Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2013

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1126 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 296/102/2006 s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții S.E.M., născută S., S. R. S. și S. V., în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Ideciu de Jos, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 50 din 16 iunie 2006, emisă de Primarul com. Ideciu de Jos și, analizând notificările nr. 68/2001 și 69/2001 depuse la executorul judecătoresc R.S., privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în CF 1793 Ideciu de Jos, proprietatea lui S. R., s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a imobilului situat în corn.

Ideciu de Jos, cunoscut sub denumirea „Ștrandul Băile Sărate Ideciu", redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situație anexă la raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expertul M.F., care face parte integrantă din sentință, imobilul fiind inițial înscris în CF 1793 Ideciu de Jos, nr. top 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 și parțial 1567/2, iar suprafața terenului este de 5.281 mp. S-a stabilit, totodată, îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru 32.153 m.p.

teren, redată de expertul topo în perimetrul cu contur galben, pe planul de situație anexă la raportul de expertiză și pentru construcțiile demolate, constând în două case și un restaurant, s-a respins ca inadmisibilă contestația reclamanților pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în CF 161 Ideciu de Jos și s-a dispus înaintarea spre soluționare a cererii nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă de reclamanți în temeiul Legii nr. 247/2005, precum și cele două notificări nr. 68/2001 și 69/2001, la Comisia locală de fond funciar Ideciu de Jos, în ce privește cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului extravilan redat de expertul topo atât în planul de situație anexă la raportul de expertiză cu contur roz, cât și în completarea la raportul de expertiză cu contur roz.

Pârâtul Primarul com. Ideciu de Jos a fost obligat la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4.395 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că deși reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că la acordarea măsurilor reparatorii are prioritate măsura restituirii în natură.

Fiind în prezența unei contestații în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a apreciat în privința cererilor depuse de reclamanți la data de 24 mai 2007 (filele 334-335) și reluate la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea și a întinderii suprafeței revendicate (filele 562-563 dosar) că sunt cereri de modificare ale pretențiilor inițiale, respingând argumentele reclamanților în sensul că aceste precizări ale contestației constituie de fapt o mărire a câtimii obiectului, întrucât se tinde la revendicarea încă a unui imobil (imobilul înscris în CF nr. 161 Ideciu, prin urmare, cu indicarea unei suprafețe mai mari a terenului revendicat), cu privire la care reclamanții nu au formulat notificare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste motive, instanța a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF 161 Ideciu, apreciind totodată că nu se mai impune și analiza excepției tardivității. Pe fond, s-a apreciat că Dispoziția nr. 50/2006 este nelegală și că se impune anularea acesteia, întrucât preluarea imobilului din proprietatea defunctului S. R. a avut caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii de pe urma antecesorului acestora.

În ce privește partea din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos, instanța a reținut faptul că porțiunea de teren care a aparținut autorului reclamanților este ocupată de construcții edificate în perioada 1957-1966, în perimetrul revendicat de reclamanți regăsindu-se și o parte din terenul care în prezent este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, iar pe acest teren sunt edificate construcții; drept urmare, pentru această parte din imobilul revendicat de reclamanți, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța stabilind îndreptățirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la partea de imobil cunoscută sub denumirea de „Ștrandul Băile Sărate Ideciu ", instanța a reținut faptul că s-au efectuat investiții mari la acest obiectiv, însă imobilul a ajuns în stare de degradare după preluarea lui de către Statul Român. Raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a avut în vedere faptul că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, pentru obiectivul ștrand, s-a autorizat doar efectuarea de lucrări de modernizare și orice alte lucrări (construcții nou edificate) nu pot fi luate în considerare în favoarea apărării pârâtului. Dimpotrivă, raportat la concluziile expertului în specialitatea construcții, instanța a reținut că lucrările de modernizare, ca și construcția nouă sunt demontabile.

În consecință, s-a apreciat că se impune restituirea în natură a acestui obiectiv către reclamanți, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) teza întâi, art. 7 alin. (1) și (2) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Cu privire la celelalte imobile revendicate, instanța a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. V titlul I din Legea nr. 247/2005, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar F.M., reiese faptul că terenul în litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan al localității Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona băilor sărate". Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol cu destinația curți construcții, teren agricol și neproductiv.

Pe o parte din teren sunt edificate unele cabane (case de vacanță) și în partea de vest sunt atribuite loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care au început să fie edificate case de locuit. În temeiul art. 276 C. proc. civ., instanța a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4.395 lei cu titlu cheltuieli de judecată, constând în o parte din onorariul expertizei topo suportată de reclamantă, proporțional cu pretențiile admise și parte din onorariul expertizei în construcții suportată de reclamanți. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamanții S.E.M., S. V. și S. R. S., cât și pârâtul Primarul Comunei Ideciu de Jos, fiecare dintre părți criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 22A din 19 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți, fiind admis apelul formulat de pârât; astfel, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, pentru imobilul Ștrandul Băile Sărate Ideciu, înscris în CF nr. 1793 Ideciu de Jos, nr. top 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 și parțial 1567/2, cu teren în suprafață de 5.281 mp, redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul F.M. (fila 450 dosar fond), s-a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Totodată; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței atacate; în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea reclamanților la plata către pârât a sumei de 13.063 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Prin notificările înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc R.S. - R., sub nr. 68 și nr. 69 din 04 iulie 2001 ( filele 184-185, 154-155 în dosarul primei instanțe), reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul care a aparținut antecesorului lor, S. R., înscris în CF nr. 1793 Ideciu de Jos transcris în CF nr. 2086 Ideciu de Jos, imobil naționalizat și trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 187/1945.

Reclamanții au mai formulat o cerere la data de 6 septembrie 2005 (cererea înregistrată sub nr. 33/N/2005, fila 142 dosar), demers care constituie o reluare a solicitărilor din cele două notificări depuse în anul 2001. Prin Dispoziția nr. 50/2006 emisă de Primarul Comunei Ideciu de Jos s-a dispus acordarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate, în conformitate cu prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, întrucât restituirea în natură sau compensarea cu alte bunuri sau servicii nu este posibilă, reconstituirea în natură a terenului în suprafață de 1,37 ha, teren care se regăsește pe vechiul amplasament și este liber juridic, reconstituirea în natură a suprafeței de 0,88 ha teren pe un alt amplasament liber, stabilit de comun acord, neacceptat de solicitant, aflat în imediata apropiere a vechiului amplasament și având aceeași categorie de folosință.

De asemenea, s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,60 ha teren, aceasta fiind soluționată în baza Legii nr. 18/1991, respectiv 2,71 ha și a Legii nr. 1/2000, pentru suprafața de 1,89 ha. În considerentele acestei dispoziții, s-a reținut că reclamanții au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar tabular S. R., că imobilele construcții revendicate au fost demolate, iar terenul aferent a fost atribuit pentru construirea unor obiective de interes public, și anume, obiectivul „Ștrand" edificat în perioada 2000-2003, ca urmare a derulării de către autoritatea locală a unui proiect de finanțare nerambursabilă și obiectivul „Cămin de Pensionari", edificat în perioada 1957-1959 de către C.A.R.P.

R. S-a mai reținut faptul că o parte din terenul la care se face referire în cele două notificări, a fost reconstituit în temeiul legilor fondului funciar și că reclamanții au dovedit că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru o suprafață de 68.491 mp, diferența solicitată (de 25.009 mp) nefiind dovedită cu extrase CF sau cu alte probe. S-a mai reținut că nu se pot acorda bunuri în compensare, motiv pentru care prin art. 1 s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Instanța de apel a mai constatat, imobilul teren înscris în CF nr. 1793 Ideciu de Jos a constituit proprietatea tabulară a lui S. R., conform extrasului de carte funciară (fila 58 în dosarul primei instanțe).

Acesta a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 187/1945 și al Decretului nr. 712/1966, astfel cum rezultă din fișa imobilului, din încheierea nr. 1444/1967 a Notariatului de Stat al raionului R. și din înscrierile de la pozițiile B15 și B16 din CF. nr. 1793 Ideciu (filele 95, 60, 122 verso, în dosarul primei instanțe). O parte din imobil a fost dat în administrarea operativă a Căminului Pensionarilor din comuna Ideciu de Jos, conform încheierii nr. 1444/1967 emisă de Notariatul de Stat al raionului R., înscrisă în cartea funciară amintită, la B16. În această carte funciară este înscris și imobilul cunoscut în prezent sub denumirea de „Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos". De asemenea, o parte dintre parcele au categoria de arător, fânețe, livadă, pășune.

Față de aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că în mod legal prima instanță a constatat existența unei preluări cu caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Reclamanții au dovedit cu actele de stare civilă calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii după antecesorul lor S. R., decedat la data de 19 iulie 1986, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Apelanții reclamanți au criticat hotărârea atacată din perspectiva respingerii cererii de restituire în natură pe vechiul amplasament a terenurilor libere din punct de vedere juridic, ce au aparținut autorului lor și respingerea precizărilor la acțiune, formulate la termenele de judecată din 24 mai 2007 și a cererii nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă la Primăria Ideciu de Jos.

Analizând criticile apelanților și argumentele invocate în susținerea acestora, instanța de apel a constatat că prezentul litigiu constituie o contestație formulată în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, iar obiectul și limitele învestirii instanței se raportează la analiza legalității dispoziției atacate din perspectiva petitelor contestației și a prevederilor aplicabile din Legea nr. 10/2001. În acest sens, s-a apreciat că trebuie a se avea în vedere bunul pentru care s-a invocat preluarea abuzivă și cu privire la care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, astfel cum este individualizat în cuprinsul notificărilor, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, și instanța de apel a apreciat că cererile formulate de reclamanți la data de 24 mai 2007 (filele 334-335) și reluate la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea întinderii suprafeței revendicate, constituie cereri de modificare a pretențiilor inițiale. în acest context, au fost înlăturate argumentele apelanților în sensul că aceste precizări ale contestației constituie de fapt o mărire a câtimii obiectului cererii, întrucât prin aceasta se tinde la revendicarea a încă unui imobil, cu privire la care aceștia nu au formulat notificare cu respectarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, curtea de apel a reținut că prima instanță a apreciat în mod corect faptul că fiind învestită cu o cale de atac, limitele învestirii sunt cele din cuprinsul contestației inițiale, astfel încât se impunea analizarea legalității dispoziției atacate ca modalitate de soluționare a celor două notificări; prin urmare, în mod corect au fost respinse ca inadmisibile precizările ulterioare cu privire la revendicarea altor terenuri.

În ceea ce privește criticile referitoare la terenurile în privința cărora tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că potrivit textului menționat, nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Separat de demersurile menționate anterior, reclamanții au mai formulat o cerere înregistrată la Primăria comunei Ideciu de Jos sub nr. 245 din 30 noiembrie 2005 (existentă în copie, la fila 129 în dosarul tribunalului). Prin această cerere, reclamanții au solicitat ca în temeiul Legii nr. 247/2005 să li se restituie în natură imobilul situat în comuna Ideciu de Jos, înscris în CF 1793 Ideciu de Jos și să fie puși în posesie asupra acestuia. În cuprinsul aceste cereri, reclamanții fac referiri la terenul aflat în administrarea Căminului pensionarilor din Ideciu, la baia de nămol, curte, restaurant, grădină, casă, dar și la terenul extravilan. Curtea de apel a apreciat ca și prima instanță că cererea nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă direct la Primăria comunei Ideciu de Jos nu se încadrează în limitele reglementate de Legea nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. V Titlul I din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 18/1991.

Potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate topometrie efectuat în cauză, terenul în litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan al localității Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona băilor sărate". Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol cu destinația curți construcții, teren arabil, fâneață și tufăriș. Pe o parte din teren sunt edificate case de vacanță și în partea de vest sunt atribuite loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care sunt edificate case de locuit. Astfel, în completarea la raportul de expertiză aflată la filele 134-135 în dosarul de apel, expertul a enumerat titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar pe aceste terenuri.

În ce privește partea din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos, instanța de apel a reținut că porțiunea de teren care a aparținut antecesorului reclamanților este ocupată de construcții edificate în perioada 1957-1966. De asemenea, din raportul de expertiză topometrică a rezultat că în perimetrul revendicat de reclamanți se regăsește și o parte din terenul care în prezent este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, pe teren fiind edificate construcții. Expertul topo a indicat limita terenului aflat în folosința căminului de pensionari și a precizat că suprafața de teren împrejmuit aflat în folosința căminului de pensionari este de 32.153 mp, neidentificând însă vreo suprafață de teren din cel care a aparținut antecesorului reclamanților, cuprinsă în perimetrul căminului de pensionari, care să fie liberă în înțelesul prevederilor legale incidente.

În aceste condiții, curtea de apel a constatat că în mod legal prima instanță a reținut că în ce privește această parte din imobilul revendicat de reclamanți, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Referitor la susținerea apelanților reclamanți în sensul că instanța a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac ca urmare a nerestituirii în natură a terenului în suprafață de 1,37 ha pe vechiul amplasament și 0,88 ha pe un amplasament liber, aprobate prin pct. 2 și 3 din dispoziție, curtea de apel a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât instanța nu a dispus în acest sens. Cele două puncte din dispoziție se referă la terenuri ce intră sub incidența legilor fondului funciar, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestora în sensul reconstituirii sau nu a dreptului de proprietate privată, limitându-se la a analiza dispoziția atacată din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001.

Acesta este considerentul pentru care s-a dispus înaintarea spre soluționare a cererii de restituire a acestor terenuri, solicitare cuprinsă atât în cererea nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă de reclamanți în temeiul Legii nr. 247/2005, cât și în cele două notificări nr. 68 și nr. 69/2001, la Comisia Locală de Fond Funciar Ideciu de Jos. Față de motive, instanța de apel a constatat că apelul reclamanților este nefondat, sens în care s-a dispus respingerea acestuia. Referitor la apelul pârâtului, instanța s-a constatat că principala critică adusă hotărârii atacate este cea privitoare la restituirea în natură a imobilului „Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos". Conform expertizei topometrice efectuată în cauză, suprafața de teren care se regăsește în incinta ștrandului este de 5.281 mp, identificată pe nr. top.

vechi 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 și parțial 1567/2, fiind înscrisă în CF 1793 Ideciu de Jos. Potrivit concluziilor raportului de expertiză construcții efectuat în apel, obiectivul Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos, prin lucrările executate în perioada 2001-2002 pe baza Proiectului Phare a suferit transformări majore, în sensul că vechile construcții au fost demolate integral și în locul lor au fost ridicate construcții noi. Pereții și fundul bazinelor au fost efectuați din beton, cu despărțitoare între ele, fiind elemente de construcții noi. De asemenea, o serie de construcții sunt edificate pe platforme de beton. Expertul a concluzionat că din punctul de vedere al realizării construcțiilor noi, se poate considera că s-a obținut un complex nou, excluzând existența izvoarelor de apă sărată.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. În speță, instanța de apel a constatat că aceste edificii au fost ridicate în baza autorizației de construire nr. 49 din 05 martie 2002 și a certificatului de urbanism nr. 314 din 19 iulie 2001, iar construcțiile nu sunt ușoare sau demontabile, fiind edificate pe platforme din beton, astfel cum rezultă din raportul de expertiză anterior menționat. În consecință, curtea de apel a apreciat că prima instanță a reținut în mod nelegal incidența prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, au fost înlăturate susținerile reclamanților în sensul că autoritățile locale au desfășurat acest proiect de modernizare a băilor de tratament și recuperare Ideciu cu rea-credință, știind că imobilul face obiectul notificărilor emise în baza Legii nr. 10/2001, întrucât niciuna dintre cele două notificări nu a fost adresată persoanei juridice deținătoare, ci, una a fost adresată Instituției Prefectului județului Mureș, iar cealaltă Direcției de Muncă și Protecție Socială Mureș. Notificările, împreună cu înscrisurile doveditoare, au fost transmise Primăriei Comunei Ideciu de Jos abia la data de 19 septembrie 2005, dată la care construcțiile erau deja finalizate.

Pentru considerentele expuse, instanța de apel a constatat că în speță sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele din art. 10 alin. (3). În termen legal, împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanții au formulat recurs, invocând ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În dezvolatrea motivelor de recurs, recurenții învederează că decizia recurată este contrară legii fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22 pct. 1 lit. a) și b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/ 2001, care consacră prevalenta principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii, de asemenea, se susține și încălcarea prevederilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., potrivit cărora cererea nu se socotește modificată când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. Totodată, instanța de apel a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în privința întregului imobil (iar instanța de fond în privința terenurilor solicitate), potrivit cărora dacă restituirea în natură este posibilă persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.

În speță însă, în mod greșit au apreciat ambele instanțe incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenurile ce au aparținut antecesorului lor și care au fost preluate în mod abuziv, nu erau situate în extravilanul localității nici la data preluării abuzive și nici la data notificării, așa cum rezultă din înscrierile cuprinse în cărțile funciare depuse la dosarul cauzei și din celelalte înscrisuri administrate în probațiune; astfel, în mod greșit s-a luat în considerare mențiunea din raportul de expertiză topografică, potrivit căreia terenurile s-ar afla în extravilanul localității, contrar înscrierilor din cartea funciară.

Totodată, așa cum a rezultat din raportul de expertiză topografică terenul revendicat ce a aparținut antecesorului recurenților are suprafața totală de 174.332 mp, și deși a format un singur corp de proprietate, a fost înscris inițial în cărțile funciare menționate în notificările adresate entității deținătoare; ulterior, o parte dintre aceste terenuri a fost transcrisă în cărți funciare nou înființate (CF nr. 2086, respectiv nr. 2087 Ideciu de Jos) și, după aceea, retranscrise în alte cărți funciare, pe care entitatea notificată nu le-a avut în vedere la soluționarea notificării.

Ca atare, cererile precizatoare nu pot fi calificate ca cereri noi sau ca o nouă notificare întrucât formularea acestora a avut menirea pe de o parte, de a individualiza cărțile funciare, iar pe de altă parte, de a indica întinderea suprafeței totale a acestor terenuri; de altfel, din însuși Referatul cu privire ia soluționarea notificărilor și a cererilor depuse de recurenți în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, rezultă că notificările îndeplinesc condițiile legale, fiind depuse în termenul legal. Recurenții învederează că la momentul analizării de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și emiterea dispoziției contestate, intimatul a omis cu rea credință luarea în considerare și a terenurilor înscrise în C.F.

nr. 2086, nr. 2078, nr. 2070, nr. 2076, cu toate că și în privința acestora recurenții susțin că au depus dovezi: copii ale cărților funciare în care inițial au fost înscrise terenurile, identificate și evidențiate de experții D.B. și S.E. în cuprinsul expertizelor întocmite în procedura administrativă și, ulterior, retranscrise în CF nr. 161, nr. 874, nr. 22 și nr. 22/1/C- Ideciu. În plus, raportul de expertiză întocmit în procedura judiciară, de către expertul judiciar M.F., în urma identificării în teren și pe baza înscrierilor din cărțile funciare a concluzionat că suprafața totală a terenului ce a aparținut antecesorului recurenților, este de 174.332 mp. În consecință, arată recurenții, cererile precizatoare depuse la dosar la data de 24 mai 2007 și 13 octombrie 2009 în dosarul primei instanțe, nu pot fi calificate ca cereri noi, ori contestații distincte ci acestea se circumscriu dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. Referitor la critica de nelegalitate a soluției de respingere a cererii de restituire în natură, recurenții învederează încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât consiliul local a dispus prin H.C.L. nr. 4 din 31 ianuarie 2006, trecerea din domeniul public în domeniul privat a unei suprafeței de 10,20 ha, din terenul ce a aparținut antecesorului lor, în vederea retrocedării în natură a acestuia în favoarea recurenților reclamanți.

În ce privește greșita reținere de instanța de apel a incidenței art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, recurenții învederează că din cuprinsul Cărții funciare nr. 1793 - Ideciu de Jos, rezultă că la data naționalizării terenurile se aflau în intravilanul localității, iar din Rapoartele de expertiză întocmite în procedura administrativă, precum și din Certificatul de urbanism nr. 314 din 19 iulie 2001, emis de Consiliul Județean Mureș, rezultă că la data notificării imobilul era situat în intravilanul localității, fiind în proprietatea Statului Român, cu destinația „Băi Sărate"; aceeași împrejurare rezultă și din inventarul bunurilor autorității administrativ teritoriale, însușit de către Consiliul local prin Hotărârea nr. 36 din 30 aprilie 2001, aflat la fila nr. 156-157, din dosarul administrativ depus în copie în dosarul instanței, înscris prin care se atestă că toate terenurile evidențiate în zonă se află în perimetrul intravilan al localității, inclusiv zona de agrement și terenul aferent căminului pentru persoane vârstnice, în suprafață de 17 ha.

În consecință, prima instanță în mod judicios a dispus restituirea în natură a obiectivului cu denumirea "Ștrandul Băile Sărate Ideciu", înscris în C.f. nr. 1793- Ideciu de jos, nr. top. 1601, 1605/1, 1605/2, 1607, și parțial nr. 1567/2, în suprafață de 5.281 mp; terenul pe care este amplasat ștrandul de băi sărate ce a aparținut antecesorului lor, a format corp comun cu celelalte terenurile limitrofe ștrandului, care toate au aparținut aceluiași autor.

Se arată de către recurenți că au beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991 pentru acele terenuri ce intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar, iar instituirea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a avut drept scop evitarea unor situații de dublă reparație, astfel că acest text nu poate fi interpretat ca excluzând de plano dreptul persoanelor îndreptățite de a obține retrocedarea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 și al cărui regim juridic este reglementat de prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 247/2005.

Pe de altă parte, situația de excepție invocată de intimatul pârât referitoare la existența pe aceste terenuri a unor construcții (case de vacanță) și atribuirea unor loturi în baza Legii nr. 18/1991 pe care sunt edificate case de locuit, cu reținerea incidenței prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, trebuia să fie dovedită de către acesta potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, conform cărora sarcina probei revine entității învestite cu soluționarea notificări; recurenții invocă în sprijinul acestei susțineri, dispozițiile art. 10 pct. 3, art. 10 pct. 4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; ca atare, entitatea învestită cu soluționarea notificării era ținută să analizeze regimul juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care ar fi constatat că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale, trebuia să dispună restituirea în natură în favoarea persoanelor îndreptățite.

În plus, terenurile aflate în proprietatea unor terți în baza Legii nr. 18/1991 din terenul ce a aparținut antecesorului recurenților, au fost atribuite prin constituire și nu prin reconstituirea dreptului, după intrarea în vigoare a legii și depunerea de către recurenți a notificării, ceea ce a avut semnificația indisponibilizării lor ope legis; aceste titluri de proprietate nu le sunt opozabile recurenților și nu pot constitui un impediment pentru respingerea cererii de retrocedare a imobilului ce a aparținut autorului lor.

Se mai arată că art. 52 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, înlătură de la aplicare orice acte normative anterioare contrare legii, care fie indisponibilizează astfel de bunuri de la restituire, fie se suprapun cu domeniul de aplicare al acesteia sau procedurile stabilite trebuiau să fie îndeplinite sau consumate până la apariția noii legi, așa cum dispun prevederile art. 52 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, recurenții fac referire și la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 și art. 14 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a legii.

Recurenții învederează că este nelegală și stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de 32.153 mp teren aflată în perimetrul Căminului de pensionari, întrucât așa cum rezultă din probatoriul administrat o parte însemnată din terenul aflat în incinta căminului este nefolosit, neadministrat și lăsat efectiv în paragină, fiind de altfel delimitat printr-un gard despărțitor și evidențiat în raportul de expertiză topografică de suprafața administrată efectiv și necesară bunei desfășurări a activității acestei instituții. În aceste condiții, terenul ce nu se află în efectiva administrare a Căminului de persoane vârstnice, fiind liber în accepțiunea legii speciale, este susceptibil de a fi restituit în natură, cu atât mai mult cu cât pe acest teren se află și cele două izvoare de apă sărată pentru alimentarea ștrandului, fără de care acesta nu poate funcționa.

Într-o altă critică, recurenții susțin că le-a fost agravată situația în propria cale de atac, ca urmare a înlăturării beneficiului restituirii în natură stabilit prin decizia contestată, a terenului în suprafață de 1,37 ha pe vechiul amplasament și 0,88 ha, pe un amplasament liber, dispoziții pe care nu le-au contestat în instanță.

Totodată, se arată de recurenți că instanța de apel a dat o soluție nelegală și asupra apelului declarat de către intimatul pârât, pentru că în mod greșit s-au apreciat a fi incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, înlăturând aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) dispusă de prima instanță, întrucât construcțiile au fost ridicate în baza Autorizației de construire nr. 49 din 05 martie 2002 și acestea nu sunt ușoare sau demontabile fiind edificate pe platforme din beton; drept urmare, s-a stabilit îndreptățirea lor la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul Ștrandul Băile Sărate.

Soluția a fost dată în contradicție cu probele de la dosar, întrucât acestea au demonstrat că lucrările executate de către intimatul pârât au caracter strict de modernizare și nu de construire a unui nou imobil, fiind efectuate după intrarea în vigoare a legii și după depunerea notificării de către recurenți prin intermediul executorului judecătoresc; totodată, demolarea vechilor construcții și executarea de construcții noi nu au fost autorizate, ci autorizarea a privit doar lucrări de modernizare a ștrandului. Ca atare, după efectuarea acestor lucrări de modernizare a ștrandului efectuate nu a rezultat un imobil nou, nu s-a modificat nici amplasamentul acestuia și nici suprafața bazinului de nămol, pe când a celui cu apă sărată, în suprafață de 489,64 mp, s-a mărit cu numai 24,64 mp, ceea ce reprezintă circa 5% din suprafața inițială.

În consecință, în raport de prevederile legale incidente în cauză, este lipsită de orice relevantă juridică concluzia echivocă și nefinalizată a expertului judiciar K.L. care a întocmit raportul de expertiză în apel, potrivit căreia se poate considera că s-a obținut un complex nou, contrar celor stabilite prin expertiza efectuată la instanța de fond. Nici aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu poate fi luată în discuție întrucât textul are în vedere imobile individuale, iar nu un complex imobiliar ca în speță (Ștrandul Băile Ideciu) și în plus, în raport de forma inițială a bazinelor de apă sărată și nămol, nu au fost adăugate noi corpuri a căror arie desfășurată să însumeze peste 100%, din aria inițială a acestora.

În același timp, referitor la construcțiile noi, legiuitorul a avut în vedere construcțiile existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, și nicidecum situația imobilelor construcții după această dată, dat fiind impedimentul prevăzut de 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind interzisă grevarea sub orice formă a bunurilor imobile-terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare generate de prezenta lege, sub sancțiunea nulității absolute.

De asemenea, recurenții contestă incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, pe de o parte, textul vizează terenurile preluate în mod abuziv pe care s-au edificat construcții noi până la data intrării în vigoarea a legii, iar pe de altă parte, construcțiile edificate nu au fost autorizate, așa cum deja s-a arătat; or, lucrările efectuate de intimat (de modernizare, iar nu construcții noi) au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume, în anul 2002, în baza unei autorizații de modernizare, iar nu de construire, deci, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991, doar în scopul obstrucționării dreptului recurenților la restituirea în natură.

Așa cum rezultă din Certificatul de urbanism, primele demersuri în scopul realizării lucrărilor de modernizare au început abia la data de 19 iulie 2001, odată cu emiterea Certificatului de urbanism nr. 314, mult după data intrării în vigoare a legii, iar Autorizația prin care s-a autorizat numai lucrări de modernizare „Băi tratament și recuperare Ideciu „a fost emisă sub nr. 49 abia la data de 05 martie 2002, mult după intrarea în vigoare a legii și depunerea notificării de către recurenți, iar demolarea construcțiilor existente au fost efectuate din dispoziția verbală a primarului (fila nr. 275 dosar). Se mai arată de recurenți că Ștrandul de băi sărate a funcționat la capacitate maximă de la data naționalizării și până la data efectuării lucrărilor de modernizare din 2002, în starea în care s-a găsit la data preluării abuzive de către Statul Român, iar încasările din exploatarea acestuia au fost exclusiv în beneficiul statului român.

Raportat la concluziile expertizelor efectuate de către cei doi experți judiciari se poate reține cu temei că toate lucrările executate au natura juridică a unor lucrări de modernizare, construcțiile noi edificate fiind ușoare și demontabile, neexistând niciun temei egal pentru nerestituirea în natură a imobilului, intimatul aflându-se în situația de a se prevala de propria culpă, întrucât invocă în apărare încălcarea prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Deși terenul pe care este amplasat Ștrandul de Băi Sărate se afla în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, intimatul a promovat proiecte de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public a acestui teren, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 șl după depunerea notificării, cu scopul vădit de a nu retroceda în natură imobilul, precum și proiect de hotărâre privind închirierea acestuia, deși o atare grevare era interzisă prin lege; aceste hotărâri au fost însă anulate definitiv și irevocabil prin hotărârile pronunțate de Tribunalul Mureș, în complet de contencios administrativ. De altfel, întreaga conduită procesuală a pârâtului demonstrează reaua sa credință în exercitarea drepturilor procesuale, contrar prevederilor art. 723 C. proc.

civ., numai în scopul de a tergiversa la nesfârșit soluționarea definitivă și irevocabilă a acestei cauze. Recurenții se prevalează și de dispozițiile art. 21 alin. (4) și art. 24 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul administrativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Față de prevederile legale invocate și înscrisurile doveditoare depuse în susținerea cererii, precum și în lipsa unor dovezi contrare care să răstoarne prezumția relativă legală anterior enunțată, recurenții susțin că se impune restituirea în natură a Ștrandului de Băi Sărate, cât și a celorlalte terenuri libere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 17 ianuarie 2013 (data poștei), intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cuprinsul acesteia combătându-se susținerile recurenților din motivele de recurs. În recurs, în temeiul art. 305 C. proc. civ. s-a depus la dosar de către recurenți, la solicitarea înaltei Curți, copia notificării nr. 33/N din 6 septembrie 2005 (fila 48 dosar). La termenul de azi, în ședință publică, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, intimatul pârât, prin apărător, a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că excepția nu poate fi reținută având în vedere că prin memoriul de recurs recurenții au dezvoltat critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel cum va rezulta din analizarea acestora, potrivit celor ce urmează. Recurs ui formulat este fondat.

Astfel cum rezultă din situația de fapt reținută de instanțele de fond, recurenții reclamanți au formulat în baza Legii nr. 10/2001, notificările nr. 68 din 4 iulie 2001 (adresată Prefecturii județului Mureș) și cea cu nr. 69 din 4 iulie 2001 adresată Direcției Județene de Muncă și Protecție Socială a județului Mureș (filele 154 și 184 dosar primă instanță) și ulterior, au formulat și cererile nr. 245 din 30 noiembrie 2005 și nr. 33/2005 (fila 48 dosar recurs), după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2007; potrivit notificărilor indicate (identice din punct de vedere al conținutului, doar entitățile notificate fiind diferite), recurenții reclamanți au solicitat măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri) pentru imobilul ce a aparținut autorului lor, înscris în CF 1793 și transcris în prezent în CF 2086 și 2087; și cererile formulate în anul 2005 au vizat același imobil înscris în CF 1793. Prin dispoziția contestată, emisă de intimatul pârât Primarul com.

Ideciu de Jos, în soluționarea acestora a dispus restituirea în natură a unui teren de 1,37 ha pe vechiul amplasament și a unei suprafețe de teren de 0,88 ha în compensare, pe un amplasament liber, aflat în imediata vecinătate a terenului notificat, de aceeași categorie de folosință, „stabilit de comun acord, neacceptat de solicitanți"; pentru construcțiile demolate s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și s-a respins cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,60 ha teren, 2,71 ha și 1,89 ha, soluționate în baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000.

Astfel cum recurenții susțin prin motivele de recurs, dispoziția contestată nu este însoțită de vreo schiță anexă din care să reiasă amplasarea terenului de 1,37 ha restituit în natură pe vechiul amplasament sau a celui de 0,88 ha oferit în compensare (și asupra căruia nu și-au dat acordul de le fi acordat cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent - compensare cu această suprafață de teren); cele indicate de intimatul pârât prin apărătorul prezent la termenul de azi cu valoare de schițe anexă ale dispoziției contestate nefiind reținute ca atare de instanțele de fond (filele 83-94 dosar primă instanță); o astfel critică referitoare la neindividualizarea acestor suprafețe de teren se regăsește, de altfel, încă în motivele contestației formulate de reclamanți înregistrate pe rolul primei instanțe.

Din expozeul deciziei de față, rezultă soluțiile pronunțate de tribunal și instanța de apel, iar în raport cu acestea, recurenții susțin că li s-a agravat situația în propria cale de atac, întrucât dispoziția contestată a fost anulată, iar instanțele au propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 32.153 mp (aferent Căminului de pensionari Ideciu de jos) ca și pentru terenul în suprafață de 5.281 mp (Ștrandul Băile Sărate Ideciu de jos), în timp ce pentru restul de teren (extravilan) s-a dispus înaintarea cererii ca și a celor două notificări nr. 68 și 69/2001, Comisiei de fond funciar în vederea soluționării potrivit legilor fondului funciar.

Înalta Curte constată a fi fondată această susținere a recurenților, întrucât suprimarea măsurii restituirii în natură (1,37 ha pe vechiul amplasament), precum și a celei prin echivalent dar sub forma compensării cu un teren în natură (0,88 ha) și substituirea acestora cu măsura propunerii de despăgubiri ori chiar anularea acesteia și trimiterea recurenților în procedura legilor fondului funciar (astfel cum instanța de apel a dezlegat această critică) se circumscrie noțiunii de agravare a situației în propria cale de atac, întrucât contestația formulată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 are regimul juridic al unei căi de atac ce îmbracă forma de procedură prevăzută de lege; pe de altă parte, în absența contestării dispoziției nr. 50 din 16 iunie 2006 emisă de intimat, aceasta ar fi fost susceptibilă de a intra în circuitul civil în forma și potrivit conținutului cu care aceasta a fost adoptată de entitatea notificată.

În ce privește fondul pretențiilor recurenților reclamanți, înalta Curte constată că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate decât în parte, dată fiind incompleta stabilire a situației de fapt, astfel încât se va face aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., în limitele ce se vor arăta. Potrivit precizărilor anterioare, înalta Curte constată că notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din acest act normativ, recurenții reclamanți au formulat cerere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent (despăgubiri) doar în ce privește imobilul înscris în CF nr. 1793 la momentul preluării (în prezent transcris în CF 2086, potrivit mențiunilor din cuprinsul notificării), nu și pentru alte imobile înscrise în alte CF - respectiv, CF nr. 2070, nr. 2078, nr. 874 și nr. 161 și la care recurenții reclamanți s-au referit în motivele contestației adresate tribunalului.

Pentru imobilul din CF 161 aceștia au formulat cerere completatoare la fila 334 dosar primă instanță, corect calificată și sancționată de ambele instanțe, într-o legală aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atât în ce privește necesitatea respectării termenului de formulare a notificării, precum și în considerarea tezei finale a aceluiași text care dispune că „în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil"; prin urmare, dacă solicitarea recurenților de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 privea și alte imobile decât cele din CF nr. 1793, aceștia erau ținuți de a formula câte o notificare distinctă pentru fiecare dintre acestea.

În schimb, instanțele de fond deși au făcut aplicarea normei invocate în ce privește imobilul din CF 161, nu au fost cenzurate pe același temei obiectivele expertizei topo administrate la prima instanță (și completate în apel) cu privire la imobilul înscris în CF nr. 2070, astfel că expertiza a însumat suprafețele de teren din cele două CF (1793 și 2070) fără a fi individualizată suprafața pentru fiecare dintre acestea, așa încât nu este posibilă deducerea și stabilirea exactă a suprafeței de teren ce formează obiectul judecății (CF 1793); aceste concluzii ale expertizei cu privire la suprafața de teren de 179.613 mp contravin chiar celor susținute de recurenții reclamanți prin contestația formulată, aceștia referindu-se la un total de 12,95 ha teren (pornind de la premisa mai multor cărți funciare, enumerate deja); aceleași concluzii ale expertului topo au prilejuit recurenților și precizarea contestației de la fila 562 dosar primă instanță, precizare corect sancționată de prima instanță la termenul din 20 octombrie 2009, prin referirea la limitele judecății în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (legalitatea și temeinicia dispoziției nr. 50/2006 emisă de intimat, contestate în cauză).

Din acest punct de vedere, înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate criticile recurenților cu privire la luarea în considerare pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate al autorului lor a incidenței dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, textul menționat nefiind aplicabil în cazul în care există dovezi contrare celor din actul de preluare, precum extrasele de carte funciară din cauză, astfel cum instanțele de fond au reținut. Pe de altă parte, înalta Curte constată că în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instanțele de fond au evaluat prioritar posibilitatea restituirii în natură a imobilul, independent de împrejurarea că prin notificarea adresată Prefecturii (ulterior înaintată spre competentă soluționare intimatului, în anul 2005, așa cum s-a reținut în cauză), recurenții reclamanți au solicitat doar acordarea de despăgubiri.

Dacă în ce privește terenul în suprafață de 5.281 mp pe care se află Ștradul de Băi Sărate Ideciu de Jos este stabilit în cauză de instanțele de fond că acesta este amplasat pe terenul din CF 1793, transcris ulterior în CF 2086 și 2087, având nr. top. vechi 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 și parțial, nr. 1567/2, înalta Curte constată că pentru terenul pe care se regăsește amplasat Căminul de pensionari Ideciu de Jos, edificat ulterior preluării, situația de fapt nu este pe deplin stabilită.

Astfel, nu se cunoaște dacă acesta se află amplasat pe terenul ce a făcut obiectul înscrierii în CF inițială 1793, iar nu în cea cu nr. 2070 (dată fiind depășirea limitelor mandatului acordat expertului), după cum nici prima instanță, nici cea de apel nu au stabilit întinderea exactă a suprafeței care se suprapune celei care a fost preluată de la autorul recurenților; se constată că deși s-a stabilit de către expert că suprafața totală a terenului aferent Căminului este de 32.153 mp, numai o parte din aceasta este plasată pe vechiul amplasament, fără însă a fi măsurată, indicată, iar instanțele au acordat recurenților măsuri reparatorii prin echivalent (propunere de despăgubiri) pentru întreagă această suprafață, iar nu în limitele îndreptățirii lor, respectiv, ale dreptului de proprietate al autorului lor (anume, suprafața de teren evidențiată cu contur galben în limita suprafeței evidențiate cu contur roz, iar nu întreaga suprafață conturată cu galben ce corespunde întregii incinte a terenului aflat în folosința Căminului - fila 450 dosar primă instanță); această soluție se impune, de asemenea, din perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Ca atare, în rejudecare, prin efectuarea unei noi expertize topo se vor evidenția, identifica și măsura limitele de suprapunere a celor două suprafețe și, în aceste coordonate, instanța va verifica posibilitatea restituirii în natură, luând în considerare toate impedimentele legale prevăzute de legea specială prin dispozițiile art. 10 alin. (2), amenajările de utilitate publică putând fi identificate atât la nivelul feței cât și a subfeței terenului, conform art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007; în plus, având în vedere cele ce urmează cu privire la confirmarea imposibilității restituirii în natură a Ștrandului,

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2016
Decizia nr. 361/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1126 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2006, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții A., nă
ÎCCJ 2011-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6822/2011
nă și Agrement „Băile Sărate” Sângeorgiu de Mureș și formează obiectul unui contract de concesiune aflat în derulare. Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea integrală a acțiunii, respectiv p
ÎCCJ 2007-06-13
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4862/2007
mp și respectiv 1,16 ha teren arabil în comuna Ideciul de Sus. Ulterior, la 12 iunie 2001 a contestat la Prefectura județului Mureș, adresa nr. 604 din 19 mai 2000 emisă de Primăria comunei Ideciu de Jos, pe motiv că nu i s-ar fi retrocedat
ÎCCJ 2014-01-16
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2014
Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 36/ A din 17 octombrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția l civilă, a admis apelul declarat de pârâții F.F., F.R., F.M.
ÎCCJ 2007-12-13
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8409/2007
când cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele : - drepturile reclamantei rezultate din situația de fapt, sunt cât se poate de clare, acestea rezultând din înscrisurile aflate la dosar (notifi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă