ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea

la data de 31 iulie 2007, reclamantul U.N. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10667 din 27 aprilie 2007 emisă de

pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că în perioada 1940 - 1945 a suportat represiunile pregătirii și

desfășurării războiului, mizeria, foamea și persecuțiile etnice, alături de

părinți, care au fost nevoiți să se refugieze spre Zecehotare și Roșia de

Beiuș.

Prin sentința civilă nr. 137/CA/2007 -

PI din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamantul U.N. a

fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre

Instanța a reținut, în esență, că prin cererea adresată pârâtei reclamantul a

arătat că în vara anului 1940 a fost dus de sora bunicii sale într-un sat

arondat Roșiei de Beiuș, familia sa refugiindu-se ulterior în aceeași

localitate, iar că martorii G.N. și S.D. au declarat că întreaga familie s-a

refugiat din cauza persecuțiilor etnice în luna iunie a anului 1940.

În raport cu această situație de fapt,

prima Instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în luna iunie a anului 1940 neexistând

nici o autoritate străină care să exercite o persecuție etnică, dat fiind

faptul că Dictatul de la Viena a avut loc la 30 august 1940.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs U.N., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate,

pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., opinând că se încadrează

în situația prevăzută de lege.

Recurentul a arătat, față de situația

de fapt reținută de prima Instanță, că în luna august a anului 1940 a fost

readus în localitatea de domiciliu de către tatăl său în vederea continuării

școlii, de unde, ulterior, s-a refugiat împreună cu familia, urmare a

persecuțiilor etnice suferite.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările

ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind

strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată" în altă

localitate conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare

a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

Or, din probatoriul administrat în

cauză, în speță înscrisurile aflate la din dosarul de fond, rezultă că

recurentul reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind

îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de

acesta în conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Astfel, Extrasul nr. C/1699 din

1.20.2004 atestă că U.T., tatăl reclamantului, figurează în registrul de

evidență al refugiaților români, fiind înregistrat anterior datei de 18 mai

1942, iar potrivit Adresei nr. 8400 din 29 august 2006 emisă de M.A.I. – A.N.,

același U.T., figurează cu fișa de refugiat nr. 3948 din 17 februarie 1941.

De asemenea și declarațiile de martori atestă

situația de fapt relatată de recurentul reclamant, iar împrejurarea că, în luna

iunie a anului 1940, reclamantul a fost adus, pentru o scurtă perioadă, în

localitatea ce ulterior a devenit de refugiu, nu are relevanță în raport cu

perioada în care acesta, împreună cu familia, s-a refugiat ca urmare a

persecuțiilor etnice suferite.

În concluzie, în baza prevederilor art. 312

alin. (2) și alin (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în

tot sentința atacată, iar, pe fondul cauzei va admite acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de U.N. împotriva

sentinței nr. 137/CA/2007 - PI din 7 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată în

sensul că admite acțiunea reclamantului.

Anulează Hotărârea nr. 10667 din 27

aprilie 2007 a C.J.P. Bihor.

Obligă pârâta la emiterea unei noi

hotărâri prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu

data de 1 noiembrie 2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 februarie 2008.