ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 322/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta C.N.M. P. SA Constanța a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta SC V. SA Constanța să se constate încetarea asocierii realizate în baza contractului de asociere nr. 1/1993 și a actelor adiționale, partajarea bunurilor imobile realizate în baza contractului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea nr. 8245 din 13 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, în dosarul nr. 1265/COM/2003, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și s-a respins cererea privind constatarea încetării asocierii în baza contractului nr. 1/1993 și a actelor adiționale pentru autoritate de lucru judecat față de cererea din dosarul nr. 2434/COM/1998 al Tribunalului Constanța.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că între cele două cereri, cea care face obiectul prezentului dosar și cea care a făcut obiectul dosarului nr. 2434/COM/1998, există tripla identitate părți, obiect și cauză, fiind îndeplinite condițiile art. 1201 C. civ. Apelul formulat de reclamanta împotriva încheierii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 198 din 3 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială. În considerentele deciziei, instanța apelului a reținut că sentința atacată a fost dată cu respectarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., instanța de fond procedând la examinarea, cu prioritate, a excepției autorității lucrului judecat astfel cum a fost invocată de pârâtă.

Că, față de petitul acțiunii ce a făcut obiectul judecății în dosarul nr. 2434/COM/1998 și de cel al acțiunii deduse judecății s-a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1201 C. civ., fiind indubitabil că sunt întrunite elementele triplei identități în sensul că a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți față de ele și în contra lor, în aceeași calitate. Reclamanta C.N.M. P. SA Constanța a formulat recurs împotriva deciziei, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 4988 din 24 noiembrie 2004a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe, Tribunalul Constanța, pentru a soluționa apelul pe fond.

S-a reținut prin considerente că, urmare a precizărilor succesive aduse cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 2434/1998 al Tribunalului Constanța, în cele din urmă, reclamanta a solicitat obligația pârâtei la plata sumei de 1,5 milioane dolari S.U.A., sumă suportată în plus peste valoarea celor 51 de apartamente, iar în subsidiar să i se atribuie drept echivalent al acesteia, restul construcției. Că prin acțiunea ce face obiectul acțiunii de față reclamanta a solicitat să se constate încetarea asocierii și partajarea bunurilor realizate din asociere, ceea ce denotă diferența de obiect și cauză, neputând funcționa prezumția autorității de lucru judecat. S-a mai reținut că cele două acțiuni abordează chestiuni diferite în privința unuia și aceluiași act juridic, cu efecte juridice deosebite astfel încât, în mod nelegal s-a respins apelul, impunându-se soluționarea acestuia pe fond.

Prin decizia nr. 63 din 3 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, instanța la care a fost dispusă strămutarea cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 289/200, s-a respins acțiunea reclamantei C.N.M. P. SA Constanța. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că în raport cu motivele de apel invocate, apelul este nefondat. Că, părțile au încheiat un contract de asociere prin care au convenit realizarea în comun de blocuri și alte spații în scopul vânzării și închirierii către populație și agenții economici, asociere în cadrul căreia C.N.M. P. SA avea obligația de a finanța lucrarea, iar SC V. SA de a urmări realizarea lucrărilor. S-a mai reținut că scopul pentru care a fost încheiat contractul nu poate fi considerat îndeplinit întrucât nu există un proces – verbal de recepție a lucrărilor care să fie semnat de părți, iar imobilele nu au fost vândute sau închiriate.

Cu privire la petitul privind partajarea bunurilor din asociere s-a constatat a fost respins ca inadmisibil prin încheierea din 10 iunie 2003, iar prin apelul formulat reclamanta nu a atacat această încheiere. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată următoarele: - Față de dispozițiile instanței de recurs, curtea de apel ar fi trebuit să judece cauza în raport de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță dat fiind că a fost soluționată pe cale de excepție fără a se intra în cercetarea fondului. - Recurenta consideră că natura cauzei este civilă și nu comercială întrucât activitățile comune desfășurate prin asociere sunt supuse regimului juridic de drept comun.

3. Instanța apelului nu a analizat toate aspectele ce au fost invocate în susținerea încetării asocierii și care au fost expuse pe larg. 4. Prin respingerea efectuării unei expertize, recurenta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca legală. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente. Decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., conform cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii. Astfel, prin decizia nr. 4988 din 24 noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei nr. 198 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța, casându-se decizia și trimițându-se cauza pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Prin această decizie, instanța de apel a fost învestită cu soluționarea căii de atac a apelului promovat împotriva încheierii nr. 8345 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Constanța și nicidecum cu soluționarea cauzei pe fond. În cuprinsul considerentelor deciziei de casare nu s-a făcut vorbire nici un moment despre învestirea instanței în evocarea fondului, ci doar de rejudecarea apelului în raport de prevederile art. 297 C. proc. civ. Nerespectând decizia de casare, hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate ceea ce atrage casarea acesteia și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea căii de atac a apelului. Față de aceste considerente analizarea celorlalte motive de recurs este inutilă, astfel că Înalta Curte va admite, ca fondat, recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea căii de atac a apelului.

În rejudecare, instanța de apel se va conforma întocmai prevederilor art. 315 C. proc. civ., în sensul că va lua în considerare îndrumările hotărârii de casare pronunțate de Înalta Curte sub nr. 4988 din 24 noiembrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.N.M. P. SA Constanța împotriva deciziei nr. 63/ Ap. din 3 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru soluționarea căii de atac a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2008.