ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 557

din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel

Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu

cu

pârâta C.J.P.C., dispunând anularea Hotărârii nr. 20077 din 11 iulie 2006 emisă

de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei statutul de

refugiat pentru perioada 3 septembrie 1944 - 20 octombrie 1944, cu acordarea

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 februarie

2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de

Fond a reținut în baza probelor administrate în cauză că, de tema persecuțiilor

pe care le-

ar fi avut de suferit din motive

etnice, ca urmare a cedării Ardealului de

Nord către Ungaria, reclamanta

s-a refugiat, împreună cu familia sa, în cursul lunii septembrie 1944, din

localitatea de domiciliu, comuna Aiton, județul Cluj, în localitatea Stremț,

județul Alba, reîntorcându-se la domiciliul în 20 octombrie 1944.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta C.J.

P.C., invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

și susținând, în esență, că hotărârea este netemeinică și

nelegală,

întrucât schimbarea domiciliului

reclamantei și familiei sale nu poate fi

considerată refugiu din motive

etnice, atâta vreme cât localitatea părăsită nu era ocupată.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că recursul este nefondat, după

cum se

va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din

conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se

acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit

persecuții

exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma

refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face

nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe

teritoriul de atunci al României sau în

afara

acestuia, și fără a se face vreo caracterizare a localității părăsite de

cei

persecutați, esențial fiind actul persecuției. Or, potrivit unui principiu de

drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.

De asemenea, în conformitate cu art. 4

din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1))

sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din declarațiile notariale ale martorilor

B.E. și H.C., audiați și nemijlocit de Instanța de judecată, rezultă că, de

teama persecuțiilor

pe care le-ar fi avut

de suferit din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către

Ungaria, reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia sa, în cursul lunii

septembrie 1944, din localitatea de domiciliu,

comuna Aiton, județul

Cluj, în localitatea Stremț, județul Alba, reîntorcându-se la domiciliul în 20

octombrie 1944.

Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum

și a faptului că acesta a fost consecința temerii reclamantei de a fi supusă

unor persecuții etnice, ceea ce, având în vedere urmările efective ale refugiului,

echivalează, practic, cu o persecuție etnică, în sensul legii, pe care

reclamanta și familia sa au suferit-o, în mod corect Instanța de

Fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă

de pârâtă, a obligat-o

să-i recunoască reclamantei calitatea de

beneficiar al O.

G. nr. 105/1999 și să-i

acorde drepturile ce i se cuvin, pentru

perioada solicitată.

Pentru motivele arătate, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.C. împotriva

sentinței civile nr. 557 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.