ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 542/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 312/A din 26

aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat apelul

apelantei-contestatoare Asociația națională a cooperației meșteșugărești

împotriva sentinței civile nr. 632 din 28 iunie 2004 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă, sentință conform căreia au fost respinse ca neîntemeiate

excepțiile privind legitimarea procesuală activă și pasivă ca și contestația la

decizia nr. 132 din 11 martie 2004 emisă de A.P.A.P.S. (actualul A.V.A.S.).

În motivarea hotărârii sale față de

criticile formulate, instanța de apel are în vedere că, în principiu,

continuarea activității în contextul prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr.

10/2001 presupune păstrarea neîntreruptă a personalității juridice în perioada

scursă de la data deposedării abuzive până la data deciziei de restituire,

fiind irelevantă schimbarea denumirii, a sediului ori a altor elemente de

identificare. Or, în speță, s-a apreciat că schimbarea obiectului de activitate

în sensul excluderii acelor domenii în care funcționa persoana juridică

respectivă, nu permite încadrarea în această ipoteză.

Astfel, s-a reținut, în sensul

cerințelor prevăzute de textul de lege menționat, că nu s-a făcut dovada

continuității juridice a apelantei-reclamante sau a faptului că personalitatea

juridică a încetat printr-o măsură abuzivă a statului, cu îndeplinirea

condiției ca noua societate creată după 22 decembrie 1989 să-și fi reluat

activitatea.

În același context s-a constatat că

o virtuală identitate nu s-a constatat, prin hotărâre judecătorească, între

persoana juridică desființată sau interzisă și persoana juridică nou înființată

Asociația națională a cooperativei meșteșugărești.

S-a considerat că persoana juridică

îndreptățită la măsuri reparatorii poate fi numai Cooperativa de producție

meșteșugărească T.M. (persoană juridică potrivit art. 6 din statut),

condiționat de dovada calității de proprietar asupra imobilului, a

continuității activității sale după data preluării imobilului ori a reluării

activității după data de 22 decembrie 1989 și a identității constatată prin

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,.

Totodată, s-a apreciat că preluarea

imobilului prin HCM 895/1959 nu a fost abuzivă deoarece în baza art. 1 din

acest act normativ trecerea la stat a imobilului a avut loc ca urmare a cererii

cooperatorilor exprimată în adunarea generală a respectivei cooperative

meșteșugărești.

De asemenea, s-a reținut, pe de altă

parte, că preluarea nu se încadrează în cerințele prevăzute de art. 2 lit. e)

din legea amintită, căci aceasta a produs efecte juridice.

S-a mai ținut cont de aceeași

instanță că nu s-a probat dreptul de proprietate al apelantei, sens în care nu

există nici un înscris constatator referitor la act juridic civil,

jurisdicțional ori administrativ cu efect constitutiv, translativ sau

declarativ de proprietate, care ar putea genera o prezumție relativă de

proprietate în favoarea reclamantei, invocându-se doar HCM nr. 895/1959 prin

care nu se face dovada dreptului de proprietate.

Împotriva susmenționatei decizii a

instanței de apel a formulat recurs Asociația națională a cooperativei

meșteșugărești care menționează trei aspecte ale criticilor ce țin de art. 304

pct. 9 și 10 (în vigoare la momentul declarării recursului) C. proc. civ.

Sub primul aspect recurenta arată că

preluarea a fost abuzivă din partea statului, preluare făcută în baza HCM-ului

nr. 895/1959 ce a avut un caracter secret, așa încât imobilul se încadrează în

condițiile prevăzute de art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult preluarea, care ar fi avut

adeziunea adunării generale a cooperativei, o apreciază abuzivă deoarece este

rezultatul presiunilor politice, nu în scopul HCM-ului nr. 895/1959, ci în

acela de a naționaliza patrimoniul cooperatist.

Sub cel de-al doilea aspect ce ține

de modalitatea de constituire a proprietății cooperativei, recurenta face

trimitere la dispozițiile statutare ce au stat la baza emiterii Instrucțiunilor

de aplicare a HCM nr. 895/1959 ce prevedeau, printre altele, predarea fără

plată a întregului patrimoniu al cooperativei transformată în întreprindere de

stat.

În privința celui de al treilea

aspect recurenta se referă la calitatea sa procesuală ca persoană îndreptățită

în sensul dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru că și-a

continuat activitatea neîntrerupt până la intrarea în vigoare a acestei legi și

pentru care nu mai este necesară existența unei hotărâri judecătorești care

să-i ateste continuitatea, ea, recurenta, fiind aceeași persoană cu U.C.C.M. România.

Mai mult, arată că a fost mandatată

prin hotărârea congresului C.M. să întreprindă demersuri în vederea recuperării

patrimoniului cooperatist preluat de către stat.

Deliberând asupra recursului, Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează a-l respinge pentru simpla rațiune că s-a

făcut o corectă aplicare a legii atunci când au fost analizate cerințele impuse

de Legea nr. 10/2001, în funcție de care s-a statuat, pe baza unor dovezi

pertinente, că recurenta-contestatoare, nefiind continuatoarea persoanei

juridice de la care s-a preluat în sensul art. 3 lit. c) din lege, nu este

îndreptățită la măsuri reparatorii și că imobilul nu a fost preluat abuziv în

înțelesul art. 2 din aceeași lege.

Criticile recurentei referitoare la

cele două aspecte sunt fără temei, după cum se va demonstra.

Art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001

impune condiția ca persoana juridică îndreptățită să-și continue activitatea

până la intrarea în vigoare a legii sau să-și fi reluat activitatea după 22

decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că sunt una și

aceeași cu cea desființată sau interzisă.

Or, în speță, nu s-a făcut o astfel

de identificare a recurentei-contestatoare, în cazul modificării ca existență a

persoanei juridice și care să fie constatată printr-o virtuală hotărâre

judecătorească.

Dimpotrivă, s-a reținut că o astfel

de persoană juridică ar fi putut fi, în anumite condiții, cooperativa

meșteșugărească T.M. și care să fi fost atestată ca atare prin hotărâre

judecătorească.

De altfel, nici critica cu privire

la mandatul general de reprezentare a unității cooperatiste nu este

justificată, de vreme ce nu se face nici o dovadă în acest sens, nici măcar ca

existența acestui mandat să fie prevăzută în Statutul recurentei; dar, chiar și

altfel, se are în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 67 și art. 68 C. proc.

civ., mandatul trebuie dat anume și atestat în condițiile legii.

Cât privește critica de fond, legată

de proprietatea revendicată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este susținută de

probele cauzei ce infirmă incidența acestei legi.

Astfel, fără a ignora că dobândirea

proprietății se poate face, nu numai prin acte autentice care să evidențieze

operațiunile juridice, dar și prin lege, caz în care poate lipsi înscrisul

autentic, se are în vedere că, în speță, transferul patrimoniului cooperației

meșteșugărești la întreprinderea industrială de stat, făcut în baza HCM nr.

895/1959, a fost posibil ca urmare a acordului cooperatorilor.

O asemenea preluare imobiliară de

stat pe baza acordului membrilor cooperatori, prin adeziunea acestora exprimată

în adunarea generală, înlătură caracterul abuziv al acestei preluări, în sensul

art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Critica recurentei că acest acord nu

a fost liber exprimat, fiind supus presiunilor politice ale vremii, este

neîntemeiată din moment ce un asemenea fapt nu numai că nu se prezumă în

condițiile date, dar nu e demonstrat în cauză.

Ceea ce este probat este că HCM

nr.895/1959 a fost comunicat U.C.E.C.O.M. – ului cu adresa nr. 1449/D.G. din 7

iulie 1959 de Secretariatul general al Consiliului de Miniștri și înregistrată

la U.C.E.C.O.M. sub nr. 8346 din 9 iulie 1959, condiție în care s-a dat

eficiență HCM-ului, aplicat public, împrejurare față de care preluarea nu este

abuzivă în sensul art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001.

Drept consecință, în față

argumentele prevăzute și în raport de textele de lege mai sus enunțate, urmează

a respinge recursul, nesubzistând nici una din condițiile invocate de art. 304 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de A.N.C.M. împotriva deciziei civile nr. 312/A din 26 aprilie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.