ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7319/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7319/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursurilor civile de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 383F din 26 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, a

fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanții G.J., G.G.

și G.M., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Bistrița, Ș.D.,

Ș.E., Ș.C. și Ș.M., împotriva dispoziției nr.

772

din 27 noiembrie 2001, emisă de Primarul municipiului Bistrița.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat prin notificare

restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Bistrița, compus din

case de locuit și teren în suprafață de 393 mp, înscris în C.F. 1869 Bistrița,

nr. top. 1818/10, precum și măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața

de 1452 mp teren, ocupată de alei carosabile și pietonale, de blocuri și spații

verzi.

Ulterior, la 7

noiembrie 2001, reclamanții G.G. și G.M. au arătat că renunță la drepturile

recunoscute de Legea nr. 10/2001, în favoarea celuilalt moștenitor, G.I.

Prin dispoziția

nr. 772 din 27 decembrie 2001, Primarul municipiului Bistrița a constatat că

½ din imobil a fost preluat de Statul Român prin donație, cealaltă cotă

de ½ fiind preluată prin aplicarea Decretului nr. 223/1974. În prezent

imobilul este ocupat în baza contractului de închiriere de familia Ș.

Prin aceeași

dispoziție s-a constatat că doar suprafața de 393 mp teren este liberă, în

sensul Legii nr. 10/2001, iar suprafața de 1452 mp teren este ocupată de

blocuri de locuințe și amenajările aferente.

Prin art. 3 al

dispoziției, primarul a respins cererea reclamantului G.J. de restituire în

natură a imobilului și acordarea de măsuri reparatorii, motivat de faptul că

reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate doar pentru ½ din

imobil, cotă pentru care nu s-a făcut dovada că donația a fost anulată prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă.

Tribunalul a mai

reținut că soluția dată de primar notificării este legală, câtă vreme cota de

½ din imobil, ce a aparținut reclamantului și părinților săi, a fost

donată Statului Român, iar prin sentința civilă nr. 7935 din 23 decembrie 1997,

pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a respins cererea de anulare a donației.

În ceea ce

privește cota de ½ din imobil, ce a aparținut reclamanților G.G. și

G.M., care a fost preluată în temeiul Decretului nr. 223/1974, tribunalul a

constatat că cei doi reclamanți au renunțat la drepturile care li se cuveneau

în favoarea fratelui lor, G.I., încheind ulterior dispoziției emise de primar,

act de donație în Germania.

Tribunalul a mai

reținut că această cotă din imobil nu a fost preluată abuziv, deoarece, prin

normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se prevede că imobilele

care au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, cu

plata de despăgubiri, nu au fost preluate abuziv.

Chiar dacă s-ar

accepta că trecerea a fost abuzivă, tribunalul a constatat restituirea în

natură nu este posibilă, deoarece nu s-a realizat condiția impusă de art. 12

din Legea nr. 10/2001, respectiv să se fi rambursat despăgubirea primită,

actualizată cu indicele de inflație.

în privința

suprafeței de 1452 mp teren, tribunalul a reținut că, pentru cota de ½

din teren, actul de donație, neanulat în instanță își păstrează efectele, iar

cealaltă cotă de ½ din teren a trecut în proprietatea statului în baza

art. 13 din Legea nr. 59/1974, situație în care persoana îndreptățită are

dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Cum unitatea

deținătoare a respins cererea de restituire în natură și prin echivalent,

reclamantul trebuia să dovedească valoarea despăgubirilor printr-o expertiză

efectuată pe cheltuiala sa.

Prin decizia

civilă nr. 1A din 3 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul

declarat de reclamanții G.G. și G.M. împotriva sentinței pe care a schimbat-o

în parte, în sensul că a admis în parte contestația, a anulat art. 2 al

dispoziției și a dispus restituirea în natură a cotei de ½ din terenul

în suprafață de 395 mp și construcția edificată pe acesta, parcela cu nr. top.

nou 1818/10/1 din raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de ing.

exp. P.I. și a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

cota de ½ parte din terenul ocupat de 1450 mp, parcela cu nr. top. nou

1818/10/2 din același raport de expertiză, la valoarea de 150 Euro/mp.

A obligat

reclamanții la restituirea despăgubirii de 19.950 lei, actualizată.

A menținut

restul dispozițiilor sentinței.

A respins ca

nefondat apelul reclamantului G.J.

Instanța de apel

a reținut că proprietarii tabulari ai imobilului solicitat au fost reclamanții

G.G. și G.M. pentru cota de ½ din imobil, G.I. jr. pentru cota de

¼

din imobil și părinții celor

doi reclamanți, G.I. și G.M., pentru cota de

¼

din imobil.

Cota de ½ din

imobil, ce a aparținut reclamantului G.I. jr. și părinților săi, G.I. și G.M.,

a fost preluată de Statul Român cu titlu de donație, dreptul de proprietate

astfel dobândit fiind înscris în C.F.

Oferta de donație

făcută de cei trei proprietari a fost acceptată prin decizia nr. 259 din 31

iulie 1973 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al județului

Bistrița Năsăud.

Contractul de donație

a fost încheiat în forma autentică cerută pentru valabilitatea sa de art. 813

C. civ., pentru că actul administrativ de acceptare a ofertei de donație este

un act autentic, fiind emis de organul administrativ competent, în limitele competențelor

sale, cu respectarea formei prevăzută de lege pentru acel act administrativ.

Prin urmare, este necesară o hotărâre judecătorească de desființare a

contractului de donație.

În privința cotei de

½ parte din imobil, preluată cu plata de despăgubiri de la reclamanții

G.G. și G.M., instanța de apel a reținut că preluarea a fost abuzivă, în sensul

art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar Normele metodologice de aplicare a

legii nu pot adăuga la legea pe care o explicitează.

Reclamanții G.G. și

G.M. nu au înțeles să renunțe la măsurile reparatorii, ci, dimpotrivă, au dorit

să dispună de aceste drepturi în favoarea reclamantului G.J. jr.

Primarul este obligat

să soluționeze notificarea, pentru că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, existența dreptului nu este afectată de lipsa dispoziției de

restituire, ci doar exercitarea dreptului.

Cesiunea drepturilor

privind măsurile reparatorii nu este prohibită de lege, însă produce efecte

inter partes, chiar dacă s-ar

realiza condițiile de publicitate prevăzute

de art. 1393 C. civ., respectiv notificarea cesiunii.

Dacă s-ar aprecia că

este vorba despre o înstrăinare sub condiție suspensivă, înstrăinarea se

consolidează sau se desființează retroactiv, după caz, în funcție de soluția

dată notificării.

Raportat la aceste

considerente, instanța de apel a stabilit măsurile reparatorii în favoarea

reclamanților de la care a fost preluat imobilul și nu în favoarea

reclamantului căruia aceștia au înțeles să înstrăineze dreptul cu titlu

gratuit.

În ceea ce privește

natura măsurilor reparatorii, s-a constatat că este posibilă restituirea în

natură, pentru că imobilul nu a fost înstrăinat chiriașilor, pentru terenul

ocupat de blocuri urmând să fie stabilite măsuri reparatorii prin echivalent,

ținându-se seama de valoarea de 150 Euro/mp, stabilită prin raportul de

expertiză, cu obligarea reclamanților la restituirea despăgubirilor încasate,

actualizate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții G.J., G.G. și G.M.,

precum și pârâții Primarul municipiului Bistrița, Ș.D. și Ș.E.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au arătat, în esență, că decizia

este parțial nelegală, sub aspectul respingerii cererii de restituire a cotei

de ½ din imobil, preluată de stat prin act de donație și obligării

reclamanților G.G. și G.M. la restituirea despăgubirii, reactualizate.

Astfel, preluarea

imobilului de către stat prin act de donație este o preluare abuzivă, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, care prevede că donațiile

întocmite în baza Decretului nr. 478/1954 trebuiau făcute în formă autentică.

Au mai arătat

recurenții, că nu au încasat despăgubirile primite prin aplicarea Decretului

nr. 223/1974.

Primarul municipiului

Bistrița a invocat, la rândul său, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a arătat, în esență, că reclamanții G.G. și G.M. au renunțat la drepturile

recunoscute de Legea nr. 10/2001 în favoarea celuilalt moștenitor, ceea ce

echivalează cu renunțarea la notificare și donarea drepturilor imobiliare.

Donația, însă, nu a fost încheiată în formă autentică înainte de emiterea

dispoziției de soluționare a notificării.

Pârâții Ș.D. și Ș.E.

au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și 8 C. proc. civ. și au arătat că

instanța a făcut o gravă eroare când a constatat că Ș.D. a decedat.

Au mai arătat că

instanța de apel a interpretat în mod greșit declarația de renunțare dată de

G.G. și G.M., care echivalează cu renunțarea la notificare.

Declarația de

renunțare la drepturile cuvenite în baza Legii nr. 10/2001 a fost făcută într-o

formă care produce efecte juridice, voința reclamanților fiind transmisă

unității deținătoare pe aceeași cale ca notificarea.

Transmiterea

drepturilor către G.J. nu poate produce, însă, efecte juridice, pentru că nu au

fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea actului de

donație.

Pe cale de

consecință, reclamanții G.G. și G.M. nu au calitate procesuală activă, iar

hotărârea este susceptibilă de casare, în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate

de pârâți sunt, în fapt critici comune, care permit încadrarea recursurilor în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce

se vor arăta în continuare.

Deși procedura

administrativă prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001 nu cunoaște

reglementări de detaliu privind procedura soluționării notificării, aceasta nu

poate fi analizată decât în limitele investirii prin notificare a unității

deținătoare sau a entității obligate, potrivit legii, să stabilească măsurile

reparatorii, cu excepția cazurilor strict reglementate de lege (când

restituirea în natură nu este posibilă sau când persoana îndreptățită nu poate

opta între restituirea în natură și acordarea de măsuri reparatorii sub formă

de echivalent).

Dacă manifestarea

dreptului de a beneficia de măsurile reparatorii, concretizat prin transmiterea

notificării trebuie să fie explicit și neechivoc, în aceeași măsură, dreptul de

a renunța la măsurile reparatorii stabilite de lege trebuie să fie explicit și

lipsit de echivoc.

În cauză, prin

notificările transmise prin executor judecătoresc la 27 iunie 2001 și la 9

august 2001, reclamanții G.J., G.G. și G.M. au solicitat restituirea în natură

a imobilului situat în municipiul Bistrița, compus din casă de locuit și teren

aferent în suprafață de 393 mp și măsuri reparatorii prin echivalent pentru

terenul în suprafață de 1452 mp, ce nu poate fi restituit în natură.

La data de 8

noiembrie 2001, reclamanții G.G. și G.M. au transmis prin executor judecătoresc

o "completare la notificarea depusă" prin care au arătat că renunță

"atât la drepturile mele recunoscute de Legea nr. 10/2001 (...) în

favoarea celuilalt moștenitor, G.J., întrucât eu nu mai doresc să revendic

proprietățile deținute în România și să beneficiez de prevederile Legii nr.

10/2001", iar la data de 4 februarie 2002, G.G. și G.M. au donat lui G.J.,

prin act autentic, încheiat la Primăria comunei Nieder Olm-Germania, partea de

moștenire și partea de proprietate asupra imobilului.

Se constată, așadar,

că cererea de renunțare la drepturile izvorâte din Legea nr. 10/2001, deși este

făcută în numele ambilor reclamanți G.G. și G.M. folosește în conținutul său

persoana

I

singular și nu cuprinde nici o mențiune cu privire la

faptul că amândoi reclamanții sunt renunțători. Aceasta în condițiile în. care,

conform mențiunilor de C.F., soții G.G. și M. aveau în proprietate codevălmașă

½ din imobil, iar G.G. este și moștenitor al părinților săi, ce dețineau

în coproprietate cu G.J. cealaltă ½ din imobil și nu există nici o procură

prin care unul din soții G. să fie împuternicit să renunțe la drepturile

celuilalt.

În plus, renunțarea

exprimată prin cerere nu este o renunțare pur și simplu, ci este făcută în

beneficiul lui G.J., ceea ce înseamnă că reclamanții G.G. și M. nu au renunțat

fără echivoc la drepturile acordate de Legea nr. 10/2001, ci au înțeles ca

beneficiarul drepturilor ce li se cuvin să fie fratele și, respectiv cumnatul

lor.

Toate aceste aspecte

duc la concluzia că manifestarea de voință a celor doi reclamanți nu a fost în

sensul de renunțare la beneficiile drepturilor ce li se cuvin conform legii

speciale, ci de a gratifica pe reclamantul G.J. cu aceste drepturi.

Prin urmare, sub

acest aspect, soluția pronunțată de instanța de apel este legală.

Eroarea instanței de

apel, constând în faptul că a reținut decesul pârâtului Ș.D. nu este de natură

a schimba soluția, cu atât mai mult cu cât decizia a fost pronunțată în

contradictoriu și cu acest pârât.

Fondate sunt, în

schimb, criticile formulate de reclamanți, care permit încadrarea recursului în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la greșita respingere a

cererii privind restituirea în natură a cotei de ½ din imobil, ce a

aparținut părinților reclamanților și reclamantului G.J.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. republicată după modificările aduse

prin Legea nr. 247/2005, sunt imobile preluate abuziv și imobilele donate

statului în baza Decretului nr. 410/1948, a Decretului nr. 478/1954,

neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor

persoane juridice încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ.,

în acest din urmă caz, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea

nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

În cauză, G.J., G.M.

și G.I. jr. au făcut ofertă de donație a cotei părți din imobil asupra căreia

erau proprietari, declarația fiind autentificată la fostul Notariat de Stat

județean Bistrița Năsăud sub nr. 582 din 30 martie 1973.

Oferta de donație a

fost, însă, acceptată prin decizia nr. 259 din 31 iulie 1973 al Comitetului

executiv al Consiliului popular al județului Bistrița Năsăud.

Se constată așadar,

că donația nu a fost încheiată în formă autentică, prevăzută de art. 813 C.

civ., imobilul fiind donat în baza Decretului 478/1954. În această situație,

sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001,

care prevede că sunt abuziv preluate imobilele donate statului în condițiile

Decretului nr. 478/1954, neîncheiate în formă autentică, iar reținerea de către

instanța de apel, că era necesară constatarea nulității donației printr-o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă este greșită, deoarece

această condiție este stabilită doar în cazul imobilelor donate în condițiile

prevăzute de art. 813 C. civ.

De asemenea, greșită

este și reținerea că donația a fost încheiată în formă autentică, motivat de

faptul că decizia de acceptare a donației reprezintă act autentic raportat la

art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954.

Textul invocat de

instanța de apel reglementează procedura acceptării ofertei de donație,

specificând doar că donațiile oferite sfatului popular se acceptă de comitetul

executiv al sfatului popular regional, fără a statua cu privire la forma pe

care trebuie să o aibă donația.

De altfel, potrivit

art. 1 din Decretul nr. 478/1954, sub incidența acestui act normativ cădeau

„donatiunile făcute statului sub orice formă".

Dacă s-ar accepta

ideea că este impusă condiția anulării actului de donație și pentru donațiile

făcute în baza acestui decret, modificările aduse art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001 nu ar avea nici un efect deoarece vechea reglementare impunea

condiția existenței hotărârii judecătorești de anulare a donației, indiferent de

temeiul în baza căruia aceasta a fost încheiată, pe când actuala reglementare

prevede că sunt preluate abuziv imobilele donate în baza Decretului nr.

478/1954 și stabilește condiția constatării nulității numai pentru donațiile

încheiate în forma prevăzută de art. 813 C. civ.

În ceea ce privește

critica reclamanților referitoare la greșita obligare la restituirea

despăgubirilor, se constată că nu este întemeiată.

Potrivit art. 12 din

Legea nr. 10/2001, republicată, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire,

restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând

valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare

stabilit, iar prin notificarea transmisă în temeiul Legii nr. 10/2001, toți cei

trei reclamanți au arătat că preluarea în temeiul Decretului nr. 223/1974 s-a

făcut cu plata despăgubirilor și au precizat că se obligă să ramburseze suma

primită, actualizată.

Față de cele ce

preced, se va admite recursul declarat de reclamanți și se va casa în parte decizia

recurată, în sensul că se va admite și apelul declarat de reclamantul G.J.

Pe cale de

consecință, se va schimba în tot sentința atacată, în sensul că se va admite

contestația formulată de acest reclamant și, anulându-se art. 3 din dispoziția

nr. 772 din 27 decembrie 2001, emisă de Primarul municipiului Bistrița se va

dispune restituirea în natură către G.J. a cotei din imobil donată statului.

De asemenea, pentru

cota de ½ din suprafața de 1450 mp, se vor acorda despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Restul dispozițiilor

deciziei vor fi menținute, iar recursurile declarate de pârâți vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamanții G.J., G.G. și G.M. împotriva deciziei civile nr. 1A din

3 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj, pe care o casează în parte.

Admite apelul

declarat de reclamantul G.J. și schimbă în tot sentința, în sensul că admite

contestația formulată de reclamantul G.J. și anulează art. 3 din dispoziția nr.

772 din 27 decembrie 2001, emisă de primarul municipiului Bistrița.

Dispune

restituirea în natură către reclamantul G.J. a cotei de ½ din imobilul

construcție și teren în suprafață de 395 mp și acordă despăgubiri pentru ½

din suprafața de 1450 mp.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Respinge

recursurile declarate de pârâții Primarul municipiului Bistrița Năsăud, Ș.D. și

Ș.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2007.