ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 176/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3712 din

16 iunie 2005 a Judecătoriei Slatina s-a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC B. SRL Slatina și s-a constatat că aceasta este proprietara imobilului compus

din teren în suprafață de 2.966,60 mp teren și construcția hala de mașini situată

în Slatina.

Recursul declarat de pârâta

SC O. SA Slatina prin lichidator judiciar R.G. împotriva acestei sentințe a

fost admis prin decizia nr. 114 din 29 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul

Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a dispus

casarea sentinței cu reținerea cauzei pentru rejudecarea în fond ca litigiu

comercial, cu motivarea că obiectul cererii îl constituie constatarea unui

drept de proprietate asupra unui bun între două societăți comerciale.

Tribunalul Olt, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 502 din 5 iulie

2006, a admis cererea reclamantei și a constatat că este proprietara imobilului

compus din teren în suprafață de 2966,60 mp și construcția hală situat în

Slatina.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că pârâta a vândut reclamantei imobilul compus din construcție și teren

cu prețul de 453.300.750 lei.

În ceea ce privește

suprafața de teren ce a constituit obiectul vânzării de 2.966,60 mp aceasta a

rezultat din facturile întocmite și documentația cadastrală depusă la dosar,

precum și din faptul că pentru această suprafață au fost achitate obligațiile fiscale

conform certificatului nr. 9157 din 8 aprilie 2005 eliberat de Primăria

Slatina.

Prin decizia nr. 59 din 8

martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, s-a admis apelul

declarat de pârâtă prin lichidator judiciar, a fost schimbată în parte sentința

tribunalului în sensul că s-a constatat că intimata-reclamantă este proprietara

terenului în suprafață de 1000 mp aferent construcției situată în Slatina; s-a

menținut restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a reținut

în considerentele deciziei că factura nr. 5170243 din 25 martie 2003 întocmită

în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003 se

referă la vânzarea – umpărarea halei de mașini I la prețul de 357.000.000 lei

și deși s-a adăugat mențiunea „plus teren aferent clădirii”, nu s-a indicat

suprafața de teren și prețul aferent.

La 18 martie 2004 pârâta a

vândut reclamantei suprafața de 1000 mp la prețul de 96.300.750 lei, conform facturii

nr. 5715823 din 17 martie 2004, aceasta fiind suprafața de teren ce a fost

dovedită cu acte de către reclamantă.

Împotriva acestei decizii

reclamanta SC B. SRL a declarat recurs în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art.

3 din Legea nr. 146/1997 și a solicitat modificarea acesteia și pe fond

respingerea apelului formulat împotriva sentinței instanței de fond.

A susținut recurenta că

instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în cauză în sensul

că nu a avut în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 273/2003 s-a

vândut atât imobilul hală cât și terenul conform facturilor nr. 5170243 din 25

martie 2003 și 5715823 din 18 martie 2004 și de la acea dată își exercită

prerogativele dreptului de proprietate. Că instanța și-a motivat soluția numai

pe factura nr. 5170243 din 25 martie 2003 ce s-a emis pentru prețul halei de

mașini și terenul aferent clădirii, dar nu s-a referit și la factura nr. 5715823

din 18 martie 2004 prin care a mai cumpărat și achitat contravaloarea

suprafeței de 1000 m

2

în plus.

S-a invocat că instanța de

apel nu a avut în vedere sentința civilă nr. 560/2006 a Tribunalului Olt,

rămasă irevocabilă prin care s-a respins acțiunea formulată de lichidatorul

judiciar pentru anularea vânzării care se referă la o suprafață de teren de

2966,60 m

2

și că există contradicție între aceasta și decizia recurată

prin care a fost considerată proprietar numai pentru suprafața de 1000 m

2

aferentă clădirii.

În al doilea motiv de

recurs, recurenta a arătat că deși și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 111

C. proc. civ., privind acțiunea în constatare și instanța și-a motivat soluția în

acest sens, a dispus achitarea taxei de timbru la valoare conform art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 146/1997, încălcând prevederile art. 3 din Legea nr. 146/1997.

Recursul nu este fondat.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 279 din 14 februarie 2003 intimata-pârâtă a vândut recurentei-reclamante activul

hală mașină 1 și mijloacele fixe cuprinse în anexa 1 la prețul de 357.000.000

lei.

S-a menționat în cuprinsul

convenției la art. 9 alin. (1) că, terenul de sub clădire se atribuie în

folosință gratuită pe durata existenței contractului, iar cumpărătorul va

achita impozitul pe imobil și teren de la data încheierii actului.

În mod corect instanța de

apel a reținut că reclamanta este proprietara suprafeței de 1000 mp aferentă

construcției situată în Slatina, cumpărată de la pârâtă cu prețul de 96.300.750

lei și necontestată de aceasta conform facturii, nr. 5715823 din 18 martie

2004.

Referitor la cealaltă

factură nr. 5170243 din 25 martie 2003, invocată de recurentă, aceasta se

referă numai la vânzarea cumpărarea halei de mașini I la prețul de 357.000.000

lei, ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14

februarie 2003, iar mențiunea cu privire „la terenul aferent”, este fără relevanță

deoarece nu s-a prevăzut expres suprafața de teren vândută și prețul acesteia.

Nu se poate reține afirmația

recurentei că ar exista o contradicție între decizia atacată care constată că

este proprietara suprafeței de teren de 1000 mp și sentința nr. 560 din 18

septembrie 2006 a Tribunalului Olt prin care s-a respins acțiunea formulată de

SC O. SA Slatina de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14

februarie 2003, cât timp instanța de apel a reținut că obiectul acestui

contract l-a constituit numai activul hala de mașini 1 și mijloacele fixe

cuprinse în anexa 1.

Critica recurentei referitoare

la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 3 din Legea nr. 146/1997,

va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru în situația în care instanța judecătorească investită cu soluționarea

unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale

anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, va

dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente.

În speță, în mod corect

instanța de apel prin încheierea din 2 noiembrie 2006 a pus în vedere

reclamantei-recurente să achite diferența taxei de timbru fixată în cuantum de

1953,81 Ron și 5 Ron timbru judiciar, pe care aceasta nu a contestat-o și a

achitat-o conform chitanței din 22 noiembrie 2006.

Față de considerentele

reținute Înalta Curte constată că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale și urmează ca potrivit art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC B. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 59 din

8 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.