ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 361/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1126 din 27

octombrie 2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2006, s-a

admis în parte contestația formulată de reclamanții A., născută B., C. și D.,

în contradictoriu cu pârâtul primarul com. Ideciu de Jos, și, în consecință, s-a

dispus anularea Dispoziției nr. 50 din16 iunie 2006, emisă de primarul com.

Ideciu de Jos; s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a

imobilului situat în com. Ideciu de Jos, cunoscut sub denumirea „Ștrandul Băile

Sărate Ideciu”, redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situație

anexă la raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expertul E., care face

parte integrantă din sentință, imobilul fiind inițial înscris în C.F. Ideciu de

Jos, suprafața terenului fiind de 5.281 mp; s-a stabilit îndreptățirea

reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprefața de 32.153 mp, teren,

redată de expertul topo în perimetrul cu contur galben pe planul de situație

anexă la raportul de expertiză, și pentru construcțiile demolate, constând în

două case și un restaurant; s-a respins, ca inadmisibilă, contestația

reclamanților pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

pentru imobilul înscris în C.F. Ideciu de Jos și s-a dispus înaintarea spre

soluționare a cererii din 30 noiembrie 2005 depusă de reclamanți în temeiul

Legii nr. 247/2005, precum și cele două notificări din 2001, la Comisia locală

de fond funciar Ideciu de Jos, în ce privește cererea de reconstituire a

dreptului de proprietate asupra terenului extravilan redat de expertul topo

atât în planul de situație anexă la raportul de expertiză topo cu contur roz,

cât și în completarea la raportul de expertiză cu contur roz, excepție făcând

suprafața redată cu contur albastru, și a fost obligat pârâtul primarul com.

Ideciu de Jos la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4.395 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, deși reclamanții au solicitat

acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, din ansamblul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că la acordarea măsurilor reparatorii

are prioritate măsura restituirii în natură.

Fiind în prezența

unei contestații în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a

apreciat, în privința cererilor depuse de reclamanți la data de 24 mai 2007

(filele 334-335 dosar) și reluate la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea

întinderii suprafeței revendicate (filele 562-563 dosar), că sunt cereri de

modificare a pretențiilor inițiale, respingând argumentele reclamanților în

sensul că aceste precizări ale contestației constituie de fapt o mărire a

câtimii obiectului, întrucât se tinde la revendicarea încă a unui imobil

(imobilul înscris în C.F. Ideciu, cu indicarea, prin urmare, a unei suprafețe

mai mari a terenului revendicat), cu privire la care reclamanții nu au formulat

notificare, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Din aceste motive,

instanța a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de acordare de

măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. Ideciu, apreciind totodată

că nu se mai impune și analiza excepției tardivității.

Pe fond, instanța a

apreciat că Dispoziția nr. 50/2006 este nelegală și că se impune anularea

acesteia, întrucât preluarea imobilului din proprietatea defunctului F. a avut

caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții

au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii după

antecesorul acestora.

În ce privește partea

din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos,

instanța a reținut faptul că porțiunea de teren care a aparținut antecesorului

reclamanților este ocupată de construcții edificate în perioada 1957-1966, în

perimetrul revendicat de reclamanți regăsindu-se și o parte din terenul care în

prezent este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, pe teren fiind

edificate construcții, și că pentru această parte din imobilul revendicat de

reclamanți sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

stabilind îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la partea

de imobil cunoscută sub denumirea de „Ștrandul Băile Sărate Ideciu”, instanța a

reținut faptul că s-au efectuat investiții mari la acest obiectiv, însă

imobilul a ajuns în stare de degradare după preluarea lui de către Statul

Român.

Raportat la

prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a avut în vedere

faptul că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, pentru obiectivul

ștrand, s-a autorizat doar efectuarea de lucrări de modernizare și orice alte

lucrări (construcții nou edificate) nu pot fi luate în considerare în favoarea

apărării pârâtului. Dimpotrivă, raportat la concluziile expertului în

specialitatea construcții, instanța a reținut că lucrările de modernizare și

construcția nouă sunt demontabile.

În consecință,

instanța a apreciat că se impune restituirea în natură a acestui obiectiv către

reclamanți, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) teza întâi, art. 7 alin.

(1) și (2), și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la

celelalte imobile revendicate, instanța a apreciat că sunt aplicabile

prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. V Titlul I din

Legea nr. 247/2005, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză topo,

întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar E., reiese faptul că terenul în

litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan

al localității Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona

băilor sărate”. Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol

cu destinația curți construcții, teren agricol și neproductiv, iar pe o parte

din teren sunt edificate unele cabane (case de vacanță) și în partea de vest

sunt atribuite loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care au început să fie

edificate case de locuit.

Prin Decizia nr. 22/A

din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanții A., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1126 din 27

octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/102/2006.

Prin aceeași decizie,

Curtea a admis apelul declarat de pârâtul Primarul com. Ideciu de Jos împotriva

aceleiași hotărâri, și, în consecință, a schimbat în parte hotărârea atacată,

în sensul că pentru imobilul Ștrandul Băile Sărate Ideciu, înscris în C.F. Ideciu

de Jos, cu teren în suprafață de 5.281 mp, redat în perimetrul cu contur

albastru pe planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de

expertul E. (fila 450 dos. fond), a stabilit îndreptățirea reclamanților la

măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005;

a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat pe reclamanții

la plata în favoarea pârâtului a sumei de 13.063 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că prin notificările înregistrate la B.E.J, G.

- Reghin, din 04 iulie 2001, reclamanții au solicitat acordarea de măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul care a aparținut

antecesorului lor, F., înscris în C.F. Ideciu de Jos, transcris în C.F. Ideciu

de Jos, imobil naționalizat și trecut în proprietatea Statului Român în baza

Decretului nr. 187/1945, și că reclamanții au mai formulat o cerere, la data de

6 septembrie 2005, demers care constituie o reluare a solicitărilor din cele

două notificări depuse în anul 2001.

Prin Dispoziția nr. 50/2006

emisă de primarul comunei Ideciu de Jos, s-a dispus acordarea despăgubirilor

pentru construcțiile demolate, în conformitate cu prevederile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, întrucât restituirea în natură sau compensarea cu alte

bunuri sau servicii nu este posibilă; reconstituirea în natură a terenului în

suprafață de 1,37 ha, care se regăsește pe vechiul amplasament și este liber

juridic; reconstituirea în natură a suprafeței de 0,88 ha teren pe un alt

amplasament liber, stabilit de comun acord, neacceptat de solicitanți, aflat în

imediata apropiere a vechiului amplasament și având aceeași categorie de

folosință. De asemenea, s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de

proprietate pentru suprafața de 4,60 ha teren, aceasta fiind soluționată în

baza Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 2,71 ha, și a Legii nr. 1/2000,

pentru suprafața de 1, 89 ha.

Instanța de apel a

constatat că imobilul teren înscris în C.F. Ideciu de Jos a constituit

proprietatea tabulară a lui F., conform extrasului de carte funciară (fila 58

în dosarul primei instanțe), că a fost preluat în temeiul Decretului nr. 187/1945

și nr. 712/1966, și a trecut în proprietatea Statului Român, astfel cum rezultă

din fișa imobilului, din încheierea din 1967 a Notariatului de Stat al

raionului Reghin, și din înscrierile de la pozițiile B15 și B16 din C.F. Ideciu.

O parte din imobil a

fost dat cu drept de administrare operativă în favoarea Căminului Pensionarilor

din comuna Ideciu de Jos, conform încheierii din 1967 emisă de Notariatul de

Stat al raionului Reghin, înscrisă în cartea funciară amintită la B16. În

această carte funciară este înscris și imobilul cunoscut în prezent sub

denumirea de „Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos”.

De asemenea, o parte

din parcele au categoria de arător, fânețe, livadă, pășune.

Față de aceste

aspecte, instanța de apel a apreciat că în mod legal prima instanță a constatat

existența unei preluări cu caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr.

10/2001.

Reclamanții au

dovedit cu actele de stare civilă calitatea de persoane îndreptățite la

acordarea de măsuri reparatorii după antecesorul lor F., decedat la data de 19

iulie 1986, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Apelanții reclamanți

au criticat hotărârea atacată din perspectiva respingeri cererii privind

restituirea în natură pe vechiul amplasament a terenurilor libere din punct de

vedere juridic, ce au aparținut antecesorului acestora, și respingerea

precizărilor de acțiune formulate la termenele de judecată din 24 mai 2007 și a

cererii din 30 noiembrie 2005 depusă la Primăria Ideciu de Jos.

Analizând criticile

apelanților și argumentele invocate în susținerea acestora, instanța de apel a

constatat că prezentul litigiu constituie o contestație formulată în condițiile

art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, iar obiectul și limitele învestirii

instanței se raportează la analiza legalității dispoziției atacate din

perspectiva petitelor contestației și a prevederilor Legii nr. 10/2001,

aplicabile.

În acest context, s-a

reținut că cererile formulate de reclamanți la data de 24 mai 2007 și reluate

la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea întinderii suprafeței revendicate,

constituie cereri de modificare a pretențiilor inițiale. S-a apreciat, că nu

pot fi primite argumentele apelanților în sensul că aceste precizări ale

contestației constituie de fapt o mărire a câtimii obiectului, întrucât prin

aceasta se tinde la revendicarea a încă unui imobil cu privire la care

reclamanții nu au formulat notificare, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001,

cu eludarea dispozițiilor alin. (5) al aceluiași articol, potrivit căruia

nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent pentru bunul respectiv.

În consecință, s-a

reținut că prima instanță a apreciat în mod corect faptul că reclamanții se

află într-o cale de atac și a stabilit limitele învestirii prin raportare la

petitele contestației inițiale ce prevăd analizarea legalității dispoziției

atacate, ca modalitate de soluționare a celor două notificări, respingând ca

inadmisibile precizările ulterioare cu privire la revendicarea altor terenuri.

În ceea ce privește

criticile referitoare la terenurile în privința cărora tribunalul a reținut

incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de

apel a constatat că, potrivit textului legal menționat, nu intră sub incidența

acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data

preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim

juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Separat de

demersurile menționate anterior, reclamanții au mai formulat o cerere înregistrată

la Primăria com. Ideciu de Jos din 30 noiembrie 2005 (existentă, în copie, la

fila 129 în dosarul tribunalului), prin care au solicitat ca în temeiul Legii nr.

247/2005 să li se restituie în natură imobilul situat în comuna Ideciu de Jos,

înscris în C.F. Ideciu de Jos și să fie puși în posesie. În cuprinsul aceste

cereri, reclamanții au amintit de terenul aflat în administrarea Căminului

pensionarilor din Ideciu, de baia de nămol, de curte, restaurant, grădină,

casă, dar și de teren extravilan.

Așa cum a reținut și

prima instanță, această cerere, din 30 noiembrie 2005, depusă direct la

Primăria comunei Ideciu de Jos nu se încadrează în limitele reglementate de

Legea nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. V Titlul I din Legea nr. 247/2005

coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 18/1991.

Potrivit raportului

de expertiză tehnică de specialitate topometrie efectuat în cauză, terenul în

litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan

al localității Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona

băilor sărate”. Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol

cu destinația curți construcții, teren arabil, fâneață, tufăriș, iar pe o parte

din teren sunt edificate case de vacanță și în partea de vest sunt atribuite

loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care sunt edificate case de locuit.

Astfel, în completarea la raportul de expertiză aflată la filele 134-135 în

dosarul de apel, expertul a enumerat titlurile de proprietate emise în baza

legilor fondului funciar pe aceste terenuri.

În ce privește partea

din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos,

Curtea a reținut faptul că porțiunea de teren care a aparținut antecesorului

reclamanților este ocupată de construcții edificate în perioada 1957-1966. De

asemenea, din raportul de expertiză topometrică rezultă că în perimetrul

revendicat de reclamanți se regăsește și o parte din terenul care în prezent

este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, pe teren fiind edificate

construcții.

Expertul topo a

indicat limita terenului aflat în folosința căminului de pensionari și a

precizat că suprafața de teren împrejmuit aflat în folosința căminului de

pensionari este de 32.153 mp, neidentificând însă vreo suprafață de teren din

cel care a aparținut antecesorului reclamanților, cuprinsă în perimetrul

căminului de pensionari, care să fie liberă în înțelesul prevederilor legale

incidente.

În aceste condiții,

s-a apreciat că în mod legal prima instanță a constatat că în ce privește

această parte din imobilul revendicat de reclamanți sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la

susținerea apelanților reclamanți în sensul că instanța a încălcat principiul

neagravării situației în propria cale de atac ca urmare a nerestituirii în

natură a terenului în suprafață de 1,37 ha pe vechiul amplasament și 0,88 ha pe

un amplasament liber, aprobate prin pct. 2 și 3 din dispoziție, instanța a

constatat că aceasta nu poate fi primită, întrucât prima instanță nu a dispus

în acest sens. Cele două puncte din dispoziție se referă la terenuri ce intră

sub incidența legilor fondului funciar, iar prima instanță nu s-a pronunțat

asupra acestora în sensul reconstituirii sau nu a dreptului de proprietate

privată, limitându-se la a analiza dispoziția atacată din perspectiva

prevederilor Legii nr. 10/2001.

Față de

considerentele expuse, Curtea a constatat că apelul reclamanților este nefondat

și a dispus respingerea acestuia.

Referitor la apelul

pârâtului, instanța de apel a constatat că principala critică adusă hotărârii

atacate privește restituirea în natură a imobilului „Ștrandul Băile Sărate

Ideciu de Jos”.

Conform expertizei

topometrice efectuată în cauză, suprafața de teren care se regăsește în incinta

ștrandului este de 5.281 mp, identificată în C.F. Ideciu de Jos.

Conform concluziilor

raportului de expertiză tehnică în construcții, efectuat în apel, obiectivul

Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos, prin lucrările executate în perioada

2001-2002 pe baza Proiectului Phare, a suferit transformări majore, în sensul

că vechile construcții au fost demolate integral iar în locul lor au fost

ridicate construcții noi, concluzionând că, din punctul de vedere al realizării

construcțiilor noi, se poate considera că s-a obținut un complex nou, excluzând

existența izvoarelor de apă sărată.

În speță,

construcțiile au fost ridicate în baza autorizației de construire din 05 martie

2002 și a certificatului de urbanism din 19 iulie 2001, iar acestea nu sunt

ușoare sau demontabile, fiind edificate pe platforme din beton, astfel cum

rezultă din raportul de expertiză anterior menționat. Din această perspectivă,

s-a constatat că prima instanță a reținut în mod nelegal incidența prevederilor

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, și, în consecință, urmare a admiterii

apelului declarat de pârâtul primarul com. Ideciu de Jos, a schimbat în parte

hotărârea atacată, în sensul că pentru imobilul Ștrandul Băile Sărate Ideciu,

înscris în C.F., cu teren în suprafață de 5.281 mp, redat în perimetrul cu contur

albastru pe planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de

expertul E. (fila 450 dos. fond), a stabilit îndreptățirea reclamanților la

măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin Decizia nr. 1267

din 08 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

nr. x/102/2006, s-a respins excepția nulității recursului și, totodată, s-a

admis recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 22/A din 19

aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, s-a casat decizia

recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele

deciziei pronunțate de instanța de recurs, s-a reținut, în primul rând, că,

prin dispoziția contestată emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimatul

pârât primarul com. Ideciu de Jos, s-a dispus restituirea în natură a unui

teren de 1,37 ha pe vechiul amplasament și a unui teren în suprafață de 0,88 ha

în compensare, pe un amplasament liber, aflat în imediata vecinătate a

terenului notificat, de aceeași categorie de folosință, „stabilit de comun

acord, neacceptat de solicitanți”.

Cu privire la aceste

terenuri, s-a reținut că dispoziția contestată nu este însoțită de vreo schiță

anexă din care să reiasă amplasarea terenului de 1,37 ha restituit în natură pe

vechiul amplasament sau a celui de 0,88 ha oferit în compensare (și asupra

căruia nu și-au dat acordul de a le fi atribuit cu titlu de măsuri reparatorii

prin echivalent), o astfel de critică referitoare la neindividualizarea acestor

suprafețe de teren regăsindu-se încă în motivele contestației formulate de

reclamanți și înregistrate pe rolul primei instanțe.

În ceea ce privește

susținerea recurenților că, în raport de soluțiile pronunțate de tribunal și

instanța de apel, li s-a agravat situația în propria cale de atac, întrucât

dispoziția contestată a fost anulată, iar instanțele au propus acordarea de

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 32.153 mp, (aferent Căminului de

pensionari Ideciu de jos), ca și pentru terenul în suprafață de 5.281 mp, (Ștrandul

Băile Sărate Ideciu de Jos), în timp ce pentru restul de teren (extravilan) s-a

dispus înaintarea cererii din 2005, ca și a celor două notificări din 2001,

Comisiei de fond funciar în vederea soluționării potrivit legilor fondului

funciar, Înalta Curte a constatat a fi fondată această susținere a recurenților,

în sensul că suprimarea măsurii restituirii în natură (1,37 ha pe vechiul

amplasament), precum și a celei prin echivalent, dar sub forma compensării cu

un teren în natură (0,88 ha) și substituirea acestora cu măsura propunerii de

despăgubiri, ori chiar anularea acesteia și trimiterea recurenților în

procedura legilor fondului funciar (astfel cum instanța de apel a dezlegat

această critică) se circumscrie noțiunii de agravare a situației în propria

cale de atac, întrucât contestația formulată în condițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001 are regimul juridic al unei căi de atac ce îmbracă forma de procedură

prevăzută de lege.

În ceea ce privește

fondul pretențiilor recurenților reclamanți, Înalta Curte a constatat că nu

este posibilă exercitarea controlului de legalitate decât în parte, dată fiind

incompleta stabilire a situației de fapt, astfel încât s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., în limitele ce se vor arăta.

Astfel, Înalta Curte

a constatat că prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, cu

respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din acest act normativ, recurenții

reclamanți au formulat cerere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent

(despăgubiri) doar în ce privește imobilul înscris în C.F. la momentul

preluării (în prezent transcris în C.F., potrivit mențiunilor din cuprinsul

notificării), nu și pentru alte imobile înscrise în alte C.F., la care

recurenții reclamanți s-au referit în motivele contestației adresate

tribunalului.

Pentru imobilul din C.F.,

aceștia au formulat cerere completatoare (aflată la fila 334 dos. primă

instanță), corect calificată și sancționată de ambele instanțe, într-o legală

aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât în ce

privește necesitatea respectării termenului de formulare a notificării, precum

și în considerarea tezei finale a aceluiași text care dispune că „în cazul în

care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru

fiecare imobil”. Prin urmare, dacă solicitarea recurenților de acordare a

măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 privea și alte imobile decât

cele din C.F., aceștia erau ținuți de a formula câte o notificare distinctă

pentru fiecare dintre acestea.

S-a reținut, că

instanțele de fond, deși au făcut aplicarea normei invocate în ce privește

imobilul din C.F., nu au cenzurat pe același temei obiectivele expertizei topo

administrate la prima instanță (și completate în apel) cu privire la imobilul

înscris în C.F., astfel că expertiza a însumat suprafețele de teren din cele

două cărți funciare (C.F.) fără a fi individualizată suprafața pentru fiecare

dintre acestea, așa încât nu este posibilă deducerea și stabilirea exactă a

suprafeței de teren ce formează obiectul judecății (C.F.). Aceste concluzii ale

expertizei cu privire la suprafața de teren de 179.613 mp, contravin chiar

celor susținute de recurenții reclamanți prin contestația formulată, aceștia

referindu-se la un total de 12,95 ha teren (pornind de la premisa mai multor

cărți funciare, enumerate deja). De asemenea, aceleași concluzii ale expertului

topo au prilejuit recurenților și precizarea contestației de la fila 562 dosar

primă instanță, precizare corect sancționată de prima instanță la termenul din

20 octombrie 2009, prin referirea la limitele judecății în condițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Din acest punct de

vedere, Înalta Curte a înlăturat ca nefondate criticile recurenților cu privire

la luarea în considerare pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate

al autorului lor a incidenței dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut, că,

în ce privește terenul în suprafață de 5.281 mp, pe care se află Ștrandul de

Băi Sărate Ideciu de Jos, instanțele de fond au stabilit că acesta este

amplasat pe terenul din C.F., transcris ulterior în C.F., însă pentru terenul

pe care se regăsește amplasat Căminul de pensionari Ideciu de Jos, edificat

ulterior preluării, situația de fapt nu este pe deplin stabilită, întrucât nu

se cunoaște dacă acesta se află amplasat pe terenul ce a făcut obiectul

înscrierii în C.F. inițială, (dată fiind depășirea limitelor mandatului acordat

expertului), după cum nici prima instanță, nici cea de apel nu au stabilit

întinderea exactă a suprafeței care se suprapune celei care a fost preluată de

la autorul recurenților. S-a mai constatat, că, deși s-a stabilit de către

expert că suprafața totală a terenului aferent Căminului este de 32.153 mp,

numai o parte din aceasta este plasată pe vechiul amplasament, fără însă a fi

măsurată, indicată, iar instanțele au acordat recurenților măsuri reparatorii

prin echivalent (propunere de despăgubiri) pentru întreagă această suprafață,

iar nu în limitele îndreptățirii lor.

În atare situație,

Înalta Curte a stabilit că, în rejudecare, prin efectuarea unei noi expertize

topo, se impune a se evidenția, identifica și măsura limitele de suprapunere a

celor două suprafețe și, în aceste coordonate, se va verifica posibilitatea

restituirii în natură, luând în considerare toate impedimentele legale

prevăzute de legea specială prin dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la ștrandul

de apă sărată Băile Ideciu de Jos, Înalta Curte a constatat că, în mod legal,

instanța de apel a dispus (în apelul pârâtului) schimbarea sentinței

tribunalului, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

contrar celor susținute de recurenți, care au invocat incidența art. 10 alin.

(3) din același act normativ, susținând neautorizarea construcțiilor noi în

incinta ștrandului, precum și obținerea certificatul de urbanism și a

autorizației de construire doar pentru modernizarea acestuia, după formularea

notificării.

Pe de altă parte, s-a

reținut că existența unor titluri de proprietate emise în aplicarea Legii nr. 18/1991,

pentru parcele de teren din acest perimetru, exclude luarea în considerare a

măsurii restituirii în natură.

Pentru considerentele

arătate, s-a apreciat că se impune casarea deciziei recurate, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel, doar în ceea ce privește lămurirea

aspectelor evidențiate cu privire la terenul situat în incinta Căminului de

pensionari Ideciu de Jos, precum și pentru respectarea principiului neagravării

situației reclamanților în propria contestație (cu referire la terenul

restituit în natură și, respectiv, în compensare, prin dispoziția contestată).

Pentru cel din urmă

obiectiv, s-a stabilit că instanța de rejudecare va solicita intimatului

lămurirea amplasamentului celor două suprafețe de 1,37 ha și de 0,88 ha, iar

pentru terenul atribuit în compensare va solicita reclamanților precizarea

poziției lor neechivoce față de măsura propusă, dat fiind că aceasta nu se

poate dispune decât cu acordul persoanelor îndreptățite.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția I civilă, în rejudecare, prin Decizia nr. 473/A din data de 11

iunie 2015, a admis apelurile declarate de reclamanții și de pârâtul primarul

com. Ideciu de Jos; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a dispus

restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a suprafeței de 5.890 mp, din

terenul înscris în C.F. Ideciu de Jos, delimitată prin pct. 13-14-15-16-d-17-1-01-015-15a-014-013-13,

conform planului de situație Anexa 2 la completarea 3 a raportului de expertiză

tehnică topografică întocmit de expert E., aflat la fila 169 din Dosarul nr. x/102/2006*

al Curții de Apel Târgu-Mureș, care face parte integrantă din prezenta; a

dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a suprafeței de 1,37

ha (13.700 mp) din parcela delimitată prin pct.

a-b-141-c-17-d-135-e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-a, conform aceluiași plan de situație,

al cărei amplasament a fost propus de pârât și acceptat de reclamanți; a

stabilit îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul „Ștrand”, în suprafață

de 6.068 mp, delimitat prin pct. A-B-C-4-3-2-D-A, conform aceluiași plan de

situație; a stabilit îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, conform Legii nr. 165/2013, pentru suprafața de

6.474 mp, din terenul înscris în C.F. Ideciu de Jos și pentru construcțiile

demolate; a menținut dispozițiile din sentința atacată privind anularea Dispoziției

nr. 50 din 16 iunie 2006 emisă de Primarul com. Ideciu de Jos, respingerea ca

inadmisibilă a contestației reclamanților pentru acordarea de măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în C.F. Ideciu

de Jos, înaintarea spre soluționare a cererii din 30 noiembrie 2005, depusă de

reclamanți în temeiul Legii nr. 247/2005, precum și a celor două notificări, din

2001, la Comisia Locală de Fond Funciar Ideciu de Jos, precum și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, și a compensat

între părți cheltuielile de judecată din apel, reținând, în esență,

următoarele;

Pentru a se clarifica

situația terenului înscris în C.F. Ideciu de Jos, precum și a suprafețelor de

teren de 1,37 ha, respectiv de 0,88 ha, la termenul de judecată din 18

septembrie 2013, s-a pus în discuție oportunitatea efectuării unei noi

expertize topografice, ocazie cu care părțile din proces, prin reprezentanții

lor, au arătat că sunt de acord cu efectuarea de către același expert care a

efectuat expertiza topografică în fazele procesuale anterioare a unei

completări la expertiza efectuată în contextul în care expertul are deja toată

baza de date cu privire la terenurile în litigiu.

În ceea ce privește

suprafețele de teren de 1,37 ha și de 0,88 ha, s-a reținut că potrivit

procesului-verbal din 18 februarie 2014 încheiat cu ocazia întrunirii Comisiei

de aplicare a Legii nr. 10/2001 Ideciu de Jos, la care au participat și

reclamanții, s-a discutat situația restituirii suprafețelor respective de teren

(filele 38-39 dos. apel, rejudecare).

În privința

suprafeței de teren de 1,37 ha, s-a propus ca această suprafață să fie

atribuită pe vechiul amplasament, reclamanții fiind de acord cu această

propunere. Pentru suprafața de 0,88 ha teren s-a propus ca aceasta să fie

atribuită în compensare din rezerva Primăriei constituită în baza Legii nr. 165/2013,

reclamanții precizând însă că nu sunt de acord cu această propunere, deoarece

amplasamentul respectivei suprafețe este în extravilan. Deși s-a stabilit că

discuțiile vor continua cu privire la această din urmă propunere, ulterior

părțile nu au ajuns la o înțelegere.

La termenul de

judecată din 16 aprilie 2014, s-a dispus completarea expertizei topografice de

către expertul E. pe baza obiectivelor stabilite de instanță și a obiectivelor

propuse de părți, completarea ce a fost depusă la dosar la data de 19 noiembrie

2014 (filele 97-110 dos. apel rejudecare), iar ulterior, ca urmare a

obiecțiunilor formulate de părți și a solicitării instanței, s-au mai depus la

dosar două completări la raportul de expertiză (filele 126-129, respectiv,

filele 159-169 dosar apel, rejudecare).

În ceea ce privește

terenul din perimetrul aferent Căminului de bătrâni și care provine din C.F.

Ideciu de Jos, s-a reținut că din rapoartele efectuate de expert reiese că

suprafața de 5.890 mp, teren, delimitată prin pct.

13-14-15-16-d-17-1-01-015-15a-014-013-13, conform planului de situație întocmit

(filele 19, 169 dosar), nu este afectată de amenajări de utilitate publică și

poate fi restituită în natură.

În privința

ștrandului, cu privire la care prin decizia de casare s-a stabilit că soluția

de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este corectă, expertul a

precizat că terenul aferent ștrandului are o suprafață de 6068 mp

Referitor la

izvoarele de apă sărată, s-a stabilit că acestea sunt situate la o distanță de

aproximativ 600-800 metri de bazinul de apă sărată existent în incinta

ștrandului și că aceste izvoare nu se regăsesc pe terenul corespunzător celui

înscris în C.F. Ideciu de Jos.

Expertul a procedat

totodată la identificarea suprafeței de 1,37 ha teren (13.700 mp), propusă a fi

restituită în natură pe vechiul amplasament, aceasta fiind inclusă în parcela cu

suprafața de 18.007 mp, teren, delimitată în planul de situație sus-menționat

prin pct. a-b-141-c-17-d-135-e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-a.

Deși expertul a

precizat, prin ultima completare la raportul de expertiză, că întreaga

suprafață de 18.007 mp, ar putea fi restituită în natură, nefiind afectată de

amenajări de utilitate publică, s-a reținut că prin raportul de expertiză

efectuat cu ocazia primei judecăți a apelului, (filele 262-265 Dosar nr. x/102/2006

al Curții de Apel Târgu-Mureș), cu privire la aceeași parcelă, expertul a

precizat că pe aceasta s-au eliberat titluri de proprietate și s-au dat

terenuri în concesiune. Ca atare, instanța de apel a reținut că în raport de

propunerea făcută de Primărie, care a avut în vedere această situație, doar

suprafața de 13.700 mp, este susceptibilă de a fi atribuită în natură, pe

amplasamentul stabilit de comun acord de părțile din proces.

În privința

suprafeței de 0,88 ha teren, propusă a fi atribuită în compensare, în contextul

în care reclamanții nu au fost de acord cu amplasamentul propus, în lipsa

consimțământului acestora, s-a reținut că acest amplasament nu poate fi luat în

considerare, reclamanții urmând să beneficieze doar de măsuri reparatorii prin

echivalent.

În consecință, Curtea

a reținut că, în raport de decizia de casare și având în vedere principiul

prevalenței restituirii în natură a bunurilor preluate de stat instituit de

Legea nr. 10/2001, reclamanților urmează să li se restituie în natură

suprafețele de 5.890 mp, teren, respectiv, 13.700 mp, teren.

În anexa nr. 2 la

completarea nr. 3 la raportul de expertiză, în privința terenurilor care

figurează în C.F. Ideciu de Jos și care fac obiectul judecății, expertul a

precizat că din suprafața totală care figurează în această carte funciară a

fost preluată de stat suprafața de 32.132 mp

Suprafața ștrandului

pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent este de 6.068 mp, iar pentru suprafețele de teren de 5.890 mp,

respectiv, de 13.700 mp este posibilă restituirea în natură. Însumând aceste

suprafețe, rezultă o suprafață totală de 25.658 mp (6.068 mp + 5.890 mp +

13.700 mp). În condițiile în care din terenul înscris în C.F. Ideciu de Jos s-a

preluat de către stat suprafața de 32.132 mp, scăzând din aceasta suprafața de

25.568 mp, rezultă o suprafață de 6.474 mp, pentru care, nefiind posibilă

restituirea în natură, reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri

reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește

măsurile reparatorii prin echivalent, de care reclamanții sunt îndreptățiți să

beneficieze pentru suprafețele de teren sus-menționate, precum și pentru

construcțiile demolate, astfel cum s-a stabilit atât prin dispoziția

contestată, cât și prin sentința primei instanțe, s-a reținut că acestea

urmează a fi stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, având

în vedere că prin art. 4 din această lege se prevede că dispozițiile acestei

legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv,

aflate pe rolul instanțelor.

În temeiul art. 276 C.

proc. civ., cheltuielile de judecată din apel au fost compensate între părți.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții A., C. și D., care, după ce au expus istoricul

cauzei și au indicat ca temei de drept al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea acestora, au arătat următoarele;

Hotărârea recurată

este nelegală în raport de dispozițiile art. 314 și ale art. 315 alin. (3) C. proc.,

civ., față de starea de fapt rezultată în urma suplimentării probatoriului

administrat în fața instanței de rejudecare a apelului, deoarece din raportul

de expertiză - completare 3, se desprinde în mod evident o stare de fapt vădit

diferită față de cea avută în vedere în primul ciclu procesual și reținută de Înalta

Curte de Casație și Justiție în decizia de casare. Din acest punct de vedere,

se observă că în raportul de expertiză tehnică - completare 3, întocmit de

expertul tehnic judiciar E., se concluzionează, în mod explicit, în răspunsul

la obiectivul nr. 2, că imobilul care a fost naționalizat de la antecesorul

reclamanților menționat în anexele 1, 2 și 3, a constituit un singur corp

funciar la data naționalizării, fiind înscris la acea dată într-o singură carte

funciară, respectiv în C.F. Ideciu de Jos, de unde ulterior naționalizării a

fost transcris de statul român ori în favoarea unor terți, ori în C.F. a

localității Ideciu de Jos, iar suprafața însumată a acestor imobile este de

185.657 mp, (18,56 ha). Raportul de expertiză-completare 3 nu a fost contestat

de către intimat, iar din acest punct de vedere valoarea probatorie a acestuia

este incontestabilă.

În acest sens, art. 315

alin. (1) C. proc., civ., dispune că: "în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului". Precizările pe care le face textul citat sunt categorice, iar

nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate, astfel cum de altfel

s-a decis în mod constant și de jurisprudență.

Interpretarea legală

concepută de instanța de recurs se poate aplica doar la starea de fapt avută în

vedere de aceasta, iar nu și la o stare de fapt fundamental diferită, și care,

prin ipoteză, poate determina aplicarea altor reguli de drept.

Dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc., civ., conduc și la concluzia potrivit căreia, în privința

problemelor de fapt, instanța care rejudecă cauza are o deplină putere de

apreciere.

Limitele rejudecării sunt

determinate, de asemenea, de împrejurările ce au determinat casarea. Formele

casării pot fi desprinse din chiar conținutul deciziei pronunțate de instanța

de recurs, dar în același timp trebuie să se țină seama și de dispozițiile art.

315 alin. (2) C. proc., civ., text care precizează că după casarea hotărârii

devin aplicabile dispozițiile art. 296 C. proc., civilă.

Așadar, în

rejudecare, instanța de apel era obligată ca în raport de dispozițiile

instanței de casare să constate că în mod legal și temeinic, prin notificările

depuse succesiv reclamanții au solicitat restituirea unui imobil înscris la

data naționalizării într-o singură carte funciară, respectiv nr. 1793,

transcrierea ulterioară a unor părți din acest imobil în alte cărți funciare

neavând relevanță din perspectiva reglementărilor Legii nr. 10/2001.

Pornind și de la

amendamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprins în decizia de casare,

potrivit căruia, deși ambele instanțe au reținut plasarea și a acestui teren

(zona Băilor Sărate), în extravilanul localității, această împrejurare nu a

fost amendată din perspectiva art. 8 din Legea nr. 10/2001, ceea ce în recursul

reclamanților și în absența unui recurs al intimatului pârât nu poate fi

remediat, față de dispozițiile art. 296 teza finală C. proc., civilă.

Potrivit art. 314,

teza finală V.C.P.C., casarea hotărârii a fost dispusă de Înalta Curte de

Casație și Justiție numai în scopul aplicării corecta a legii la împrejurări de

fapt ce au fost deplin stabilite, în urma suplimentării probatoriului, în

rejudecarea apelului.

Or, prin

administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, s-a stabilit pe deplin că,

la data naționalizării, imobilul ce a aparținut antecesorului reclamanților a

format un singur corp funciar și a fost înscris inițial într-o singură carte

funciară, respectiv, C.F., de unde a fost transcris în C.F., a localității

Ideciu de Jos, dar și în alte cărți funciare ulterior înființate, cum ar fi C.F.,

considerându-se în mod greșit că acest imobil este unul distinct de cel înscris

inițial în C.F., motiv pentru care dintr-o regretabilă eroare s-a formulat

precizarea de acțiune, care a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanța

de fond, fără nicio semnificație însă în ceea ce privește aplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 10/ 2001 și a Normelor metodologice de aplicare unitară

a acestei legi, cu respectarea principiului consacrat de prevederile art. 22 pct.

1 lit. a) și b) din norme, care consacră prevalența principiului realizării

dreptului în raport de cel al respectării procedurii.

S-a conchis, că, în

atare situație, față de dispozițiile cuprinse în decizia de casare și de obligația

instanței de rejudecare de a verifica posibilitatea restituirii în natură,

luând în considerare toate impedimentele legale prevăzute de legea specială

prin dispozițiile art. 10 alin. (2), se impunea ca în urma rejudecării apelului

reclamanților să se dispună schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe în

sensul restituirii în natură a terenurilor libere și stabilirea de măsuri

reparatorii în echivalent numai pentru suprafețele pentru care nu este posibilă

restituirea în natură și construcțiile demolate. S-a mai arătat, că decizia

este nelegală, câtă vreme în privința suprafeței de 0,88 ha teren atribuită în

natură prin dispoziția primarului și refuzată de recurenții reclamanți,

instanța de rejudecare a omis a se mai pronunța prin dispozitiv.

În recurs, pentru

termenul din 19 noiembrie 2015, reclamanții au depus o cerere prin care au

arătat că renunță la judecata recursului, iar instanța, constatând că pentru a

se lua act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de

reclamanți nu este suficient înscrisul înaintat de aceștia, întrucât din

analiza sa nu există certitudine că semnăturile de pe acesta aparțin

reclamanților, a dispus ca pentru termenul următor reclamanții fie să se

prezinte personal în instanță pentru a-și exprima voința cu privire la

renunțarea la judecata recursului, fie să depună un înscris autentic sau

certificat din care să rezulte voința lor de renunțate la judecata recursului.

Pentru termenul

următor, reclamanții, prin înscris autentic, au solicitat judecata recursului.

În această situație,

instanța nu va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului, în

sensul art. 246 C. proc. civ., urmând a se pronunța asupra acestuia.

Prin întâmpinare,

intimatul pârât a invocat excepția nulității recursului formulat de către

recurenții reclamanți, cu motivarea că aceștia au criticat situația de fapt

stabilită de instanța de apel în rejudecare, ceea ce nu se circumscrie

motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Această excepție

reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. este neîntemeiată, deoarece

dezvoltarea criticilor formulate de recurenții reclamanți face posibilă

încadrarea lor în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,

de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe de o parte,

iar pe de altă parte, chiar recurenții reclamanți au indicat ca temei legal al

criticilor formulate art. 304 alin. (9) C. proc. civ., urmând a se dispune

respingerea acesteia, în consecință.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate de recurenții reclamanți, ce permit încadrarea în art.

304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru cele ce succed;

Potrivit art. 304 pct.

5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin hotărârea

dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2)”, iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

„Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar

necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților

prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

Recurenții reclamanți

au formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei date în apel, în sensul

că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.,

respectiv că, în rejudecare, „instanța de apel era obligată ca, în raport de

dispozițiile instanței de casare, să constate că în mod legal și temeinic,

prin notificările depuse succesiv s-a solicitat restituirea unui imobil înscris

la data naționalizării într-o singură carte funciară, transcrierea ulterioară a

unor părți din acest imobil în alte cărți funciare neavând relevanță din

perspectiva reglementărilor Legii nr. 10/2001”, și că, în raport de situația de

fapt stabilită în rejudecare, asupra căreia instanța care rejudecă litigiul are

o deplină putere de apreciere, rezultă că suprafața însumată a acestor imobile

este de 185.657 mp, completarea 3 la raportul de expertiză - răspuns la

obiectivul 2 întocmit de expertul E.

Potrivit art. 315 C.

proc. civ.: (1) „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului” și (4) „La judecarea

recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către

instanța de recurs, dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod

corespunzător”.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că instanța de

trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată

prin decizia instanței de recurs, hotărârea instanței de recurs fiind

obligatorie cu privire la chestiunile de drept dezlegate, însă, cu privire la

starea de fapt a procesului, aceasta urmează a fi stabilită de către instanța

de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeași concluzie sau la altă

concluzie decât cea stabilită în ciclurile procesuale anterioare.

În speță, prin

decizia pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, s-a stabilit irevocabil

că prin notificările formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a

solicitat acordarea de măsuri reparatorii doar în ceea ce privește imobilul

înscris în C.F. Ideciu de Jos la momentul preluării (în prezent transcris în

C.F.), potrivit mențiunilor din cuprinsul notificării ce a fost soluționată

prin decizia contestată, nu și pentru alte imobile înscrise în alte C.F., la

care reclamanții au făcut referire în contestația adresată tribunalului.

Rezultă că instanța

de recurs a tranșat irevocabil că obiectul prezentului litigiu îl constituie

contestația reclamanților, formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, împotriva Dispoziției nr. 50 din 16 iunie 2006 emisă de pârâtul primarul

com. Ideciu de Jos, prin care s-au soluționat notificările reclamanților

formulate în temeiul acestui act normativ potrivit cărora aceștia au solicitat

acordarea măsurilor reparatorii numai pentru imobilul înscris în C.F. la

momentul preluării (în prezent transcris în C.F.), nu și pentru imobilele

înscrise în alte C.F., în aplicarea corectă a art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

dezlegare de drept obligatorie pentru instanța de trimitere, iar

neconformarea instanței de apel acestei dezlegări de drept ar fi atras casarea

hotărârii, ca fiind pronunțată cu încălcarea normei imperative reglementate

prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, prin

decizia de casare, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel

pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt cu privire la suprafețele de

teren ce formează obiectul judecății, respectiv, ”doar în ceea ce privește

lămurirea aspectelor evidențiate cu privire la terenul situat în incinta

Căminului de pensionari Ideciu de Jos, precum și pentru respectarea

principiului neagravării situației reclamanților în propria

contestație (cu referire la terenul restituit în natură și,

respectiv, în compensare prin dispoziția contestată)”, cu motivarea că instanțele

de fond, deși a făcut aplicarea normei invocate în ce privește imobilul din C.F.,

nu au cenzurat pe același temei obiectivele expertizei topo administrate la

prima instanță și completată în apel, cu privire la imobilul înscris în C.F., în

sensul că s-au însumat suprafețele din cele două cărți funciare, fără a le

individualiza, stabilindu-se astfel limitele rejudecării.

În rejudecarea apelului,

se constată că instanța s-a conformat atât dezlegărilor de drept date de

instanța de recurs, în aplicarea art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât și

cu privire la necesitatea administrării unor probe pentru stabilirea pe deplin

a situației de fapt cu privire la imobilele ce formează obiectul judecății, a

cenzurat răspunsul la obiectivul 2 - raport de expertiză completare 3 întocmit

de expert E., care a însumat terenurile înscrise în C.F. Ideciu de Jos,

rezultând suprafața de 185.657 mp, întrucât aceasta ar contraveni chiar

pretențiilor reclamanților formulate prin contestație de a li se restitui

suprafața de 12,95 ha, și a clarificat regimul juridic al terenului înscris în

C.F. Ideciu de Jos situat în incinta căminului de pensionari Ideciu de Jos, precum

și al terenurilor restituite în natură și în compensare, prin decizia

contestată.

În concluzie, față de

considerentele expuse, rezultă că decizia ce face obiectul prezentului recurs

s-a dat cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

De altfel, se

constată că prin aceste critici reclamanții tind la modificarea obiectului

acțiunii, ceea ce este inadmisibil față de dezlegarea obligatorie dată de

instanța de recurs, în aplicarea corectă a art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 - teza finală, în speță, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pe

de o parte, iar pe de altă parte, față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ.,

care prevăd că „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau

obie