ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 675/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 675/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 12 februarie 2007, Ministerul Administrației
și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, a solicitat instanței, în
temeiul dispozițiilor art. 5, art. 38, și art. 39 din Legea nr. 248/2005,
restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia, al pârâtului
F.C., care a fost returnat din această țară la 25 noiembrie 2005, în baza
Acordului de readmisie încheiat cu România, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Investit în primă instanță Tribunalul Călărași, secția civilă, prin
sentința nr. 721 din 3 aprilie 2007, a respins cererea reținând în esență că
după 1 ianuarie 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, nu se mai
poate vorbi de imigrație ilegală, în condițiile în care orice cetățean european
are dreptul de a circula liber în spațiul comunitar, conform art. 2 alin. (1)
din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. II din Tratatul de
Instituire a unei Constituții pentru Europa.
Soluția a menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
care, prin decizia nr. 503 din 15 august 2007, în esență cu aceeași motivare, a
respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția Generală
de Pașapoarte care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C.
proc. civ. susține că soluția dată de instanțe este greșită întrucât pârâtul a
încălcat deja pe teritoriul unui stat membru U.E. dispozițiile legale privind
regimul juridic al străinilor impunându-se concluzia că măsura restrângerii
dreptului la libera circulație pe teritoriul Italiei are un scop legitim,
respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din
acel stat.
Se apreciază că măsura cerută prin cererea introductivă este menită să-l
responsabilizeze pe pârât în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe
teritoriul unor state străine.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor
argumente.
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38/29 aprilie 2004 a Parlamentului
European și Consiliului Uniunii Europene, cetățenii acestei uniuni (prin urmare
și cetățenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra,
de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru,
fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte
de identitate sau un pașaport.
În baza art. 27-33 din aceeași Directivă, cetățenilor Uniunii Europene
li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe
teritoriul unui stat membru, numai pentru motive de ordine, securitate sau
sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de
intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislația internă prin
O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a
cetățenilor statelor membre ale U.E. și Spațiului Economic European.
Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o
modalitate suplimentare de restrângere a dreptului la libera circulație în
cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie, are un
caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți
cetățeni ai U.E. și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ
prevăzute prin dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004,
devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.
Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite
restricționarea dreptului discutat decât în condițiile art. 27 din Directivă
excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv și
cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind intrarea ori
șederea în Italia, neînsoțită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită
de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția
instanțelor se justifică.
Așa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 503 din 15 august 2007 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie
2008.