ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2493/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol judecarea apelului formulat de inculpatul Ț.F. împotriva sentinței penale nr. 426 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului Ț.F. și a amânat judecarea apelului la 8 august 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța Curții de Apel a motivat că până la termenul când a pronunțat încheierea nu au intervenit împrejurări noi de natură să modifice temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului. S-a reținut că instanța de fond l-a condamnat, la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

Instanța a motivat că nici cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu este fondată, întrucât așa cum a reținut nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul. În motivele de recurs a susținut că deși a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara instanța nu s-a pronunțat efectiv în legătură cu această cerere. Consideră că această omisiune este nelegală și a cerut casarea încheierii cu trimitere la instanța care a pronunțat-o. Pe de altă parte, susține că încheierea din 29 mai 2008 a aceleiași curți de apel prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului Ț.F.

este lovită de nulitate fiind semnată de 3 judecători. Recursul inculpatului este nefondat. În mod corect instanța apelului a motivat că temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă se mențin. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Sunt realizate condițiile art. 143 alin. (1) și art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru arestarea inculpatului. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că potrivit art. 160 b alin. (3) în cursul judecății instanța care verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Așa cum s-a arătat nu s-a schimbat nimic cu privire la situația care a determinat arestarea preventivă a inculpatului, astfel că revocarea sau modificarea acesteia ar fi netemeinică. Nu are relevanță nici invocarea faptului că instanța a cărei încheiere este atacată nu s-a pronunțat expres cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Așa cum s-a arătat instanța a motivat care sunt temeiurile pentru a nu înlocui măsura și în mod expres a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, ceea ce în înțelesul limbii române exclude că instanța ar fi modificat această măsură. Referitor la critica pe care recurentul inculpat o aduce încheierii din 29 mai 2008, Înalta Curte constată că este investită să judece doar recursul împotriva încheierii din 8 iulie 2008. Prin urmare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F. împotriva încheierii din 8 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 36865/3/2007 (990/2008). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, azi 30 iulie 2008.