ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 364 din 13 martie 2007, a respins cererea ca neîntemeiată reținând că în speță, nu există nicio sentință penală de condamnare iar limitarea dreptului la liberă circulație nu poate fi dispusă decât din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică. Ca atare, se mai arată, pârâtul ar fi trebuit să aibă un comportament care să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale mai sus enunțate. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 526 din 10 septembrie 2007, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține în esență că soluția adoptată de instanțe este greșită întrucât libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, strict stabilite prin dispozițiile Legii nr. 248/2005, care în art. 5 prevăd limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate, respectiv de a nu compromite imaginea României și de a respecta legislația statului pe teritoriul căruia se află.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea celor ce succed: Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport. În baza art. 27-33 din aceeași Directivă cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau al expulzării, aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European. Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv și cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind intrarea ori șederea în Grecia, neînsoțită de alte probe, nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția instanțelor se justifică. Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: R espinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 526 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.