ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 247

pronunțată la data de 30 ianuarie 2007 de Tribunalul Timiș a fost admisă în

parte acțiunea formulată de SC A.I. SRL Timișoara împotriva pârâtei SC P.A. SRL

care a fost obligată să permită accesul reclamantei pe terenul situat în

Timișoara. Prin aceeași sentință au fost respinse capetele de cerere privind obligarea

pârâtei la încetarea abuzurilor și permiterea accesului în imobil, a

penalităților de întârziere precum și a celorlalte cereri subsidiare, ca

nefondate.

Instanța de fond a avut în

vedere la pronunțarea acestei sentințe faptul că între părți au existat relații

contractuale care au ajuns la termen, că proprietarul cuptorului a cărui

ridicare s-a solicitat este proprietatea reclamantei, și că existența dreptului

de retenție asupra acestuia pentru faptul că nu s-a plătit chiria nu i-a fost recunoscut

pârâtei.

Sentința a fost apelată de

pârâtă, care a criticat admiterea capătului de cerere prin care s-a permis accesul

reclamantei pentru ridicarea cuptorului de pâine montat în imobil motivat de faptul

că printr-o altă sentință pronunțată într-un litigiu dintre aceleași părți s-a stabilit

că același cuptor de pâine care este în discuție și în acest litigiu aparținea

pârâtei.

Soluționând apelul, Curtea

de apel, secția comercială, a înlăturat excepția autorității lucrului judecat

invocată de apelantă apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 163 C. proc.

civ., în alte cuvinte că lipsește tripla identitate privind părțile, obiectul

și cauza.

Trecând la analiza

criticilor pe fond în legătură cu apartenența cuptorului de pâine pentru care

s-a solicitat admiterea accesului, în vederea ridicării lui, Curtea a reținut

că pârâta a depus la dosar contractul de comodat nr. 147 din 15 decembrie 2005

încheiat de SC P.A. SA și SC P.C. SRL prin care comodatarul a pus la dispoziția

comodantului SC P.A. SA un cuptor de pâine marca Debag producție germană, în

valoare de 3000 euro, proprietatea SC P.C. SRL. Potrivit instanței de apel,

tribunalul a reținut greșit faptul că nu s-a contestat dreptul relamantei de a ridica

bunul mai sus numit, motiv care a dus la admiterea apelului și schimbarea

sentinței iar pe fond la respingerea capătului de cerere prin care a fost

obligată pârâta să permită accesul reclamantei pentru ridicarea cuptorului de

pâine.

Împotriva deciziei nr. 157

din 11 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs

reclamanta SC A.I. SRL, prin care în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

a solicitat admiterea recursului și menținerea soluției pronunțată de tribunal.

În argumentarea acestui

motiv recurenta a susținut că factura depusă în apel în probațiunea

apartenenței cuptorului a fost întocmită procauza că în ipoteza în care

intimata ar fi avut-o ar fi depus-o la fond. De asemenea, s-a referit la

raporturile de locațiune care au existat între părțile în proces și a susținut

că pârâta a interpretat totalitar dreptul de proprietate și ca urmare nu i-a permis

accesul la documente și la mijloacele fixe aflate în spațiul închiriat.

În continuare a susținut că

raporturile de locațiune au încetat ca urmare a rezilierii contractului de

închiriere, că nu au fost respectate clauzele Cap. IV art. 9 pct. 2, prin care

s-a stipulat că locatorul era obligat să asigure folosința lucrului  închiriat

și că prin această conduită i s-au adus prejudicii lunare însemnate.

La rândul său, intimata a

solicitat prin întâmpinare respingerea recursului precizând totodată pe baza înscrisurilor

depuse odată cu întâmpinarea că între părți au existat mai multe litigii, că

recurenta îi datorează chiria și alte cheltuieli și că în spațiul respectiv nu

mai există cuptorul de pâine întrucât acesta a fost returnat proprietarului

conform obligațiilor din contractul de comodat.

Recursul este nefondat.

Prima chestiune care se

impune a fi examinată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina

părții care exercită calea de atac extraordinară a recursului de a respecta

prevederile art. 302

1

[(lit. c)] și art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit articolului menționat modificarea sau casarea unei hotărâri se poate

cere pentru motive de nelegalitate. În cazul de față, recurenta deși a invocat

dispozițiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., prin argumentele expuse mai sus,

care trebuiau să dezvolte motivul de nelegalitate, nu a evocat vreo încălcare a

dispozițiilor legale.

Motivul prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ., poate să ducă la modificare sau la casare  atunci

„când hotărârea pronunțată este lovită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Din istoricul relațiilor de

locațiune expuse de recurentă și a chestiunilor care vizează evoluția

raporturilor stabilite între părțile în proces nu se poate deduce că recurenta

a demonstrat faptul că decizia din apel este lipsită de temei legal. Prin

urmare, în lipsa unor argumente din care să rezulte că s-a aplicat un text de

lege străin situației de fapt prin extinderea sau restrângerea respectivei

norme nu se poate reține că prima teză a textului redat mai sus este

demonstrată. În continuare se constată că nici cea de-a doua ipoteză a textului

nu a fost demonstrată întrucât nu au fost puse în discuție dispoziții legale ci

clauze din contractul de locațiune care deși reflectă legătura juridică

stabilită la un moment dat între părți nu are legătură directă cu obiectul cererii

dedusă judecății. Chestiunile evocate sunt elemente de fapt care nu pot fi

examinate decât în situația în care o vădită nelegalitate ar fi fost

argumentată.

În fine, celelelate

susțineri care se referă la interpretarea unei probe (factura) depășesc sfera

de analiză în cadrul motivului invocat.

În consecință, față de cele

ce preced, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC A.I. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 157/

A din 11 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.