ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat restrângerea dreptului la libera circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult trei ani a pârâtei B.M.C. returnat în baza Acordului de readmisie încheiat cu această țară și ratificat prin Legea nr. 173/1997, sens în care a invocat incidența prevederilor art. 38 lit. a) și art. 52 lit. din Legea nr. 248/2005. Prin sentința civilă nr. 921 din 24 aprilie 2007, Tribunalul Călărași a respins cererea reclamantei.

Prima instanță a reținut, în esență, că după aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, orice cetățean român a devenit și cetățean european, astfel încât se bucură de protecție oferită de legislația europeană, inclusiv în ceea ce privește respectarea unuia dintre drepturile fundamentale ale comunității europene, și anume cel de liberă circulație. În acest context, s-a reținut că atât acordul de readmisie încheiat cu Italia în urmă cu 10 ani, cât și legislația internă adoptată anterior momentului aderării, nu mai corespund noilor realități și contravin principiilor consacrate de art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ori, potrivit pct. 2 și 3 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, restrângerile ce se pot aduce dreptului la liberă circulație sunt cele care constituie măsuri necesare într-o societate democrată pentru securitate națională, siguranță, prevenirea faptelor penale, protejarea dreptului și libertăților altora sau dacă sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulație și ieșirea propriilor cetățeni în spațiul european anterior aderării României nu este de natură să constituie în sine o conduită care amenință ordinea publică, siguranța și securitatea națională și care să impună astfel restrângerea dreptului la liberă circulație.

Migrația ilegală, invocată în susținerea cererii introductive, nu se constituie într-o cauză are să ducă la restrângerea unui drept fundamental, atâta timp cât actualul context legislativ european nu mai impune atari restricții. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cale de atac soluționată prin decizia civilă nr. 466/A din 5 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul anulării sale ca netimbrate. S-a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală stipulată de art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deși actul normativ în materie, Legea nr. 248/2005, nu prevede scutiri de la plata acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a învederat că atât prima instanță cât și cea de apel, au înlăturat în mod greșit aplicabilitatea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziții ce impun o singură condiție pentru restrângerea dreptului la liberă circulație, și anume aceea a returnării persoanei dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat cu acel stat, condiții întrunite în cauză.

Prin această reglementare, legiuitorul național a stabilit de fapt că libertatea de circulație nu este absolută, fiind necesar ca aceasta să se desfășoare cu respectarea anumitor reguli, interpretare ce este în concordanță cu dispozițiile constituționale și cele prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care se garantează exercițiul acestui drept cu anumite restrângerii în cazuri determinate. Limitarea acestui drept este necesară în scopul evitării migrației ilegale, cetățenii români având obligația, asemenea tuturor cetățenilor europeni, să respecte condițiile de intrare și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, condiții care nu au fost respectate de pârât.

Recursul dedus judecății nu poate fi primit pentru următoarele considerente ce fac de prisos analiza criticilor recurentei cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate. Potrivit art. 299 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”, ceea ce înseamnă că recursul nu poate fi exercitat omisso medio , adică fără să se fi exercitat în prealabil calea de atac a apelului, recursul fiind o cale de atac subsecventă. Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată de prima instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată iar hotărârea pronunțată în apel a fost recurată, însă criticile vizează alte considerente decât cele reținute la pronunțarea acestei hotărâri.

Ca urmare, dacă apelul a fost anulat ca netimbrat, cum este cazul în speță, recursul nu poate viza însăși fondul hotărârii atacate, ci numai viciile procedurale legate de anularea apelului pentru neregularitatea arătată. Față de cele ce preced, constatând că criticile prezentului recurs care privesc fondul hotărârii atacate, exced dispozițiile instanței de apel, ceea ce, față de considerentele sus expuse, face de prisos analiza acestora, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 466 A din 4 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.