ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3859/2007

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 18 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 227/98/2006,

Curtea de Apel București, secția

I

penală, a înlocuit

măsura arestării preventive a apelantului inculpat R.M.

cu

măsura obligării de a nu părăsi România, fără încuviințarea instanței, în baza

300

2

raportat Ia art. 139 alin. (l) și art. 145

1

C. proc.

pen.

A stabilit și obligațiile cărora li se va supune inculpatul pe durata

acestei măsuri. S-au aplicat și prevederile art. 145 alin. (2

2

) și alin.

(2

2

) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București.

Recurentul a solicitat casarea încheierii, înlăturarea înlocuirii

măsurii

arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara și menținerea măsurii

arestării

preventive, susținând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte constată, că recursul declarat de parchet este fondat,

pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 139 alin. (l) C. proc. pen., „Măsura

preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură

preventivă, când s-au schimbat

temeiurile care au determinat luarea

măsurii.

Conform alin. (3

3

) al

aceluiași articol, măsura arestării preventive poate fi

înlocuită

cu una din măsurile prevăzute de art. 136 alin. (l) lit. b) și c).

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste

dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, a dispus înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea

instanței.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel nu este

justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile

de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul R.M. a

fost inițial arestat

în vederea aducerii

sale în fața autorităților judiciare competente existând motive

verosimile

de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate

de un tribunal

competent [(art. 5 pct. l lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul

condamnării inculpatului la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată

prin Sentința penală nr. 148 din 14.03.2007 a Tribunalului Ialomița, secția

penală.

Chiar dacă sentința nu a rămas definitivă, menținerea arestării

preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată

pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani

închisoare și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, s-a reținut, în fapt, că în noaptea de 23 aprilie 2005,

inculpatul R.M. nu s-a supus legitimării solicitate de agentul de poliție D.D.,

pe care l-a lovit cu partea din față a autoturismului, proiectându-l pe capota

motorului, executând apoi o deplasare în zig-zag pe șosea, pe o distanță de 50

m., capotă de pe care, în final polițistul a căzut. Ulterior, inculpatul a

continuat să conducă autoturismul pe distanța Jilavele - Urziceni, fără a

poseda permis de conducere.

Măsura arestării preventive este justificată și în prezent, fiind

întrunite atât cerințele art. 300

2

și ale art. l60

b

alin.

(3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F.

Constatând că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului și că nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 139 alin. (l) și alin. (3

5

) raportate la art. 136 alin. (l) lit.

c) C. proc. pen., înalta Curte va admite recursul declarat de parchet.

Temeiurile arestării preventive care subzistă și în prezent sunt cele

prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., existând temerea că pus în

libertate inculpatul se va sustrage, din nou răspunderii penale, iar pedeapsa

prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, inculpatul prezentând

pericol pentru ordinea publică.

În consecință, Înalta Curte va admite

recursul declarat de parchet, va casa

încheierea atacată

și va înlătura dispoziția privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi țara.

De asemenea, se va menține arestarea preventivă a inculpatului.

Nu se poate susține că fiind arestat preventiv de un an și 6 luni, iar

condamnarea dată de prima instanță fiind de 2 ani și 6 luni, arestul preventiv

s-ar fi transformat în executarea pedepsei, întrucât împotriva sentinței s-a

declarat recurs și de către parchet, iar cuantumul pedepsei ar putea fi majorat

în cele două căi de atac (apel și recurs). Totodată, potrivit art. 88 C. pen.,

durata reținerii și a arestării preventive se scade din durata pedepsei

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva încheierii din 18 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 227/98/2006

(1044/2007), privind pe intimatul inculpat R.M.

Casează încheierea atacată și înlătură dispoziția privind înlocuirea

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Menține arestarea preventivă a inculpatului R.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2007.