ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 228/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din ședința publică din 29 noiembrie 2005, a decis, printre altele, în baza art. 300 2 , raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive a inculpaților T.M. și P.V. S-a reținut că din analiza temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive rezultă că acestea se mențin și în prezent și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Din probele administrate, rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, fiind deci îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 raportat la art. 143 C. proc.

pen. Curtea a considerat că sunt întrunite și celelalte condiții impuse cumulativ de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de furt, furt calificat și înșelăciune prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a spus că trebuie avute în vedere, în acest sens, natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, modalitatea concret de săvârșire a acestora, precum și persoana inculpaților, existând temerea că puși în libertate vor săvârși și alte fapte de același gen.

Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Curtea, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., va menține arestarea preventivă a inculpaților. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul T.M., invocând art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., solicitând desființarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Cu ocazia dezbaterii recursului, apărătorul recurentului a invocat și faptul că prin menținerea arestării preventive s-au încălcat mai multe principii și anume: principiul libertății individului, principiul prezumției de nevinovăție și principiul egalității de tratament, în procesul penal și principiul reglementat de art. 3 alin. (5) C.E.D.O., referitor la durata rezonabilă a arestării preventive.

Recursul este nefondat. În speță, nu se confirmă susținerea că hotărârea ar fi contrară legii sau că prin ea, s-ar fi făcut o greșită aplicare a legii. Dimpotrivă, contrar susținerilor recurentului, din actele dosarului rezultă existența temeiului avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, art. 148 lit. h) C. proc. pen., și, menținerea acestuia neschimbat, existând, astfel, starea de pericol concret cerută de lege, pentru menținerea stării de arest. Existența, în ce-l privește pe recurent a temeiului pentru menținerea stării de arest a inculpatului face ca acesta să nu poată invoca eficient încălcarea de către instanță a nici unuia din cele 4 principii enumerate. În atare situație, în mod concret, prima instanță, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., a menținut arestarea preventivă a celor 2 inculpați, inclusiv a recurentului. Așa fiind, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpatul T.M., ca nefondat, și să-l respingă, ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3795/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2006.