Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2166/2007

HOTĂRÂRE
24.04.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2166/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 32 din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul H.Ș., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., dispunând anularea Hotărârii nr. 20742 din 15 octombrie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului statutul de refugiat pentru perioada 27 noiembrie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 iulie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliu, sat Boju, județul Cluj, în localitatea Someșeni.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta C.J. P.C., invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantului și a familiei sale nu poate fi considerată refugiu din motive etnice, atâta vreme cât s-a făcut dintr-o localitate neocupată, într-o localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro - ungar. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia.

Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face. De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Or, din declarațiile notariale ale martorilor I.F. și S. N., precum și ale martorilor M.A. și L.A., audiați nemijlocit de Instanța de judecată, rezultă că, din cauza persecuțiilor etnice, constând în amenințări și bătăi, la care au fost supuși membrii familiei sale, reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, sat Boju, județul Cluj, în localitatea Someșeni.

Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința persecuțiilor etnice suferite de reclamant și familia sa, în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 32 din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-04-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 17 din 15 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulat
ÎCCJ 2007-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2165/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 559 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formul
ÎCCJ 2007-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2164/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 27 din 19 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulat
ÎCCJ 2007-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2163/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 557 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formul
ÎCCJ 2007-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 748/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune înregistrată la curtea de Apel Cluj, reclamantul C.V. a solicitat anularea Hotărârii nr. 19315 din 7 decembrie 2005 emisă de pârâta C.J.P.C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă