ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 557 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., dispunând anularea Hotărârii nr. 20077 din 11 iulie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei statutul de refugiat pentru perioada 3 septembrie 1944 - 20 octombrie 1944, cu acordarea drepturilor prevăzute de O.G.
nr. 105/1999, începând cu data de 1 februarie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut în baza probelor administrate în cauză că, de tema persecuțiilor pe care le- ar fi avut de suferit din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia sa, în cursul lunii septembrie 1944, din localitatea de domiciliu, comuna Aiton, județul Cluj, în localitatea Stremț, județul Alba, reîntorcându-se la domiciliul în 20 octombrie 1944. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta C.J. P.C., invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei și familiei sale nu poate fi considerată refugiu din motive etnice, atâta vreme cât localitatea părăsită nu era ocupată.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, și fără a se face vreo caracterizare a localității părăsite de cei persecutați, esențial fiind actul persecuției. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face. De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.
nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Or, din declarațiile notariale ale martorilor B.E.
și H.C., audiați și nemijlocit de Instanța de judecată, rezultă că, de teama persecuțiilor pe care le-ar fi avut de suferit din motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia sa, în cursul lunii septembrie 1944, din localitatea de domiciliu, comuna Aiton, județul Cluj, în localitatea Stremț, județul Alba, reîntorcându-se la domiciliul în 20 octombrie 1944. Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința temerii reclamantei de a fi supusă unor persecuții etnice, ceea ce, având în vedere urmările efective ale refugiului, echivalează, practic, cu o persecuție etnică, în sensul legii, pe care reclamanta și familia sa au suferit-o, în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O. G. nr. 105/1999 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 557 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.