ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3793/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 373 din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.V., în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, a anulat Hotărârea nr. 19898 din 9 martie 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2005. In motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut că, din actele depuse în probațiune și din declarațiile martorilor audiați, rezultă că reclamantul, născut la data de 18 octombrie 1927 în localitatea Iuriu de Câmpie, are calitatea de refugiat în sensul art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât, pe de o parte, s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi, fiindu-i astfel exclusă posibilitatea de a-și alege alt domiciliu, iar, pe de altă parte, din cauza vârstei sale era exclusă manifestarea sa de voință în sensul alegerii unui alt domiciliu. A mai reținut instanța că, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu în privința minorului refugiat împreună cu părinții săi sau născut în refugiul părinților. Împotriva sentinței civile nr. 373 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ. și invocând dispozițiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. In esență, recurenta-pârâtă susține că reclamantul nu a făcut dovada refugiului său în sensul prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât declarațiile martorilor, în considerarea cărora a fost pronunțată hotărârea recurată, sunt contradictorii și au caracter precar, astfel că nu reprezintă probe suficiente care să justifice admiterea acțiunii. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj, în raport cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ. , ale O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea va admite recursul pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin acțiune, reclamantul a solicitat anularea hotărârii emise de C.J.P. Cluj prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de refugiat în sensul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

în motivarea acțiunii, reclamantul arată că în luna octombrie 1939 a plecat împreună cu mama sa din localitatea de domiciliu - Iuriu de Câmpie, Județul Cluj - în localitatea Cojocna unde s-au angajat ca slugi la o familie de evrei și, din cauza persecuțiilor din motive etnice exercitate în localitatea Cojocna de trupele de ocupație, s-au refugiat în luna octombrie 1940, prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă, Ceanu Mare și Turda, revenind în localitatea Iuriu de Câmpie în luna martie 1945. În probațiune, reclamantul a depus: - copia cărții de identitate (fila 2 la dosarul de fond), din care rezultă că s-a născut la data de 18 octombrie 1927 în localitatea Iuriu de Câmpie (Comuna Cojocna), Județul Cluj și își are domiciliul în satul Straja (Comuna Cojocna), Județul Cluj; - copia certificatului de naștere din care rezultă că s-a născut la data de 18 octombrie 1927 în localitatea Iuriu de Câmpie, Raionul Cluj; - copia adresei din 11 mai 2006 emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale în care se menționează că în evidențele instituției nu există documente cu privire la refugiul reclamantului și al mamei sale (L.A.); - declarațiile notariale ale martorilor C.L., B.A., M.M.

și P.E. care reiau aproape ad litera susținerile reclamantului referitoare la părăsirea localității Iuriu de Câmpie în octombrie 1939, refugiul din localitatea Cojocna în luna octombrie 1940 și revenirea în localitatea de domiciliu în anul 1945; - hotărârile emise de C.J.P. Cluj prin care a fost recunoscută numiților M.M., P.L., C.L., B.A., G.G., calitatea de refugiat în sensul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Martorii G.T. și F.V., audiați fiind de Curtea de Apel, au declarat că s-au refugiat din localitatea Cojocna, fiind persecutați de trupele de ocupație, și cunosc faptul că și reclamantul s-a refugiat în localitatea Cojocna Nouă, unde au rămas până la sfârșitul războiului și în continuare, după terminarea războiului.

Cu ocazia audierii de către Curtea de Apel, martorii M.M. (fila 58 la dosarul de fond) și P.E. (fila 59 la dosarul de fond) au declarat că nu își aduc aminte să-1 fi cunoscut pe reclamantul L.V. Curtea de Apel a audiat și pe martorul L.T., fratele reclamantului, care a declarat că la data refugiului familiei sale avea vârsta de 5 ani și cunoaște de la părinți faptul că familia s-a refugiat, din cauza persecuțiilor din motive etnice suferite în localitatea Cojocna, în localitatea Turda în perioada 1940 - 1945. Față de probatoriul administrat și prezumțiile legale ce se pot desprinde din analiza acestuia, Înalta Curte constată că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: În primul rând, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel cuprinde motive contradictorii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât deși se constată că, potrivit actelor de stare civilă, reclamantul s-a născut la data de 18 octombrie 1927, ceea ce înseamnă că la data indicată drept început al refugiului (octombrie 1940), acesta avea vârsta de 13 ani, instanța reține și își întemeiază soluția pronunțată pe teoria că L.V. s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi (adică localitatea Cojocna Nouă, Ceanu Mare sau Turda), iar copiii născuți în localitatea de refugiu a părinților au suferit aceleași consecințe nefavorabile ca și părinții lor refugiați, astfel că sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. În privința declarațiilor notariale ale martorilor C.L., B.A., M.M., P.E.

există o puternică îndoială întrucât acestea reiau aproape ad litera susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta Curte reține că în mod neîntemeiat instanța fondului le-a apreciat ca fiind pertinente și concludente pentru a fundamenta soluția de admitere a acțiunii. În același sens, pentru aprecierea forței probante a înscrisurilor depuse la dosar, sunt relevante declarațiile date în fața instanței de martorii M.M. (fila 58 la dosarul de fond) și P.E. (fila 59 la dosarul de fond) care au precizat că nu își aduc aminte să-l fi cunoscut pe reclamantul L.V., după ce în declarațiile notariale au confirmat întru-totul susținerile acestuia. Or, aceste declarații sunt de natură a pune sub o puternică prezumție de lipsă de veridicitate declarațiile notariale depuse în probațiune.

în ceea ce privește declarațiile date în fața instanței de martorii G.T. și F.V., se constată că acestea contrazic susținerile reclamantului în ceea ce privește reîntoarcerea în localitatea natală. Declarația dată în fața instanței de fratele reclamantului nu are o forță probantă de natură a fundamenta soluția instanței de fond, atâta timp cât chiar martorul respectiv susține că relatează fapte despre care a auzit de la părinți. Reținând caracterul contradictoriu și neconcludent al probatoriului pe care instanța și-a fundamentat soluția, Înalta Curte reține că reclamantul nu a făcut dovada refugiului din cauza persecuțiilor din motive etnice în sensul prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și al dispozițiilor art. 2 și art. 4 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/2002. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru motivele prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul declarat de C.J.P. Cluj, va casa sentința recurată și va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul L.V. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 373 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamantul L.V., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2008.