ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 176/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3712 din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Slatina s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL Slatina și s-a constatat că aceasta este proprietara imobilului compus din teren în suprafață de 2.966,60 mp teren și construcția hala de mașini situată în Slatina. Recursul declarat de pârâta SC O. SA Slatina prin lichidator judiciar R.G. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 114 din 29 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a dispus casarea sentinței cu reținerea cauzei pentru rejudecarea în fond ca litigiu comercial, cu motivarea că obiectul cererii îl constituie constatarea unui drept de proprietate asupra unui bun între două societăți comerciale.

Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 502 din 5 iulie 2006, a admis cererea reclamantei și a constatat că este proprietara imobilului compus din teren în suprafață de 2966,60 mp și construcția hală situat în Slatina. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta a vândut reclamantei imobilul compus din construcție și teren cu prețul de 453.300.750 lei. În ceea ce privește suprafața de teren ce a constituit obiectul vânzării de 2.966,60 mp aceasta a rezultat din facturile întocmite și documentația cadastrală depusă la dosar, precum și din faptul că pentru această suprafață au fost achitate obligațiile fiscale conform certificatului nr. 9157 din 8 aprilie 2005 eliberat de Primăria Slatina.

Prin decizia nr. 59 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a admis apelul declarat de pârâtă prin lichidator judiciar, a fost schimbată în parte sentința tribunalului în sensul că s-a constatat că intimata-reclamantă este proprietara terenului în suprafață de 1000 mp aferent construcției situată în Slatina; s-a menținut restul dispozițiilor sentinței. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că factura nr. 5170243 din 25 martie 2003 întocmită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003 se referă la vânzarea – umpărarea halei de mașini I la prețul de 357.000.000 lei și deși s-a adăugat mențiunea „plus teren aferent clădirii”, nu s-a indicat suprafața de teren și prețul aferent.

La 18 martie 2004 pârâta a vândut reclamantei suprafața de 1000 mp la prețul de 96.300.750 lei, conform facturii nr. 5715823 din 17 martie 2004, aceasta fiind suprafața de teren ce a fost dovedită cu acte de către reclamantă. Împotriva acestei decizii reclamanta SC B. SRL a declarat recurs în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 146/1997 și a solicitat modificarea acesteia și pe fond respingerea apelului formulat împotriva sentinței instanței de fond. A susținut recurenta că instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în cauză în sensul că nu a avut în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 273/2003 s-a vândut atât imobilul hală cât și terenul conform facturilor nr. 5170243 din 25 martie 2003 și 5715823 din 18 martie 2004 și de la acea dată își exercită prerogativele dreptului de proprietate.

Că instanța și-a motivat soluția numai pe factura nr. 5170243 din 25 martie 2003 ce s-a emis pentru prețul halei de mașini și terenul aferent clădirii, dar nu s-a referit și la factura nr. 5715823 din 18 martie 2004 prin care a mai cumpărat și achitat contravaloarea suprafeței de 1000 m 2 în plus. S-a invocat că instanța de apel nu a avut în vedere sentința civilă nr. 560/2006 a Tribunalului Olt, rămasă irevocabilă prin care s-a respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar pentru anularea vânzării care se referă la o suprafață de teren de 2966,60 m 2 și că există contradicție între aceasta și decizia recurată prin care a fost considerată proprietar numai pentru suprafața de 1000 m 2 aferentă clădirii.

În al doilea motiv de recurs, recurenta a arătat că deși și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., privind acțiunea în constatare și instanța și-a motivat soluția în acest sens, a dispus achitarea taxei de timbru la valoare conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, încălcând prevederile art. 3 din Legea nr. 146/1997. Recursul nu este fondat. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003 intimata-pârâtă a vândut recurentei-reclamante activul hală mașină 1 și mijloacele fixe cuprinse în anexa 1 la prețul de 357.000.000 lei. S-a menționat în cuprinsul convenției la art. 9 alin. (1) că, terenul de sub clădire se atribuie în folosință gratuită pe durata existenței contractului, iar cumpărătorul va achita impozitul pe imobil și teren de la data încheierii actului.

În mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta este proprietara suprafeței de 1000 mp aferentă construcției situată în Slatina, cumpărată de la pârâtă cu prețul de 96.300.750 lei și necontestată de aceasta conform facturii, nr. 5715823 din 18 martie 2004. Referitor la cealaltă factură nr. 5170243 din 25 martie 2003, invocată de recurentă, aceasta se referă numai la vânzarea cumpărarea halei de mașini I la prețul de 357.000.000 lei, ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003, iar mențiunea cu privire „la terenul aferent”, este fără relevanță deoarece nu s-a prevăzut expres suprafața de teren vândută și prețul acesteia.

Nu se poate reține afirmația recurentei că ar exista o contradicție între decizia atacată care constată că este proprietara suprafeței de teren de 1000 mp și sentința nr. 560 din 18 septembrie 2006 a Tribunalului Olt prin care s-a respins acțiunea formulată de SC O. SA Slatina de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003, cât timp instanța de apel a reținut că obiectul acestui contract l-a constituit numai activul hala de mașini 1 și mijloacele fixe cuprinse în anexa 1. Critica recurentei referitoare la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 3 din Legea nr. 146/1997, va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în situația în care instanța judecătorească investită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente. În speță, în mod corect instanța de apel prin încheierea din 2 noiembrie 2006 a pus în vedere reclamantei-recurente să achite diferența taxei de timbru fixată în cuantum de 1953,81 Ron și 5 Ron timbru judiciar, pe care aceasta nu a contestat-o și a achitat-o conform chitanței din 22 noiembrie 2006. Față de considerentele reținute Înalta Curte constată că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 59 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.