ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4787/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4787/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față constată:

Prin notificarea nr. 17268 din 22

august 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc M.B.

(f.

19), petenta G.E.R. a cerut retrocedarea în natură a imobilului situat în str. S.

nr. 75, care a aparținut socrilor săi L. și E.G., dobândit în proprietate prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 3921484 din 11 februarie 1913 și care, în

prezent, este deținut de Casa Corpului Didactic.

Prin dispoziția nr. 1844 din 30 iulie

2002 (f. 5) Primarul Municipiului Vaslui,

în raport de

prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a respins notificarea

înregistrată la primărie sub nr. 8032 din 18 aprilie 2002 prin care petenta G.R.

solicita, în fapt, restituirea în natură a imobilului situat în orașul Vaslui, (art.

1) motivat de faptul că, în prezent, în imobil își are sediul o unitate

bugetară de învățământ Grădinița nr. 1.

Prin aceeași dispoziție emitentul a

propus acordarea petentei de măsuri reparatorii prin echivalent valoric (art.

2) și i-a solicitat să răspundă în scris dacă acceptă oferta, cu mențiunea că

lipsa răspunsului este echivalentă cu neacceptarea ofertei.

La data de 17 decembrie 2004 a decedat

petenta G.E.R.

Prin notificarea nr. 32687 din 30

septembrie 2005 a Biroului Executorului Judecătoresc G.A., petenta B.H.A.J.

(în calitate de moștenitoare a petentei G.E.R.), a cerut restituirea în

natură a imobilului situat în Vaslui, susținând că în raport de modificările

aduse dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 (art.

1 pct. 37), imobilul îi poate fi restituit în natură.

Prin dispoziția nr. 135 din 22 martie

2006, Primarul Municipiului Vaslui

a respins cererea,

reținând că în raport de actele depuse în dosarul aferent notificării, petenta

nu face dovada calității de persoană îndreptățită precum și faptul că imobilul

a cărui retrocedare se cere, „față de mențiunile referatului comisiei

interne", este imposibil de restituit în natură.

Prin cererea înregistrată la data de 4

mai 2006,

reclamanta B.H.A.J. a cerut anularea dispoziției

nr. 135/22 martie 2006 și retrocedarea în natură a imobilului (teren și

construcții) situat în orașul Vaslui, în prezent ocupat de Grădinița nr. 1

Vaslui.

În motivarea cererii, reclamanta a

susținut că în mod eronat pârâtul a constatat prin dispoziția atacată că nu ar

avea calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, deși

printr-o dispoziție anterioară, nr. 1844 din 30 iulie 2002, i-a recunoscut

autoarei sale această calitate și i-a oferit măsuri reparatorii prin

echivalent, cu mențiunea că înțelege să se folosească de aceleași acte

doveditoare de care s-a folosit și mama sa, G.E.R.

Reclamanta a arătat că își întemeiază

cererea de retrocedare în natură pe dispozițiile art. 16 și art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile Legii

nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 822 din 26

iunie 2007, Tribunalul Vaslui

a admis acțiunea formulată

de reclamanta B.H.A.J., a anulat dispoziția nr. 135 din 22 martie 2006 a

Primarului municipiului Vaslui și a dispus restituirea în natură reclamantei

imobilul-construcție și 1240,06 mp teren aferent, situat în orașul Vaslui, identificat

conform schiței anexă la expertiza întocmită de ing. L.L.

Prin aceeași sentință instanța a

obligat reclamanta să mențină afectațiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani,

începând cu data prezentei hotărâri.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că autoarea reclamantei, G.E.R. justifică dreptul de a cere

retrocedarea imobilului în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001,

cu mențiunea că aceasta a fost căsătorită cu G.E.C. și că reclamanta o

moștenește conform certificatului de calitate nr. 74 din 7 septembrie 2000 (f.

16).

Instanța a reținut că potrivit

raportului de expertiză tehnică întocmit de ing. L.L., imobilul în litigiu se

identifică cu cel care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.

322 din 11 februarie 1913.

Cum, imobilul a fost preluat de stat,

conform considerentelor sentinței civile nr. 7623 din 27 decembrie 2000 a

Judecătoriei Vaslui în baza Decretului nr. 176 din 3 august 1948 (f. 21), adică

în mod abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, în raport de

dispozițiile art. 16 și cele ale Anexei nr. 2 (1) din Legea nr. 10/2001,

instanța a apreciat că se impune retrocedarea în natură, reclamanta urmând a

menține afectațiunea dată imobilului pentru o perioadă de 5 ani de la data

pronunțării sentinței.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

pârâții Primăria Municipiului Vaslui, Primarul și Consiliul Local al

Municipiului Vaslui.

Apelanții au susținut că notificatoarea

nu a făcut dovada calității de proprietar pentru imobilul situat în str. S., în

care își desfășoară activitatea Grădinița nr. 1, imobil care nu se identifică

cu cel care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare transcris sub

nr. 3221 din 11 februarie 1913 la Tribunalul Vaslui, aspect constatat și de

expertul L.L. prin concluziile expertizei efectuată în cauză și care au fost

interpretate eronat de prima instanță.

Prin sentința civilă nr. 184 din 14

noiembrie 2007, Curtea de Apel lași

a respins ca nefondat

apelul declarat de Primarul, Primăria și Consiliul Local al Municipiului

Vaslui.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că potrivit probelor administrate, autoarea reclamantei R.R.,

căsătorită G.E.C. a fost proprietara imobilului situat în str. S., cunoscut sub

denumirea de „Casa Ghica", înscris în lista monumentelor statului.

Instanța a constatat că potrivit

mențiunilor expertizei efectuată în cauză între imobilul în litigiu și cel din

contractul transcris sub nr. 322 din 11 februarie 1913 nu există nici o

legătură, însă această apreciere nu poate fi reținută întrucât este vorba de

același imobil menționat și în notificarea formulată de G.E.R. la data de 5

august 2001, referitor la care Primarul municipiului Vaslui i-a acordat măsuri

reparatorii prin echivalent, reținându-se ca impediment pentru retrocedarea în

natură doar faptul că în prezent în el își are sediul Grădinița de copii nr. 1.

Așa fiind, instanța constată că în

cauză, pretențiile reclamantei în calitatea de moștenitoare a notificatoarei,

sunt întemeiate pe aceleași acte, caz în care în raport de dispozițiile art. 16

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 sentința pronunțată

de prima instanță este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs Consiliul local al municipiului Vaslui, Primarul municipiului Vaslui și

Primăria municipiului Vaslui invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

În motivarea recursului pârâții

reiterează critica potrivit căreia reclamanta nu a probat calitatea de

proprietar al imobilului în litigiu, prin mențiunilor expertizei întocmite de

ing. L.L. statuându-se că acest imobil nu se identifică cu cel indicat în

contractul de vânzare-cumpărare invocat de autoarea reclamantei în justificarea

calității sale de persoană îndreptățită, anume contractul transcris sub nr.

3221 din 11 februarie 1913 la Tribunalul Vaslui și care, în realitate, este

situat la circa două străzi distanță.

Recurenții

susțin și că imobilul în litigiu este înscris în lista

monumentelor istorice ale Județului Vaslui, sens

în care se impunea acordarea doar de măsuri reparatorii intimatei-reclamante.

Prin întâmpinare, reclamanta intimată

solicită respingerea

recursului, susținând

că dispoziția nr. 1844/2004, prin care autoarei sale

i-au fost acordate, în condițiile art. 16, măsuri

reparatorii pentru imobilul

în

litigiu a intrat în circuitul civil, nemaiputând fi revocată, caz în care nu-i

poate fi refuzată printr-o a doua dispoziție, dată

de același emitent,

Primarul

municipiului Vaslui, retrocedarea în natură, sub motiv că nu ar

avea calitate de persoană îndreptățită, calitate

recunoscută prin prima

dispoziție.

Deosebit

de aceasta, reclamanta susține că prin actele depuse a

probat

că bunicul său, E.G. a fost proprietarul imobilului în

litigiu, caz în care solicitarea recurentului este nefondată.

Analizând

recursul, în limitele criticilor formulate de pârâți, Înalta

Curte constată că este nefondat, pentru

următoarele considerente:

În drept,

potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la

măsuri reparatorii constând în restituire în

natură sau, după caz, prin

echivalent, persoanele fizice, proprietari ai

imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau, după caz,

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Calitatea de persoană îndreptățită în

sensul dispozițiilor legale menționate se constată prin decizia sau, după caz,

prin dispoziția

emisă de entitatea

investită cu soluționarea notificării.

Odată stabilită această calitate în

favoarea unei anumite

persoane, ea nu mai

poate fi contestată de către entitatea investită cu

soluționarea

notificării în cadrul procedurilor conexe sau al celor judiciare declanșate de

persoana îndreptățită, știut fiind că nici unei persoane nu i se poate agrava

situația juridică în propriile cereri sau căi de atac.

Referitor la imobilul în litigiu,

situat în orașul Vaslui,

calitatea de

persoană îndreptățită a fost recunoscută

autoarei reclamantei, G.E.R.,

cu ocazia soluționării

notificării

înregistrată la primărie sub nr. 8032 din 18 aprilie 2002, sens

în care a fost emisă dispoziția nr. 1844 din 30

iulie 2002 (f. 5).

Prin

dispoziția menționată, care nu a fost revocată sau anulată,

Primarul Municipiului Vaslui, în raport

de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la acea dată,

a respins solicitarea de

restituire

în natură a imobilului (art. 1) motivat de faptul că în imobil mai

sus arătat își are sediul o unitate

bugetară de învățământ, Grădinița nr.

1, și a propus

acordarea petentei G.E.R. de măsuri reparatorii prin echivalent valoric (art.

2).

Reclamanta

B.H.A.J. a acționat în cauză nu în nume propriu ci în calitate de moștenitoare

a persoanei îndreptățite,

G.E.R.,

care a decedat la data de 17 decembrie 2004,

solicitând

restituirea în natură a imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii

prin echivalent autoarei sale, posibilitate recunoscută acestei categorii de

persoane îndreptățite ca urmare a modificării dispozițiilor art. 16 alin. (1)

Legea nr. 10/2001 prin art. 1 pct. 37 al Legii nr. 247/2005.

Or, cât timp autoarei reclamantei, G.E.R.,

i-a fost recunoscută de entitatea deținătoare calitatea de persoană

îndreptățită pentru imobilul în litigiu, în cadrul procedurilor prevăzute de

Legea nr. 10/2001, aceiași entitate deținătoare nu poate contesta moștenitorilor

persoanei îndreptățite această calitate în cadrul procedurilor declanșate în

cadrul aceleiași legi de reparație, ca urmare a modificării dispozițiilor art.

16 prin Legea nr. 247/2007.

Așa fiind, în mod just instanța de apel

a reținut că nu mai pot fi primite criticile prin care pârâții susțin că

reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită potrivit dispozițiile

art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, cu trimitere la concluziile expertizei

întocmită în cauză.

Pe cale, de consecință, pentru considerentele

arătate, care în parte se substituie și, în parte, le completează pe cele

reținute de instanțele de fond, Înalta Curte constată că nu poate fi primită

critica formulată de pârâți în acest sens prin recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu este instituită o interdicție privind

retrocedarea imobilele înscrise în lista monumentelor istorice, imobile care se

pot afla în proprietatea privată, regimul juridic al acestora fiind reglementat

prin dispozițiile Legii nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea

monumentelor istorice. De altminteri, este de observat că pârâții nu au

argumentat critica formulată în acest sens prin recurs.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății se dovedește a fi

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâții Consiliul local al municipiului Vaslui, Primarul municipiului Vaslui

și Primăria municipiului Vaslui împotriva deciziei nr. 184 din 14 noiembrie

2007 a Curții de Apel lași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2008.