ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.
3110 din 23 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 6652/2/2006, a
fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de SC O.T. SRL București, în
contradictoriu cu C.N.A., având ca obiect anularea deciziei nr. 364 din 13
iunie 2006 emisă de pârâtă, prin care a fost aplicată reclamantei sancțiunea
amenzii de 10.000 RON, pentru încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1), (3)
și (4) din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A. privind Codul de reglementare a
conținutului audiovizual.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut că sancțiunea a fost aplicată reclamantei deoarece la postul
O.T.V. în emisiunea D.D.D. din data de 7 iunie 2006 invitatul emisiunii a făcut
afirmații calomnioase la adresa mai multor oameni politici, iar astfel nu a
fost respectat dreptul persoanelor lezate la propria imagine, și realizatorul
emisiunii nu și-a îndeplinit obligația de a nu permite invitaților săi să
folosească un limbaj injurios și de a le pune în vedere să-și probeze
afirmațiile acuzatoare.
În controlul de legalitate a
actului a evaluat instanța și comportarea reclamantei anterior emiterii actului
atacat, constatând că ea a mai fost sancționată anterior pentru nerespectarea
acelorași dispoziții, astfel încât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.
91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
A considerat instanța că
pasivitatea persoanelor fizice lezate, invocată de reclamantă ca motiv de
netemeinicie a sancționării ei, nu îngrădește dreptul autorității competente în
domeniu de a aplica sancțiuni, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.
Pe baza conținutului
raportului de monitorizare care a stat la baza deciziei de sancționare,
instanța a constatat că faptele reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 42 alin.
(1), (3) și (4) din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A.
A înlăturat instanța
susținerea reclamantei privind atitudinea discriminatorie a C.N.A. în raport cu
alte posturi de televiziune, considerând că este lipsită de interes în raport
cu obiectul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a
declarat în termen recursul de față reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurenta
susține nelegalitatea sentinței, arătând:
- Că în mod greșit instanța de fond
a avut în vedere la pronunțarea soluției faptul că emitenta deciziei nr. 364
din 13 iunie 2006, ar fi respectat prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002
prin existența altor somații adresate postului O.T.V. întrucât art. 91 al Legii
nr. 504/2002 prevede că „constituie contravenție nerespectarea de către
radiodifuzorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi,
altele decât cele prevăzute de art. 90 alin. (1), precum și a dispozițiilor
având caracter normativ emise de Consiliu. În cazurile prevăzute la alin. (1),
Consiliul sau, după caz, I.G.C.T.I. va emite o somație conținând condiții și
termene precise de intrare în legalitate”.
Prin urmare consideră
recurenta că legiuitorul nu vorbește, despre emiterea unei somații „pe teme” ci
despre o somație corespunzătoare unei fapte.
- Că potrivit art. 91 din
Legea nr. 504/2002 era obligat, în situația în care aprecia că au fost
încălcate dispozițiile legale, să emită în primă fază o somație conținând
condiții și termene precise de intrare în legalitate și doar în situația în
care radiodifuzorul nu intra în legalitate în condițiile stabilite prin somație
sau încalcă din nou aceste prevederi ar fi putut aplica o amendă
contravențională.
- Că O.T.V. „a mai fost
sancționat” pentru nerespectarea reglementărilor cu privire la informarea
corectă, însă aceste sancțiuni au fost aplicate pentru fapte diferite ce au
fost săvârșite în emisiuni diferite de altă natură.
Susține recurenta și
netemeinicia hotărârii, arătând că doar în măsura în care „persoana lezată”,
singura în măsură să aprecieze cu privire la atingerea demnității și imaginii
sale, nu ar fi rămas în pasivitate, C.N.A. ar fi putut interveni în calitatea
sa de garant al interesului public, potrivit art. 41 din Legea nr. 504/2002,
conform căruia „orice persoană fizică sau juridică, indiferent de
naționalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin
prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la
replică sau la rectificare și nu exclude dreptul persoanei lezate să se
adreseze instanțelor judecătorești”.
Critică recurenta
atitudinea discriminatorie a C.N.A. care nu aplică unitar legea, întrucât, în
situații de fapt identice cu cea în speță, postul de televiziune T.V.R. a fost
sancționat doar cu o solicitare de a nu mai difuza imagini fără acordul
persoanelor implicate, nici măcar cu o „somație”.
În fine, arată recurenta
că raportul de monitorizare a postului consemnează și dovedește că moderatorul
emisiunii incriminate a cerut de mai multe ori pe parcursul emisiunii, ca
invitatul să probeze cele afirmate.
Recursul nu se fondează.
În ceea ce privește
încălcarea art. 91 din Legea nr. 504/2002, criticile sunt nefondate, întrucât,
pentru încălcarea dreptului la propria imagine al unor persoane, postul de
televiziune O.T.V. a mai fost sancționat anterior de opt ori: în perioada iulie
2005 – martie 2006 de cinci ori, sub incidența Deciziei C.N.A. nr. 248/2004
privind protecția demnității și a dreptului la propria imagine, articolul 14; în
perioada aprilie-iunie 2006 de trei ori, sub incidența Deciziei nr. 187/2006
privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, articolul 42.
Dreptul la replică al
persoanei lezate prevăzut de art. 41 din Legea nr. 504/2002, urmat sau nu și de
o acțiune în justiție împotriva persoanei care a adus atingere dreptului la
imagine al altei persoane, nu a fost prevăzut de către legiuitor ca o condiție
prealabilă pentru C.N.A. pentru aplicarea sancțiunii față de difuzorul/ postul
TV.
C.N.A. reprezintă, în
conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, garantul
interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și, ca urmare, are
obligația de a asigura respectarea exprimării pluraliste de idei și opinii,
protejarea demnității umane, potrivit Titlului II din Decizia normativă nr. 187/2006
privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
Invocarea unor precedente
de speță în activitatea C.N.A. nu poate fi primită în cauza de față, astfel cum
în mod corect a stabilit instanța de fond, iar câtă vreme decizia de
sancționare a recurentei s-a dovedit legală și temeinică, pe baza celor mai sus
arătate, este justificată menținerea sancțiunii.
Raportul de monitorizare
în baza căruia a fost emisă decizia de sancționare reprezintă o transcriere a
dialogului moderatorului cu invitatul său, iar din conținutul său rezultă că
moderatorul, departe de a-i cere interlocutorului să-și probeze afirmațiile,
s-a amuzat de injuriile pe care acesta le profera și chiar l-a provocat să se
exprime împotriva unor persoane politice cu replici care dovedesc nesocotirea
normelor Legii audiovizualului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC O.T. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 3110 din 23
noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 aprilie 2007.