ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2361/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2361/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 590 din 25
mai 2007 Tribunalul Maramureș a respins ca nefondată acțiunea Direcției
Generale de Pașapoarte prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului
la liberă circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului
B.C.I., în temeiul art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, motivat
de faptul că acesta a fost returnat din Franța, la data de 2 mai 2007 în baza
acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și aprobat prin H.G.
nr. 278/1994.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul
Maramureș a concluzionat că legea și acordul invocat de reclamantă, urmare a
aderării României la Uniunea Europeană, începând cu data de 1 ianuarie 2007, nu
sunt compatibile cu prevederile comunitare referitoare la dreptul la libera
circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, pentru cetățenii Uniunii și
membrii familiilor acestora.
Conform art. 6 din Directiva
2004/38/CE a Parlamentului și a Consiliului din 29 aprilie 2004, cetățenii Uniunii
au dreptul la ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult
trei luni fără nici o altă condiție sau formalitate iar decizia de restrângere
a liberei circulații a unui cetățean poate fi luată numai pentru motive de
ordine publică, siguranță sau sănătate publică.
Cum reclamanta nu a probat că
pârâtul se află în una din situațiile expres și limitativ prevăzute de normele
europene, invocarea limitării dreptului acestuia la libera circulație nu se
justifică.
Cu o motivare esențial asemănătoare,
cu accente pe prevederile Legii nr. 157/2005 prin care s-a ratificat tratatul
de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, la alinierea
legislației naționale aceleia comunitare și la prevalența dreptului comunitar,
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 257 A din 4 septembrie 2007, a respins ca
nefondat apelul Direcției Generale de Pașapoarte București.
În recursul declarat, Direcția
Generală de Pașapoarte critică hotărârile pronunțate susținând încă măsura
limitării dreptului de liberă circulație a pârâtului B.C.I. se justifică,
deoarece acesta a fost reținut de poliția franceză, judecat și condamnat pentru
furt.
Dispozițiunile art. 38 lit. a) din
Legea nr. 248/2005 care circumscriu situațiilor prevăzute de art. 53 din
Constituție, nu au aplicabilitate temporară și nefiind modificate după 1
ianuarie 2007 nu există nici un impediment legal ca acest text să nu fie
aplicat după 1 ianuarie 2007 autoritățile române în baza obligațiilor asumate
prin acordul de readmisie nu au competența de a cenzura măsura returnării
dispusă de statul străin ci doar de a pune în executare prevederile
corespunzătoare din legislația națională probându-și astfel capacitatea de a
stopa migrația ilegală și garantând astfel dreptul la libera circulație cu
îndeplinirea și respectarea condițiilor stabilite de lege.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispozițiunilor art. 38
alin. (1) din Legea nr. 248/2005 pe care reclamanta și-a fundamentat cererea,
restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi
dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire
la persoana care a fost returnată dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie
încheiat între România și acel stat. Acest text nu încalcă dreptul fundamental
privind libera circulație, consacrat prin dispozițiunile art. 25 din
Constituția României, întrucât măsura dispusă se circumscrie situațiilor expres
și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea
securității naționale și ordinii publice, având în vedere că problema
controlului migrației ilegale din România spre alte state prezintă interes atât
pe plan intern cât și extern.
Legea nr. 248/2005 asigură atât
implementarea prevederilor constituționale cât și acelea ale documentelor
internaționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul
Internațional privind drepturile civile și politice și Protocolul la Convenția
pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Ulterior aderării României la
Uniunea Europeană, tratatele comunitare au înființat o ordine de drept
comunitară integrată ordinii juridice a statelor membre, față de care este
prioritară.
Tratatele de readmisie instituie în
sarcina statului obligația de a readmite pe cetățenii săi expulzați de pe
teritoriul altor state în scopul combaterii imigrației ilegale, nicidecum
obligația restrângerii libertății de circulație.
Statele membre ale Uniunii Europene
pot restrânge dreptul la liberă circulație a cetățenilor Uniunii și a membrilor
lor de familie, în temeiul art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 numai pentru motive de ordine
publică, siguranță și sănătate publică.
Este evident că în speță, aplicarea
fără rezerve a prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, care
instituie o limitare a dreptului la liberă circulație pentru singurul motiv că
cetățeanul român a fost returnat pe baza unui acord de readmisie, contravin
Directivei, a cărei aplicare este directă atâta timp cât legislația noastră
internă nu s-a adaptat aceia comunitare.
În acest context instanța de fond și
apoi aceea de apel erau datoare să verifice antecedentele pârâtului B.C.I.,
returnat din Franța, față de declarația acestuia (pag.5 verso dosar fond) cum
că a fost reținut de poliția franceză, judecat și condamnat la un an pentru
furt (pedeapsă din care a executat 5 luni), încălcând astfel legislația
Statului Francez și aceasta pentru că Direcția Generală de Pașapoarte și-a
motivat cererea de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului pe
acest considerent.
Este adevărat că instanțele române
nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și
temeiniciei actului de returnare al autorităților franceze, dar luând act de
această măsură trebuie să stabilească dacă dreptul fundamental de liberă
circulație poate face obiectul restrângerilor, ca măsuri necesare într-o
societate democratică pentru ordinea publică, siguranța și sănătatea publică în
sensul Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a art. 2 alin. (3) din
Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția Europeană a drepturilor omului.
În viziunea legislației comunitare,
dreptul la libera circulație presupune respectarea legislației statului în care
cetățeanul se află, a condițiilor de intrare și ședere, stabilite de legislația
acestuia sau documentele internaționale, iar sancțiunea limitării acestui drept
trebuie să fie temeinic justificată, să aibă un caracter temporar și
proporțională cu gravitatea încălcărilor.
Respingând acțiunea Direcției
Generale de Pașapoarte fără a adânci administrarea probelor, pe aspectele mai
sus arătate, deși declarația pârâtului-intimat (pag.5 dosar fond) constituia un
indiciu al existenței unor situații ce motivau limitarea dreptului de liberă
circulație, instanțele au lăsat nesoluționat fondul cauzei, fapt pentru care se
impune în temeiul art. 313 C. proc. civ. admiterea recursului declarat de
Direcția Generală de Pașapoarte și casarea deciziei Curții de Apel Cluj, precum
și a sentinței Tribunalului Maramureș, cu trimitere spre rejudecare aceluiași
tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte București împotriva deciziei nr. 257 A din 4
septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.
Casează decizia atacată și sentința
nr. 590 din 25 mai 2007 a Tribunalului Maramureș, secția civilă, și trimite
cauza acestei din urmă instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.