ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3859/2007

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 18 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 227/98/2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a înlocuit măsura arestării preventive a apelantului inculpat R.M. cu măsura obligării de a nu părăsi România, fără încuviințarea instanței, în baza 300 2 raportat Ia art. 139 alin. (l) și art. 145 1 C. proc. pen. A stabilit și obligațiile cărora li se va supune inculpatul pe durata acestei măsuri. S-au aplicat și prevederile art. 145 alin. (2 2 ) și alin. (2 2 ) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Recurentul a solicitat casarea încheierii, înlăturarea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și menținerea măsurii arestării preventive, susținând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte constată, că recursul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 139 alin. (l) C. proc. pen., „Măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Conform alin. (3 3 ) al aceluiași articol, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una din măsurile prevăzute de art. 136 alin. (l) lit. b) și c). Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel nu este justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul R.M. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. l lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 148 din 14.03.2007 a Tribunalului Ialomița, secția penală. Chiar dacă sentința nu a rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, s-a reținut, în fapt, că în noaptea de 23 aprilie 2005, inculpatul R.M. nu s-a supus legitimării solicitate de agentul de poliție D.D., pe care l-a lovit cu partea din față a autoturismului, proiectându-l pe capota motorului, executând apoi o deplasare în zig-zag pe șosea, pe o distanță de 50 m., capotă de pe care, în final polițistul a căzut. Ulterior, inculpatul a continuat să conducă autoturismul pe distanța Jilavele - Urziceni, fără a poseda permis de conducere. Măsura arestării preventive este justificată și în prezent, fiind întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. l60 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F. Constatând că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 139 alin. (l) și alin. (3 5 ) raportate la art. 136 alin. (l) lit. c) C. proc.

pen., înalta Curte va admite recursul declarat de parchet. Temeiurile arestării preventive care subzistă și în prezent sunt cele prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., existând temerea că pus în libertate inculpatul se va sustrage, din nou răspunderii penale, iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, inculpatul prezentând pericol pentru ordinea publică. În consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa încheierea atacată și va înlătura dispoziția privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. De asemenea, se va menține arestarea preventivă a inculpatului.

Nu se poate susține că fiind arestat preventiv de un an și 6 luni, iar condamnarea dată de prima instanță fiind de 2 ani și 6 luni, arestul preventiv s-ar fi transformat în executarea pedepsei, întrucât împotriva sentinței s-a declarat recurs și de către parchet, iar cuantumul pedepsei ar putea fi majorat în cele două căi de atac (apel și recurs). Totodată, potrivit art. 88 C. pen., durata reținerii și a arestării preventive se scade din durata pedepsei

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î N

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 18 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 227/98/2006 (1044/2007), privind pe intimatul inculpat R.M. Casează încheierea atacată și înlătură dispoziția privind înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Menține arestarea preventivă a inculpatului R.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2007.