ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 409/2007

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 26 mai 2005, M.B. a chemat în judecată C.J.B., solicitând anularea dispoziției nr. 67 din 27 aprilie 2005

privind stabilirea în sarcina reclamantului a sumei de 14.003.454.000 lei,

reprezentând contribuție pentru susținerea

sistemului de protecție a

copilului în perioada 2001 - 2004.

In motivarea cererii,

reclamantul a arătat că înștiințarea de plată din 22 februarie 2005 a fost emisă în baza unui act nul, anexa prin care s-a calculat contribuția nefiind semnată,

aprobată ori ștampilată. Referitor la contribuția stabilită în sarcina sa,

reclamantul a precizat că pârâtul nu a comunicat obligația lunară,

inclusiv modificările intervenite privind numărul

de copii, ce a fost

stabilit ulterior prin estimare.

Reclamantul a mai învederat că

titlul de creanță a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3)

din H.G. nr. 457/2000, contribuția stabilită nefiind datorată, întrucât C.L.B. a

fost în imposibilitate de plată, fapt ce a fost comunicat periodic pârâtului.

Prin sentința nr. 363

din 7 iunie 2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios

administrativ, a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel

Suceava, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în

vedere valoarea contribuției stabilite prin actul administrativ atacat.

Soluționând

în fond cauza, prin sentința nr. 55 din 15 martie 2006, Curtea de Apel Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că anexa

comunicată reclamantului nu constituie un act

administrativ, neavând suport legal susținerea privind nulitatea actului ca

document justificativ. Nu a fost considerată întemeiată nici

apărarea privind lipsa comunicării obligației

lunare, în condițiile în

care s-a făcut dovada că în perioada 2001 -

2004 reclamantului i-au fost comunicate modificările intervenite privind

numărul de copii, față de cum a fost estimat la începutul fiecărui an.

Referitor la

susținerea privind imposibilitatea de plată, Instanța a constatat că

reclamantul nu a dovedit că a solicitat în mod expres sume din fondul de

echilibrare a bugetelor locale cu destinația de contribuție la finanțarea

activității de protecție a copilului aflat în dificultate.

Totuși,

pârâtul a emis mai multe hotărâri pentru echilibrarea bugetelor locale,

reclamantul având obligația de a respecta destinația sumelor repartizate și de

a achita contribuția datorată pentru susținerea sistemului de protecție a copilului.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamantul M.B., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel,

reclamantul a arătat că Instanța nu a luat în

considerare

raportul de expertiză contabilă în care se demonstrează imposibilitatea de plată

și a reținut în mod nejustificat că nu s-ar fi

solicitat sume din fondul

de echilibrare a bugetelor locale, în

condițiile

în care s-au depus la dosar actele din care rezultă această

solicitare,

acte confirmate și de expertul contabil.

Reclamantul a

mai învederat că însuși pârâtul a recunoscut imposibilitatea de plată, emiterea

hotărârilor prin care au fost repartizate sume pentru echilibrarea bugetului

fiind o dovadă în acest sens.

În fapt,

reclamantului nu i s-au repartizat sumele solicitate, astfel cum a reținut

raportul de expertiză, nu s-a constatat vreo deturnare de fonduri, așa cum a

stabilit Curtea de Conturi prin

actele de

control încheiate, înscrisuri în care nu s-a constatat că, în

perioada

2001 - 2004, M.B. datora vreo sumă cu titlu de contribuție pentru susținerea

protecției copilului.

Ulterior,

printr-un memoriu separat, reclamantul a invocat nulitatea absolută a

înștiințării de plată care nereprezentând o

creanță

fiscală, nu poate urma procedura de executare prevăzută de

C. proc. fisc.

El a ridicat astfel excepția necompetenței materiale a Instanței de contencios

administrativ,

susținând că, fiind un act

premergător executării silite, competența

de soluționare a contestației

la executare aparținea Judecătoriei Botoșani.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,

urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași Instanță, în vederea completării probelor.

Excepția necompetenței materiale

a Instanței de contencios administrativ nu este întemeiată, Curtea de Apel

Suceava fiind legal sesizată, în urma declinării de competență.

Astfel,

reclamantul, primind înștiințarea de plată care

cuprinde contribuțiile datorate bugetului județean pentru susținerea

protecției

copilului, a urmat procedura contestării actelor administrative fiscale

reglementată de art. 175 și următoarele C. proc. fisc.

Având în

vedere și faptul că obiectul acțiunii îl constituie cererea de anulare a

dispoziției nr. 67/2005 emisă în baza art. 179 - 180 C. proc. fisc., act emis de organul administrativ jurisdicțional, supus cenzurii în condițiile

Legii nr. 554/2004 a

contenciosului

administrativ, Curtea va retine că Instanța de Fond a

fost legal

sesizată.

Pe fondul

cauzei, din actele noi depuse în recurs,

rezultă

că reclamantul a solicitat în mod expres C.J.B. repartizarea de fonduri

suplimentare

pentru susținerea sistemului de protecție a copilului aflat

în dificultate, comunicând pârâtului că se află în imposibilitate de a asigura

finanțarea acelei activități din venituri proprii sau din alte surse de venit

ale bugetului local.

Această împrejurare

fiind demonstrată, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca Instanța

să stabilească dacă pârâtul a repartizat M.B. sumele solicitate ca

urmare a emiterii hotărârilor pentru echilibrarea

bugetelor locale și

care a fost destinația acestora.

În acest

sens, Instanța va proceda și la analizarea raportului de expertiză contabilă

efectuat în cauză, inclusiv a răspunsului la obiecțiuni, urmând a avea în

vedere și faptul că reclamantul a primit de la C.J.B. comunicări privind modificările intervenite referitoare la numărul de copii față de cel estimat la

începutul fiecărui an, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosar.

De asemenea,

pentru stabilirea imposibilității de plată a reclamantului, se impune depunerea

la dosar și a actelor emise de C.C.B. în urma controlului efectuat la C.J.B. în iulie 2004, despre care se face vorbire în raportul de expertiză contabilă.

În raport de

cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de M.B., prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 55 din

15 martie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2007.