ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4862/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 29 din 14 iunie

2001 O.E. a solicitat Primăriei comunei Ideciu de Jos restituirea în natură a

imobilului, casă de locuit cu nr. administrativ 206 Ideciu de Sus, precum și a

terenului intravilan de 680 mp ce a aparținut autorilor săi O.M. și M.O.,

preluat abuziv de stat. A invocat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și

a precizat că în caz de imposibilitate de restituire în natură cere stabilirea

de măsuri reparatorii în echivalent, suma estimată fiind de 200.000.000 lei vechi.

Cu dispoziția nr. 493 din 30 mai

2002 Primăria comunei Ideciu de Jos, județul Mureș, prin primar, a respins

cererea de restituire în natură a imobilului în discuție, motivat de faptul că

nu era persoană juridică deținătoare, imobilul fiind preluat de SP A. SA și

donat de aceasta Parohiei Ortodoxe Ideciu de Sus care l-a înscris în cartea

funciară.

Pe cale de consecință unitatea

notificată a propus notificatorului O.E. acordarea de despăgubiri bănești,

cuantumul acestora urmând a fi stabilit prin negociere cu Comisia județeană de

pe lângă Prefectura județului Mureș în condițiile H.G. nr. 614/2001.

La rândul ei, Prefectura județului

Mureș, cu adresa nr. 9300/DI din 15 iulie 2002 a făcut cunoscut notificatorului

O.E. că propunerea de despăgubiri bănești pentru imobilele ce intrau sub

incidența Legii nr. 10/2001, se face de către persoana juridică deținătoare a

imobilului și pe cale de consecință notificarea urma a fi transmisă de Primăria

comunei Ideciu de Jos acestei unități.

Ulterior, cu adresa nr. 1414 din 7

octombrie 2002, Primăria comunei Ideciu de Jos a trimis notificarea nr. 29/2001

formulată de O.E., Parohiei Ortodoxe Ideciu de Jos și a făcut cunoscut

petentului acest demers cu adresa nr. 1490 din 14 octombrie 2002.

În fine, cu adresa nr. 2 din 4 martie

2003 Parohia Ideciu de Jos a comunicat notificatorului O.E. că notificarea i-a

fost transmisă Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu propunerea

de a fi cuprinsă în centralizatorul localității Ideciu de Sus, comuna Ideciu de

Jos pentru despăgubiri.

La 9 mai 2003 O.E. a chemat în

judecată Parohia Ortodoxă Ideciu de Sus invocând faptul că notificarea sa a

parcurs diferite circuite dar a rămas nesoluționată și că imobilul în litigiu

l-a evaluat la 200 milioane lei vechi. Printr-o precizare depusă la dosar

reclamantul a învederat că revendică numai construcția și grădina aferentă.

Tribunalul Mureș, prin sentința

civilă nr. 252 din 24 februarie 2005 a respins ca neîntemeiată contestația.

Instanța a reținut că atât

restituirea în natură cât și acordarea de despăgubiri bănești nu erau posibile

în cauză fiind incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

deoarece pârâta era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în

litigiu pe care l-a înscris în C.F. nr. 2141/N/Ideciu de Sus, prin

reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și deținea

titlul de proprietate nr. 70200 din 19 iulie 1995 emis de Comisia județeană

Mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, prin decizia nr. 466/A din 4 noiembrie 2005 a admis apelul declarat de

reclamantul O.E. împotriva sentinței civile nr. 252 din 24 februarie 2005 a

Tribunalului Mureș pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestația

și în consecință a stabilit că reclamantul era îndrituit la măsuri reparatorii

în echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul clădit din

comuna Ideciu de Sus nr. 206 în suprafață de 1800 mp.

Totodată a precizat că despăgubirile

bănești se vor stabili și acorda reclamantului în condițiile și conform

procedurii prevăzute în art. 16 din Legea nr. 247/2005.

În motivarea soluției instanța a

reținut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea tatălui reclamantului,

O.M., fiindu-i atribuit prin reforma agrară din 1945 și ulterior, a fost

preluat abuziv de stat, fără titlu legal în baza Decretului nr. 81/1954,

familia reclamantului fiind obligată să părăsească comuna din rațiuni de ordin

social politic, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea

nr. 10/2001. Din această perspectivă, greșit instanța de fond a apreciat ca

fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, întrucât pârâta

și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în c.f., iar reclamantul

nu a contestat titlul de proprietate al pârâtei, restituirea în natură nu mai

era posibilă, acesta fiind îndrituit la despăgubiri civile în condițiile art.

16 din Legea nr. 247/2005 la valoarea de piață a imobilului.

În contra menționatei decizii a declarat

recurs Parohia Ortodoxă Ideciu de Sus invocând motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a învederat că

imobilul în litigiu este ocupat de un așezământ socio-cultural, iar situația

juridică a acestuia este reglementată de Legea nr. 18/1991 republicată, și prin

urmare în speță nu erau incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv ale

Legii nr. 247/2005.

Pe de altă parte, imobilul în

discuție a fost edificat de proprietarii E.J. și soția sa C., născută K., și a fost

moștenit de E.I. de la care a fost preluat abuziv de stat în baza Legii nr.

187/1945 privind reforma agrară și predat antecesorului reclamantului O.M.

Familia reclamantului nu a fost deposedată abuziv de bun ci l-au părăsit

datorită faptului că s-au mutat în municipiul Reghin unde au cumpărat un

imobil, împrejurare ce reiese din cererea formulată de părinții reclamantului,

la timpul respectiv, Primăriei comunei Ideciu de Jos.

De altfel, reclamantul nu a probat

preluarea de către stat în mod abuziv a respectivului imobil.

De asemenea, recurenta a învederat

că pentru respectivul imobil i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991 republicată, că i-a fost emis titlul de proprietate nr.

70200 din 19 iulie 1995 de către Comisia județeană Mureș pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor și s-a intabulat ca atare în C.F.,

iar titlul său nu a fost desființat. Pe cale de consecință, a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Din dosar a rezultat că în baza

Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, săteanul plugar O.M. din

comuna Ideciu de Sus, județul Mureș a fost împroprietărit cu 2 iugăre de pământ

de pe moșia E.I. și a primit, pe lângă lot, în deplină proprietate, casa nr.

206, grajd, sens în care s-a emis titlul de proprietate nr. 687894/1945 (f. 4

dos. nr. 3794/2003). Prin urmare, reclamantul a probat dreptul de proprietate

al autorului său O.M. cu privire la imobilul ce a format obiectul notificării

nr. 29/2001 (f. 8 dos. nr. 3794/2003) iar cu certificatul de moștenitor nr.

835-835 din 3 iunie 1987 a dovedit că a acceptat succesiunea tatălui său O.M.

decedat la 3 martie 1986 (f. 38 dos. nr. 3794/2003).

Reclamantul a susținut constant că

imobilul în dispută a fost preluat abuziv de stat și că întreaga familie a fost

evacuată din imobil de către organele locale ale puterii în anul 1950, pe motiv

că au refuzat înscrierea în CAP și deși autorul său s-a înscris prin

constrângere în CAP, ulterior, în anul 1952, au fost dați afară din comună

retrăgându-i-se dreptul de folosire a locuinței (f. 14 dos. nr. 569/2005).

Reclamantul nu a probat modalitatea

în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat. Cu toate acestea instanța

de apel, în considerentele deciziei a invocat Decretul nr. 81/1954, iar

reclamantul prin întâmpinarea depusă în recurs a menționat că ar fi fost

expropriat.

Or, pentru stabilirea împrejurării

dacă și în ce modalitate imobilul în litigiu a fost preluat de stat, în cauză

era necesar a se depune Decretul nr. 81/1954 evocat și de Primăria comunei

Ideciu de Jos în adresa nr. 2011 din 21 decembrie 2005 depusă în recurs, precum

și procesul-verbal de expropriere despre care reclamantul-intimat a făcut

vorbire în întâmpinarea formulată în recurs, cu mențiunea că înscrisurile

anexate întâmpinării dacă se referă la menționatul proces-verbal nu sunt

lizibile (f. 11-12 dos. nr. 4309/1/2006).

De asemenea, în adresa invocată,

Primăria Ideciu de Jos a făcut cunoscut pârâtei și că autorul O.M. ar fi

formulat în anul 1951 o cerere către fostul Sfat popular al comunei Ideciu de

Jos de a părăsi comuna; că în baza Decretului nr. 81/1954 imobilul în litigiu a

fost preluat de CAP Ideciu de Sus devenind sediul acestuia; și că în anul 1991,

Comisia de lichidare a fostului CAP a predat imobilul S.A.I. Ideciu de Jos care

la rândul ei l-a donat pârâtei (f. 27 dos. nr. 4309/1/2006).

Pe de altă parte, din dosar a

rezultat că reclamantul O.E. s-a adresat cu o cerere Primăriei comunei Ideciul

de Jos, în temeiul Legii nr. 1/2000 de modificare a Legii nr. 18/1991 a

fondului funciar, în calitate de descendent al autorilor O.M. și M. solicitând

reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 680 mp și respectiv

1,16 ha teren arabil în comuna Ideciul de Sus. Ulterior, la 12 iunie 2001 a

contestat la Prefectura județului Mureș, adresa nr. 604 din 19 mai 2000 emisă

de Primăria comunei Ideciu de Jos, pe motiv că nu i s-ar fi retrocedat terenul

extravilan de 1,6 ha și respectiv cel intravilan clădit de 680 mp (f. 42-44

dos. 3794/2003).

Din cele expuse rezultă că

reclamantul O.M. a cerut reconstituirea dreptului de proprietate pentru

suprafața de 680 mp teren intravilan în temeiul Legii nr. 1/2000. Același teren

formează însă și obiectul notificării nr. 29 din 14 iunie 2001 (f. 8 dos. nr.

3794/2003).

Or, în cauză, instanța de apel nu a

verificat dacă cu privire la acest teren exista o hotărâre definitivă adoptată

în temeiul Legii nr. 1/2000, pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză

dacă reclamantul era îndrituit la măsurile reparatorii cerute prin notificare.

Pe de altă parte, în notificarea nr.

29 din 14 iunie 2001 reclamantul a pretins restituirea în natură sau prin

măsuri reparatorii în echivalent pentru o suprafață determinată de teren, de

680 mp, iar instanța de apel i-a acordat măsuri reparatorii în echivalent

pentru o suprafață de 1800 mp depășind astfel cererea formulată de reclamant și

prin urmare limitele investirii.

În fine, prin dispoziția nr. 493 din

30 mai 2002 Primăria comunei Ideciu de Jos, prin primar, a propus reclamantului

O.E. acordarea de despăgubiri bănești, cuantumul acestora urmând a se stabili

prin negociere cu Comisia județeană de pe lângă Prefectura județului Mureș în

condițiile H.G. nr. 614/2001 (f. 9 dos. nr. 3794/2003). Din dosar nu rezultă

dacă reclamantei i-a fost comunicată menționata decizie și respectiv dacă s-a

urmat procedura prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Astfel fiind, și întrucât în cauză

împrejurările de fapt nu au fost corect stabilite, recursul urmează a fi admis,

a casa decizia atacată și a trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Parohia Ortodoxă Ideciu de Sus împotriva deciziei nr. 466 A din 4 noiembrie

2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.