ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

19 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a

solicitat restrângerea dreptului la libera circulație în Italia pentru o

perioadă de cel mult trei ani a pârâtei B.M.C. returnat în baza Acordului de

readmisie încheiat cu această țară și ratificat prin Legea nr. 173/1997, sens

în care a invocat incidența prevederilor art. 38 lit. a) și art. 52 lit. din

Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 921 din 24

aprilie 2007, Tribunalul Călărași a respins cererea reclamantei.

Prima instanță a reținut, în esență,

că după aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007,

orice cetățean român a devenit și cetățean european, astfel încât se bucură de

protecție oferită de legislația europeană, inclusiv în ceea ce privește

respectarea unuia dintre drepturile fundamentale ale comunității europene, și

anume cel de liberă circulație.

În acest context, s-a reținut că

atât acordul de readmisie încheiat cu Italia în urmă cu 10 ani, cât și

legislația internă adoptată anterior momentului aderării, nu mai corespund

noilor realități și contravin principiilor consacrate de art. 2 din Protocolul

nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ori, potrivit pct. 2 și 3 ale art. 2

din Protocolul nr. 4, restrângerile ce se pot aduce dreptului la liberă

circulație sunt cele care constituie măsuri necesare într-o societate democrată

pentru securitate națională, siguranță, prevenirea faptelor penale, protejarea

dreptului și libertăților altora sau dacă sunt justificate de interesul public

într-o societate democratică.

Simpla neîndeplinire a

formalităților privind intrarea, circulație și ieșirea propriilor cetățeni în

spațiul european anterior aderării României nu este de natură să constituie în

sine o conduită care amenință ordinea publică, siguranța și securitatea

națională și care să impună astfel restrângerea dreptului la liberă circulație.

Migrația ilegală, invocată în

susținerea cererii introductive, nu se constituie într-o cauză are să ducă la

restrângerea unui drept fundamental, atâta timp cât actualul context legislativ

european nu mai impune atari restricții.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta, cale de atac soluționată prin decizia civilă nr.

466/A din 5 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, în sensul anulării sale ca netimbrate.

S-a reținut că reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația legală stipulată de art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru, deși actul normativ în materie, Legea nr. 248/2005,

nu prevede scutiri de la plata acestora.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a

invocat greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, reclamanta a învederat că atât prima instanță cât și cea de apel, au

înlăturat în mod greșit aplicabilitatea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, dispoziții ce impun o singură condiție pentru restrângerea

dreptului la liberă circulație, și anume aceea a returnării persoanei dintr-un

stat în baza acordului de readmisie încheiat cu acel stat, condiții întrunite

în cauză.

Prin această reglementare, legiuitorul

național a stabilit de fapt că libertatea de circulație nu este absolută, fiind

necesar ca aceasta să se desfășoare cu respectarea anumitor reguli,

interpretare ce este în concordanță cu dispozițiile constituționale și cele

prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, prin care se garantează exercițiul acestui drept cu anumite

restrângerii în cazuri determinate.

Limitarea acestui drept este

necesară în scopul evitării migrației ilegale, cetățenii români având

obligația, asemenea tuturor cetățenilor europeni, să respecte condițiile de

intrare și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, condiții

care nu au fost respectate de pârât.

Recursul dedus judecății nu poate fi

primit pentru următoarele considerente ce fac de prisos analiza criticilor

recurentei cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit art. 299 C. proc. civ.

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională sunt supuse recursului”, ceea ce înseamnă că recursul nu poate

fi exercitat

omisso medio

, adică fără să se fi exercitat în prealabil

calea de atac a apelului, recursul fiind o cale de atac subsecventă.

Regula potrivit căreia recursul nu

poate fi exercitat

omisso medio

se aplică nu numai în situația în care

partea nemulțumită de soluția adoptată de prima instanță nu a declarat apel, ci

și în cazul în care sentința a fost apelată iar hotărârea pronunțată în apel a

fost recurată, însă criticile vizează alte considerente decât cele reținute la

pronunțarea acestei hotărâri.

Ca urmare, dacă apelul a fost anulat

ca netimbrat, cum este cazul în speță, recursul nu poate viza însăși fondul

hotărârii atacate, ci numai viciile procedurale legate de anularea apelului

pentru neregularitatea arătată.

Față de cele ce preced, constatând

că criticile prezentului recurs care privesc fondul hotărârii atacate, exced

dispozițiile instanței de apel, ceea ce, față de considerentele sus expuse,

face de prisos analiza acestora, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul

dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

466 A din 4 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie

2008.