ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1449/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 364 din 13 martie

2007, a respins cererea ca neîntemeiată reținând că în speță, nu există nicio

sentință penală de condamnare iar limitarea dreptului la liberă circulație nu

poate fi dispusă decât din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori

sănătate publică.

Ca atare, se mai arată, pârâtul ar

fi trebuit să aibă un comportament care să reprezinte o amenințare reală,

actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale mai sus enunțate.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 526 din 10

septembrie 2007, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul

reclamantei.

În cauză, a declarat recurs în termen legal

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative care invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. susține în esență că soluția adoptată de instanțe este greșită

întrucât libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, ea trebuind

să se desfășoare potrivit unor reguli, strict stabilite prin dispozițiile Legii

nr. 248/2005, care în art. 5 prevăd limitativ obligațiile pe care le au

cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate, respectiv de a nu

compromite imaginea României și de a respecta legislația statului pe teritoriul

căruia se află.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în

considerarea celor ce succed:

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 2004/38 din 29

aprilie 2004 a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene,

cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români, cu începere de la 1

ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de ieși de

pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta

decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport.

În baza art. 27-33 din aceeași Directivă cetățenilor

Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de

rezidență pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine,

securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a

acorda dreptul de intrare sau al expulzării, aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în

legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin

care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la

libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord

de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază

ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict

și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29

aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu

permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din

Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter

preventiv și cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind

intrarea ori șederea în Grecia, neînsoțită de alte probe, nu constituie, în

sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui

stat, soluția instanțelor se justifică.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

R

espinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei

civile nr. 526 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.        Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 martie 2008.