ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 361/2016

Decizia nr. 361/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1126 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2006, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții A., născută B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul primarul com. Ideciu de Jos, și, în consecință, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 50 din16 iunie 2006, emisă de primarul com. Ideciu de Jos; s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a imobilului situat în com. Ideciu de Jos, cunoscut sub denumirea „Ștrandul Băile Sărate Ideciu”, redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situație anexă la raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expertul E., care face parte integrantă din sentință, imobilul fiind inițial înscris în C.F.

Ideciu de Jos, suprafața terenului fiind de 5.281 mp; s-a stabilit îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprefața de 32.153 mp, teren, redată de expertul topo în perimetrul cu contur galben pe planul de situație anexă la raportul de expertiză, și pentru construcțiile demolate, constând în două case și un restaurant; s-a respins, ca inadmisibilă, contestația reclamanților pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în C.F.

Ideciu de Jos și s-a dispus înaintarea spre soluționare a cererii din 30 noiembrie 2005 depusă de reclamanți în temeiul Legii nr. 247/2005, precum și cele două notificări din 2001, la Comisia locală de fond funciar Ideciu de Jos, în ce privește cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului extravilan redat de expertul topo atât în planul de situație anexă la raportul de expertiză topo cu contur roz, cât și în completarea la raportul de expertiză cu contur roz, excepție făcând suprafața redată cu contur albastru, și a fost obligat pârâtul primarul com. Ideciu de Jos la plata în favoarea reclamanților a sumei de 4.395 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, deși reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că la acordarea măsurilor reparatorii are prioritate măsura restituirii în natură.

Fiind în prezența unei contestații în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a apreciat, în privința cererilor depuse de reclamanți la data de 24 mai 2007 (filele 334-335 dosar) și reluate la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea întinderii suprafeței revendicate (filele 562-563 dosar), că sunt cereri de modificare a pretențiilor inițiale, respingând argumentele reclamanților în sensul că aceste precizări ale contestației constituie de fapt o mărire a câtimii obiectului, întrucât se tinde la revendicarea încă a unui imobil (imobilul înscris în C.F. Ideciu, cu indicarea, prin urmare, a unei suprafețe mai mari a terenului revendicat), cu privire la care reclamanții nu au formulat notificare, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Din aceste motive, instanța a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. Ideciu, apreciind totodată că nu se mai impune și analiza excepției tardivității. Pe fond, instanța a apreciat că Dispoziția nr. 50/2006 este nelegală și că se impune anularea acesteia, întrucât preluarea imobilului din proprietatea defunctului F. a avut caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii după antecesorul acestora.

În ce privește partea din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos, instanța a reținut faptul că porțiunea de teren care a aparținut antecesorului reclamanților este ocupată de construcții edificate în perioada 1957-1966, în perimetrul revendicat de reclamanți regăsindu-se și o parte din terenul care în prezent este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, pe teren fiind edificate construcții, și că pentru această parte din imobilul revendicat de reclamanți sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, stabilind îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la partea de imobil cunoscută sub denumirea de „Ștrandul Băile Sărate Ideciu”, instanța a reținut faptul că s-au efectuat investiții mari la acest obiectiv, însă imobilul a ajuns în stare de degradare după preluarea lui de către Statul Român. Raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a avut în vedere faptul că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, pentru obiectivul ștrand, s-a autorizat doar efectuarea de lucrări de modernizare și orice alte lucrări (construcții nou edificate) nu pot fi luate în considerare în favoarea apărării pârâtului. Dimpotrivă, raportat la concluziile expertului în specialitatea construcții, instanța a reținut că lucrările de modernizare și construcția nouă sunt demontabile.

În consecință, instanța a apreciat că se impune restituirea în natură a acestui obiectiv către reclamanți, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) teza întâi, art. 7 alin. (1) și (2), și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Cu privire la celelalte imobile revendicate, instanța a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și ale art. V Titlul I din Legea nr. 247/2005, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză topo, întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar E., reiese faptul că terenul în litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan al localității Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona băilor sărate”.

Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol cu destinația curți construcții, teren agricol și neproductiv, iar pe o parte din teren sunt edificate unele cabane (case de vacanță) și în partea de vest sunt atribuite loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care au început să fie edificate case de locuit. Prin Decizia nr. 22/A din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1126 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. x/102/2006. Prin aceeași decizie, Curtea a admis apelul declarat de pârâtul Primarul com. Ideciu de Jos împotriva aceleiași hotărâri, și, în consecință, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că pentru imobilul Ștrandul Băile Sărate Ideciu, înscris în C.F.

Ideciu de Jos, cu teren în suprafață de 5.281 mp, redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul E. (fila 450 dos. fond), a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat pe reclamanții la plata în favoarea pârâtului a sumei de 13.063 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin notificările înregistrate la B.E.J, G. - Reghin, din 04 iulie 2001, reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul care a aparținut antecesorului lor, F., înscris în C.F.

Ideciu de Jos, transcris în C.F. Ideciu de Jos, imobil naționalizat și trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 187/1945, și că reclamanții au mai formulat o cerere, la data de 6 septembrie 2005, demers care constituie o reluare a solicitărilor din cele două notificări depuse în anul 2001. Prin Dispoziția nr. 50/2006 emisă de primarul comunei Ideciu de Jos, s-a dispus acordarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate, în conformitate cu prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, întrucât restituirea în natură sau compensarea cu alte bunuri sau servicii nu este posibilă; reconstituirea în natură a terenului în suprafață de 1,37 ha, care se regăsește pe vechiul amplasament și este liber juridic; reconstituirea în natură a suprafeței de 0,88 ha teren pe un alt amplasament liber, stabilit de comun acord, neacceptat de solicitanți, aflat în imediata apropiere a vechiului amplasament și având aceeași categorie de folosință.

De asemenea, s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,60 ha teren, aceasta fiind soluționată în baza Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 2,71 ha, și a Legii nr. 1/2000, pentru suprafața de 1, 89 ha. Instanța de apel a constatat că imobilul teren înscris în C.F. Ideciu de Jos a constituit proprietatea tabulară a lui F., conform extrasului de carte funciară (fila 58 în dosarul primei instanțe), că a fost preluat în temeiul Decretului nr. 187/1945 și nr. 712/1966, și a trecut în proprietatea Statului Român, astfel cum rezultă din fișa imobilului, din încheierea din 1967 a Notariatului de Stat al raionului Reghin, și din înscrierile de la pozițiile B15 și B16 din C.F.

Ideciu. O parte din imobil a fost dat cu drept de administrare operativă în favoarea Căminului Pensionarilor din comuna Ideciu de Jos, conform încheierii din 1967 emisă de Notariatul de Stat al raionului Reghin, înscrisă în cartea funciară amintită la B16. În această carte funciară este înscris și imobilul cunoscut în prezent sub denumirea de „Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos”. De asemenea, o parte din parcele au categoria de arător, fânețe, livadă, pășune. Față de aceste aspecte, instanța de apel a apreciat că în mod legal prima instanță a constatat existența unei preluări cu caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Reclamanții au dovedit cu actele de stare civilă calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii după antecesorul lor F., decedat la data de 19 iulie 1986, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Apelanții reclamanți au criticat hotărârea atacată din perspectiva respingeri cererii privind restituirea în natură pe vechiul amplasament a terenurilor libere din punct de vedere juridic, ce au aparținut antecesorului acestora, și respingerea precizărilor de acțiune formulate la termenele de judecată din 24 mai 2007 și a cererii din 30 noiembrie 2005 depusă la Primăria Ideciu de Jos. Analizând criticile apelanților și argumentele invocate în susținerea acestora, instanța de apel a constatat că prezentul litigiu constituie o contestație formulată în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, iar obiectul și limitele învestirii instanței se raportează la analiza legalității dispoziției atacate din perspectiva petitelor contestației și a prevederilor Legii nr. 10/2001, aplicabile.

În acest context, s-a reținut că cererile formulate de reclamanți la data de 24 mai 2007 și reluate la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea întinderii suprafeței revendicate, constituie cereri de modificare a pretențiilor inițiale. S-a apreciat, că nu pot fi primite argumentele apelanților în sensul că aceste precizări ale contestației constituie de fapt o mărire a câtimii obiectului, întrucât prin aceasta se tinde la revendicarea a încă unui imobil cu privire la care reclamanții nu au formulat notificare, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu eludarea dispozițiilor alin. (5) al aceluiași articol, potrivit căruia nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru bunul respectiv.

În consecință, s-a reținut că prima instanță a apreciat în mod corect faptul că reclamanții se află într-o cale de atac și a stabilit limitele învestirii prin raportare la petitele contestației inițiale ce prevăd analizarea legalității dispoziției atacate, ca modalitate de soluționare a celor două notificări, respingând ca inadmisibile precizările ulterioare cu privire la revendicarea altor terenuri.

În ceea ce privește criticile referitoare la terenurile în privința cărora tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că, potrivit textului legal menționat, nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Separat de demersurile menționate anterior, reclamanții au mai formulat o cerere înregistrată la Primăria com. Ideciu de Jos din 30 noiembrie 2005 (existentă, în copie, la fila 129 în dosarul tribunalului), prin care au solicitat ca în temeiul Legii nr. 247/2005 să li se restituie în natură imobilul situat în comuna Ideciu de Jos, înscris în C.F. Ideciu de Jos și să fie puși în posesie. În cuprinsul aceste cereri, reclamanții au amintit de terenul aflat în administrarea Căminului pensionarilor din Ideciu, de baia de nămol, de curte, restaurant, grădină, casă, dar și de teren extravilan. Așa cum a reținut și prima instanță, această cerere, din 30 noiembrie 2005, depusă direct la Primăria comunei Ideciu de Jos nu se încadrează în limitele reglementate de Legea nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. V Titlul I din Legea nr. 247/2005 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 18/1991.

Potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate topometrie efectuat în cauză, terenul în litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan al localității Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona băilor sărate”. Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol cu destinația curți construcții, teren arabil, fâneață, tufăriș, iar pe o parte din teren sunt edificate case de vacanță și în partea de vest sunt atribuite loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care sunt edificate case de locuit. Astfel, în completarea la raportul de expertiză aflată la filele 134-135 în dosarul de apel, expertul a enumerat titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar pe aceste terenuri.

În ce privește partea din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos, Curtea a reținut faptul că porțiunea de teren care a aparținut antecesorului reclamanților este ocupată de construcții edificate în perioada 1957-1966. De asemenea, din raportul de expertiză topometrică rezultă că în perimetrul revendicat de reclamanți se regăsește și o parte din terenul care în prezent este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, pe teren fiind edificate construcții. Expertul topo a indicat limita terenului aflat în folosința căminului de pensionari și a precizat că suprafața de teren împrejmuit aflat în folosința căminului de pensionari este de 32.153 mp, neidentificând însă vreo suprafață de teren din cel care a aparținut antecesorului reclamanților, cuprinsă în perimetrul căminului de pensionari, care să fie liberă în înțelesul prevederilor legale incidente.

În aceste condiții, s-a apreciat că în mod legal prima instanță a constatat că în ce privește această parte din imobilul revendicat de reclamanți sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Referitor la susținerea apelanților reclamanți în sensul că instanța a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac ca urmare a nerestituirii în natură a terenului în suprafață de 1,37 ha pe vechiul amplasament și 0,88 ha pe un amplasament liber, aprobate prin pct. 2 și 3 din dispoziție, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită, întrucât prima instanță nu a dispus în acest sens. Cele două puncte din dispoziție se referă la terenuri ce intră sub incidența legilor fondului funciar, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestora în sensul reconstituirii sau nu a dreptului de proprietate privată, limitându-se la a analiza dispoziția atacată din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001.

Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că apelul reclamanților este nefondat și a dispus respingerea acestuia. Referitor la apelul pârâtului, instanța de apel a constatat că principala critică adusă hotărârii atacate privește restituirea în natură a imobilului „Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos”. Conform expertizei topometrice efectuată în cauză, suprafața de teren care se regăsește în incinta ștrandului este de 5.281 mp, identificată în C.F. Ideciu de Jos.

Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică în construcții, efectuat în apel, obiectivul Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos, prin lucrările executate în perioada 2001-2002 pe baza Proiectului Phare, a suferit transformări majore, în sensul că vechile construcții au fost demolate integral iar în locul lor au fost ridicate construcții noi, concluzionând că, din punctul de vedere al realizării construcțiilor noi, se poate considera că s-a obținut un complex nou, excluzând existența izvoarelor de apă sărată. În speță, construcțiile au fost ridicate în baza autorizației de construire din 05 martie 2002 și a certificatului de urbanism din 19 iulie 2001, iar acestea nu sunt ușoare sau demontabile, fiind edificate pe platforme din beton, astfel cum rezultă din raportul de expertiză anterior menționat.

Din această perspectivă, s-a constatat că prima instanță a reținut în mod nelegal incidența prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, și, în consecință, urmare a admiterii apelului declarat de pârâtul primarul com. Ideciu de Jos, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că pentru imobilul Ștrandul Băile Sărate Ideciu, înscris în C.F., cu teren în suprafață de 5.281 mp, redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul E. (fila 450 dos. fond), a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin Decizia nr. 1267 din 08 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/102/2006, s-a respins excepția nulității recursului și, totodată, s-a admis recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 22/A din 19 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, s-a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs, s-a reținut, în primul rând, că, prin dispoziția contestată emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimatul pârât primarul com. Ideciu de Jos, s-a dispus restituirea în natură a unui teren de 1,37 ha pe vechiul amplasament și a unui teren în suprafață de 0,88 ha în compensare, pe un amplasament liber, aflat în imediata vecinătate a terenului notificat, de aceeași categorie de folosință, „stabilit de comun acord, neacceptat de solicitanți”.

Cu privire la aceste terenuri, s-a reținut că dispoziția contestată nu este însoțită de vreo schiță anexă din care să reiasă amplasarea terenului de 1,37 ha restituit în natură pe vechiul amplasament sau a celui de 0,88 ha oferit în compensare (și asupra căruia nu și-au dat acordul de a le fi atribuit cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent), o astfel de critică referitoare la neindividualizarea acestor suprafețe de teren regăsindu-se încă în motivele contestației formulate de reclamanți și înregistrate pe rolul primei instanțe.

În ceea ce privește susținerea recurenților că, în raport de soluțiile pronunțate de tribunal și instanța de apel, li s-a agravat situația în propria cale de atac, întrucât dispoziția contestată a fost anulată, iar instanțele au propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 32.153 mp, (aferent Căminului de pensionari Ideciu de jos), ca și pentru terenul în suprafață de 5.281 mp, (Ștrandul Băile Sărate Ideciu de Jos), în timp ce pentru restul de teren (extravilan) s-a dispus înaintarea cererii din 2005, ca și a celor două notificări din 2001, Comisiei de fond funciar în vederea soluționării potrivit legilor fondului funciar, Înalta Curte a constatat a fi fondată această susținere a recurenților, în sensul că suprimarea măsurii restituirii în natură (1,37 ha pe vechiul amplasament), precum și a celei prin echivalent, dar sub forma compensării cu un teren în natură (0,88 ha) și substituirea acestora cu măsura propunerii de despăgubiri, ori chiar anularea acesteia și trimiterea recurenților în procedura legilor fondului funciar (astfel cum instanța de apel a dezlegat această critică) se circumscrie noțiunii de agravare a situației în propria cale de atac, întrucât contestația formulată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 are regimul juridic al unei căi de atac ce îmbracă forma de procedură prevăzută de lege.

În ceea ce privește fondul pretențiilor recurenților reclamanți, Înalta Curte a constatat că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate decât în parte, dată fiind incompleta stabilire a situației de fapt, astfel încât s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., în limitele ce se vor arăta. Astfel, Înalta Curte a constatat că prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din acest act normativ, recurenții reclamanți au formulat cerere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent (despăgubiri) doar în ce privește imobilul înscris în C.F. la momentul preluării (în prezent transcris în C.F., potrivit mențiunilor din cuprinsul notificării), nu și pentru alte imobile înscrise în alte C.F., la care recurenții reclamanți s-au referit în motivele contestației adresate tribunalului.

Pentru imobilul din C.F., aceștia au formulat cerere completatoare (aflată la fila 334 dos. primă instanță), corect calificată și sancționată de ambele instanțe, într-o legală aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât în ce privește necesitatea respectării termenului de formulare a notificării, precum și în considerarea tezei finale a aceluiași text care dispune că „în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil”. Prin urmare, dacă solicitarea recurenților de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 privea și alte imobile decât cele din C.F., aceștia erau ținuți de a formula câte o notificare distinctă pentru fiecare dintre acestea.

S-a reținut, că instanțele de fond, deși au făcut aplicarea normei invocate în ce privește imobilul din C.F., nu au cenzurat pe același temei obiectivele expertizei topo administrate la prima instanță (și completate în apel) cu privire la imobilul înscris în C.F., astfel că expertiza a însumat suprafețele de teren din cele două cărți funciare (C.F.) fără a fi individualizată suprafața pentru fiecare dintre acestea, așa încât nu este posibilă deducerea și stabilirea exactă a suprafeței de teren ce formează obiectul judecății (C.F.). Aceste concluzii ale expertizei cu privire la suprafața de teren de 179.613 mp, contravin chiar celor susținute de recurenții reclamanți prin contestația formulată, aceștia referindu-se la un total de 12,95 ha teren (pornind de la premisa mai multor cărți funciare, enumerate deja).

De asemenea, aceleași concluzii ale expertului topo au prilejuit recurenților și precizarea contestației de la fila 562 dosar primă instanță, precizare corect sancționată de prima instanță la termenul din 20 octombrie 2009, prin referirea la limitele judecății în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Din acest punct de vedere, Înalta Curte a înlăturat ca nefondate criticile recurenților cu privire la luarea în considerare pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate al autorului lor a incidenței dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut, că, în ce privește terenul în suprafață de 5.281 mp, pe care se află Ștrandul de Băi Sărate Ideciu de Jos, instanțele de fond au stabilit că acesta este amplasat pe terenul din C.F., transcris ulterior în C.F., însă pentru terenul pe care se regăsește amplasat Căminul de pensionari Ideciu de Jos, edificat ulterior preluării, situația de fapt nu este pe deplin stabilită, întrucât nu se cunoaște dacă acesta se află amplasat pe terenul ce a făcut obiectul înscrierii în C.F. inițială, (dată fiind depășirea limitelor mandatului acordat expertului), după cum nici prima instanță, nici cea de apel nu au stabilit întinderea exactă a suprafeței care se suprapune celei care a fost preluată de la autorul recurenților.

S-a mai constatat, că, deși s-a stabilit de către expert că suprafața totală a terenului aferent Căminului este de 32.153 mp, numai o parte din aceasta este plasată pe vechiul amplasament, fără însă a fi măsurată, indicată, iar instanțele au acordat recurenților măsuri reparatorii prin echivalent (propunere de despăgubiri) pentru întreagă această suprafață, iar nu în limitele îndreptățirii lor. În atare situație, Înalta Curte a stabilit că, în rejudecare, prin efectuarea unei noi expertize topo, se impune a se evidenția, identifica și măsura limitele de suprapunere a celor două suprafețe și, în aceste coordonate, se va verifica posibilitatea restituirii în natură, luând în considerare toate impedimentele legale prevăzute de legea specială prin dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la ștrandul de apă sărată Băile Ideciu de Jos, Înalta Curte a constatat că, în mod legal, instanța de apel a dispus (în apelul pârâtului) schimbarea sentinței tribunalului, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contrar celor susținute de recurenți, care au invocat incidența art. 10 alin. (3) din același act normativ, susținând neautorizarea construcțiilor noi în incinta ștrandului, precum și obținerea certificatul de urbanism și a autorizației de construire doar pentru modernizarea acestuia, după formularea notificării. Pe de altă parte, s-a reținut că existența unor titluri de proprietate emise în aplicarea Legii nr. 18/1991, pentru parcele de teren din acest perimetru, exclude luarea în considerare a măsurii restituirii în natură.

Pentru considerentele arătate, s-a apreciat că se impune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, doar în ceea ce privește lămurirea aspectelor evidențiate cu privire la terenul situat în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, precum și pentru respectarea principiului neagravării situației reclamanților în propria contestație (cu referire la terenul restituit în natură și, respectiv, în compensare, prin dispoziția contestată). Pentru cel din urmă obiectiv, s-a stabilit că instanța de rejudecare va solicita intimatului lămurirea amplasamentului celor două suprafețe de 1,37 ha și de 0,88 ha, iar pentru terenul atribuit în compensare va solicita reclamanților precizarea poziției lor neechivoce față de măsura propusă, dat fiind că aceasta nu se poate dispune decât cu acordul persoanelor îndreptățite.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, în rejudecare, prin Decizia nr. 473/A din data de 11 iunie 2015, a admis apelurile declarate de reclamanții și de pârâtul primarul com. Ideciu de Jos; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a suprafeței de 5.890 mp, din terenul înscris în C.F.

Ideciu de Jos, delimitată prin pct. 13-14-15-16-d-17-1-01-015-15a-014-013-13, conform planului de situație Anexa 2 la completarea 3 a raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert E., aflat la fila 169 din Dosarul nr. x/102/2006* al Curții de Apel Târgu-Mureș, care face parte integrantă din prezenta; a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a suprafeței de 1,37 ha (13.700 mp) din parcela delimitată prin pct. a-b-141-c-17-d-135-e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-a, conform aceluiași plan de situație, al cărei amplasament a fost propus de pârât și acceptat de reclamanți; a stabilit îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul „Ștrand”, în suprafață de 6.068 mp, delimitat prin pct. A-B-C-4-3-2-D-A, conform aceluiași plan de situație; a stabilit îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Legii nr. 165/2013, pentru suprafața de 6.474 mp, din terenul înscris în C.F.

Ideciu de Jos și pentru construcțiile demolate; a menținut dispozițiile din sentința atacată privind anularea Dispoziției nr. 50 din 16 iunie 2006 emisă de Primarul com. Ideciu de Jos, respingerea ca inadmisibilă a contestației reclamanților pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în C.F. Ideciu de Jos, înaintarea spre soluționare a cererii din 30 noiembrie 2005, depusă de reclamanți în temeiul Legii nr. 247/2005, precum și a celor două notificări, din 2001, la Comisia Locală de Fond Funciar Ideciu de Jos, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, și a compensat între părți cheltuielile de judecată din apel, reținând, în esență, următoarele; Pentru a se clarifica situația terenului înscris în C.F.

Ideciu de Jos, precum și a suprafețelor de teren de 1,37 ha, respectiv de 0,88 ha, la termenul de judecată din 18 septembrie 2013, s-a pus în discuție oportunitatea efectuării unei noi expertize topografice, ocazie cu care părțile din proces, prin reprezentanții lor, au arătat că sunt de acord cu efectuarea de către același expert care a efectuat expertiza topografică în fazele procesuale anterioare a unei completări la expertiza efectuată în contextul în care expertul are deja toată baza de date cu privire la terenurile în litigiu. În ceea ce privește suprafețele de teren de 1,37 ha și de 0,88 ha, s-a reținut că potrivit procesului-verbal din 18 februarie 2014 încheiat cu ocazia întrunirii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 Ideciu de Jos, la care au participat și reclamanții, s-a discutat situația restituirii suprafețelor respective de teren (filele 38-39 dos.

apel, rejudecare). În privința suprafeței de teren de 1,37 ha, s-a propus ca această suprafață să fie atribuită pe vechiul amplasament, reclamanții fiind de acord cu această propunere. Pentru suprafața de 0,88 ha teren s-a propus ca aceasta să fie atribuită în compensare din rezerva Primăriei constituită în baza Legii nr. 165/2013, reclamanții precizând însă că nu sunt de acord cu această propunere, deoarece amplasamentul respectivei suprafețe este în extravilan. Deși s-a stabilit că discuțiile vor continua cu privire la această din urmă propunere, ulterior părțile nu au ajuns la o înțelegere. La termenul de judecată din 16 aprilie 2014, s-a dispus completarea expertizei topografice de către expertul E. pe baza obiectivelor stabilite de instanță și a obiectivelor propuse de părți, completarea ce a fost depusă la dosar la data de 19 noiembrie 2014 (filele 97-110 dos.

apel rejudecare), iar ulterior, ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți și a solicitării instanței, s-au mai depus la dosar două completări la raportul de expertiză (filele 126-129, respectiv, filele 159-169 dosar apel, rejudecare). În ceea ce privește terenul din perimetrul aferent Căminului de bătrâni și care provine din C.F. Ideciu de Jos, s-a reținut că din rapoartele efectuate de expert reiese că suprafața de 5.890 mp, teren, delimitată prin pct. 13-14-15-16-d-17-1-01-015-15a-014-013-13, conform planului de situație întocmit (filele 19, 169 dosar), nu este afectată de amenajări de utilitate publică și poate fi restituită în natură.

În privința ștrandului, cu privire la care prin decizia de casare s-a stabilit că soluția de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este corectă, expertul a precizat că terenul aferent ștrandului are o suprafață de 6068 mp Referitor la izvoarele de apă sărată, s-a stabilit că acestea sunt situate la o distanță de aproximativ 600-800 metri de bazinul de apă sărată existent în incinta ștrandului și că aceste izvoare nu se regăsesc pe terenul corespunzător celui înscris în C.F. Ideciu de Jos. Expertul a procedat totodată la identificarea suprafeței de 1,37 ha teren (13.700 mp), propusă a fi restituită în natură pe vechiul amplasament, aceasta fiind inclusă în parcela cu suprafața de 18.007 mp, teren, delimitată în planul de situație sus-menționat prin pct. a-b-141-c-17-d-135-e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-a.

Deși expertul a precizat, prin ultima completare la raportul de expertiză, că întreaga suprafață de 18.007 mp, ar putea fi restituită în natură, nefiind afectată de amenajări de utilitate publică, s-a reținut că prin raportul de expertiză efectuat cu ocazia primei judecăți a apelului, (filele 262-265 Dosar nr. x/102/2006 al Curții de Apel Târgu-Mureș), cu privire la aceeași parcelă, expertul a precizat că pe aceasta s-au eliberat titluri de proprietate și s-au dat terenuri în concesiune. Ca atare, instanța de apel a reținut că în raport de propunerea făcută de Primărie, care a avut în vedere această situație, doar suprafața de 13.700 mp, este susceptibilă de a fi atribuită în natură, pe amplasamentul stabilit de comun acord de părțile din proces.

În privința suprafeței de 0,88 ha teren, propusă a fi atribuită în compensare, în contextul în care reclamanții nu au fost de acord cu amplasamentul propus, în lipsa consimțământului acestora, s-a reținut că acest amplasament nu poate fi luat în considerare, reclamanții urmând să beneficieze doar de măsuri reparatorii prin echivalent. În consecință, Curtea a reținut că, în raport de decizia de casare și având în vedere principiul prevalenței restituirii în natură a bunurilor preluate de stat instituit de Legea nr. 10/2001, reclamanților urmează să li se restituie în natură suprafețele de 5.890 mp, teren, respectiv, 13.700 mp, teren. În anexa nr. 2 la completarea nr. 3 la raportul de expertiză, în privința terenurilor care figurează în C.F.

Ideciu de Jos și care fac obiectul judecății, expertul a precizat că din suprafața totală care figurează în această carte funciară a fost preluată de stat suprafața de 32.132 mp Suprafața ștrandului pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este de 6.068 mp, iar pentru suprafețele de teren de 5.890 mp, respectiv, de 13.700 mp este posibilă restituirea în natură. Însumând aceste suprafețe, rezultă o suprafață totală de 25.658 mp (6.068 mp + 5.890 mp + 13.700 mp). În condițiile în care din terenul înscris în C.F. Ideciu de Jos s-a preluat de către stat suprafața de 32.132 mp, scăzând din aceasta suprafața de 25.568 mp, rezultă o suprafață de 6.474 mp, pentru care, nefiind posibilă restituirea în natură, reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent, de care reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze pentru suprafețele de teren sus-menționate, precum și pentru construcțiile demolate, astfel cum s-a stabilit atât prin dispoziția contestată, cât și prin sentința primei instanțe, s-a reținut că acestea urmează a fi stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, având în vedere că prin art. 4 din această lege se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor. În temeiul art. 276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată din apel au fost compensate între părți. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., C. și D., care, după ce au expus istoricul cauzei și au indicat ca temei de drept al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea acestora, au arătat următoarele; Hotărârea recurată este nelegală în raport de dispozițiile art. 314 și ale art. 315 alin. (3) C. proc., civ., față de starea de fapt rezultată în urma suplimentării probatoriului administrat în fața instanței de rejudecare a apelului, deoarece din raportul de expertiză - completare 3, se desprinde în mod evident o stare de fapt vădit diferită față de cea avută în vedere în primul ciclu procesual și reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare. Din acest punct de vedere, se observă că în raportul de expertiză tehnică - completare 3, întocmit de expertul tehnic judiciar E., se concluzionează, în mod explicit, în răspunsul la obiectivul nr. 2, că imobilul care a fost naționalizat de la antecesorul reclamanților menționat în anexele 1, 2 și 3, a constituit un singur corp funciar la data naționalizării, fiind înscris la acea dată într-o singură carte funciară, respectiv în C.F.

Ideciu de Jos, de unde ulterior naționalizării a fost transcris de statul român ori în favoarea unor terți, ori în C.F. a localității Ideciu de Jos, iar suprafața însumată a acestor imobile este de 185.657 mp, (18,56 ha). Raportul de expertiză-completare 3 nu a fost contestat de către intimat, iar din acest punct de vedere valoarea probatorie a acestuia este incontestabilă. În acest sens, art. 315 alin. (1) C. proc., civ., dispune că: "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Precizările pe care le face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate, astfel cum de altfel s-a decis în mod constant și de jurisprudență.

Interpretarea legală concepută de instanța de recurs se poate aplica doar la starea de fapt avută în vedere de aceasta, iar nu și la o stare de fapt fundamental diferită, și care, prin ipoteză, poate determina aplicarea altor reguli de drept. Dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc., civ., conduc și la concluzia potrivit căreia, în privința problemelor de fapt, instanța care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere. Limitele rejudecării sunt determinate, de asemenea, de împrejurările ce au determinat casarea. Formele casării pot fi desprinse din chiar conținutul deciziei pronunțate de instanța de recurs, dar în același timp trebuie să se țină seama și de dispozițiile art. 315 alin. (2) C. proc., civ., text care precizează că după casarea hotărârii devin aplicabile dispozițiile art. 296 C. proc., civilă.

Așadar, în rejudecare, instanța de apel era obligată ca în raport de dispozițiile instanței de casare să constate că în mod legal și temeinic, prin notificările depuse succesiv reclamanții au solicitat restituirea unui imobil înscris la data naționalizării într-o singură carte funciară, respectiv nr. 1793, transcrierea ulterioară a unor părți din acest imobil în alte cărți funciare neavând relevanță din perspectiva reglementărilor Legii nr. 10/2001. Pornind și de la amendamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprins în decizia de casare, potrivit căruia, deși ambele instanțe au reținut plasarea și a acestui teren (zona Băilor Sărate), în extravilanul localității, această împrejurare nu a fost amendată din perspectiva art. 8 din Legea nr. 10/2001, ceea ce în recursul reclamanților și în absența unui recurs al intimatului pârât nu poate fi remediat, față de dispozițiile art. 296 teza finală C. proc., civilă.

Potrivit art. 314, teza finală V.C.P.C., casarea hotărârii a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție numai în scopul aplicării corecta a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, în urma suplimentării probatoriului, în rejudecarea apelului.

Or, prin administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, s-a stabilit pe deplin că, la data naționalizării, imobilul ce a aparținut antecesorului reclamanților a format un singur corp funciar și a fost înscris inițial într-o singură carte funciară, respectiv, C.F., de unde a fost transcris în C.F., a localității Ideciu de Jos, dar și în alte cărți funciare ulterior înființate, cum ar fi C.F., considerându-se în mod greșit că acest imobil este unul distinct de cel înscris inițial în C.F., motiv pentru care dintr-o regretabilă eroare s-a formulat precizarea de acțiune, care a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond, fără nicio semnificație însă în ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/ 2001 și a Normelor metodologice de aplicare unitară a acestei legi, cu respectarea principiului consacrat de prevederile art. 22 pct. 1 lit. a) și b) din norme, care consacră prevalența principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii.

S-a conchis, că, în atare situație, față de dispozițiile cuprinse în decizia de casare și de obligația instanței de rejudecare de a verifica posibilitatea restituirii în natură, luând în considerare toate impedimentele legale prevăzute de legea specială prin dispozițiile art. 10 alin. (2), se impunea ca în urma rejudecării apelului reclamanților să se dispună schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul restituirii în natură a terenurilor libere și stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafețele pentru care nu este posibilă restituirea în natură și construcțiile demolate. S-a mai arătat, că decizia este nelegală, câtă vreme în privința suprafeței de 0,88 ha teren atribuită în natură prin dispoziția primarului și refuzată de recurenții reclamanți, instanța de rejudecare a omis a se mai pronunța prin dispozitiv.

În recurs, pentru termenul din 19 noiembrie 2015, reclamanții au depus o cerere prin care au arătat că renunță la judecata recursului, iar instanța, constatând că pentru a se lua act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de reclamanți nu este suficient înscrisul înaintat de aceștia, întrucât din analiza sa nu există certitudine că semnăturile de pe acesta aparțin reclamanților, a dispus ca pentru termenul următor reclamanții fie să se prezinte personal în instanță pentru a-și exprima voința cu privire la renunțarea la judecata recursului, fie să depună un înscris autentic sau certificat din care să rezulte voința lor de renunțate la judecata recursului. Pentru termenul următor, reclamanții, prin înscris autentic, au solicitat judecata recursului.

În această situație, instanța nu va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului, în sensul art. 246 C. proc. civ., urmând a se pronunța asupra acestuia. Prin întâmpinare, intimatul pârât a invocat excepția nulității recursului formulat de către recurenții reclamanți, cu motivarea că aceștia au criticat situația de fapt stabilită de instanța de apel în rejudecare, ceea ce nu se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Această excepție reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. este neîntemeiată, deoarece dezvoltarea criticilor formulate de recurenții reclamanți face posibilă încadrarea lor în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar recurenții reclamanți au indicat ca temei legal al criticilor formulate art. 304 alin. (9) C. proc. civ., urmând a se dispune respingerea acesteia, în consecință. Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurenții reclamanți, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., de către instanță, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru cele ce succed; Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”, iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”. Recurenții reclamanți au formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei date în apel, în sensul că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., respectiv că, în rejudecare, „instanța de apel era obligată ca, în raport de dispozițiile instanței de casare, să constate că în mod legal și temeinic, prin notificările depuse succesiv s-a solicitat restituirea unui imobil înscris la data naționalizării într-o singură carte funciară, transcrierea ulterioară a unor părți din acest imobil în alte cărți funciare neavând relevanță din perspectiva reglementărilor Legii nr. 10/2001”, și că, în raport de situația de fapt stabilită în rejudecare, asupra căreia instanța care rejudecă litigiul are o deplină putere de apreciere, rezultă că suprafața însumată a acestor imobile este de 185.657 mp, completarea 3 la raportul de expertiză - răspuns la obiectivul 2 întocmit de expertul E. Potrivit art. 315 C. proc.

civ.: (1) „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului” și (4) „La judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător”. Din interpretarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de recurs, hotărârea instanței de recurs fiind obligatorie cu privire la chestiunile de drept dezlegate, însă, cu privire la starea de fapt a procesului, aceasta urmează a fi stabilită de către instanța de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeași concluzie sau la altă concluzie decât cea stabilită în ciclurile procesuale anterioare.

În speță, prin decizia pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, s-a stabilit irevocabil că prin notificările formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii doar în ceea ce privește imobilul înscris în C.F. Ideciu de Jos la momentul preluării (în prezent transcris în C.F.), potrivit mențiunilor din cuprinsul notificării ce a fost soluționată prin decizia contestată, nu și pentru alte imobile înscrise în alte C.F., la care reclamanții au făcut referire în contestația adresată tribunalului. Rezultă că instanța de recurs a tranșat irevocabil că obiectul prezentului litigiu îl constituie contestația reclamanților, formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, împotriva Dispoziției nr. 50 din 16 iunie 2006 emisă de pârâtul primarul com.

Ideciu de Jos, prin care s-au soluționat notificările reclamanților formulate în temeiul acestui act normativ potrivit cărora aceștia au solicitat acordarea măsurilor reparatorii numai pentru imobilul înscris în C.F. la momentul preluării (în prezent transcris în C.F.), nu și pentru imobilele înscrise în alte C.F., în aplicarea corectă a art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dezlegare de drept obligatorie pentru instanța de trimitere, iar neconformarea instanței de apel acestei dezlegări de drept ar fi atras casarea hotărârii, ca fiind pronunțată cu încălcarea normei imperative reglementate prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, prin decizia de casare, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt cu privire la suprafețele de teren ce formează obiectul judecății, respectiv, ”doar în ceea ce privește lămurirea aspectelor evidențiate cu privire la terenul situat în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, precum și pentru respectarea principiului neagravării situației reclamanților în propria contestație (cu referire la terenul restituit în natură și, respectiv, în compensare prin dispoziția contestată)”, cu motivarea că instanțele de fond, deși a făcut aplicarea normei invocate în ce privește imobilul din C.F., nu au cenzurat pe același temei obiectivele expertizei topo administrate la prima instanță și completată în apel, cu privire la imobilul înscris în C.F., în sensul că s-au însumat suprafețele din cele două cărți funciare, fără a le individualiza, stabilindu-se astfel limitele rejudecării.

În rejudecarea apelului, se constată că instanța s-a conformat atât dezlegărilor de drept date de instanța de recurs, în aplicarea art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât și cu privire la necesitatea administrării unor probe pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt cu privire la imobilele ce formează obiectul judecății, a cenzurat răspunsul la obiectivul 2 - raport de expertiză completare 3 întocmit de expert E., care a însumat terenurile înscrise în C.F. Ideciu de Jos, rezultând suprafața de 185.657 mp, întrucât aceasta ar contraveni chiar pretențiilor reclamanților formulate prin contestație de a li se restitui suprafața de 12,95 ha, și a clarificat regimul juridic al terenului înscris în C.F.

Ideciu de Jos situat în incinta căminului de pensionari Ideciu de Jos, precum și al terenurilor restituite în natură și în compensare, prin decizia contestată. În concluzie, față de considerentele expuse, rezultă că decizia ce face obiectul prezentului recurs s-a dat cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. De altfel, se constată că prin aceste critici reclamanții tind la modificarea obiectului acțiunii, ceea ce este inadmisibil față de dezlegarea obligatorie dată de instanța de recurs, în aplicarea corectă a art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - teza finală, în speță, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, față de dispozițiile art. 294 C. proc.

civ., care prevăd că „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obie