ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3110 din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 6652/2/2006, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de SC O.T. SRL București, în contradictoriu cu C.N.A., având ca obiect anularea deciziei nr. 364 din 13 iunie 2006 emisă de pârâtă, prin care a fost aplicată reclamantei sancțiunea amenzii de 10.000 RON, pentru încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1), (3) și (4) din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A. privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că sancțiunea a fost aplicată reclamantei deoarece la postul O.T.V.

în emisiunea D.D.D. din data de 7 iunie 2006 invitatul emisiunii a făcut afirmații calomnioase la adresa mai multor oameni politici, iar astfel nu a fost respectat dreptul persoanelor lezate la propria imagine, și realizatorul emisiunii nu și-a îndeplinit obligația de a nu permite invitaților săi să folosească un limbaj injurios și de a le pune în vedere să-și probeze afirmațiile acuzatoare. În controlul de legalitate a actului a evaluat instanța și comportarea reclamantei anterior emiterii actului atacat, constatând că ea a mai fost sancționată anterior pentru nerespectarea acelorași dispoziții, astfel încât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002. A considerat instanța că pasivitatea persoanelor fizice lezate, invocată de reclamantă ca motiv de netemeinicie a sancționării ei, nu îngrădește dreptul autorității competente în domeniu de a aplica sancțiuni, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.

Pe baza conținutului raportului de monitorizare care a stat la baza deciziei de sancționare, instanța a constatat că faptele reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1), (3) și (4) din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A. A înlăturat instanța susținerea reclamantei privind atitudinea discriminatorie a C.N.A. în raport cu alte posturi de televiziune, considerând că este lipsită de interes în raport cu obiectul cauzei. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată. 1. În motivarea cererii, recurenta susține nelegalitatea sentinței, arătând: - Că în mod greșit instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției faptul că emitenta deciziei nr. 364 din 13 iunie 2006, ar fi respectat prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 prin existența altor somații adresate postului O.T.V.

întrucât art. 91 al Legii nr. 504/2002 prevede că „constituie contravenție nerespectarea de către radiodifuzorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi, altele decât cele prevăzute de art. 90 alin. (1), precum și a dispozițiilor având caracter normativ emise de Consiliu. În cazurile prevăzute la alin. (1), Consiliul sau, după caz, I.G.C.T.I. va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate”. Prin urmare consideră recurenta că legiuitorul nu vorbește, despre emiterea unei somații „pe teme” ci despre o somație corespunzătoare unei fapte.

- Că potrivit art. 91 din Legea nr. 504/2002 era obligat, în situația în care aprecia că au fost încălcate dispozițiile legale, să emită în primă fază o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate și doar în situația în care radiodifuzorul nu intra în legalitate în condițiile stabilite prin somație sau încalcă din nou aceste prevederi ar fi putut aplica o amendă contravențională. - Că O.T.V. „a mai fost sancționat” pentru nerespectarea reglementărilor cu privire la informarea corectă, însă aceste sancțiuni au fost aplicate pentru fapte diferite ce au fost săvârșite în emisiuni diferite de altă natură. 2. Susține recurenta și netemeinicia hotărârii, arătând că doar în măsura în care „persoana lezată”, singura în măsură să aprecieze cu privire la atingerea demnității și imaginii sale, nu ar fi rămas în pasivitate, C.N.A.

ar fi putut interveni în calitatea sa de garant al interesului public, potrivit art. 41 din Legea nr. 504/2002, conform căruia „orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naționalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare și nu exclude dreptul persoanei lezate să se adreseze instanțelor judecătorești”. 3. Critică recurenta atitudinea discriminatorie a C.N.A. care nu aplică unitar legea, întrucât, în situații de fapt identice cu cea în speță, postul de televiziune T.V.R. a fost sancționat doar cu o solicitare de a nu mai difuza imagini fără acordul persoanelor implicate, nici măcar cu o „somație”.

4. În fine, arată recurenta că raportul de monitorizare a postului consemnează și dovedește că moderatorul emisiunii incriminate a cerut de mai multe ori pe parcursul emisiunii, ca invitatul să probeze cele afirmate. Recursul nu se fondează. 1. În ceea ce privește încălcarea art. 91 din Legea nr. 504/2002, criticile sunt nefondate, întrucât, pentru încălcarea dreptului la propria imagine al unor persoane, postul de televiziune O.T.V. a mai fost sancționat anterior de opt ori: în perioada iulie 2005 – martie 2006 de cinci ori, sub incidența Deciziei C.N.A.

nr. 248/2004 privind protecția demnității și a dreptului la propria imagine, articolul 14; în perioada aprilie-iunie 2006 de trei ori, sub incidența Deciziei nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, articolul 42. 2. Dreptul la replică al persoanei lezate prevăzut de art. 41 din Legea nr. 504/2002, urmat sau nu și de o acțiune în justiție împotriva persoanei care a adus atingere dreptului la imagine al altei persoane, nu a fost prevăzut de către legiuitor ca o condiție prealabilă pentru C.N.A. pentru aplicarea sancțiunii față de difuzorul/ postul TV. C.N.A.

reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și, ca urmare, are obligația de a asigura respectarea exprimării pluraliste de idei și opinii, protejarea demnității umane, potrivit Titlului II din Decizia normativă nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. 3. Invocarea unor precedente de speță în activitatea C.N.A. nu poate fi primită în cauza de față, astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond, iar câtă vreme decizia de sancționare a recurentei s-a dovedit legală și temeinică, pe baza celor mai sus arătate, este justificată menținerea sancțiunii.

4. Raportul de monitorizare în baza căruia a fost emisă decizia de sancționare reprezintă o transcriere a dialogului moderatorului cu invitatul său, iar din conținutul său rezultă că moderatorul, departe de a-i cere interlocutorului să-și probeze afirmațiile, s-a amuzat de injuriile pe care acesta le profera și chiar l-a provocat să se exprime împotriva unor persoane politice cu replici care dovedesc nesocotirea normelor Legii audiovizualului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 3110 din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2007.