ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7081/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din cadrul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a chemat în

judecată pe pârâta B.I.N. solicitând ca, prin

hotărâre

judecătorească, să se dispună restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani a acesteia

în Franța.

În motivarea cererii

s-a arătat că pârâta a fost returnată din Franța la data de 27 noiembrie 2007

în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat

prin H.G. 278/1994 și

că îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Cererea a fost

întemeiată în drept pe dispoz. art. 5, art. 38-39 din

Legea nr. 248/2005 și dispozițiile Codului de procedură civilă.

Astfel învestit,

Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 34 din 11

ianuarie 2008, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel prima instanță a reținut că România, țara

de cetățenie a pârâtei este

membră a Uniunii Europene, astfel încât,

normele europene devin drept intern. Totodată, s-a apreciat că

drepturile ce compun libertatea de circulație pot cunoaște anumite

limitări în cazurile și condițiile prevăzute de

Tratat.

Cu toate acestea,

simpla neîndeplinire de către un resortisant al unui stat membru a

formalităților privind intrarea, circulația și

șederea străinilor nu este de așa natură încât să constituie în sine o

condiție

care amenință ordinea și securitatea publică și nu poate, prin ea însăși, să

justifice o măsură ordonând expulzarea și detențiunea temporară în acest scop.

Instanța a

apreciat că o astfel de măsură luată nu își găsește justificarea într-o

societate democratică, atât timp cât nu se dovedește existența unei amenințări

serioase la adresa ordinii

publice, de

natură a afecta un interes fundamental al societății, fiind

astfel

disproporționată în raport de scopul urmărit.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.

Critica acesteia a

vizat faptul că instanța a apreciat în mod greșit că nu rezultă împrejurările

care ar trebui avute în vedere pentru a se lua măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație în privința pârâtei.

A mai arătat

că pârâta, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 248/2005

pentru călătoria în străinătate, trebuie să îndeplinească și alte obligații

stabilite de statele în care

călătorește. Returnarea

unui cetățean roman pe baza unui acord de

readmisie se aplică atunci când s-a încălcat ordinea

juridică internă a respectivului stat, or măsura returnării face dovadă deplină

în sensul că pârâta nu a respectat condițiile de călătorie în străinătate, în

momentul verificării făcute de autoritățile belgiene competente.

Întrucât

a fost în culpă pârâta ar urma să suporte consecințele

faptelor sale, deci, și aceea a restrângerii

dreptului la libera circulație în străinătate, măsură ce are ca scop legitim

prevenirea faptelor de natură să aducă atingere ordinii publice din Franța și

de a asigura pentru România o imagine care să îi confere capacitatea de a se

integra și raporta la normele Uniunii Europene.

S-au invocat

prevederile art. 3 din Directiva nr. 2004/38/CE art. 25 și art. 53 din

Constituția României,

dispoz. art. 29

din

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internațional cu

privire la drepturile civile și politice și art. 2 din Protocolul nr. 4 la

Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea

intelectuală,

care, prin decizia nr. 60A din 20 martie 2008 a respins

apelul formulat

de reclamantă, ca nefondat.

Pentru a se

pronunța astfel Curtea a reținut că din aplicabilitatea în speță a Directivei

nr. 2004/38/CE rezidă aceeași

concluzie ce

a fost reținută prin sentința apelată, respectiv aceea că

limitarea

exercițiului dreptului la liberă circulație al cetățenilor statelor membre ale

Uniunii se poate dispune, însă numai în situațiile de excepție expres

reglementate, și anume: pentru motive de ordine publică sau sănătate publică,

conform art. 27 alin. (1) din Directivă.

Astfel, nu

este relevant, potrivit reglementărilor legale incidente, dacă pârâta a

respectat sau nu condițiile de călătorie în străinătate atât timp cât nu s-a

dovedit o conduită a pârâtei de natură a constitui o amenințare reală, prezentă

și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Împotriva hotărârii

instanței de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative criticând-o, în esență, pe

următoarele aspecte:

Prin restrângerea

dreptului la liberă circulație, în conformitate cu dispoz. art. 38 din Legea

nr. 248/2005 nu se încalcă dispozițiile Directivei 2004/38/CE.

Prin

această Directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre

de a stabili măsuri restrictive pentru

proprii cetățeni, aspect ce se desprinde din cuprinsul art. 3.

Autoritățile române

nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității actului de

returnare săvârșit de

autoritățile străine

ci, doar de a lua act de această măsură.

Din prevederile art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Verificând legalitatea hotărârii atacate se reține că recursul nu

este fondat pentru considerentele ce succed:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin.

(1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la

solicitarea Direcției Generale de

Pașapoarte,

cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată

persoana,

de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei

persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul

București.

Așadar,

luarea acestei măsuri este de competența instanțelor

judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Totuși

libertatea de circulație a cetățenilor români trebuie să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.

Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

nu stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român

trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera

circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat

că o asemenea restrângere operează de drept.

Potrivit

art. 18.1 TCE, orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul statelor

membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de

dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European

și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind

libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de

familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE;

68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE;

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

158 din 30 aprilie 2004,

stabilește că

limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă

circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre

ale Uniunii Europene și

Spațiului Economic European, aprobată prin

Legea nr. 260/2005 și care a

intrat în vigoare la data aderării

României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva

Consiliului

nr. 38/2004/CE.

Drept urmare,

normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreuneia dintre

cauzele de limitare prevăzute de Directivă,

instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

În raport de

cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca

nefondat și, va fi respins în consecință în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative

împotriva deciziei nr. 60A din data de

20 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 noiembrie 2008.