ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 937/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9704 din 24 decembrie 2003 pronunțată în dosar nr. 1309/2002 al Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B. SA București împotriva pârâtei SC A.S.T. SRL Constanța cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 2.109.592.212 lei reprezentând dividende aferente anului 2000. Totodată s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă care a fost obligată și la plata sumei de 45.790.922 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei anterior menționate cu titlu de dividende stabilite la Adunarea generală extraordinară a acționarilor SC A.S.T.

SRL Constanța din 19 martie 2001, când s-a aprobat bilanțul contabil aferent anului 2000. Conform acesteia, reclamantei în calitate de asociat al pârâtei i se cuvine suma de 4.907.906.624 lei, urmând ca plata să se efectueze în termen de 30 zile de la data aprobării bilanțului. Având în vedere caracterul cert al creanței reclamantei, refuzul pârâtei de achitare a sumei datorate cu acest titlu este nejustificat și prin urmare acțiunea formulată de reclamantă în acest sens este întemeiată. În privința cererii reconvenționale prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 6.637 dolari S.U.A. reprezentând deconturile deplasărilor în străinătate, 427,66 dolari S.U.A., contravaloarea vizei pentru Africa de Sud și 39.720,36 dolari S.U.A.

constând în suma achitată de pârâtă reclamantei pentru servicii de consultanță care nu au fost efectuate, tribunalul a reținut că pârâta nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul că reclamanta urma să restituie contravaloarea sumelor avansate de pârâtă pentru deplasările în străinătate. Suma de 6.637 dolari S.U.A. a fost plătită de pârâtă reclamantei, prin reprezentantul său, C.A.M. în scopul reprezentării pârâtei în interes de afaceri, conform mențiunilor din dispoziția de plată și nu reprezintă un împrumut acordat societății reclamantei și în consecință nu există obligația acesteia de a restitui suma. De asemenea, suma de 427,66 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare viză a fost achitată de pârâtă către SC O.I.T.

SRL, fiind o cheltuială a pârâtei pentru exercitarea activității sale normale, nu poate fi imputată reclamantei, chiar dacă aceasta are calitatea de asociat al pârâtei, motiv pentru care și acest capăt de cerere a fost respins. Referitor la solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu de sumă achitată acesteia pentru efectuarea unor servicii de consultanță, în realitate neexecutate, instanța de fond constatând că factura emisă de reclamantă în acest scop a fost acceptată și achitată de pârâtă, a respins ca nefondat și acest petit, apreciind că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 992 C. civ., invocate de reclamantă, fiind lipsită de relevanță încheierea contractului de consultanță în formă scrisă, în condițiile acceptării fără obiecțiuni a facturii emise pentru încasarea contravalorii acestor servicii.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 204 din 4 iunie 2004 pronunțată în dosar nr. 271/2004 al Curții de Apel Constanța, secția comercială, iar hotărârea primei instanțe schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.674.340.531 lei cu titlu de dividende aferente anului 2000, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței. Instanța de control judiciar în argumentarea soluției pronunțate a reținut temeinicia criticilor formulate cu privire la cuantumul sumei acordate reclamantei cu titlu de dividende și constatând efectuarea de către pârâtă a unei plăți cu acest titlu în cuantum de 435.251.681 lei, a modificat hotărârea tribunalului în această măsură.

În privința criticilor formulate de apelantă sub aspectul modului de soluționare al cererii reconvenționale, curtea de apel, însușindu-și considerentele avute în vedere de instanța de fond, a reținut în plus, având în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză că plata sumei de 6.637 dolari S.U.A. s-a efectuat către reprezentantul reclamantei, ca persoană fizică și fără respectarea dispozițiilor legale în materie, situație în care nu există nici un temei pentru obligarea acesteia la restituire. De asemenea, din aceleași concluzii ale raportului de expertiză a rezultat referitor la contravaloarea vizei pentru Africa de Sud, că aceasta a fost achitată unui terț, iar în lipsa unor documente care să ateste că reclamanta urma să suporte aceste cheltuieli, este neîntemeiată critica formulată, și sub acest aspect concluziile tribunalului fiind corecte.

În aceeași ordine de idei, prima instanță în mod justificat a reținut că lipsa unui contract de consultanță în formă scrisă nu poate conduce la concluzia că aceste servicii nu au fost prestate de reclamantă, care în calitate de asociat a asigurat anterior consultanță de specialitate pentru pârâtă pentru o perioadă îndelungată, împrejurare necontestată, în lipsa unei convenții scrise. În aceste condiții, dar mai ales prin acceptarea facturii, pârâta a recunoscut efectuarea serviciilor de consultanță, contestarea fiind determinată doar de evoluția ulterioară a raporturilor dintre părți. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. În mod concret recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs, prin prima critică încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocă faptul că ambele instanțe interpretează greșit actul juridic dedus judecății reținând că suma de 6.637 dolari S.U.A. a fost acordată de pârâtă reclamantei cu titlu de împrumut. Prin cel de al doilea motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind interpretarea și aplicarea greșită a legii recurenta arată că deși a invocat ca temei de drept al cererii reconvenționale dispozițiile art. 992 – art. 993 C. civ., instanțele prin hotărârile pronunțate, nu fac nici o referire, deși expertiza a relevat faptul că sumele achitate de pârâtă nu sunt debite astfel încât reclamanta urmează să le restituie.

Această împrejurare, coroborată cu lipsa unui contract de consultanță în formă scrisă sunt de natură a dovedi temeinicia solicitării de a fi restituite sumele achitate din eroare. Ultima critică, vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel, care nu s-a pronunțat asupra probei cu interogatoriul directorului general al SC B. SA – C.A.M., probă care ar fi fost de natură a dovedi temeinicia cererii de restituire a sumelor achitate nedatorat și implicit de constatare a compensării legale a datoriilor reciproce. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, dispozițiilor art. 992 – art. 993 raportat la dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat respingându-l ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanțele nu au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și nu au ajuns la concluzia că sumele din litigiu au fost date de pârâtă reclamantei cu titlu de împrumut. Dimpotrivă, instanțele au reținut că pârâta a susținut că aceste sume au fost acordate cu titlu de împrumut, însă din conținutul dispoziției de plată întocmite în acest scop de pârâtă a rezultat că scopul plății efectuate către reclamantă prin reprezentantul său C.A.M. a fost acela de a reprezenta societatea, adică pe pârâtă, în „interes de afaceri”, fiind exclusă prin urmare interpretarea conform căreia această sumă a fost acordată cu titlu de împrumut ori că este o plată nedatorată.

Așadar această critică este formală, instanțele nu au ajuns la concluzia înțeleasă de recurentă, ci au argumentat exact contrariul acestei susțineri. De asemenea, nici al doilea motiv de recurs nu este fondat, în condițiile în care instanța de fond a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 992 C. civ., pentru a se putea dispune restituirea sumei achitate de pârâtă cu titlu de servicii de consultanță. Această plată a fost efectuată, după acceptarea facturii emise în acest scop de reclamantă, fiind lipsită de relevanță întocmirea în formă scrisă a acestui contract, iar instanța de apel și-a însușit această motivare adăugând propriile argumente. În consecință, rezultă că instanțele, nu numai că au făcut referire la dispozițiile art. 992 – art. 993 C. civ., dar au și arătat pentru care motive nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune restituirea sumei pretins plătite fără a fi datorată.

De altfel, în această privință criticile recurentei sunt confuze și contradictorii pentru că susține că plata este nedatorată deoarece serviciile de consultanță nu au fost efectuate. Dar, potrivit dispozițiilor art. 992 C. civ., plata este nedatorată dacă datoria nu există, iar plata a fost făcută din eroare, ceea ce exclude existența oricăror raporturi juridice contractuale. Or, motivul determinant al solicitării restituirii plății pretins nedatorate, constă tocmai în neexecutarea unor servicii de consultanță, cu acte cuvinte, recurenta recunoaște existența unui astfel de contract însă contestă executarea obligației, apreciind printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art. 992 – art. 993 C. civ., că acest text legal este incident, formulând prin urmare o critică nefondată.

La fel de neîntemeiată este și critica referitoare la nepronunțarea instanței de apel cu privire la interogatoriul reprezentantei reclamantei, în condițiile în care aceasta nu a figurat ca parte în proces. În consecință, reținând că ambele instanțe au interpretat corect și au argumentat judicios soluțiile pronunțate, iar criticile formulate de pârâtă sunt nefondate, recursul declarat va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.S.T. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 204/ COM din 4 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2007.