ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 937/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9704

din 24 decembrie 2003 pronunțată în dosar nr. 1309/2002 al Tribunalului

Constanța, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.

SA București împotriva pârâtei SC A.S.T. SRL Constanța cu consecința obligării

acesteia la plata sumei de 2.109.592.212 lei reprezentând dividende aferente

anului 2000. Totodată s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă

care a fost obligată și la plata sumei de 45.790.922 lei cheltuieli de judecată

către reclamantă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că este întemeiată cererea

reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei anterior menționate cu titlu

de dividende stabilite la Adunarea generală extraordinară a acționarilor SC A.S.T.

SRL Constanța din 19 martie 2001, când s-a aprobat bilanțul contabil aferent

anului 2000. Conform acesteia, reclamantei în calitate de asociat al pârâtei i

se cuvine suma de 4.907.906.624 lei, urmând ca plata să se efectueze în termen

de 30 zile de la data aprobării bilanțului. Având în vedere caracterul cert al

creanței reclamantei, refuzul pârâtei de achitare a sumei datorate cu acest

titlu este nejustificat și prin urmare acțiunea formulată de reclamantă în

acest sens este întemeiată.

În privința cererii

reconvenționale prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata

sumei de 6.637 dolari S.U.A. reprezentând deconturile deplasărilor în

străinătate, 427,66 dolari S.U.A., contravaloarea vizei pentru Africa de Sud și

39.720,36 dolari S.U.A. constând în suma achitată de pârâtă reclamantei pentru

servicii de consultanță care nu au fost efectuate, tribunalul a reținut că

pârâta nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul că reclamanta urma să

restituie contravaloarea sumelor avansate de pârâtă pentru deplasările în

străinătate.

Suma de 6.637 dolari S.U.A.

a fost plătită de pârâtă reclamantei, prin reprezentantul său, C.A.M. în scopul

reprezentării pârâtei în interes de afaceri, conform mențiunilor din dispoziția

de plată și nu reprezintă un împrumut acordat societății reclamantei și în

consecință nu există obligația acesteia de a restitui suma.

De asemenea, suma de 427,66 dolari

S.U.A. reprezentând contravaloare viză a fost achitată de pârâtă către SC O.I.T.

SRL, fiind o cheltuială a pârâtei pentru exercitarea activității sale normale,

nu poate fi imputată reclamantei, chiar dacă aceasta are calitatea de asociat

al pârâtei, motiv pentru care și acest capăt de cerere a fost respins.

Referitor la solicitarea

pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei de 1 miliard lei cu titlu de

sumă achitată acesteia pentru efectuarea unor servicii de consultanță, în

realitate neexecutate, instanța de fond constatând că factura emisă de

reclamantă în acest scop a fost acceptată și achitată de pârâtă, a respins ca

nefondat și acest petit, apreciind că nu sunt întrunite condițiile cerute de art.

992 C. civ., invocate de reclamantă, fiind lipsită de relevanță încheierea

contractului de consultanță în formă scrisă, în condițiile acceptării fără

obiecțiuni a facturii emise pentru încasarea contravalorii acestor servicii.

Apelul declarat de pârâtă a

fost admis prin decizia civilă nr. 204 din 4 iunie 2004 pronunțată în dosar nr.

271/2004 al Curții de Apel Constanța, secția comercială, iar hotărârea primei

instanțe schimbată în parte în sensul obligării pârâtei la plata sumei de

1.674.340.531 lei cu titlu de dividende aferente anului 2000, fiind menținute

restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de control judiciar

în argumentarea soluției pronunțate a reținut temeinicia criticilor formulate

cu privire la cuantumul sumei acordate reclamantei cu titlu de dividende și

constatând efectuarea de către pârâtă a unei plăți cu acest titlu în cuantum de

435.251.681 lei, a modificat hotărârea tribunalului în această măsură.

În privința criticilor

formulate de apelantă sub aspectul modului de soluționare al cererii

reconvenționale, curtea de apel, însușindu-și considerentele avute în vedere de

instanța de fond, a reținut în plus, având în vedere concluziile expertizei

efectuate în cauză că plata sumei de 6.637 dolari S.U.A. s-a efectuat către

reprezentantul reclamantei, ca persoană fizică și fără respectarea

dispozițiilor legale în materie, situație în care nu există nici un temei

pentru obligarea acesteia la restituire.

De asemenea, din aceleași

concluzii ale raportului de expertiză a rezultat referitor la contravaloarea

vizei pentru Africa de Sud, că aceasta a fost achitată unui terț, iar în lipsa

unor documente care să ateste că reclamanta urma să suporte aceste cheltuieli,

este neîntemeiată critica formulată, și sub acest aspect concluziile

tribunalului fiind corecte.

În aceeași ordine de idei,

prima instanță în mod justificat a reținut că lipsa unui contract de

consultanță în formă scrisă nu poate conduce la concluzia că aceste servicii nu

au fost prestate de reclamantă, care în calitate de asociat a asigurat anterior

consultanță de specialitate pentru pârâtă pentru o perioadă îndelungată,

împrejurare necontestată, în lipsa unei convenții scrise.

În aceste condiții, dar mai

ales prin acceptarea facturii, pârâta a recunoscut efectuarea serviciilor de

consultanță, contestarea fiind determinată doar de evoluția ulterioară a

raporturilor dintre părți.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În mod concret recurenta în

dezvoltarea motivelor de recurs, prin prima critică încadrată în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocă faptul că ambele instanțe

interpretează greșit actul juridic dedus judecății reținând că suma de 6.637 dolari

S.U.A. a fost acordată de pârâtă reclamantei cu titlu de împrumut.

Prin cel de al doilea motiv

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind interpretarea

și aplicarea greșită a legii recurenta arată că deși a invocat ca temei de

drept al cererii reconvenționale dispozițiile art. 992 – art. 993 C. civ.,

instanțele prin hotărârile pronunțate, nu fac nici o referire, deși expertiza a

relevat faptul că sumele achitate de pârâtă nu sunt debite astfel încât

reclamanta urmează să le restituie. Această împrejurare, coroborată cu lipsa

unui contract de consultanță în formă scrisă sunt de natură a dovedi temeinicia

solicitării de a fi restituite sumele achitate din eroare.

Ultima critică, vizează

nelegalitatea deciziei instanței de apel, care nu s-a pronunțat asupra probei

cu interogatoriul directorului general al SC B. SA – C.A.M., probă care ar fi

fost de natură a dovedi temeinicia cererii de restituire a sumelor achitate

nedatorat și implicit de constatare a compensării legale a datoriilor

reciproce.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate, dispozițiilor art. 992 – art. 993 raportat la

dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., Curtea constată că acesta

este neîntemeiat respingându-l ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

Astfel, contrar susținerilor

recurentei, instanțele nu au interpretat greșit actul juridic dedus judecății

și nu au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și nu au

ajuns la concluzia că sumele din litigiu au fost date de pârâtă reclamantei cu

titlu de împrumut. Dimpotrivă, instanțele au reținut că pârâta a susținut că

aceste sume au fost acordate cu titlu de împrumut, însă din conținutul

dispoziției de plată întocmite în acest scop de pârâtă a rezultat că scopul

plății efectuate către reclamantă prin reprezentantul său C.A.M. a fost acela

de a reprezenta societatea, adică pe pârâtă, în „interes de afaceri”, fiind

exclusă prin urmare interpretarea conform căreia această sumă a fost acordată

cu titlu de împrumut ori că este o plată nedatorată.

Așadar această critică este

formală, instanțele nu au ajuns la concluzia înțeleasă de recurentă, ci au

argumentat exact contrariul acestei susțineri.

De asemenea, nici al doilea

motiv de recurs nu este fondat, în condițiile în care instanța de fond a arătat

că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 992 C. civ., pentru a se putea

dispune restituirea sumei achitate de pârâtă cu titlu de servicii de

consultanță. Această plată a fost efectuată, după acceptarea facturii emise în

acest scop de reclamantă, fiind lipsită de relevanță întocmirea în formă scrisă

a acestui contract, iar instanța de apel și-a însușit această motivare adăugând

propriile argumente.

În consecință, rezultă că

instanțele, nu numai că au făcut referire la dispozițiile art. 992 – art. 993 C.

civ., dar au și arătat pentru care motive nu sunt îndeplinite condițiile pentru

a se putea dispune restituirea sumei pretins plătite fără a fi datorată.

De altfel, în această

privință criticile recurentei sunt confuze și contradictorii pentru că susține

că plata este nedatorată deoarece serviciile de consultanță nu au fost

efectuate.

Dar, potrivit dispozițiilor art.

992 C. civ., plata este nedatorată dacă datoria nu există, iar plata a fost

făcută din eroare, ceea ce exclude existența oricăror raporturi juridice

contractuale. Or, motivul determinant al solicitării restituirii plății pretins

nedatorate, constă tocmai în neexecutarea unor servicii de consultanță, cu acte

cuvinte, recurenta recunoaște existența unui astfel de contract însă contestă

executarea obligației, apreciind printr-o interpretare greșită a dispozițiilor art.

992 – art. 993 C. civ., că acest text legal este incident, formulând prin

urmare o critică nefondată.

La fel de neîntemeiată este

și critica referitoare la nepronunțarea instanței de apel cu privire la

interogatoriul reprezentantei reclamantei, în condițiile în care aceasta nu a

figurat ca parte în proces.

În consecință, reținând că

ambele instanțe au interpretat corect și au argumentat judicios soluțiile

pronunțate, iar criticile formulate de pârâtă sunt nefondate, recursul declarat

va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC A.S.T. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 204/

COM din 4 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2007.