ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 31 iulie 2007, reclamantul U.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10667 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 1940 - 1945 a suportat represiunile pregătirii și desfășurării războiului, mizeria, foamea și persecuțiile etnice, alături de părinți, care au fost nevoiți să se refugieze spre Zecehotare și Roșia de Beiuș. Prin sentința civilă nr. 137/CA/2007 - PI din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamantul U.N.

a fost respinsă ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că prin cererea adresată pârâtei reclamantul a arătat că în vara anului 1940 a fost dus de sora bunicii sale într-un sat arondat Roșiei de Beiuș, familia sa refugiindu-se ulterior în aceeași localitate, iar că martorii G.N. și S.D. au declarat că întreaga familie s-a refugiat din cauza persecuțiilor etnice în luna iunie a anului 1940. În raport cu această situație de fapt, prima Instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în luna iunie a anului 1940 neexistând nici o autoritate străină care să exercite o persecuție etnică, dat fiind faptul că Dictatul de la Viena a avut loc la 30 august 1940. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U.N., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., opinând că se încadrează în situația prevăzută de lege. Recurentul a arătat, față de situația de fapt reținută de prima Instanță, că în luna august a anului 1940 a fost readus în localitatea de domiciliu de către tatăl său în vederea continuării școlii, de unde, ulterior, s-a refugiat împreună cu familia, urmare a persecuțiilor etnice suferite. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice". Or, din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile aflate la din dosarul de fond, rezultă că recurentul reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Astfel, Extrasul nr. C/1699 din 1.20.2004 atestă că U.T., tatăl reclamantului, figurează în registrul de evidență al refugiaților români, fiind înregistrat anterior datei de 18 mai 1942, iar potrivit Adresei nr. 8400 din 29 august 2006 emisă de M.A.I. – A.N., același U.T., figurează cu fișa de refugiat nr. 3948 din 17 februarie 1941. De asemenea și declarațiile de martori atestă situația de fapt relatată de recurentul reclamant, iar împrejurarea că, în luna iunie a anului 1940, reclamantul a fost adus, pentru o scurtă perioadă, în localitatea ce ulterior a devenit de refugiu, nu are relevanță în raport cu perioada în care acesta, împreună cu familia, s-a refugiat ca urmare a persecuțiilor etnice suferite.

În concluzie, în baza prevederilor art. 312 alin. (2) și alin (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată, iar, pe fondul cauzei va admite acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.N. împotriva sentinței nr. 137/CA/2007 - PI din 7 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului. Anulează Hotărârea nr. 10667 din 27 aprilie 2007 a C.J.P. Bihor. Obligă pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2008.