ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7081/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a chemat în judecată pe pârâta B.I.N. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani a acesteia în Franța. În motivarea cererii s-a arătat că pârâta a fost returnată din Franța la data de 27 noiembrie 2007 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. 278/1994 și că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoz.

art. 5, art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 și dispozițiile Codului de procedură civilă. Astfel învestit, Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 34 din 11 ianuarie 2008, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că România, țara de cetățenie a pârâtei este membră a Uniunii Europene, astfel încât, normele europene devin drept intern. Totodată, s-a apreciat că drepturile ce compun libertatea de circulație pot cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de Tratat. Cu toate acestea, simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a formalităților privind intrarea, circulația și șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o condiție care amenință ordinea și securitatea publică și nu poate, prin ea însăși, să justifice o măsură ordonând expulzarea și detențiunea temporară în acest scop.

Instanța a apreciat că o astfel de măsură luată nu își găsește justificarea într-o societate democratică, atât timp cât nu se dovedește existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice, de natură a afecta un interes fundamental al societății, fiind astfel disproporționată în raport de scopul urmărit. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte. Critica acesteia a vizat faptul că instanța a apreciat în mod greșit că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se lua măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în privința pârâtei. A mai arătat că pârâta, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 248/2005 pentru călătoria în străinătate, trebuie să îndeplinească și alte obligații stabilite de statele în care călătorește.

Returnarea unui cetățean roman pe baza unui acord de readmisie se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică internă a respectivului stat, or măsura returnării face dovadă deplină în sensul că pârâta nu a respectat condițiile de călătorie în străinătate, în momentul verificării făcute de autoritățile belgiene competente. Întrucât a fost în culpă pârâta ar urma să suporte consecințele faptelor sale, deci, și aceea a restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, măsură ce are ca scop legitim prevenirea faptelor de natură să aducă atingere ordinii publice din Franța și de a asigura pentru România o imagine care să îi confere capacitatea de a se integra și raporta la normele Uniunii Europene.

S-au invocat prevederile art. 3 din Directiva nr. 2004/38/CE art. 25 și art. 53 din Constituția României, dispoz. art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin decizia nr. 60A din 20 martie 2008 a respins apelul formulat de reclamantă, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut că din aplicabilitatea în speță a Directivei nr. 2004/38/CE rezidă aceeași concluzie ce a fost reținută prin sentința apelată, respectiv aceea că limitarea exercițiului dreptului la liberă circulație al cetățenilor statelor membre ale Uniunii se poate dispune, însă numai în situațiile de excepție expres reglementate, și anume: pentru motive de ordine publică sau sănătate publică, conform art. 27 alin. (1) din Directivă. Astfel, nu este relevant, potrivit reglementărilor legale incidente, dacă pârâta a respectat sau nu condițiile de călătorie în străinătate atât timp cât nu s-a dovedit o conduită a pârâtei de natură a constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative criticând-o, în esență, pe următoarele aspecte: Prin restrângerea dreptului la liberă circulație, în conformitate cu dispoz. art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu se încalcă dispozițiile Directivei 2004/38/CE. Prin această Directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art. 3. Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci, doar de a lua act de această măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Verificând legalitatea hotărârii atacate se reține că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București. Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Totuși libertatea de circulație a cetățenilor români trebuie să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică. Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și, va fi respins în consecință în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 60A din data de 20 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.