ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 5 aprilie

2000, reclamanta SC S.P. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata

sumei de 1.098.486.708 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor alimentare și

nealimentare distruse în urma incendiului produs la data de 21 martie 2000 în

spațiul comercial ce-l ocupă în calitate de chiriașă.

Cadrul procesual inițial a

fost extins prin cererile completatoare depuse de reclamantă fiind introduse în

cauză în calitate de pârâte și SC C. SA CÂMPULUNG și SC B. SRL.

Într-un prim ciclu procesual

derulat în cauză, acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru lipsa calității

procesual pasivă în raport de pârâta SC S. SRL și ca neîntemeiată față de

celelalte două pârâte conform sentinței civile 65 din 12 februarie 2003 a

Tribunalului Argeș, sentința ce a fost menținută de Curtea de Apel Pitești

privind decizia nr. 81/ A din 22 mai 2003.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia nr. 1290/2005 în sensul desființării hotărârilor

pronunțate și trimiterii cauzei spre soluționare în primă instanță la

Tribunalul Argeș, secția comercială, stabilindu-se astfel natura comercială a

litigiului și pe cale de consecință competența materială a instanțelor

comerciale în soluționarea diferendului dintre părți.

Tribunalul Comercial Argeș

astfel investit, privind sentința comercială nr. 777/ C din 13 decembrie 2007,

a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă, a obligat pârâtele

SC S. SRL și SC B. SRL la plata în solidar a sumei de 876.994.838 lei

reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanta urmare incendiului

din data de 21 martie 2000, precum și la plata sumei de 9.351,78 RON cheltuieli

de judecată.

Totodată tribunalul a

respins cererea reclamantei în ce o privește pe pârâta SC C. SA ca

neîntemeiată.

Prima instanță a reținut sub

aspectul situației de fapt că incendiul din data de 21 martie 2000 a izbucnit

în zona holului de acces în birourile ocupate de pârâte și s-a propagat

ulterior în spațiul deținut de reclamanta situat în aceeași locație, cauza

declanșării incendiului fiind utilizarea de către administratorii societăților

pârâte S. SRL și B. SRL a patru aparate de încălzire, mari consumatoare de

energie care au suprasolicitat și deteriorat instalația electrică, distinct de

faptul că aceasta a fost executată necorespunzător, fără proiect și fără

acordul proprietarului spațiului pârâta SC C. SA.

În drept instanța a

constatat întrunite elementele răspunderii civile delictuale statuate de art. 998

– art. 999 C. civ.

Referitor la întinderea

prejudiciului instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză

întocmit de expert G.I. precum și documentele contabile depuse de reclamanta cu

privire la existența mărfurilor în depozit.

Apelurile declarate de

pârâtele SC S. SRL și SC B. SRL împotriva sentinței fondului au fost respinse,

ca nefondate, de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,

prin decizia nr. 101/ A-C din data de 17 noiembrie 2006.

Instanța de apel constată că

atât sub aspectul faptului ilicit și a persoanelor vinovate de procedura

acestuia cât și în ce privește întinderea prejudiciului soluția fondului este

legală și temeinică.

Instanța de control și-a

fundamentat puntul de vedere pe analiza expertizei efectuată de experți

specialiști în pirogenie care au stabilit cauza procedurii incendiului precum

și pe concluziile expertizei contabile dispusă în această fază procesuală care

a ajuns la aceleași concluzii ca și expertiza efectuată la fond, în ce privește

valoarea bunurilor ce se aflase în depozitul reclamantei la data producerii

incendiului.

La data de 3 ianuarie 2007

pârâtele SC S. SRL și SC B. SRL au declarat recurs împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel solicitând modificarea în tot a deciziei și pe

fond respingerea acțiunii introductivă formulate de reclamantă.

Recurentele au invocat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea

și aplicarea greșită a legii, în dezvoltarea căreia au susținut următoarele:

- instanța de apel, în

virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac și în temeiul art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., nu a dat dovadă de rol activ în sensul de a dispune

refacerea probatoriului în special a expertizelor;

- expertiza întocmită de

ing. B.E. însușită de ambele instanțe nu constituie o dovadă pertinentă cu

privire la cauza incendiului, fiind efectuată la un an și jumătate după producerea

evenimentului;

- stabilirea ca cert a

prejudiciului suferit de reclamantă nu este confirmată de materialul probator

administrat, în condițiile în care potrivit bilanțului contabil, rulajul societății

nu depășea lunar 50 milioane lei vechi.

Asupra recursului.

Înalta Curte, examinând

decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

motiv de nelegalitate încălcarea legii, argumentele pe care se întemeiază privesc

chestiuni de netemeinicie vizând stabilirea împrejurărilor în care s-a produs

incendiul, precum și concluziile reținute de instanță din examinarea

probatoriului administrat cu referire la rapoartele de expertiză tehnică și

contabilă, chestiuni care nu pot forma obiectul controlului de legalitate în

actuala reglementare a recursului.

încuviințat refacerea expertizei contabile potrivit solicitării apelantului din

cererea de apel, dispozițiile art. 295 C. proc. civ., privind judecata apelului

fiind întrutotul respectate.

129 alin. (5) C. proc. civ., pretins încălcate, referitor la „rolul activ al

judecătorului în soluționarea pricinii” are un caracter pur formal în

condițiile în care pe acest temei se reproșează judecătorilor că nu au dispus

din oficiu refacerea întregului probatoriu administrat.

Dispozițiile art. 129 – art.

130 C. proc. civ., trebuie avute în vedere în ansamblul lor pornind de la

premiza că procesul comercial este în primul rând un proces al intereselor

private, guvernat de principiul disponibilității, proces în care părțile au

obligația legală să-și probeze pretențiile și apărările și să-și exercite

drepturile procedurale cu bună credință.

Judecătorul nu se poate

substitui părților dându-le un ajutor activ în ocrotirea drepturilor și

interesele lor căci astfel s-ar încălca cerința de imparțialitate, ci trebuie

să vegheze la respectarea drepturilor și obligațiilor sub aspect procedural ce

revin părților în calitatea lor din proces, putând să le ceară lămuriri sau

explicații în vederea bunei administrări a justiției.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge prezentul recurs, ca nefondat, și va obliga recurentele la plata cheltuielilor

de judecată solicitate de intimatele SC S.P. SRL și SC C. SA PITEȘTI potrivit art.

274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtele SC S. SRL Câmpulung Muscel și SC B. SRL Câmpulung Muscel împotriva

deciziei nr. 101/ A-C din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurentele SC S. SRL

Câmpulung Muscel și SC B. SRL Câmpulung Muscel la plata sumei de 2000 lei în

favoarea intimatei SC S.P. SRL și a sumei de 600 lei în favoarea intimatei SC C.

SA PITEȘTI, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2007.