ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 151/2008

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, la 5

ianuarie 2007

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a

pârâtei P.E.

În

motivarea cererii s-a arătat că la 22 decembrie 2006 pârâta a fost returnată

din Italia în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această tară,

ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Prin

sentința civilă nr. 720 din 3 aprilie 2007 Tribunalul Călărași, secția

civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Acordul de readmisie

încheiat între România

și Italia în 1997 în scopul stopării imigrației ilegale nu mai corespunde

noilor realități, având în vedere actul aderării României la Uniunea

Europeană. Acum 10 ani

se putea vorbi de imigrație ilegală, dar după ce România a

devenit membru al

Uniunii Europene nu se mai poate susține că un cetățean

european, cum sunt și cetățenii

români, imigrează în spațiul european, pentru că are

dreptul de a circula liber.

Simpla

neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea

propriilor cetățeni în

spațiul european anterior aderării României nu este de natură

să constituie în sine o

conduită care amenință ordinea publică, siguranța și

restrângerea dreptului la libera

circulație și nici nu este justificată de un interes

public.

Apelul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul

Internelor și Reformei

Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 170 A din 26 iunie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat, după o amplă

motivare,

că simpla returnare a cetățeanului român pentru ședere ilegală pe teritoriul

statului italian nu constituie, prin ea însăși, o atingere adusă vreunuia

dintre cele trei

valori democratice înscrise în Tratat. Numai condiționat de

circumstanțe personale

privind conduita acestuia pe teritoriul statului de unde

a fost returnat, care să

constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de

gravă la adresa unui interes

fundamental

al societății, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtei ar

putea fi una proporțională.

Intenția de a

asigura o bună imagine a României, ai căror cetățeni obișnuiesc a nu îndeplini

condițiile legale de ședere pe teritoriul altor state, prin stoparea unui

astfel de fenomen, constituie o motivare legată de considerații de prevenție

generală, care nu poate justifica restrângerea dreptului la liberă circulație a

pârâtei. Măsura justificată de astfel de rațiuni este una disproporționată,

justul echilibru între recunoașterea și protecția dreptului la libera

circulație a pârâtei și interesul starului în prevenirea sau diminuarea unui

astfel de fenomen fiind rupt în detrimentul pârâtei.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în

drept, vizând următoarele aspecte:

Chiar și în

condițiile actuale în care România este stat membru al Uniunii Europene,

cetățenii români, dobândind statutul de cetățeni ai Uniunii Europene, trebuie

să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta în acord

cu legislația actuală și a obligațiilor asumate de românia în calitate de stat

membru al Uniunii Europene.

Returnarea

unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui

acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică

interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către

cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la

concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura

legalitatea măsurii de returnare.

Chiar

dacă art. 40 al Directivei 2004/3 8/CE prevede transpunerea în legislația

internă, directiva nu face parte de drept din

legislația internă, ci impune statelor membre o obligație de rezultat și lasă

autorităților naționale competențele legate de forma și mijloacele utilizate în

acest scop.

Obligația

statului român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă

dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român este expres

stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Chiar din declarația pârâtei, întocmită la data returnării în țară

rezultă că aceasta a conștientizat că a fost returnată pe motiv că nu

îndeplinea cerințele de

ședere legală pe teritoriul Italiei, încălcând astfel

obligațiile prevăzute de art. 5 din

Legea nr. 248/2005.

Potrivit

art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă

circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe

specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de

recurs și în raport de

dovezile administrate în primă instanță, Înalta Curte a apreciat

că recursul nu este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta

a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera

circulație în statele

Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38

lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu

privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către

tribunalul în a cărui rază

teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când

aceasta are domiciliul în

străinătate,

de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor

judecătorești

cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi

restrâns dreptul

de apreciere și

analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea

trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care

trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia

la libera circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în

mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art.

18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are

dreptul de a circula și de a

locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de

dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,

75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește

că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate

fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin

O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație

pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre

ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele

din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Pe de altă

parte, sintagma „am fost înapoiat de către organele de poliție pe motiv de

ședere ilegală" din înscrisul tipizat completat de către pârâtă, a fost

anihilată prin precizarea făcută ulterior în sensul că a ieșit legal din țară

la 8 septembrie 2006. Or, în afara acestei mențiuni cuprinse într-un înscris cu

un conținut predeterminat, nu s-a probat că la 22 decembrie 2006 pârâta stătea

ilegal în Italia.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au

pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr.

170 A din 26 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.