ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 5 aprilie 2000, reclamanta SC S.P. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 1.098.486.708 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor alimentare și nealimentare distruse în urma incendiului produs la data de 21 martie 2000 în spațiul comercial ce-l ocupă în calitate de chiriașă. Cadrul procesual inițial a fost extins prin cererile completatoare depuse de reclamantă fiind introduse în cauză în calitate de pârâte și SC C. SA CÂMPULUNG și SC B. SRL.

Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru lipsa calității procesual pasivă în raport de pârâta SC S. SRL și ca neîntemeiată față de celelalte două pârâte conform sentinței civile 65 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Argeș, sentința ce a fost menținută de Curtea de Apel Pitești privind decizia nr. 81/ A din 22 mai 2003. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1290/2005 în sensul desființării hotărârilor pronunțate și trimiterii cauzei spre soluționare în primă instanță la Tribunalul Argeș, secția comercială, stabilindu-se astfel natura comercială a litigiului și pe cale de consecință competența materială a instanțelor comerciale în soluționarea diferendului dintre părți.

Tribunalul Comercial Argeș astfel investit, privind sentința comercială nr. 777/ C din 13 decembrie 2007, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă, a obligat pârâtele SC S. SRL și SC B. SRL la plata în solidar a sumei de 876.994.838 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanta urmare incendiului din data de 21 martie 2000, precum și la plata sumei de 9.351,78 RON cheltuieli de judecată. Totodată tribunalul a respins cererea reclamantei în ce o privește pe pârâta SC C. SA ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut sub aspectul situației de fapt că incendiul din data de 21 martie 2000 a izbucnit în zona holului de acces în birourile ocupate de pârâte și s-a propagat ulterior în spațiul deținut de reclamanta situat în aceeași locație, cauza declanșării incendiului fiind utilizarea de către administratorii societăților pârâte S. SRL și B. SRL a patru aparate de încălzire, mari consumatoare de energie care au suprasolicitat și deteriorat instalația electrică, distinct de faptul că aceasta a fost executată necorespunzător, fără proiect și fără acordul proprietarului spațiului pârâta SC C. SA. În drept instanța a constatat întrunite elementele răspunderii civile delictuale statuate de art. 998 – art. 999 C. civ.

Referitor la întinderea prejudiciului instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expert G.I. precum și documentele contabile depuse de reclamanta cu privire la existența mărfurilor în depozit. Apelurile declarate de pârâtele SC S. SRL și SC B. SRL împotriva sentinței fondului au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 101/ A-C din data de 17 noiembrie 2006. Instanța de apel constată că atât sub aspectul faptului ilicit și a persoanelor vinovate de procedura acestuia cât și în ce privește întinderea prejudiciului soluția fondului este legală și temeinică.

Instanța de control și-a fundamentat puntul de vedere pe analiza expertizei efectuată de experți specialiști în pirogenie care au stabilit cauza procedurii incendiului precum și pe concluziile expertizei contabile dispusă în această fază procesuală care a ajuns la aceleași concluzii ca și expertiza efectuată la fond, în ce privește valoarea bunurilor ce se aflase în depozitul reclamantei la data producerii incendiului. La data de 3 ianuarie 2007 pârâtele SC S. SRL și SC B. SRL au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel solicitând modificarea în tot a deciziei și pe fond respingerea acțiunii introductivă formulate de reclamantă. Recurentele au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii, în dezvoltarea căreia au susținut următoarele: - instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac și în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu a dat dovadă de rol activ în sensul de a dispune refacerea probatoriului în special a expertizelor; - expertiza întocmită de ing. B.E. însușită de ambele instanțe nu constituie o dovadă pertinentă cu privire la cauza incendiului, fiind efectuată la un an și jumătate după producerea evenimentului; - stabilirea ca cert a prejudiciului suferit de reclamantă nu este confirmată de materialul probator administrat, în condițiile în care potrivit bilanțului contabil, rulajul societății nu depășea lunar 50 milioane lei vechi.

Asupra recursului. Înalta Curte, examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Deși recurenta invocă ca motiv de nelegalitate încălcarea legii, argumentele pe care se întemeiază privesc chestiuni de netemeinicie vizând stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incendiul, precum și concluziile reținute de instanță din examinarea probatoriului administrat cu referire la rapoartele de expertiză tehnică și contabilă, chestiuni care nu pot forma obiectul controlului de legalitate în actuala reglementare a recursului. 2. Instanța de apel, a încuviințat refacerea expertizei contabile potrivit solicitării apelantului din cererea de apel, dispozițiile art. 295 C. proc.

civ., privind judecata apelului fiind întrutotul respectate. 3. Invocarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pretins încălcate, referitor la „rolul activ al judecătorului în soluționarea pricinii” are un caracter pur formal în condițiile în care pe acest temei se reproșează judecătorilor că nu au dispus din oficiu refacerea întregului probatoriu administrat. Dispozițiile art. 129 – art. 130 C. proc. civ., trebuie avute în vedere în ansamblul lor pornind de la premiza că procesul comercial este în primul rând un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilității, proces în care părțile au obligația legală să-și probeze pretențiile și apărările și să-și exercite drepturile procedurale cu bună credință.

Judecătorul nu se poate substitui părților dându-le un ajutor activ în ocrotirea drepturilor și interesele lor căci astfel s-ar încălca cerința de imparțialitate, ci trebuie să vegheze la respectarea drepturilor și obligațiilor sub aspect procedural ce revin părților în calitatea lor din proces, putând să le ceară lămuriri sau explicații în vederea bunei administrări a justiției. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat, și va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimatele SC S.P. SRL și SC C. SA PITEȘTI potrivit art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtele SC S. SRL Câmpulung Muscel și SC B. SRL Câmpulung Muscel împotriva deciziei nr. 101/ A-C din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurentele SC S. SRL Câmpulung Muscel și SC B. SRL Câmpulung Muscel la plata sumei de 2000 lei în favoarea intimatei SC S.P. SRL și a sumei de 600 lei în favoarea intimatei SC C. SA PITEȘTI, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.