ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3765/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3765/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

tribunal la 30 august 2007 revizuentul I.G.D., rezident permanent în SUA, cu

domiciliul ales în România, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 968 din

20 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

dosarul nr. 10065/300/2006, care este potrivnică deciziei civile nr. 396 A din

15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, din

dosarul nr. 31/5/2001.

În motivarea cererii, revizuentul a

precizat că prin decizia civilă nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă, i-au fost stabilite drepturile sale de

proprietate asupra unor spații de 80 mp, în imobilul situat în sector 1, iar

prin decizia nr. 968 din 26 iunie 2007 se aduce atingere dreptul său de

proprietate stabilite prin acte autentice (contractul nr. 1221/1996 și actul

adițional 190/1999).

Se atașează la cererea de revizuire:

copia deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului București, copia

deciziei civile nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București.

În cauză s-a dispus în baza art. 164

C. proc. civ. conexarea dosarului nr. 7811/1/2007 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție la dosarul nr. 7714/1/2007, dosarul 7811/2007 având ca obiect

cererea de revizuire formulată de numita I.E. împotriva deciziei civile nr. 968

din 26 iunie 2007 a Tribunalului București care ar veni în contradicție cu

decizia civilă nr. 396 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București.

Această decizie a Curții de Apel București, așa cum învederează revizuienta, ar

fi rezolvat definitiv litigiul dintre ea, numitul V.G. și I.G.D. printr-o

hotărâre cu putere de lucru judecat, ce nu poate fi înlăturată de o altă

instanță inferioară în grad fără probe și fără motiv legal.

Se atașează la cererea de revizuire:

copiile deciziei civile Curtea de Apel București și a Tribunalului București,

copia sentinței civile nr. 1271 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului

2 București, copia „convenției” încheiată între I.E., în nume propriu și ca

mandatar al lui I.G.D., cu numitul V.G., întâmpinare formulată de numitul

I.G.D.

Prin cererea de completare a cererii

inițiale, formulată de numita I.E. revizuienta precizează că solicită și

revizuirea deciziei civile nr. 95 din 21 ianuarie 2008 care ar fi potrivnică

deciziei nr. 396 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, completând

cererea de revizuire și motivând-o în drept și pe dispozițiile art. 322 pct. 2

C. proc. civ., deoarece instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui lucru cerut și

anume asupra cererii sale introdusă la Judecătoria sectorului 2 București,

având ca obiect constatarea nulității convenției încheiate la 9 septembrie

2002.

Analizând cererea de revizuire

formulată de revizuientul I.G.D. împotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie

2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., conexată cu cererea de revizuire

formulată de numita I.E., împotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie 2007 a

Tribunalului București și deciziei nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, întemeiată atât pe dispozițiile art. 322 pct.

2 C. proc. civ., dar și pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Ambele cereri de revizuire formulate

de revizuienții I.D.G. și I.E., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., vizează contrarietatea de hotărâri dintre deciziile nr. 396 A din

15 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și decizia

civilă nr. 968 din 26 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, contrarietate ce nu se verifică în speță pentru următoarele

considerente:

Prin decizia civilă nr. 396 A din 15

octombrie 2002 a Curții de Apel București s-a admis apelul declarat de

apelanții-reclamanți I.E. și I.G.D., împotriva sentinței civile nr. 404 din 11

aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost

schimbată sentința în sensul admiterii acțiunii (astfel cum a fost modificată),

fiind obligat pârâtul V.G. să predea reclamanților spațiul de 80 mp situat în

București, sector 5, fiind obligat pârâtul și la contravaloarea în lei a 1000

dolari pe lună, reprezentând daune interese (de la data pronunțării hotărârii până

la executarea obligației).

Prin decizia civilă nr. 968 din 26

iunie 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei

de interes a cererii de aderare la apelul declarat de I.G.D., formulată de

I.E., a respins ca lipsită de interes cererea de aderare la apel și a respins

ca nefondate apelurile formulate de apelanta I.E. și I.G.D., împotriva

sentinței civile nr. 1271 din 20 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria

sectorului 2 București. Prin sentința civilă nr. 1271 din 20 februarie 2007 s-a

respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta I.E., având ca obiect

rezoluțiunea convențiilor încheiate la 9 septembrie 2002 și 5 septembrie 2003

(încheiat cu pârâtul V.G.), constatarea nulității absolute a acelorași

convenții, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientul I.G.D.

Rațiunea reglementării revizuirii

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în necesitatea de a se

înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele de

judecată au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect,

aceeași cauză și aceleași părți. Această cerere de revizuire trebuie să-și

găsească suportul logic în respectarea principiului puterii lucrului judecat și

care ar trebui să conducă în final la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu

încălcarea acestui principiu.

Pentru a fi aplicate aceste

prevederi legale, este necesar ca cele două hotărâri să conțină elementele

caracteristice pentru existența autorității de lucru judecat și anume:

identitatea de părți, de obiect și de cauză.

Litigiul soluționat de Curtea de

Apel București în dosarul nr. 3115/2001 (în care s-a pronunțat deciziei civile

nr. 396 A/2002) a avut ca obiect obligația de predare către reclamanții I.E. și

I.G.D. de către pârâtul V.G. a spațiului în suprafață de 80 mp situată în

București, și obligarea pârâtului la daune cominatorii.

Instanța de judecată a reținut că

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996, pârâții V. au cumpărat de

la I.G. autorul reclamanților și intimata H.E. un teren în suprafață de 324 mp

situat în București, iar prețul vânzării urma să fie achitat prin edificarea a

două apartamente în corpul B al imobilului ce urma a fi construit de

cumpărătoare, ca spațiu locuibil de 80 mp pentru fiecare și în valoare de

40.000 dolari; la 19 ianuarie 1999, prin actul adițional încheierii la BNP

L.S., părțile au convenit prelungirea termenului de predare a apartamentelor la

31 decembrie 1999.

Instanța a reținut aplicabilitatea

prevederilor art. 1073 și art. 1078 C. civ., apelanții fiind îndrituiți să

primească suprafața de 80 mp, înscrisă în contract, deoarece la 7 februarie

2000 pârâtul a adresat o ofertă de plată a prețului datorat fie prin

achiziționarea unui apartament într-o zonă aleasă de reclamantă, fie prin

atribuirea unui spațiu de 80 mp situat în corpul A al imobilului din str. B. ,

iar reclamanta a acceptat-o.

Curtea de Apel București a obligat

deci pe pârâtul V.G. să predea reclamantului spațiul de 80 mp situat la etajul

5 al imobilului din București, str. B., nr. 75, obligând de asemenea, în baza

art. 1082 C. civ., pe pârâți, la daunele interese solicitate deoarece pârâții

puși în întârziere pe notificare, nu și-au executat obligația asumată prin

contract.

În al doilea dosar, 10065/300/2006

al Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta a solicitat prin

cererea dedusă judecății rezoluțiunea convențiilor încheiate la 9 septembrie

2002 și 5 septembrie 2003, precum și constatarea nulității absolute a acestora,

acesta constituind și obiectul cererii de intervenție formulat de numitul

I.G.D. Cererile au fost respinse de instanța de fond și instanța de apel a

respins apelul împotriva sentinței civile nr. 1271 din 20 februarie 2007 a

Judecătoriei sectorului 2 București, reținându-se că la data de 9 septembrie

2002 între pârâtul V.G. și reclamanta I.E., în nume propriu, dar și ca

mandatară a intervenientei I.G.D. s-a încheiat o convenție, prin înscris sub

semnătură privată, prin care părțile au convenit ca obligația pârâtului V.G. de

a le preda un spațiu de 80 mp în imobilul din București, str. B., nr. 75 să fie

înlocuită cu obligația de a le plăti suma de 70.000 dolari SUA, iar la data de

5 septembrie 2003 s-a încheiat o convenție între C.C. și reclamanta I.E.,

cererile de rezoluțiune și de constatare a nulității absolute a acestor

convenții fiind respinse de instanțele de judecată.

Din situația de fapt mai sus

prezentată, rezultă fără echivoc că nu există contrarietate de hotărâri pentru

a fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece obiectul

litigiilor este diferit; în primul proces obiectul îl reprezintă acțiunea

privind obligația de predare a spațiului de 80 mp, care constituie o obligație

de a face, acțiunea reclamantei avându-și temeiul în contractul încheiat între

părți sub nr. 1221/1996.

În al doilea dosar, litigiul a avut

ca obiect acțiunea în rezoluțiune și în constatarea nulității absolute a două

convenții încheiate la 9 septembrie 2002 și 5 septembrie 2003. Rezoluțiunea

constituie desființarea, cu efecte retroactive, a contractelor sinalagmatice

datorită neexecutării culpabile a obligației uneia dintre părți.

Nulitatea convențiilor constă în

lipsirea de efecte a acelor acte juridice încheiate cu nerespectarea normelor

privind condițiile sale de validitate, fiind o cauză de ineficacitate a actului

juridic civil care produce ca și rezoluțiunea efecte retroactive (ex tunc).

Ambele acțiuni (în rezoluțiune și în

constatarea nulității), privesc cele două convenții încheiate în 2002 respectiv

există identitate, și anume ceea ce interesează sub aspectul autorității de

lucru judecat este cauza raportului juridic al dreptului, pus în discuție (

causa

debendi

), iar nu cauza acțiunii civile în ansamblu (

causa petend

i).

Cauza dreptului o constituie cauza cererii de chemare în judecată, iar în speță

a doua cerere se bazează pe o altă cauză, având un alt temei juridic.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge cererile de revizuire formulată de

revizuienții I.E. și I.G.D. împotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007

a Tribunalului București.

În privința cererii de revizuire

formulate de aceiași revizuienți împotriva deciziei nr. 95 din 21 ianuarie 2008

a Curții de Apel București, nici această cerere nu poate fi primită, nefiind

incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin această decizie pronunțată în

dosarul nr. 10065/300/2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

s-au respins ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă I.E. și

de recurentul-intervenient I.G.D. împotriva deciziei civile nr. 968 din 26

iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

menținându-se această decizie.

Prin cererea completatoare,

revizuienta I.E. invocă practic și contrarietatea deciziei civile nr. 396 A din

15 octombrie 2002 a Curții de Apel București față de decizia civilă nr. 95 din

21 ianuarie 2008 a Curții de Apel București. Prin această decizie s-a menținut

decizia nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului București, fiind pronunțată de

Curtea de Apel București ca instanță superioară, în calea de atac a recursului,

împotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului București, față de

care s-a analizat în cele expuse mai sus incidența dispozițiilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ., făcând astfel de prisos cercetarea identității de obiect,

cauză și părți față de dosarul nou format în calea de atac a recursului

împotriva deciziei civile nr. 968/2007, reținându-se că nu există identitate de

obiect cu dosarul Curții de Apel București, în care s-a pronunțat decizia

civilă nr. 396 A din 15 octombrie 2002.

Prin reglementarea art. 322 pct. 7

C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care,

judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența

lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu

se pot concilia.

Ori așa cum rezultă din cele

arătate, nu se pune în speță problema întrunirii triplei identități, de obiect,

cauză și de părți, cu privire la cele două cereri de chemare în judecată,

astfel încât soluționarea din al doilea dosar să fi adus atingere puterii de

lucru judecat din primul dosar.

În ceea ce privește cererea de

revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta

Curte de casație și Justiție constată că potrivit dispozițiilor art. 323 alin.

(1) C. proc. civ. „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat

hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”.

Acest text de lege cuprinde o normă

de competență materială imperativă, de la care nu se poate deroga, chiar dacă

revizuienții au formulat două cereri de revizuire, ale căror motive atrag

competențe diferite și chiar dacă prin aceeași cerere s-a solicitat revizuirea

mai multor hotărâri.

În speță nu poate opera prorogarea

de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca

aceasta să soluționeze și cererea revizuientei I.E. întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ci fiecare instanță va trebui să soluționeze

cererea în legătură cu motivele pentru care este competentă.

Astfel, revizuienta I.E. solicită

revizuirea deciziei civile nr. 95 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

conform completării de la fila 32 din dosarul nr. 7811/1/2007 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, deoarece instanțele de judecată nu s-ar fi pronunțat

asupra cererii sale (introduse la Judecătoria sectorului 2 București), și anume

asupra cererii privind constatarea nulității convenției încheiate la 9

septembrie 2002, în „cererea de modificare a acțiunii” din 15 septembrie 2006).

Această cerere este de competența

Curții de Apel București care a pronunțat decizia nr. 95 din 21 ianuarie 2008,

singura instanță competentă din punct de vedere material să o soluționeze,

motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va disjunge această

cerere și o va trimite spre competentă soluționare Curții de Apel București, în

baza art. 158 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererile de revizuire

formulate de revizuenții I.G.D. și I.E. împotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie

2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și împotriva deciziei nr.

95 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Disjunge cererea de revizuire

formulată de revizuenta I.E. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. și trimite cauza Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2008.