 noiembrie 2006 arată că aceasta a fost trimisă D.G.J. din cadrul M.E.F. și nu D.G.F.P, a județului Vâlcea, cum greșit s-a reținut, producând efecte juridice prin emiterea Raportului de Monitorizare al ministrului economiei și finanțelor. Acest act este un act administrativ, afirmă recurenții, și pentru că statuează cu certitudine că ei s-au aflat, începând cu 30 martie 2006, în conflict de interese cu instituția, prin prisma Legii nr. 161/2003. Cât privește considerentul referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, recurenții arată că este greșit, întrucât actul din 8 februarie 2007 este tocmai răspunsul intimatei - pârâte la reclamația lor administrativă. Prin întâmpinarea formulată, intimata A.N.F.P.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că adresa sa din 22 noiembrie 2006 reprezintă un răspuns la petiția din 13 noiembrie 2006 a D.G.J. a M.F.P., concretizat într-un punct de vedere neobligatoriu pentru minister privitor la problema sesizată. Intimata susține că legislația în vigoare (Legea nr. 161/2003 și O.U.G. nr. 92/2004) nici nu îi permite să tranșeze chestiunea în dispută (existența sau nu a unui conflict de interese între funcționarii publici și instituția cu care se află în raport de serviciu), iar faptul că opinia exprimată a fost îmbrățișată de M.F.P. nu conferă actului caracteristicile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs reținute, precum și a apărării cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Instanța de judecată a stabilit corect că cele două acte emise de intimata - pârâtă, atacate în contencios administrativ, din 22 noiembrie 2006 și din 8 februarie 2007, nu sunt acte administrative. Potrivit definiției legale, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma în vigoare la data emiterii actelor, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Adresa din 22 noiembrie 2006 emisă de A.N.F.P. relevă, chiar în cuprinsul său, împrejurarea că reprezintă un simplu punct de vedere, o opinie exprimată de agenție cu privire la aspectele sesizate de către D.G.J.

din cadrul M.F.P. prin adresa din 13 noiembrie 2006. Din modul cum este conceput rezultă fără putință de tăgadă că acest act nu poate fi considerat act administrativ, întrucât prin el însuși nu a produs nici un efect în planul raporturilor juridice existente între recurenți și M.F.P. Faptul că Instanța de Fond a reținut greșit că adresa din 22 noiembrie 2006 a fost trimisă D.G.F.P. a județului Vâlcea nu prezintă relevanță în privința legalității soluției pronunțate, aceasta fiind o simplă eroare materială. Susținerea recurenților referitoare la aptitudinea actului de a „statua” cu privire la pretinsul conflict de interese pe care l-ar avea cu M.F.P. - D.G.F.P. a județului Vâlcea nu are suport în conținutul acestuia dar nici în prevederile legale în materie.

Într-adevăr, după cum arată intimata - pârâtă în întâmpinare, nici Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (în Titlul IV, secțiunea a IV-a - Conflictul de interese privind funcționarii publici), și nici O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, respectiv O.U.G. nr. 67/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, nu-i conferă competența de a decide asupra situațiilor în care se pretinde a exista un conflict de interese.

În speță, recurenții - reclamanți C.A. și S.N., consilieri juridici în cadrul Serviciului Juridic al D.G.F.P. a Județului Vâlcea au reprezentat D.G.F.P. Sibiu în acțiunile promovate în Instanță de către consilierii juridici ai acestei direcții județene, având ca obiect încadrarea, salarizarea și stabilirea drepturilor reclamanților conform Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și a Statutului C.J. România. Prin Raportul de Monitorizare întocmit de consilieri juridici din cadrul D.G.J. a M.F.P. se opinează în sensul că „există indiciile încălcării de către consilierii juridici C.A. și S.N. a îndatoririlor corespunzătore funcției publice pe care o dețin”, întrucât, între altele, au asigurat o apărare superficială a intereselor instituției publice pe care o reprezentau, având ei înșiși acțiuni cu obiect similar și se propune analizarea cazului de către comisia de disciplină.

Așadar, nici măcar acest Raport de monitorizare nu poate fi considerat un act administrativ, iar menționarea în preambulul său a adresei A.N.F.P. din 22 noiembrie 2006 nu poate conferi acesteia valoare de act administrativ. Cât privește celălalt act atacat: adresa A.N.F.P. din 8 februarie 2007, aceasta conține răspunsul agenției la petiția formulată de D.G.F.P, Vâlcea, înregistrată cu din 28 noiembrie 2006, căreia i s-a comunicat că documentația solicitată, ce a stat la baza emiterii adresei din 22 noiembrie 2006, se găsește la M.F.P. Critica recurenților referitoare la greșita soluționare a excepției privind lipsa procedurii prealabile este întemeiată, dar nu în sensul invocat. Stabilind că actele atacate nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate acte administrative, Instanța de Fond nu putea păși la etapa verificării condițiilor în care a fost sesizată, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Premisa aplicării acestui text: existența unui act administrativ tipic nu era îndeplinită în speță, pentru motivele corect reținute de Instanța de Fond. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat, constatând că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.A. și S.N. împotriva sentinței nr. 43/ F-C din 14 mai 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2007.