ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3793/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 373 din

11 aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.V., în

contradictoriu cu C.J.P. Cluj, a anulat Hotărârea nr. 19898 din 9 martie 2006

emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta

să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada

15

octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările

ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2005.

In motivarea

sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut că, din actele depuse în

probațiune și din declarațiile martorilor audiați, rezultă că reclamantul,

născut la data de 18 octombrie 1927 în localitatea Iuriu de Câmpie, are

calitatea de refugiat în sensul art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, întrucât, pe de o parte, s-a născut în localitatea

de refugiu a părinților săi, fiindu-i astfel exclusă posibilitatea de a-și

alege alt domiciliu, iar, pe de altă parte, din cauza vârstei sale era exclusă

manifestarea sa de voință în sensul alegerii unui alt domiciliu. A mai reținut

instanța că, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui

tratament discriminatoriu în privința minorului refugiat împreună cu părinții

săi sau născut în refugiul părinților.

Împotriva

sentinței civile nr. 373 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.

Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. și invocând dispozițiile O.G.

nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate

prin

H.G. nr. 127/2002. In esență, recurenta-pârâtă susține că reclamantul nu a

făcut dovada refugiului său în sensul prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, întrucât declarațiile martorilor, în

considerarea cărora a fost pronunțată hotărârea recurată, sunt contradictorii

și au caracter precar, astfel că nu reprezintă probe suficiente care să

justifice admiterea acțiunii.

Analizând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană

de Pensii Cluj, în raport cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc.

civ.

, ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările

ulterioare, și ale Normelor aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, Curtea va admite recursul pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin acțiune,

reclamantul a solicitat anularea hotărârii emise de C.J.P. Cluj prin care i-a

fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de refugiat în sensul O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare. în motivarea acțiunii,

reclamantul arată că în luna octombrie 1939 a plecat împreună cu mama sa din

localitatea de domiciliu - Iuriu de Câmpie, Județul Cluj - în localitatea

Cojocna unde s-au angajat ca slugi la o familie de evrei și, din cauza

persecuțiilor din motive etnice exercitate în localitatea Cojocna de trupele de

ocupație, s-au refugiat în luna octombrie 1940, prin punctul de frontieră

Tunel, în localitățile Cojocna Nouă, Ceanu Mare și Turda, revenind în

localitatea Iuriu de Câmpie în luna martie 1945.

În probațiune,

reclamantul a depus:

- copia

cărții de identitate (fila 2 la dosarul de fond), din care rezultă că s-a

născut la data de 18 octombrie 1927 în localitatea Iuriu de Câmpie (Comuna

Cojocna), Județul Cluj și își are domiciliul în satul Straja (Comuna Cojocna),

Județul Cluj;

- copia certificatului de naștere din care rezultă că s-a născut la

data de 18

octombrie 1927 în

localitatea Iuriu de Câmpie, Raionul Cluj;

-

copia adresei din 11 mai 2006 emisă de

Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale în care se menționează că în

evidențele instituției nu există documente cu privire la refugiul reclamantului

și al mamei sale (L.A.);

- declarațiile

notariale ale martorilor C.L., B.A., M.M. și P.E. care reiau aproape ad litera susținerile

reclamantului referitoare la părăsirea localității Iuriu de Câmpie în octombrie

1939, refugiul din localitatea Cojocna în luna octombrie 1940 și revenirea în

localitatea de domiciliu în anul 1945;

- hotărârile

emise de C.J.P. Cluj prin care a fost recunoscută numiților M.M., P.L., C.L., B.A.,

G.G., calitatea de refugiat în sensul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

Martorii G.T.

și F.V., audiați fiind de Curtea de Apel, au declarat că s-au refugiat din

localitatea Cojocna, fiind persecutați de trupele de ocupație, și cunosc faptul

că și reclamantul s-a refugiat în localitatea Cojocna Nouă, unde au rămas până

la sfârșitul războiului și în continuare, după terminarea războiului.

Cu ocazia

audierii de către Curtea de Apel, martorii M.M. (fila 58 la dosarul de fond) și

P.E. (fila 59 la dosarul de fond) au declarat

că

nu își aduc aminte să-1 fi cunoscut pe reclamantul L.V.

Curtea de

Apel a audiat și pe martorul L.T., fratele reclamantului, care a declarat că la

data refugiului familiei sale avea vârsta de 5 ani și cunoaște de la părinți

faptul că familia s-a refugiat, din cauza persecuțiilor din motive etnice

suferite în localitatea Cojocna, în localitatea Turda în perioada 1940 - 1945.

Față de

probatoriul administrat și prezumțiile legale ce se pot desprinde

din analiza acestuia, Înalta Curte constată că

sentința recurată este netemeinică și

nelegală pentru următoarele

considerente:

În primul

rând, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel cuprinde motive contradictorii, în

sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât deși se constată că, potrivit

actelor de stare civilă, reclamantul s-a născut la data de 18 octombrie 1927,

ceea ce înseamnă că la data indicată drept început al refugiului (octombrie

1940), acesta avea vârsta de 13 ani, instanța reține și își întemeiază soluția

pronunțată pe teoria că L.V. s-a născut în localitatea de refugiu a părinților

săi (adică localitatea Cojocna Nouă, Ceanu Mare sau Turda), iar copiii născuți

în localitatea de refugiu a părinților au suferit aceleași consecințe nefavorabile

ca și părinții lor refugiați, astfel că sunt îndreptățiți la acordarea

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare.

În privința

declarațiilor notariale ale martorilor C.L., B.A., M.M., P.E. există o

puternică îndoială întrucât acestea reiau aproape ad litera susținerile

reclamantului din cererea de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta

Curte reține că în mod neîntemeiat instanța fondului le-a apreciat ca fiind

pertinente și concludente pentru a fundamenta soluția de admitere a acțiunii.

În același sens,

pentru aprecierea forței probante a înscrisurilor depuse la dosar, sunt

relevante declarațiile date în fața instanței de martorii M.M. (fila 58 la

dosarul de fond) și P.E. (fila 59 la dosarul de fond) care au precizat că nu

își aduc aminte să-l fi cunoscut pe reclamantul L.V., după ce în declarațiile

notariale au confirmat întru-totul susținerile acestuia. Or, aceste declarații

sunt de natură a pune sub o puternică prezumție de lipsă de veridicitate declarațiile

notariale depuse în probațiune.

în ceea ce

privește declarațiile date în fața instanței de martorii G.T. și F.V., se

constată că acestea contrazic susținerile reclamantului în ceea ce privește

reîntoarcerea în localitatea natală.

Declarația dată în fața

instanței de fratele reclamantului nu are o forță probantă de natură a

fundamenta soluția instanței de fond, atâta timp cât chiar martorul respectiv

susține că relatează fapte despre care a auzit de la părinți.

Reținând caracterul contradictoriu și neconcludent al probatoriului pe

care

instanța și-a fundamentat

soluția, Înalta Curte reține că reclamantul nu a făcut dovada refugiului din

cauza persecuțiilor din motive etnice în sensul prevederilor O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, și al

dispozițiilor art. 2 și art. 4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Față de cele arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru motivele prevăzut de art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul declarat de C.J.P. Cluj, va

casa sentința recurată și va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantul L.V.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 373 din 11

aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamantul L.V., ca

neîntemeiată.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 octombrie 2008.