ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6368/2007

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 20 aprilie 2006,

reclamanta N.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 12 din 25

ianuarie 2006 emisă de primarul comunei Căzănești, județul Mehedinți, în

temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea contestației, petenta a

arătat că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat

despăgubiri bănești pentru imobilele ce au constituit proprietatea autorului

său N.I. situate în comuna Căzănești, sat Suharu, județul Mehedinți: o casă de

locuit compusă din 6 camere, o moară cu două încăperi și presă de ulei cu două

încăperi utilate, o magazie cu două încăperi, un grajd cu patru încăperi, un

atelier cu 2 încăperi, o bucătărie cu trei încăperi cu fânar, toate construite

din cărămidă acoperite cu țiglă, un pătul din lemn acoperit cu țiglă.

Petenta a arătat că în mod nelegal,

prin dispoziția contestată, i s-a respins notificarea privind acordarea de

despăgubiri prin echivalent pentru imobilul compus din 6 camere, situat în

satul Suharu, cu motivarea că prin H.C.L. nr. 15/13 din 29 iulie 1996 i s-a

restituit în natură acest imobil.

Punerea în posesie a casei cu 6

camere nu s-a realizat, deoarece aceasta se află într-o stare avansată de

degradare.

De asemenea, reclamanta a considerat

dispoziția contestată nelegală și pentru motivul că nu s-a precizat valoarea

imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent.

Prin sentința civilă nr. 1047 din 26

iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 4314/2006, Tribunalul Mehedinți a respins

plângerea formulată de petenta N.E., reținând, în esență, că petentei i s-a

restituit în natură imobilul ce a făcut obiectul notificării.

Solicitarea reclamantei, prin

notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de a i se acorda

despăgubiri în echivalent, este inadmisibilă.

În ceea ce privește imobilele

demolate s-a constatat că s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent

fără a fi cuantificate, deoarece acestea urmează a fi stabilite de Comisia

Centrală, înființată prin Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 865 din 8

noiembrie 2006, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamanta

N.E., reținând următoarele:

Prin contestație, prin concluziile

depuse la dosar, cât și prin motivele de apel, petenta a susținut că nu este de

acord cu restituirea în natură a imobilului, ci solicită acordarea de

despăgubiri.

Prima instanță a dat eficiență

sentinței civile nr. 711/1998 pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin,

irevocabilă, din considerentele căreia rezultă că imobilul în litigiu a fost

restituit petentei în natură prin Hotărârea nr. 15/1996 a Consiliului local al

comunei Căzănești, situație în care la punctul 1 al deciziei contestate emisă

de primarul comunei Căzănești, a fost respinsă notificarea privind restituirea

acestui imobil.

La dosarul cauzei există numeroase

adrese prin care petenta este invitată la sediul Consiliului local Căzănești

pentru a primi imobilul restituit.

Petenta a solicitat însă prin

prezenta acțiune despăgubiri în echivalent pentru acest imobil, invocând starea

de degradare a imobilului, cu toate că aceasta a stat în pasivitate începând cu

anul 1996 și până în prezent.

S-a constatat că, în mod corect

prima instanță a constatat legalitatea deciziei în ceea ce privește imobilul în

litigiu, întrucât unul din principiile reglementate de Normele Metodologice de

Aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. 498/2003, este principiul

prevalenței restituirii în natură, căruia i s-a dat eficiență atât de unitatea

deținătoare cât și de instanța de judecată.

Nu s-a primit nici critica potrivit

căreia nu s-a cuantificat de intimată despăgubirile ce urmează a fi primite,

iar instanța de fond nu a administrat probe pentru stabilirea acestora,

deoarece după modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005,

competența instanțelor s-a rezumat doar la stabilirea calității de persoană

îndreptățită a persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării

abuzive a acestora sau moștenitorilor legali ai acestora, urmând ca estimarea

despăgubirilor să se facă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta N.E., criticând-o pentru nelegalitate, indicând ca temei de

drept al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 3, 6 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea acestora, reclamanta

a arătat următoarele:

Atât Legea nr. 112/1995 cât și Legea

nr. 10/2001 sunt legi de reparație a prejudiciilor suportate de foștii

proprietari ca urmare a preluării abuzive a proprietăților lor, scopul acestor

acte normative fiind acela de acoperire în întregime a pagubelor suferite de

proprietari.

În raport de aceste acte normative,

reclamanta arată că a solicitat despăgubiri și pentru imobilul proprietatea

părinților săi, care se mai află pe terenul în suprafață de 1875 mp și care

este în stare avansată de degradare, pentru că nu este legal ca statul, care a

preluat de la părinții săi o construcție cu o vechime de 10 ani, să-i înapoieze

o ruină, care nu mai poate fi folosită și care necesită și cheltuieli din

partea reclamantei pentru demolare.

În această situație, arată

reclamanta, în mod greșit instanțele de fond și apel au validat dispoziția

contestată, obligând-o, în acest fel, să primească în locul casei părinților

săi o ruină, în loc să-i fie acordate despăgubiri la valoarea actuală în raport

cu data preluării, în anul 1951.

De asemenea, reclamanta arată că

instanța de apel în mod nelegal a apreciat că restituirea în natură a acestei

construcții corespunde principiului restitutio in integrum, cu atât mai mult cu

cât Legile nr. 10/2001 și nr. 247/2005 au menirea să repare și neajunsurile

create de preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea părinților săi.

În concluzie, s-a arătat că nelegal

instanța de apel a validat restituirea în natură a acestei construcții, peste

voința reclamantei, întrucât aceasta a solicitat de la bun început acordarea de

despăgubiri.

Criticile așa cum au fost expuse mai

sus se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Examinând decizia în raport de

criticile formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată următoarele:

Reclamanta N.E. a investit instanța,

în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu contestație împotriva

Dispoziției nr. 12 din 25 ianuarie 2006 emisă de primarul comunei Căzănești,

județul Mehedinți, solicitând despăgubiri bănești pentru imobilul, casă de

locuit cu șase camere, pentru care s-a respins notificarea acesteia, cu

motivarea că imobilul a fost restituit conform Hotărârii Consiliului local nr.

15/13 din 29 iulie 1996.

Prima instanță, prin soluția

pronunțată, a respins plângerea reclamantei N.E., reținând, în esență, că

imobilul în litigiu i-a fost restituit în natură, conform Hotărârii nr. 15/1996

a Consiliului local al comunei Căzănești, județul Mehedinți, astfel că

notificarea acesteia în temeiul Legii nr. 10/2001, de a i se acorda despăgubiri

în echivalent, este inadmisibilă, soluție ce a fost menținută și de către

instanța de apel.

Numai că, instanța de fond reținând

greșit că cererea este inadmisibilă, nu a stabilit dreptul reclamantei la

măsuri reparatorii, motivat de faptul că bunul a fost deja restituit în natură,

deși prin Hotărârea nr. 15/13 din 29 iulie 1996 emisă de Consiliul local al

comunei Căzănești, bunul nu a fost restituit în natură, ci s-a dispus că

începând cu data de 15 august 1996 se restituite „folosința” imobilului din

satul Suharu, comuna Căzănești către reclamantă.

În această situație, reclamanta nu a

redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, iar prima instanță și cea

de apel în mod nelegal au reținut că cererea reclamantei formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001, de a i se acorda despăgubiri pentru imobilul în litigiu,

este inadmisibilă. Imobilul în litigiu a fost preluat de stat de la autorii

reclamantei, fără titlu, prin sentința civilă nr. 711 din 29 iunie 1998

pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, s-a constatat că imobilul nu

face obiectul Legii nr. 112/1995, iar prin Hotărârea Consiliului local al

comunei Căzănești nr. 15/13 din 29 iulie 1996 reclamantei i s-a restituit doar

folosința bunului și nu dreptul de proprietate.

De aceea, Hotărârea nr. 15/13/2006

emisă de Consiliul local al comunei Căzănești nu constituie titlu de

proprietate.

Față de aceste considerente, se

constată că regimul juridic al imobilului în litigiu este reglementat de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că nelegal instanțele de fond și apel nu

au intrat în cercetarea fondului chestiunii litigioase, soluționând cauza pe

excepția inadmisibilității notificării.

Așa fiind, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanta

N.E., se va casa decizia instanței de apel și sentința tribunalului și se va

trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta N.E.

Casează decizia civilă nr. 865 din 8

noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și sentința civilă nr. 1047

din 26 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Mehedinți și trimite cauza, spre

rejudecare, la Tribunalul Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2007.